Jump to content

Nathen

VIP
  • Posts

    1400
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    5

Everything posted by Nathen

  1. Instagram este una din cele mai populare platforme social media, însă mai trântește câte un update sau vreo idee creață care strică nițel drăcovenia și o fac să scârțâie din toate încheieturile. Mie îmi pare că dezvoltatorii au aglomerat-o mult prea mult cu oceanul de opțiuni furate împrumutate de la TikTok și cu bazaconii ca NFT-uri fără să acorde atenție trăsăturilor sale de bază cu care ne-am obișnuit cu toții. De exemplu, acum vreo cinci ani, Instagram a decis că ar fi o idee bună să schimbe redarea feed-ului, făcând trecerea de la modelul cronologic la cel algoritmic. Astfel, erai pierdut prin cele mai populare postări și pierdeai acel prețios like pe care voiai să-l acorzi prietenului tău influeker, tocmai pentru că ai dat scroll și nu ai dat de poza recent postată de acesta. Instagram a plecat urechea la plângerile utilizatorilor și a decis într-un final să îndrepte lucrurile. Compania va readuce opțiunea de a vedea postările din feed in ordinea apariției acestora, de la cea mai recentă la cea mai veche. Spun opțiune pentru că este într-adevăr vorba despre una din opțiunile care vor fi puse la dispoziția utilizatorilor. Opțiunea pentru feed-ul redat cronologic nu este activă by default, și, din păcate, tot nu poți anula în întregime influența algoritmului. Instagram devine ceva mai… „maleabil” Acum, vei avea la dispoziție trei setări de ordonare a feed-ului: acel mod default în care algoritmul preia conducerea, urmat de clasicul following, unde îți sunt listate cronologic postările din feed, și favorites, care îți ordonează până la 50 de profiluri pe care le-ai adăugat la favorite. Pentru a accesa aceste setări, Instagram va introduce un nou meniu dropdown în colțul din stânga sus al aplicației. Well, măcar acum cineva poate se va gândi la mine și-și va seta feed-ul astfel încât să nu fiu uitat și să primesc și eu inimioare la ce postez… Sursa
  2. Finalul lui martie aduce produse noi în catalogul celor de la Huawei. Este vorba despre smartphone-ul nova 9 SE, laptopul MateBook D15 cu procesor AMD și smartwatch-ul Watch GT Runner. Haideți să vedem în detaliu ce caracteristici prezintă fiecare și să aruncăm și o privire peste ofertele care însoțesc fiecare produs în parte. Huawei nova 9 SE Avem de-a face cu un smartphone care schimbă puțin rețeta de design. Acesta vine într-o construcție mai discretă și mai modernă, care ascunde niște caracteristici foto și video interesante. Huawei nova 9 SE are un senzor principal de 108MP care profită din plin de Petal Clip, un instrument de editare ușor de utilizat, care poate accelera procesul de creare a videoclipurilor. Aplicația are multe funcții de editare, inclusiv efecte speciale, efecte sonore, stickere și fonturi. Pe partea de ecran, avem un display de 6,78 inci cu o rată de refresh de 90Hz. Acesta este încadrat de un body care vine în trei variante de culoare: Crystal Blue, Pearl White și Midnight Black. Pentru cei interesați voi lista mai jos și principalele caracteristici ale lui Huawei nova 9 SE: Ecran: 6.78-inch IPS LCD, 90Hz, cu rezoluție 1080 x 238; Sistem de operare: Android 11 cu EMUI 12; Procesor: Snapdragon 680 4G (6 nm); RAM: 6GB/ 8GB; Stocare internă: 128GB + compatibilitate stocare externă microSDXC; Camere foto: 1x 108MP + 1x ultrawide 8MP + 1x 2MP macro + 1x 2MP depth; Cameră selfie: 16MP; Video: 1080p@30FPS cu suport HDR; Baterie: 4000 mAh cu încărcare rapidă la 66W. Dezvoltatorul a pregătit și niște oferte și beneficii pentru cei care doresc să achiziționeze noul Huawei nova 9 SE, care este acum disponibil (atât pe www.huaweistore.ro, cât și în rețelele de retail partenere) la prețul recomandat de 1599 de lei. Astfel, cei care achiziționează nova 9 SE în perioada 23 martie – 5 aprilie 2022 primesc și un WATCH FIT Elegant Edition. Totodată, înperioada 23 martie – 23 iunie, cei care achiziționează noul smartphone și activează beneficiul Screen Damage Protection vor primi 12 luni de protecție fără costuri adiționale. Deci, în cazul în care utilizatorii întâmpină probleme cu ecranul dintr-un accident (coliziune/cădere/strângere) sau orice alte cauze, aceștia pot înlocui, gratuit și o singură dată, ansamblul ecranului original. Huawei oferă un serviciu de garanție, HUAWEI Care; reprezintă extinderea cu 1 an a garanției standard care intră în vigoare în momentul achiziționării produsului și asigură rezolvarea defecțiunilor de funcționare ale produsului cauzate de factori non-umani. Serviciul de garanție extinsă este disponibil la prețul recomandat de 159 lei pentru nova 9 SE. Suplimentar, în perioada 21-27 martie, este disponibil și un discount de 15% pentru întrega gamă de produse prin aplicarea codului A15HWEEK în pagina de finalizare a comenzii. Laptopul MateBook D 15 AMD Producătorul a pus la dispoziția publicului un laptop care aduce o experiență multiplatformă, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a lucra cu mai multe dispozitive pe un singur ecran. Trăsăturile principale ale noului model sunt reprezentate de ecranul FullView de 15,6 inci și de funcții noi precum suportul pentru Huawei Share. Procesorul grafic AMD Radeon Vega 8 completează integrarea ventilatorului refăcut Shark Fin Fan 2.0 optmizează dinamic fluxul de aer pentru răcire îmbunătățită. Caracteristici – cheie: Dimensiuni (mm): 357,8 x 229,9 x 16,9; Greutate: aproximativ 1,63 kg; Ecran: 15,6”, IPS 1920 x 1080, 16:9; Procesor: AMD Ryzen 5 5500U / Ryzen 7 5700U; Grafică: AMD Radeon Graphics; RAM: DDR4 8GB / 16GB; Stocare: SSD PCIe NVMe de 256GB / 512 GB; Baterie: 56 Wh; Porturi: 1x USB 3.2 Gen 1, 2x USB 2.0, 1x USB-C, 1x HDMI, jack audio 3,5 mm. Prețuri, disponibilitate și oferte MateBook D15 AMD poate fi comandat pe www.huaweistore.ro la prețul recomandat de vânzare de 3599 lei, alături de boxa HUAWEI Sound, un rucsac și un mouse bluetooth începând de astăzi. Producătorul oferă și aici serviciul de garanție HUAWEI Care. Acesta reprezintă extinderea cu 1 an a garanției standard care intră în vigoare în momentul achiziționării produsului și asigură rezolvarea defecțiunilor de funcționare ale produsului cauzate de factori non-umani. Serviciul de garanție extinsă este disponibil la prețul recomandat de 299 lei pentru MateBook D 15. Suplimentar, în perioada 21-27 martie, este disponibil și un discount de 15% pentru întrega gamă de produse prin aplicarea codului A15HWEEK în pagina de finalizare a comenzii. Ceasul Huawei GT Runner Acesta este un smartwatch creat special pentru alergare. GT Runner păstrează elementele caracteristice seriei GT și oferă noi funcții pentru a satisface nevoile alergătorilor, la toate nivelurile de antrenament. Prin înregistrarea datelor de mediu și sănătate, Huawei Watch GT Runner poate formula un plan de antrenament optim care corespunde nevoilor utilizatorilor. Printre senzorii integrați de ceas se numără TruSeen 5.0+, soluția proprietară care monitorizează ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge, Running Ability Index (RAI) și Programul individual de antrenament științific periodic. Sistemul de antrenament profesional de alergare HUAWEI TruSport le prezintă utilizatorilor o analiză aprofundată, oferindu-le o imagine de ansamblu asupra datelor precum intensitatea și nivelul antrenamentului, timpul de recuperare, etc. Running Ability Index (RAI), le permite utilizatorilor să-și evalueze în mod obiectiv capacitatea de alergare. GT Runner este realizat din materiale ușoare și confortabile, cum ar fi corpul din fibră polimerică de înaltă rezistență. Ceasul este asortat cu o ramă ultra-ușoară din ceramică și o coroană din aliaj de titan folosit în industria aerospațială, iar greutatea întregului ceas este de 38,5 g. Watch GT Runner poate fi folosit cu orice smartphone, atât cu iOS, cât și cu Android. Utilizatorul trebuie doar să descarce aplicația HUAWEI Health, după care poate utiliza toate funcțiile de monitorizare a sănătății și de fitness, inclusiv planul inteligent de adaptare dinamică și Healthy Living Shamrock. Caracteristici principale Dimensiuni (mm): 46,4 x 46,4 x 11; Dimensiunea cadranului: 46 mm; Include microfon și difuzor; Greutate (fără curea): aproximativ 38,5 g; Ecran: 1.43″ AMOLED, rezoluție 466 x 466 HD; Senzori: senzor de accelerometru, senzor giroscop, senzor geomagnetic, senzor optic de ritm cardiac, senzor presiune aer; Rezistent la apă 5 ATM; Conectivitate: GNSS, NFC, Bluetooth; Autonomie: 14 zile de utilizare obișnuită. Spațiu de stocare: 4GB. Disponibilitate, preț și ofertele aferente Ceasul poate fi achiziționat de pe www.huaweistore.ro la prețul recoamandat de vânzare de 1299 lei, împreună cu o pereche de căști Huawei FreeBuds 4i și din rețelele magazinelor de retail partenere. Producătorul asigură și în acest caz serviciul de garanție Huawei Care la prețul recomandat de 149 lei. Utilizatorii care achiziționează smartwatch-ul în perioada 23 martie – 5 aprilie din magazinul Huawei pot primi și un abonament premium de 12 luni în aplicațiile Adidas Running & Training dacă scriu un review pe site și solicită apoi beneficiul. Abonamentele premium de 12 luni în aplicațiile Adidas Running & Training sunt oferite sub formă de voucher utilizatorilor care achiziționeaza Watch GT Runner din magazinul Huawei până pe 5 aprilie 2022 și scriu un review pe www.huaweistore.ro. Voucherele sunt oferite în limita stocului disponibil. Sursa
  3. Multe francize au început să împrumute succesul lui Fortnite când vine vorba de crossovere cu tot felul de personaje și universuri. Am auzit de GTA Online cu Dr. Dre, fapt care m-a trimis într-un trip down the memory lane pe Radio Los Santos în San Andreas, iar acum, domnul „D O Double G” ne va onora cu prezența în Call of Duty Warzone, Vanguard și chiar și în CoD Mobile. Activision a anunțat surpriza pe blogul francizei, iar fanii se vor bucura de mai multe surprize in-game care îl au în centrul atenției pe îndrăgitul rapper. Snoop Dogg va intra pe scenă prin Lucky Draw în Call of Duty Mobile începând cu 1 aprilie, ca mai apoi să fie disponibil pe Warzone și Vanguard pe 19 aprilie sub forma unui operator bundle. Și partea mișto este că adiția lui Snoop Dogg nu va însemna că el este un fel de skin, ci el însuși își va asuma rolul unui operator cu propria personalitate alături de texturi și voice detaliate. Call of Duty aduce în tranșee și celebrități Culmea, asta nu-i prima oară când seria Call of Duty colaborează cu Snoop Dogg. În vremurile de aur, cum s-ar zice, adică pe vremea lui Call of Duty: Ghosts, Snoop și-a pus la dispoziție vocea pentru un bundle care conținea mai multe voice pack-uri ale unor celebrități. Chiar și așa, adevărata cireașă de pe tort este prezența sa în carne și pixeli în cele trei jocuri din franciză. În plus, pare că-i dă o savoare anume și o credibilitate, chestii pe care multe crossovere axate pe advertising nu le au aproape deloc. Sursa
  4. Recent, Elden Ring a început să sufere de o vulnerabilitate păcătoasă, asemănătoare bubelor găsite prin cele trei jocuri Dark Souls. Hack-ul în cauză le permitea invadatorilor din PvP să realizeze un exploit prin care personajul tău devine prins într-o buclă infinită a morții ce nu putea fi rezolvată nici prin reluarea salvării sau prin respawn. Asta a condus la pierderea progresului multor jucători și din cauza faptului că workaround-ul găsit de unii utilizatori nu părea să dea roade în toate cazurile. From Software au reușit să identifice problema și, la scurt timp după un patch anterior (care schimba și optimiza foarte multe elemente de gameplay), lansează un fix, adică patch-ul cu versiunea 1.03.2 prin care rezolvă problema. În descrierea patch-ului, aceasta este descrisă drept „un bug care le permitea invadatorilor (a se citi griefing) să-i teleporteze pe jucători către coordonate incorecte de pe hartă (în cazul de față, în prăpăstii)”. Pe lângă fix-ul în cauză, Bandai Namco și From Software au rezolvat și alte probleme de gameplay, cum ar fi bug-ul care îți împiedica progresul cu unele quest-uri în lumea lui Elden Ring. Well, mai bine mai târziu decât niciodată. Spuneam la lansare că jocul scârțâie la capitolul optimizare și performanță pe PC, dar, cu timpul, dezvoltatorii au mai rezolvat din aceste neajunsuri. Au fost introduse și tweak-uri și nerf-uri care echilibreză utilizarea armelor și a echipamentelor. Ăsta e Elden Ring pe care unii-l iubesc și pe care alții nu-l pot digera. În puțin peste două săptămâni de la lansare, jocul s-a vândut în 12 milioane de exemplare și a spart recordul stabilit de Dark Souls 3. Asta spune ceva, nu? Sursa
  5. După ce am făcut cunoștință cu Galaxy S22 și am aflat că Note nu mai face parte din planurile de viitor ale celor de la Samsung, acum am aflat că producătorul coreean lucrează la o nouă serie de telefoane pliabile, care să ducă mai departe moștenirea lăsată de Galaxy Z Fold 3 și Galaxy Z Flip 3. În plus, avem o șansă să vedem și un dispozitiv cu totul nou. Samsung lucrează la urmașii pliabilelor actuale și nu numai Vestea vine dintr-un raport realizat de Galaxy Club. În cadrul acestuia aflăm că Samsung lucrează la trei dispozitive noi care poartă numele de cod B4, Q4 și N4. Primele două deja știm de ele; dacă Flip 3 și Fold 3 au fost numite B3 și Q3, e clar că vin urmașii. Dar ce o fi acel N4? Conform zvonurilor, ar fi vorba despre un pliabil nou-nouț. Ar putea fi ori un telefon al cărui ecran poate fi rulat, ori un pliabil cu trei ecrane. Bine, ne putem da cu părerea mult și bine, mai ales că Samsung ne-a prezentat ceva tehnologie „foldabilă” în cadrul CES 2022. Momentan, se pare că orice ar fi N4 ăsta, o să fie produs în cantități limitate, ceea ce are sens când ținem cont că este o șansă bună ca acesta să fie un dispozitiv unic. Nu avem informații despre perioada lansării, dar producătorul a prezentat dispozitivele Fold prin August, deci ar putea fi o perioadă de timp realistă. Sursa
  6. După luni de întârziere, Apple a anunțat că Arizona devine primul stat care permite stocarea permisului de conducere și a buletinului direct în Apple Wallet. Însă statul american nu este singurul în care va fi posibilă treaba asta, astfel i se alătură și Colorado, Connecticut, Georgia, Hawaii, Iowa, Kentuky, Maryland, Mississippi, Oklahoma, Ohio, Utah și Puerto Rico. Momentan nicio țară din Europa nu a adoptat această tehnologie, dar pe măsură ce se va populariza, îmi este greu să cred că vom fi dați la o parte. Apple Wallet devine din ce în ce mai util Pentru a-ți stoca actele în Apple Wallet, va trebui să ai un iPhone 8 sau mai nou care rulează iOS 15.4 și un ceas Apple Watch Series 4 sau mai nou cu watchOS 8.4. Conform producătorului american, documentele stocate în portofelul digital vor conține toate datele de care ai putea avea nevoie în cazul unui control. Iar pentru a proteja aceste date, telefonul le criptează în spatele Face ID sau Touch ID, în funcție de model. Această caracteristică a Apple Wallet a fost introdusă odată cu noul iOS 15.4, același update care oferă pentru prima dată posibilitatea de a debloca telefonul cu Face ID, chiar și dacă porți o mască de protecție. Acest feature a fost cerut încă de pe la începuturile pandemiei și chiar dacă a întârziat, este bine-venit. Pentru a afla ce alte noutăți include cel mai nou sistem de operare pentru telefoane de la Apple, avem un articol dedicat. Sursa
  7. Steam este cea mai populară platformă de gaming de pe PC, iar în 2022 este aproape inevitabil să nu o folosești dacă îți place să te joci. Însă situația nu a stat mereu la fel, iar acum două decenii platforma de la Valve era doar o altă idee prezentată în cadrul Game Developers Conference 2002. Așa că haideți să aruncăm o privire peste prezentarea de atunci, dintr-o perioadă în care gaming-ul însemna carcase și CD-uri, iar internetul era doar o unealtă înceată și greu de avut. În timp ce traduceam declarația lui Gaben din cadrul GDC 2002, m-a lovit iarăși nostalgia. Și pe bună dreptate, pentru că Steam a schimbat radical modul în care eu și alte câteva milioane de gameri percepem jocurile. S-a dus vremea CD-urilor, a rețelelor lente care descărcau un patch de 100MB în două zile și a cd-key-urilor pierdute. Acum nu fac decât să descarc Steam, bag user și parolă și boom: am acces la aproape 500 de jocuri din librărie și peste 10.000 de titluri disponibile în magazinul online. Dacă vreți să aflați mai multe despre Steam și cum a fost popularizată aplicația asta, am scos acum ceva timp un video pe acest subiect. Am vorbit despre Counter-Strike, care a jucat un rol important în evoluția platformei și am văzut cum au crescut împreună. Iar pentru nostalgici, am lăsat și un link către un articol GameSpy din 2002, în care aflăm mai multe despre prezentarea din cadrul GDC. Sursa
  8. NVIDIA lucrează de ceva vreme la soluții pentru sistemele inteligente ale mașinilor electrice. Producătorul își va oferi tehnologia celor de la Lucid Motors, astfel încât EV-urile vor integra softuri de asistență în timpul condusului și moduri autopilot grație platformei Drive Hyperion. Cea din urmă este platforma end-to-end dezvoltată de NVIDIA care le oferă producătorilor auto posibilitatea de a personaliza opțiunile de șofat ale mașinilor. Pentru Lucid Motors, noul hardware va pune bazele unei suite interesante de opțiuni, printre care se numără sistemul advanced driver-assistance (ADAS), parcare automată și chiar condusul pe modul autopilor. Lucid Motos și-a lansat anul trecut primul vehicul electric, Lucid Air, și deja lucrează la următorul model din catalog: un SUV electric pe numele său de cod Project Gravity. Lansarea acestuia a fost amânată și pusă pe anul 2024 din cauza crizei de semiconductori. Cu puțin noroc, NVIDIA ar putea interveni pentru a ameliora situația. Până atunci, Lucid Motors dispune deja de iterații premium ale lui Lucid Air. Acestea sunt Dream Edition și Grand Touring și includ sistemul proprietar DreamDrive Pro ADAS, format din 14 camere, 5 radare, 12 senzori ultrasonici, precum și senzori LIDAR. Acestea, combinate cu tehnologiile NVIDIA, vor constitui cel mai probabil fundația pe care se va clădi viitorul mașinilor autonome. Nici NVIDIA nu este mai prejos. Dezvoltatorul a mai bătut palma în trecut și cu alți producători auto de renume. Vorbim, deci, despre parteneriate cu Jaguar-Land Rover, Volvo, Mercedes-Benz, Hyundai, alături de TuSimple, Cruise, Zoox și mai multe startup-uri EV din China. Sursa
  9. Ieri mă bucuram să aflu că CD Projekt RED a început oficial să lucreze la un nou The Witcher care să ne arunce din nou în papucii vântărorului cu păr bălai. Astăzi, mulți au început să-și facă griji cu privire la platforma sau platformele pe care următorul joc din serie se va lansa… Când s-o lansa. De ce? Pentru că titlul va fi dezvoltat în Unreal Engine 5, iar asta evidențiază parteneriatul dintre CDPR și cei de la Epic Games. Spuneam că polonezii vor avea acces atât la licența pentru UE5, cât și la performanțele tehnice oferite de noua versiune a motorului grafic deținut de Epic. Asta înseamnă că CD Projekt va renunța după șapte ani la motorul său proprietar REDengine și se va îndrepta către performanțele lui Unreal Engine 5. Cele două companii și-au exprimat entuziasmul cu privire la această colaborare pe termen lung (15 ani), dar aici încep să apară semnele de întrebare. The Witcher 4 și problema exclusivităților Fiind dezvoltat în Unreal Engine, te-ai aștepta ca The Witcher 4 să fie o exclusivitate Epic Games Store, ceea ce îi poate nemulțumi pe mulți, inclusiv pe mine. Și cred că suntem îndreptățiți să ne simțim așa, în condițiile în care excepționalul Metro Exodus a fost inițial lansat doar pe Epic (aici vine un mega facepalm al autorului trilogiei Metro, Dmitri Glukhovski. Nu, pe bune, tipul chiar și-a exprimat dezamăgirea pe Instagram), ajungând pe Steam abia după ceva vreme. La fel, și eu am strâmbat din nas când mi-am dat seama că nu mă pot bucura de Chivalry 2 decât dacă-l cumpăr pe Epic, și să fim serioși, componenta social și achievements a platformei în cauză încă lasă mult de dorit. Aia e, atât s-a putut deocamdată, dar fanii lui Geralt se vor bucura să afle că n-au motive de îngrijorare. Pe Twitter, dezvoltatorii au confirmat că jocul nu va fi niciun fel de exclusivitate pentru o platformă anume. Pe scurt, The Witcher 4 (sau cum s-o fi numind el în mod oficial) se va lansa aproape 100% atât pe Epic Games Store, cât și pe GOG (logic) și Steam. Este o abordare minunată, iar trecerea pe Unreal Engine, care este mult mai popular și mai widely used, va rezolva o bună parte din micile-marile probleme pe care CD Projekt RED le-a întâmpinat în toți anii de REDengine. Sursa
  10. Mulți prieteni care vor să facă trecerea la Windows 11 m-au întrebat ce se întâmplă cu licența lor odată ce fac upgrade. Așa că haideți să vedem cum funcționează procesul de licențiere pentru noul sistem de operare de la Microsoft și cât costă o cheie de activare. Să luăm în considerare primul scenariu, în care ai deja Windows 10 instalat și cu o licență activă. Dacă sistemul tău este eligibil vei primi upgrade-ul direct prin funcția de Windows Update. Odată ce este disponibil și l-ai descărcat, lași sistemul să facă trecerea la Windows 11 fără să mai instalezi drivere, softuri sau alte chestii de acest fel; practic vine ca un update normal, doar că mai mare. Iar dacă ai deja o licență, aceasta nu va fi afectată. Pot să refolosesc licența la instalarea „pe curat„? Windows 11 este un sistem de operare destul de ciudat; nu este nici același lucru cu Windows 10, dar nici nu este un sistem de sine stătător. Putem să-l considerăm mai de grabă un update atât de mare încât Microsoft a simțit nevoia să-i schimbe numărul. În consecință, instalarea „pe curat” a sistemului decurge asemănător cu 10, iar momentul în care trebuie să bagi o cheie de activare nu ar trebui să te sperie. Dacă ai deja o licență de Windows 10, o poți folosi și pentru Windows 11 atâta timp cât versiunea sistemului este aceeași. Deci W11 Home se activează cu cheie de W10 Home, iar situația se repetă în cazul versiunii Pro. De unde cumperi licență de Windows 11 ieftină? Teoretic, fiecare licență pe care o găsești pe internet poate fi utilizată pentru activarea unei copii de Windows. Din nefericire, unele oferte de genul celor la 5-10RON sunt prea bune ca să fie reale; adică te poți trezi peste seară cu o cheie dezactivată de Microsoft. Dacă vrei să îți cumperi o cheie de Windows 10/11, poți arunca o privire în magazinul Licenso. „Dar ce magazin este ăsta?!”, vă întrebați. Păi vă răspund eu; Licenso este un magazin specializat în vânzarea de chei de activare pentru Microsoft Windows, Microsoft Server și Office, dar și pentru câteva soluții anti-virus populare. După ultima noastră colaborare am cumpărat vreo patru licențe de Windows 10 Pro și una pentru Office 2019 Professional. Am făcut-o și pentru că ne trebuiau, dar și pentru că voiam să trecem prin platforma magazinului pentru a vedea cum funcționează procesul de adăugare în coș, plată și activarea în sine. Și chiar dacă nu au venit direct de la Microsoft, iar în cazul lui Office activarea a fost puțin complicată, până acum licențele au funcționat fără probleme și sistemele au fost actualizate la zi. Ba chiar am migrat și pe Windows 11 pe aceleași licențe. Și la fel ca și ultima dată când am vorbit despre ei, Licenso desfășoară o campanie de reduceri prin intermediul căreia poți pune mâna pe o cheie de Windows sau Office la un preț foarte bun. Produsele care sunt disponibile în cadrul acestei campanii sunt următoarele: Windows 10 / 11 Pro – 109.90 RON Windows 10 / 11 Home – 89.90 RON Office 2019 Pro – 209.90 RON Office 2019 Home & Business – 149.90 RON Office 2019 Home & Student – 199.90 RON Sursa
  11. Huawei nu uită de cei care-și petrec o mare parte din zi în fața laptopului și lansează noul MateBook D15 cu versiunea AMD, care se remarcă prin ecranul FullView, ce promite consumatorilor o experiență inteligentă de utilizare. Gândit pentru consumatorii tineri, cel mai recent laptop Huawei de 15,6 inci, introduce o experiență revoluționară multiplatformă care oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și desfășura activitatea fără probleme cu mai multe dispozitive printr-un singur ecran. Beneficii extinse de la Huawei O dată cu lansarea celor trei noi produse, compania aduce și extra beneficii pentru utilizatori. În perioada 23 martie – 23 iunie, cei care achiziționează noul smartphone Nova 9 SE și activează beneficiul Screen Damage Protection vor primi 12 luni de protecție fără costuri adiționale. Astfel, în cazul în care întâmpină probleme cu ecranul dintr-un accident (coliziune/cădere/strângere) sau orice alte cauze pot înlocui, gratuit și o singură dată, ansamblul ecranului original. De asemenea, pentru fiecare dintre cele trei produse, Huawei oferă un serviciu de garanție, HUAWEI Care care reprezintă extinderea cu 1 an a garanției standard care intră în vigoare în momentul achiziționării produsului și asigură rezolvarea defecțiunilor de funcționare ale produsului cauzate de factori non-umani. Serviciul de garanție extinsă este disponibil la prețul recomandat de 159 lei pentru nova 9 SE; 299 lei pentru MateBook D 15 și 149 lei pentru WATCH GT Runner. Sursa
  12. Huawei WATCH GT Runner este primul ceas profesional pentru alergare, conceput special pentru antrenamente cu precizie științifică. Acesta este cel mai precis smartwatch de la Huawei destinat alergătorilor, ajuntându-i pe aceștia să-și seteze un plan de alergare pe mai multe săptămâni, ținând cont de performațele antrenamentelor anterioare. Huawei WATCH GT Runner poate construi antrenamente eficiente, oferindu-le utilizatorilor o experiență de fitness completă și profesională. Sursa
  13. Ecosistemul Huawei se află într-o continuă evoluție și tocmai de aceea producătorul a pregătit modele noi care să se alăture catalogului său de produse wearable, smartphone, dar și PC. Este vorba despre telefonul Nova 9 SE, ceasul Watch GT Runner și laptopului MateBook D15 AMD. Huawei nova 9 SE răspunde așteptărilor generației tinere cu un smartphone care se potrivește perfect cu programul lor dinamic de zi cu zi. Cel mai nou model din seria smartphone se remarcă prin funcții inovatoare și elemente de design modern și va deveni accesoriul preferat în rândul utilizatorilor datorită sistemului său puternic de cameră și funcțiilor video integrate, oferindu-le noi posibilități în timp ce surprind momente importante din viața lor. Sursa
  14. Sony anunță lansarea celui de-al 66-lea obiectiv din gama sa cu montură E și prezintă FE PZ 16-35MM F4 G (SELP1635G), un obiectiv superangular cu zoom care oferă o calitate superioară a imaginii, performanță de autofocalizare sporită și operabilitate superioară menite să întrunească cerințele celor mai buni creatori de conținut din lume. Noul obiectiv a fost realizat pe baza experienței vaste Sony în ceea ce privește design-ul obiectivelor și include tehnologii de top în cel mai ușor obiectiv full-frame superangular cu zoom și cu o deschidere constantă a diafragmei F4, oferind performanță și control remarcabile. Obiectivul compact livrează imagini de o calitate rafinată, capabilități de expresie și control ce îi vor încânta pe cei mai pretențioși creatori de conținut din zilele noastre. Obiectivul este o alegere potrivită și pentru fotografie, datorită randării frumoase specifice obiectivelor din gama G, performanței uimitoare de autofocalizare, dar și power zoom-ului ușor de folosit, într-un obiectiv extrem de compact, perfect pentru body-urile ce dimensiuni mici ale camerelor. Datorită zoomului intern, lungimea rămâne constantă în timpul focalizării și al procesului de zoom, lucru care face ca obiectivul să fie potrivit pentru orice tip de activitate creativă, de la vlogging și producție de filme la captarea de imagini statice și peisaje. „Există o nevoie tot mai mare pentru furnizarea de produse «hibride» care să poată oferi atât imagini statice de calitate, cât și conținut video, iar asta și pentru că cererea referitoare la crearea conținutului de înaltă calitate este în continua creștere, mai ales atunci când ne referim la mediul online”, a transmis Yann Salmon Legagneur, Director de Product Marketing, Digital Imaging, Sony Europe. „Obiectivul FE PZ 16-35MM F4 G este perfect conceput pentru a satisface nevoile utilizatorilor pretențioși și pentru a înlătura orice bariere care le-ar putea îngrădi creativitatea, fiind cel mai ușor obiectiv superangular power zoom cu deschidere constantă a diafragmei F4”. Calitate superioară a imaginii Obiectivul FE PZ 16-35MM F4 G oferă o combinație spectaculoasă între rezoluție uimitoare și un efect bokeh frumos, ambele într-un obiectiv compact. Structura optică include două elemente AA (cu asfericitate avansată), un element asferic standard, un element Super ED (dispersie foarte scăzută) și un element din sticlă ED, precum și un element asferic ED. Aberațiile cromatice și sferice sunt controlate simultan pentru a oferi o performanță optică excelentă pe toată suprafața imaginii și un nivel de zoom de 16- 35 mm. Utilizarea elementelor AA într-un design optic avansat asigură și o performanță excelentă la prim-plan la orice nivel de zoom – distanța minima de focalizare fiind de 0.28 metri la 16mm și 0.24 metri la 35mm, cu un efect maxim de augmentare de 0.23x. Mai mult, un coating optimizat suprimă eficient efectele de flare și ghosting, pentru imagini clare și bine definite. O deschidere circulară a diafragmei și aberația sferică realizată cu precizie se îmbină pentru a oferi un efect bokeh full-frame fluid, profund, care poate adăuga elemente suplimentare atmosferei și poate avea un mare impact vizual. Performanță sporită de autofocalizare Pentru prima dată la un obiectiv din gama Alpha, FE PZ 16-35MM F4 G utilizează șase motoare liniare Sony de tip XD (dinamică extremă), atât pentru realizarea focalizării, cât și a zoom-ului. Răspunsul extrem de rapid și fluid, dar și operarea silențioasă a sistemului le oferă utilizatorilor noi oportunități de exprimare creativă. Împreună cu body-ul flagship Sony Alpha 1, este posibilă menținerea unei focalizări precise la captarea de imagini statice în rafală, până la 30 de cadre pe secundă. Focalizarea este esențială mai ales la realizarea de filme în slow motion, 4K sau 8K. Obiectivul FE PZ 16-35MM F4 G este potrivit pentru body-urile din seria α pentru a obține focalizare precisă și pentru a urmări în mod silențios și fluid subiecții aflați în mișcare rapidă. Motoarele liniare XD de înaltă performanță, optica optimizată și controlul cu răspuns extrem de rapid contribuie și ele la performanța de autofocalizare extrem de precisă, fără a compromite dimensiunile compacte ale obiectivului. Imagistică, power zoom și operare rafinată pentru aplicațiile solicitante dedicate realizării de filme Pe baza feedback-ului primit de la creatori de conținut de top, Sony a realizat obiectivul FE PZ 16-35MM F4 G pentru a oferi imagini rafinate și controlul de care au nevoie utilizatorii. Acesta integrează cea mai nouă tehnologie în materie de obiective pentru a reduce substanțial efectul focus breathing, dar și schimbările axiale sau ale punctului de focalizare care pot apărea în procesul de realizare a zoom-ului, pentru a se asigura că sunt captate imagini de cea mai înaltă calitate. Focalizarea, zoom-ul și deschiderea diafragmei sunt toate procese extrem de silențioase și reduc semnificativ zgomotul și vibrația care pot interfera cu înregistrarea video. Cu un sistem electronic power zoom nou proiectat și alimentat de un motor liniar XD, obiectivul FE PZ 16-35MM F4 G oferă control avansat instantaneu, la fel ca răspunsul obținut prin zoom-ul manual. Un buton de zoom care oferă posibilitatea unei viteze variabile a zoom-ului face mai simplă executarea foarte lentă, la viteză constantă. Power zoom minimizează mișcarea camerei care poate apărea la operarea unui inel de zoom, iar atunci când este folosit cu body-uri compatibile utilizatorii pot personaliza direcția inelului de zoom pentru a se potrivi condițiilor de înregistrare. O altă funcționalitate spectaculoasă este și abilitatea de a folosi butoane și controale de pe body-uri sau accesorii compatibile pentru a controla zoom-ul de la distanță. În plus, cu Linear Response MF inelul de focalizare răspunde precis și liniar, astfel încât controlul să fie subtil și intuitiv la focalizarea manuală, iar un inel pentru gestionarea deschiderii diafragmei face ca operarea manuală să fie rapidă, directă și ușoară. Mobilitate superioară, control și fiabilitate Design-ul renumit la nivel global și tehnologia de top se întrepătrund într-un obiectiv compact și ușor, care oferă și power zoom pentru focalizare fără precedent, dar și inele pentru deschiderea diafragmei – fapt care îl face ideal pentru mobilitate și operabilitate în mișcare. FE PZ 16-35MM F4 G este cel mai ușor obiectiv superangular power-zoom din lume și cântărește doar 353 de grame, cu aproximativ 30% mai puțin decât SEL1635Z, având dimensiuni de doar 80.5 mm x 88.1mm și un diametru al filtrului de φ72mm. Lungimea obiectivului rămâne constantă în timpul procesului de zoom și focalizare, în așa fel încât utilizatorul beneficiază de echilibru ideal și de o manevrare optimă. Păstrarea unui echilibru constant este un aspect care face din acest obiectiv alegerea ideală pentru înregistrarea de filme cu echipament montat pe un gimbal. Inelul de focalizare poate fi ușor controlat cu un deget în timpul înregistrării video, iar focalizarea adiacentă și inelele de zoom sunt distincte prin structură, pentru a fi ușor de diferențiat și de operat prin atingere, în timp ce privirea este concentrată pe urmărirea acțiunii de pe ecran. Alte funcționalități impresionante ale obiectivului FE PZ 16-35MM F4 G sunt butonul de blocare a diafragmei, care poate fi activat pentru a preveni mutarea accidentală a inelului de deschidere între setările [A] și F4 – F22, dar și butonul de personalizabil focus hold, pentru control convenabil. Nu în ultimul rând, obiectivul are un design rezistent la praf și umezeală, dar și un element frontal cu acoperire din fluorină, care ajută la menținerea obiectivului curat și îl fac potrivit pentru utilizare în natură. Sony FE PZ 16-35MM F4 G – Preț și disponibilitate Obiectivul FE PZ 16-35MM F4 G va fi disponibil începând din luna mai 2022, la dealerii autorizați Sony, la un preț estimat de 7400 lei. Sursa
  15. Iată încă o lansare interesantă a acestui an. Ghostwire Tokyo este cel mai nou titlu din catalogul de jocuri publicate de Bethesda și ne poartă într-o lume supranaturală și misterioasă, populată de spirite și tot felul de mistere. Deși Ghostwire Tokyo va apărea pe 25 martie pe console, exclusiv pentru PS5, acesta va fi scos în același timp și pe PC, cu suport pentru ray-tracing. Mai jos avem în detaliu cerințele de sistem, atât cele cu ray-tracing cât și cele fără, deoarece diferența de performanță este destul de mare. Cerințe minime (720p, low settings): Sistem de operare: Windows 10, 64-bit, versiunea 1909 sau mai susProcesor: Intel Core i7 4770K sau AMD Ryzen 5 2600 Memorie: 12GB RAM Placă video: Nvidia GTX 1060 sau AMD RX 550 XT (VRAM cel puțin 6 GB) Spațiu de stocare: 20GB spațiu disponibil Cerințe recomandate (1080p, high settings): Sistem de operare: Windows 10, 64-bit, versiunea 1909 sau mai sus Procesor: Intel Core i7 6700 sau AMD Ryzen 5 2600 Memorie: 16 GB RAMPlacă video: Nvidia GTX 1080 sau AMD RX 5600 XT (VRAM cel puțin 6 GB) Spațiu de stocare: 20GB spațiu disponibil Cerințe maxime (4K, max settings, fără ray-tracing): Sistem de operare: Windows 10, 64-bit, versiunea 1909 sau mai sus Procesor: Intel Core i7-8700 sau AMD Ryzen 5 5600X Memorie: 16 GB RAM Placă video: Nvidia RTX 2080S sau AMD RX 6800 XT Spațiu de stocare: 20GB spațiu disponibil (SSD) Cerințe pentru ray-tracing Cerințe minime (1080p, 30 FPS): Procesor: Intel Core i7-8700 sau AMD Ryzen 5 3600 Placă video: RTX 2060 sau RX 6700 XT Memorie: 16 GB RAM Cerințe recomandate (1440p, 30 FPS): Procesor: Intel Core i7-8700 sau Ryzen 5 5600 Placă video: RTX 3070 sau RX 6800 (minim RTX 3080 sau RX 6900 pentru 4K) Memorie: 16 GB RAM Sursa
  16. Nick (sa:mp) : Nathen Nick-uri anterioare : - De cat timp joci (sa:mp) : Din 2010 (12 ani) Warn-uri in joc(motiv) : Nu am warn-uri în joc. Ai avut vreodata ban?(motiv) : Nu am primit niciodată ban. De ce doresti sa te alaturi acestui clan? : Să fac conversație cu ceilalți membrii din clan. Cu ce crezi ca poti ajuta acest clan? : Activitatea mea de pe forum. Ai citit regulamentul si esti de acord sa il respecti? : Desigur. Esti de acord cu faptul ca daca nu ai un comportament demn de acest clan vei fi demis?: Desigur. De unde ai aflat de acest clan? : De pe forum. Realizarile tale pe B-Zone : Leader & Helper. Cel mai mare Rank detinut intr-o factiune : Rank 6. Esti activ pe forum?De cat ori intri pe zi?: Sunt destul de activ şi frecventez des forumul. Nu țin evidența de câte ori intru pe forum. Planuri de viitor : Să ajung GM. Bara RPG (http://b-zone.ro/rpg/my-stats.php) : Alte mentiuni : Mulțumesc pentru timpul acordat citirii acestei aplicații!
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.