-
Posts
7467 -
Joined
-
Last visited
-
Days Won
13
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by Tupi
-
Realme V11 5G este un smartphone cu 5G la preț de 155 euro
Tupi replied to Tupi's topic in Mobile Phones
-
Liga oficială a sezonului 2021 pentru Call of Duty se întoarce într-un sistem de 4vs4, obligând astfel echipele să elimine minimum un jucător din formația inițială de start. În plus, numărul de organizații participante la eveniment nu se va mări nici în anul 2021, eliminând astfel din competiție un număr de 12 jucători. Cât despre desfășurarea meciurilor, partidele se vor juca, cel mai probabil, în clasicul sistem de BestOf5 (cea mai bună echipă din 5 hărți diferite). Precum în edițiile trecute de Call of Duty League, fanii titlului pot acum să prezică rezultatul viitoarelor meciuri și să-și testeze cunoștințele despre scena profesionistă de COD. CDL Bracket Builder a fost introdus în timpul primului sezonului al Ligii Call of Duty, fanii reușind să concureze pentru o șansă de a câștiga un cadou de 100.000 de dolari. Popularitatea evenimentului și feedback-ul pozitiv a dus la crearea CDL Pick’Em din 2021, proiectat de același creator al CDL Bracket Builder, Paper Crowns. Compania a fost fondată de fostul profesionist Call of Duty și fondatorul Team Envy: Skyler Johnson. Paper Crowns a câștigat premiul Agenția Creativă a Anului pentru Esports Awards 2020 și își va continua parteneriatul cu Activision Blizzard până în sezonul 2021. Puncte și premii Fanii pot câștiga puncte prin prezicerea corectă a rezultatului unui meci, unele meciuri oferind puncte duble. Fanii din anumite regiuni pot câștiga premii în funcție de performanța lor și de locul lor în clasamente. Marele premiu este o cască Astro A40 Call of Duty League Edition, un controler Scuf Impact și un pachet Scup Impact Pro Player. Primul premiu include căștile și controlerul, în timp ce al doilea premiu constă doar în perechea de căști. Fanii care vin pe locurile 11-20 pot câștiga în continuare controllerul Scuf Impact. Clasamentele se resetează după fiecare etapă, astfel încât fanii au cinci șanse să câștige premii. Weekendul de deschidere al Ligii Call of Duty din sezonul 2021, găzduit de Atlanta FaZe, va începe pe 11 februarie. Sursa
-
După o lungă pauză în scena competitivă de eSports, Dota2 revine în prim planul turneelor de jocuri electronice. Din păcate, pandemia a afectat mai multe organizații din Asia de Sud-Est. Echipe precum Team Adroit, Reality Rift și Geek Fam, care au reprezentat regiunea pentru mai multe turnee de Dota2 în DPC 2019-20, au dispărut din scena de eSports. Turneul este compus dintr-un număr de 16 echipe participante, împărțite în mod egal în două divizii, organizațiile urmând să concureze într-un Round-Robin pentru a-și determina pozițiile în Liga Regională. În divizia superioară, echipa de top va participa în viitoarele playoff-uri majore, în timp ce echipa de pe locul doi se va califica în faza grupelor. Echipa de pe locul al treilea va trebui să lupte pentru un loc în Major printr-o calificare suplimentară cu un wild card venit din celelalte regiuni, iar ultimele două echipe vor fi retrogradate în divizia inferioară pentru sezonul următor al DPC. Fondul de premiere este compus din suma de 205.000 $, precum și puncte DPC, în funcție de rangul echipelor la sfârșitul Ligii regionale. În divizia inferioară, cele opt echipe vor lupta pentru partea lor de 75.000 de dolari, primele două echipe urmând să obțină promovarea. Ultimele două echipe sunt eliminate din DPC și vor fi înlocuite de echipele provenite din calificările deschise. Astfel, fondul de premiere va depăși suma de 250.000 de dolari, turneul devenind unul dintre cele mai prestigioase evenimente de Dota2. Veterani și nou-veniți Organizații precum Fnatic și TNC, care au dominat mult timp acest turneu, și-au pierdut cei mai experimentați jucători și s-au străduit să își recapete forma pe care o aveau înainte de apariția pandemiei. În urma câștigării sezonului 4 BTS Pro Series, desfășurat în luna decembrie a anului trecut, TNC pare că și-a recăpătat jocul de calitate, în timp ce Fnatic încă se află în căutarea elementului-cheie din jocul lor. Noua echipă a celor de la T1, compusă din patru jucători din fosta organizație Geek Fam, care a ocupat locul al treilea în WePlay! Bukovel Minor și Neon Esports la Campionatele Moon Studio Kagura, vor căuta, de asemenea, primul loc în eveniment. Sursa
-
Deși celebrul Team of The Year din FIFA 21 a reușit „să pună stăpânire” pe modul Ultimate Team, producătorii titlului au lansat încă un super eveniment, Future Stars, punând astfel la dispoziția gamerilor o nouă serie de jucători. Pe lângă cardurile regăsite în pachetele promoționale și pe piața de transfer a jocului, EA a adăugat, de asemenea, și o serie de carduri SBC, precum și altele gratuite. Prima echipă va fi disponibilă timp de o săptămână și include jucători precum Eduardo Camavinga, Gio Reyna și Steven Bergwijn. Evenimentul Future Stars din FIFA 21 recunoaște cele mai strălucitoare talente care au maximum 23 de ani și care au demonstrat un potențial ridicat, potrivit EA. Imaginea prezintă trei dintre cărți cu o umbră strălucitoare, ceea ce indică faptul că acești jucători vor avea un al doilea card Future Star lansat ca parte a echipei a doua. Începând cu această săptămână, jucătorii Future Stars vor avea SBC-uri și obiective. Pe lângă lansarea primei echipe, utilizatorii jocului au primit din partea EA Sports, la alegere, cardul unui mijlocaș din FIFA 21. În funcție de stilul de joc, gamerii pot completa seria SBC, integrând astfel cardul în echipa. Una dintre noile versiuni ale lui Bruno Guimaraes are 80 viteză, 70 șut, 83 pasă, 87 dribling, 90 putere defensivă și 86 forță. A doua versiune are, totuși, 81 viteză, 82 șut, 85 pasă, 88 dribling, 78 apărare și 80 forță. Ambele sunt cărți bune, dar prima versiune are atribute mai bune și mai eficiente. Dacă doriți integrarea acestui card în echipa de FUT, gamerii vor trebui să aleagă versiunea care se potrivește cel mai mult stilului de joc. Prima versiune este mai concentrată pe apărare, în timp ce a doua joacă ca mijlocaș. Per total, raportul calitate-preț al cardului este unul bun, în special pentru atributele pe care mijlocașul le deține în acest mod al jocului. Prima echipă de Future Stars din FIFA 21 Andriy Lunin 87-rated (Real Madrid) Sergino Dest 88-rated (Barcelona) Reece James 87-rated (Chelsea) Diogo Dalot 85-rated (Manchester United) Eduardo Camavinga 91-rated (Rennes) Gio Reyna 91-rated (Borussia Dortmund) Harvey Barnes 88-rated (Leicester City) Steven Bergwijn 89-rated (Tottenham) Dominik Szoboszlai 88-rated (RB Leipzig) Dejan Kulusevski 88-rated (Juventus) Alexander Isak 86-rated (Real Sociedad) Sursa
- 1 reply
-
1
-
Microsoft a anunțat că Forza Horizon 4, cel mai recent titlu al seriei de racing open world, va fi lansat și pe Steam, la peste doi ani de la apariția inițială pentru Xbox One și Windows 10 (PC). Mai exact, Forza Horizon 4 va fi disponibil prin Steam începând cu 9 martie 2021, în următoarele ediții: Standard Edition: jocul Forza Horizon 4 Formula Drift Car Pack Deluxe Edition: jocul Forza Horizon 4 Formula Drift Car Pack Car Pass Best of Bond Car Pack Ultimate Edition: jocul Forza Horizon 4 Formula Drift Car Pack Car Pass Best of Bond Car Pack Welcome Pack VIP Fortune Island LEGO Speed Champions În vederea adaptării jocului pentru Steam, cei de la Playground Games au lucrat alături de studioul din Nottingham al Sumo Digital. Ediția pentru Steam a jocului Forza Horizon 4 va oferi suport pentru modul multiplayer cross-play cu celelalte variante de pe consolele Xbox, PC-urile cu Windows 10 (Microsoft Store) sau cea redată prin soluția de cloud gaming pentru Android, inclusă în abonamentul Xbox Game Pass Ultimate. Din păcate, din cauza limitărilor de ordin tehnic, salvările din celelalte ediții ale jocului nu vor putea fi importate în varianta pentru Steam. În schimb, versiunea de Steam va oferi suport pentru stocarea salvărilor în Steam Cloud, facilitând mutarea acestora între mai multe PC-uri. Forza Horizon 4 va fi disponibil pe Steam, pentru PC, începând cu 9 martie 2021. Iată și cerințele de sistem pentru ediția de Steam a jocului: Cerințe minime: OS: Windows 10 versiunea 15063.0 sau mai recentă Procesor: Intel Core i3-4170 @ 3.7GHz sau Intel Core i5 750 @ 2.67GHz Memorie RAM: 2 GB Video: NVIDIA GeForce GTX 650Ti sau AMD Radeon R7 250x DirectX: versiunea 12 Conexiune la Internet de tip Broadband Stocare: 80 GB disponibili Sistem recomandat: OS: Windows 10 versiunea 15063.0 sau mai recentă Procesor: Intel Core i7-3820 @ 3.6GHz Memorie RAM: 4 GB Video: NVIDIA GeForce GTX 970, GTX 1060 3GB sau AMD Radeon R9 290x, RX 470 DirectX: versiunea 12 Conexiune la Internet de tip Broadband Stocare: 100 GB disponibili Sursa
-
Square Enix a dezvăluit noutăți despre Final Fantasy XIV Online, cel mai popular joc de tip MMO al companiei, cu peste 20 de milioane de jucători înregistrați. În primul rând, este vorba despre noul expansion Endwalker pentru Final Fantasy XIV Online, cea de-a patra astfel de expansiune, ce urmează să-și facă apariția în toamna acestui an și care va încheia ciclul poveștii început cu A Realm Reborn. Numeroase noutăți pentru fanii experienței online Final Fantasy Expansion-ul Endwalker pentru Final Fantasy XIV Online va aduce jocului o sumedenie de noutăți, printre care noi job-uri, un level cap crescut de la 80 la 90, explorarea unor noi zone de dimensiuni apreciabile (Garlemald, Thavnair sau orașul Radz-at-Han), actualizări ale sistemului de luptă, noi challenge-uri, un nou trib (Arkasodara), noi dungeon-uri și amenințări, un nou Raid de dificultate ridicată (Pandæmonium), un nou mod PvP, un nou district rezidential (Ishgard) și multe, multe altele. O nouă ediție pentru PlayStation 5 Final Fantasy XIV Online: Endwalker va fi lansat în toamna anului 2021, urmând să-și facă apariția atât în versiuni pentru PC, PlayStation 4 și Mac, cât și într-o nouă ediție pentru PlayStation 5. Această ediție next-gen a jocului va fi disponibilă în regim Open Beta începând cu 13 aprilie 2021 și va oferi numeroase upgrade-uri față de versiunea pentru PlayStation 4: framerate îmbunătățit, timpi de încărcare mult mai rapizi, rezoluție 4K etc. Mai mult, jucătorii care au deja versiunea pentru PlayStation 4 înregistrată pe conturile lor pot descărca și juca ediția next-gen pentru PS5 fără niciun cost suplimentar, chiar de la începutul perioadei de Open Beta. De asemenea, nou-veniții în universul Final Fantasy XIV Online vor avea la dispoziție o versiune Free Trial pentru PlayStation 5. Versiunea completă a jocului (incluzând noul expansion Endwalker) va fi disponibilă la sfârșitul acestei perioade de Open Beta. Sursa
-
ASUS ar putea încerca revigorarea vânzărilor smartphone lansând ZenFone Mini, un telefon cu dimensiuni compacte și dotări de nivel premium. La fel ca mult alți producători, ASUS nu a reușit să-și atingă țintele de vânzări fixate pentru a doua jumătate a anului trecut, dificultățile în aprovizionarea de componente și alte complicații ridicate de pandemia COVID-19 afectând serios business-ul companiei. ZenFone Mini, alternativă cu Android pentru iPhone 12 Mini Deocamdată, tot ce știm despre noul „Mini” este că vine cu un ecran ceva mai mic decât soluția de 6.67 inch, întâlnită la modelul ZenFone 7. ZenFone 7 Pro Având în vedere că telefoanele premium-compacte recent lansate de alți producători nu au obținut vânzări tocmai bune, rămâne de văzut dacă ZenFone Mini va fi sau nu un succes. Un bun exemplu este iPhone 12 Mini, pentru care Apple a redus deja producția din cauza vânzărilor sub așteptări. ASUS ROG Phone 5 Între timp, ASUS pregătește și lansarea unui nou model flagship din seria ROG. Așteptat în perioada martie-aprilie, noul ROG Phone 5 vine cu chipsetul Snapdragon 888 și un ecran AMOLED de 6.78 inch (rezoluție FHD+ și 144Hz). Similar modelul anterior, telefonul păstrează configurația cu acumulator de 6000 mAh împărțit pe două celule (2x 3000mAh), facilitând încărcare rapidă de până la 65W prin cablul USB-C. Potrivit detaliilor obținute cu benchmark-ul Geekbench, ROG Phone 5 dispune de 12 GB memorie RAM. Configurația foto de tip triple-camera ar urma să folosească un senzor principal de 64MP. Din păcate, pentru detalii complete va trebui să așteptăm anunțul oficial de lansare. Sursa
-
Încă de la lansarea primului model iPhone SE, fanii Apple au cerut un nou telefon de dimensiuni mici, care să fie la fel de puternic precum modelele mai mari. Iar dorința lor a fost îndeplinită în 2020 cu iPhone 12 Mini, care oferă majoritatea avantajelor celorlalte modele, într-un corp compact. Se pare însă că acest model a venit puțin cam târziu, întrucât vânzările de iPhone 12 Mini au fost sub așteptări, iar analiștii de afaceri deja estimează că acest model ar putea ieși din producție în următoarele câteva luni. Conform estimărilor de vânzări, iPhone 12 Mini reprezintă doar 6% din totalul vânzărilor de iPhone-uri din 2020 atunci când sunt calculate veniturile brute. Având în vedere că este cel mai ieftin model, probabil că și marja de profit pentru acesta este semnificativ mai mică. În schimb, modelele 12, 12 Pro și în special 12 Pro Max se vând semnificativ mai bine. iPhone 12 Mini nu a convins clienții să facă upgrade Este posibil ca utilizatorii de iPhone care își doreau telefoane mici să fi trecut deja la telefoane mai mari în ultimii câțiva ani, iar întoarcerea la un dispozitiv mai mic este mai grea acum. De altfel, cu doar câteva luni înainte de lansarea iPhone 12 Mini, Apple a lansat și generația a doua de iPhone SE, cu ecran de 4,7”, un dispozitiv mai mic decât modelele din gama iPhone 11 care se afla atunci pe piață. Nici faptul că iPhone 12 Mini are un acumulator destul de mic, care nu poate oferi mai mult de o zi de utilizare nu a ajutat, iar conectivitatea 5G și procesorul puternic consumă bateria de 2.227 mAh destul de repede. Conform J.P. Morgan, Apple ar putea plănui oprirea liniilor de producție pentru modelul iPhone 12 Mini, urmând sî vândă până la următoarea generație restul de stoc. Raportul scris de William Yang menționează că urmează o tăiere de 11 milioane de unități din producția de iPhone 12 Mini și 9 milioane de unități pentru iPhone 12 „standard”. iPhone 12 Pro Max este mai popular În locul acestora, Apple va crește producția de modele Pro, cu iPhone 12 Pro Max în frunte, care va prelua acel deficit de 11 milioane de unități de la Mini. Acesta este cel mai scump model al companiei, care pornește de la 1.100 dolari americani (fără taxe), cu stocare de 128 GB standard, ecran de 6,7” și un sistem de camere actualizat, cu senzor principal mai mare, stabilizat. Totuși, același raport susține că Apple nu va renunța la ideea de telefon „Mini” pe următoarea gamă de produse. Seria iPhone 13/12S va include din nou un telefon de 5,4”, însă acesta ar putea primi optimizări în plus pentru a reduce consumul de energie, întrucât durata de utilizare la o singură încărcare este acum cea mai mare problemă a acestui model. Sursa
- 1 reply
-
1
-
Huawei a înregistrat o scădere foarte mare în vânzările de smartphone-uri în 2020, însă începe anul 2021 în forță. Compania a confirmat deja pe contul său oficial de Weibo că urmează să lanseze modelul Huawei Mate X2, cel de-al treilea dispozitiv cu ecran pliabil din portofoliul său. Avem acum și o dată de lansare, un detaliu oficial, confirmat de imaginea de promovare, cât și o serie de imagini neoficiale cu dispozitivul. Huawei Mate X2 va fi lansat foarte curând Mate X și Mate Xs au fost dispozitive cu ecran pliabil la exterior, mergând în altă direcție față de Galaxy Fold și Galaxy Z Fold2. Compania a ales să integreze un singur ecran, care poate fi folosit în două moduri: un mod standard, care permite utilizarea asemeni unui telefon obișnuit, și modul deschis, care permite utilizarea în mod tabletă. Pentru Mate X2, pe care Huawei îl va lansa pe 22 februarie în China, compania alege un design mai degrabă similar cu cel al dispozitivelor pliabile de la Samsung. Vorbim despre un ecran pliabil la interior, care ar putea fi chiar mai plăcut în utilizare. Asta pentru că se zvonește că acest model nu va avea un decupaj pentru camere frontale pe ecranul interior. Camera frontală va fi prezentă doar pe ecranul exterior, ceea ce înseamnă că vei putea realiza selfie-uri și apeluri video doar în modul de utilizare cu ecranul principal pliat. Asta dacă Huawei nu plănuiește să ne facă o surpriză și să integreze o cameră sub display. Interesant este însă faptul că modelul Mate X2 va folosi procesorul Kirin 9000, același pe care l-am întâlnit pe seria Mate 40. Informațiile neoficiale de anul trecut sugerau că în urma restricțiilor SUA, compania avea un stoc limitate de procesoare pe stoc. Asta sugerează că Mate X2, la fel ca dispozitivele Mate 40 și Mate 40 Pro, vor fi disponibile în număr mic la raft. Având în vedere că modelele Mate X și Mate Xs nu s-au găsit în foarte multe magazine, iar atunci când au apărut în oferta lor au costat peste 10.000 de lei în România, probabil că nici Mate X2 nu va fi mai ieftin. Sursa
-
Microsoft explorează ideea de a închiria PC-uri în Cloud
Tupi replied to Tupi's topic in Software Problems & Discussions
-
Constructorul ceh de automobile își încurajează designerii să deseneze versiuni moderne ale modelelor sale clasice. Cel mai recent este o reinterpretare a celebrului 1203. Skoda 1203 este un model de căpătâi pentru constructorul din Mlada Boleslav. Primele intenții de producție au apărut în 1956, dar imposibilitatea de a înființa companii care să furnizeze piese și accesorii în Cehoslovacia acelor vremuri, a amânat debutul până în 1968. Celebra dubiță a stat pe linia de asamblare mai bine de trei decenii și a contribuit la dezvoltarea afacerilor mici după 1989. Nu s-a bucurat de popularitatea legendarului Volkswagen Type 2 (Transporter), dar a avut fanii săi. Și nu puțini. În Cehoslovacia era comercializată ca mașină utilitară și putea fi întâlnită pe străzi în diferite variante, inclusiv ambulanță sau dric. Skoda își încurajează designerii să analizeze modelele sale clasice și să deseneze variante moderne ale acestora în cadrul proiectului "Icons get a makeover". Daniel Hajek, unul dintre cei care se ocupă de interfața sistemului multimedia Skoda, a dat frâu liber imaginației și a desenat o reinterpretare modernă a acestui 1203. Hajek a păstrat unele elemente de design, dar rezultatul este un omagiu din secolul 21 adus celebrului van. Designerul ar vedea-o ca o rulotă pentru cei dornici de aventură și nu ca o mașină utilitară Din păcate însă, Skoda a declarat deja că acesta este doar un exercițiu de design și nimic mai mult. Cu alte cuvinte nu o vom vedea în producția de serie. Sursa
-
Nissan a publicat o imagine-teaser pentru noua generație Qashqai și anunță că prezentarea oficială va avea loc în data de 18 februarie. La sfârșitul lui 2020, Nissan a publicat primele imagini și informații tehnice despre noua generație Qashqai. Constructorul japonez a oferit atunci și primele imagini cu interiorul noului SUV. Niponii continuă campania de marketing cu o imagine-teaser care oferă o primă idee legată de designul exterior al noii generații Qashqai Referitor la motorizări, Nissan a anunțat deja că unitatea clasică pe benzină de 1.3 litri integrează un sistem mild-hybrid de 12 volți și va fi oferită în două versiuni de putere: 140 CP și 158 CP. Cele două versiuni vor avea fie o cutie manuală cu 6 trepte, fie o transmisie automată CVT (doar pentru cea cu 158 de cai). Cuplul motor este cuprins între 240 și 270 Nm. Tracțiunea integrală va fi disponibilă exclusiv pe versiunea cu CVT și 158 CP. Noul Qashqai va avea în premieră pe piața europeană și o versiune cu sistemul e-Power. Aceasta va fi bazată pe motorul de 1.5 litri și va dezvolta 190 de cai putere și un cuplu de 330 Nm. Tracțiunea integrală nu este disponibilă în acest caz. Constructorul japonez subliniază că vânzările cu versiunea e-Power vor începe în 2022. Prezentarea oficială a noului Nissan Qashqai va avea loc în data de 18 februarie, în cadrul unui eveniment online. Sursa
-
Stellantis vrea să poziționeze Alfa Romeo, DS și Lancia ca branduri premium în cadrul grupului, iar acestea să colaboreze pentru a dezvolta modele noi cu platforme și motorizări comune. Primele lansări vor avea loc în perioada 2024-2025. În ianuarie, Stellantis a anunțat echipa de conducere a noului grup rezultat în urma fuziunii dintre PSA și Fiat-Chrysler, cu un total de 400.000 de angajați la nivel global. Una dintre mutările importante la momentul respectiv a fost numirea lui Jean-Philippe Imparato, fost șef Peugeot, drept CEO la Alfa Romeo. Imparato are o misiune foarte importantă, respectiv de a coordona colaborarea dintre Alfa Romeo, DS și Lancia pentru dezvoltarea în comun de modele noi pentru cele trei branduri. Un oficial DS a declarat că parteneriatul presupune dezvoltarea de platforme, motorizări și componente comune care să fie ulterior folosite de cele trei companii, pe care Stellantis vrea să le promoveze ca branduri premium. “Mașinile aflate deja în dezvoltare nu vor fi afectate și vor fi lansate conform planurilor inițiale. Însă pentru următoarea generație de modele vom face apel la sinergiile pentru care Stellantis a fost creat. Acele modele noi vor fi lansate în 2024-2025,” a spus Marion David, director de produse în cadrul producătorului francez DS. Planul Stellantis pe termen lung este ca Alfa Romeo, DS și Lancia să emită pretenții în lupta cu producători premium precum Mercedes, BMW și Audi, în condițiile în care acel top 3 german pare de neatins la ora actuală. Alfa Romeo a avut vânzări europene de circa 36.000 de unități în 2020 și are doar două modele în gamă: Giulia și Stelvio. Lancia, doar cu Ypsilon în ofertă, a vândut aproximativ 43.000 de exemplare pe piața italiană, în timp ce francezii de la DS au comercializat un volum asemănător, dar pe întreaga piață europeană. Prin comparație, Mercedes a vândut mai mult de 120.000 de exemplare doar pentru modelul Clasa A în 2020, potrivit datelor analizate de Jato Dynamics. Sursa
-
Ford a anunțat dublarea investițiilor în dezvoltarea mașinilor electrice, noul buget fiind de 22 de miliarde de dolari până în 2025. În ciuda pierderilor de aproape 3 miliarde de dolari pe care le-au raportat în ultimul trimestru din 2020, americanii de la Ford sunt hotărâți să-și continue planul pe termen lung privind vehiculele electrice, conectate și autonome. Un buget de 22 de miliarde de dolari până în 2025 va aloca Ford în scopul dezvoltării mașinilor electrice, dublu față de cât anunțase inițial. Alte 7 miliarde sunt destinate investițiilor în noi tehnologii. “Dacă electricele vor continua pe același trend ascendent, vrem să fie foarte clar că nu vom face niciun pas în spate,” au transmis oficialii Ford. Pe lista Ford se numără dezvoltarea de noi modele electrice și creșterea capacităților de producție. Bugetul menționat nu include și înființarea unor linii de producție pentru baterii, iar Ford spune că pregătește mai multe parteneriate în acest sens, pe care le va detalia în viitorul apropiat. Producătorul american subliniază că investițiile vizează și vehiculele hibride, însă electricele sunt prioritare. Sursa
-
Peste un milion de mașini electrice și hibrizi plug-in au fost vândute anul trecut la nivelul UE, de trei ori mai multe decât în 2019. Cota de piață a acestor vehicule a ajuns la 10.5% din total, față de 3% în 2019. Dieselul și benzina au pierdut teren și în 2020, continuând trendul instalat în ultimii ani la nivel european. În schimb, mașinile cu încărcare la priză devin o parte tot mai consistentă în rapoartele anuale de vânzări. La nivelul UE, peste un milion de electrice și hibrizi plug-in au fost vândute în 2020, față de cele 387.000 de unități din 2019. Astfel, cota lor de piață a urcat de la 3% în 2019 la 10.5% în 2020. La nivelul UE, peste un milion de electrice și hibrizi plug-in au fost vândute în 2020, față de cele 387.000 de unități din 2019. Astfel, cota lor de piață a urcat de la 3% în 2019 la 10.5% în 2020. Datele Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) arată că vânzările totale din UE au ajuns la 9.9 milioane de mașini în 2020, cu 24% mai puțin decât în anul precedent. Sursa
-
Nissan a publicat primele informații și imagini cu noul Pathfinder. Ajuns la a cincea generație, SUV-ul poate găzdui până la 8 pasageri și a renunțat la cutia CVT în favoarea unei automate cu 9 trepte. Nissan Pathfinder a dispărut de ani buni din Europa, însă în Statele Unite ale Americii SUV-ul nipon continuă să se vândă chiar foarte bine. Japonezii tocmai au lansat cea de-a cincea generație, iar printre îmbunătățiri se numără inclusiv o transmisie nouă. Pathfinder a trecut printr-o cosmetizare notabilă. Grila frontală a crescut în dimensiuni, farurile au o formă nouă, stopurile la fel, iar cele trei prize de aer de deasupra calandrului fac trimitere la prima iterație a acestui model. Forma robustă care l-a consacrat a rămas aceeași. La fel ca noul Frontier (varianta cu benă), Pathfinder este dezvoltat pe o versiune îmbunătățită a platformei actuale. Din punct de vedere al dimensiunilor, SUV-ul măsoară 5.004 milimetri în lungime (-38 mm), 1.979 mm lățime (+12 mm), 1.778 mm în înălțime, iar ampatamentul este de 2.901 milimetri. POATE GĂZDUI PÂNĂ LA 8 PASAGERI Interiorul a fost și el modernizat. Lista include tapițerii noi, ecran de 9 inch pentru sistemul multimedia, instrumentar de bord digital cu display de până la 12.3 inch, sistem audio Bose cu 13 incinte (opțional) și porturi USB pentru încărcarea telefoanelor mobile. Sistemele Apple CarPlay, Android Auto și NissanConnect sunt oferite încă din standard. Habitaclul poate găzdui până la opt pasageri, iar Nissan a acordat o atenție sporită antifonării. Cu alte cuvinte, intră mai puțin zgomot de la motor în interiorul mașinii. TRANSMISIE AUTOMATĂ CU 9 TREPTE Noul Nissan Pathfinder este echipat cu un motor V6 de 3.5 litri care dezvoltă 284 de cai putere si 351 Nm cuplu. Cutia de viteze CVT este de domeniul trecutului, locul său fiind luat de o transmisie automată cu nouă rapoarte. Deși niponii au declarat că acest Pathfinder a fost dezvoltat să se comporte exemplar atât pe șosea cât și pe teren accidentat, SUV-ul este echipat cu câteva echipamente care să îl ajute în off-road. Spre exemplu, șoferul are la dispoziție șapte moduri de rulare: Standard, Sport, Eco, Snow, Sand, Mud/Rut și Tow. Că tot veni vorba, SUV-ul are o capacitate de tractare de 2.700 de kilograme. Cea de-a cincea generație Nissan Pathfinder este așteptată să debuteze pe piață în vara acestui an. Sursa
-
Constructorii auto opresc temporar liniile de asamblare sau reduc producția din cauza unei crize globale de chip-uri, care se poate întinde până în toamna acestui an. Sunt afectate fabrici din Europa, SUA și China. Producători auto din întreaga lume opresc linii de asamblare a vehiculelor din cauza lipsei semiconductorilor, în unele situații din cauza măsurilor SUA împotriva unor producători chinezi de chip-uri. Există și o concurență a producătorilor de autovehicule cu industria electronicelor de larg consum pentru aprovizionarea cu chip-uri. Consumatorii au cumpărat laptopuri, console de jocuri și alte produse electronice în timpul pandemiei, creând un deficit de chip-uri pe tot parcursul anului 2020. Criza a început încă de la sfârșitul anului trecut, când primele companii auto, cele din cadrul Volkswagen Group, au anunțat că vor fi nevoite să întrerupă parțial producția în primele luni ale lui 2021. Uzina Dacia de la Mioveni a fost și ea afectată, producția fiind oprită temporar pe 1 februarie, ca urmare a lipsei de componente pentru vehiculele produse. Alți producători precum Ford, Mazda, Toyota și Nissan au redus deja producția în anumite fabrici. Specialiștii estimează că producția auto globală ar urma să “piardă” aproape 700.000 de unități în primul trimestru. Potrivit acestora, criza s-ar putea prelungi până în toamna lui 2021. Sursa
-
Tunerul german ABT Sportsline a finalizat pachetul RSQ8-R, destinat modelului Audi RSQ8. SUV-ul dispune acum de 740 de cai putere, suficient pentru a atinge 100 de km/h în doar 3.4 secunde. ABT Sportsline este unul dintre cei mai vechi tuneri de pe piata. Acum, la împlinirea a 125 de ani de activitate, nemții au dezvoltat un pachet de tuning pentru Audi RSQ8. Simbolic, producția este limitată la 125 de unități. Exemplarul de față, finisat în nuanța exterioară San Marino Blue Metallic, este cel mai recent RSQ8 echipat cu acest pachet. Din punct de vedere estetic, SUV-ul a primit mai multe elemente aerodinamice din fibră de carbon, dar și un set de jante negre cu diametrul de 23 de inch. Pentru interior, compania de tuning a pregătit un volan nou, ornamente din carbon și embleme care îți amintesc că te afli într-un Audi RSQ8 cu totul special. Pachetul RSQ8-R propus de ABT include un ECU propriu și un intercooler dezvoltat special pentru acest model. Aceste modificări cresc puterea motorului la 740 de cai putere și 920 Nm cuplu. În aceste condiții, mașina atinge 100 de km/h în 3.4 secunde, cu 0.4 secunde mai rapid decât un RSQ8 standard, iar viteza maximă poate fi crescută opțional la 315 km/h. Tot opționale sunt și suspensia care coboară garda la sol și îmbunătățește manevrabilitatea, dar și sistemul de evacuare din inox cu terminații de 102 milimetri. Sursa
-
Constructorul german de automobile și celebrul producător de ceasuri TAG Heuer au încheiat un nou parteneriat. Primul "fruct" al acestei întelegeri este ceasul TAG Heuer Carrera Porsche Chronograph. TAG Heuer este unul dintre cei mai cunoscuți producători de ceasuri și o companie foarte bine înrădăcinată în tot ce înseamnă sporturile cu motor. Idila dintre Porsche și TAG Heuer a început în anii '60, atunci când Jo Siffert, pilot și dealer Porsche, a încheiat o întelegere cu ceasornicarul elvețian. În urma acestui acord, Siffert a pus logo-ul TAG Heuer pe mașinile echipei sale și pe combinezonul de curse. Moda a ajuns inclusiv la marele Steve McQueen. La filmările peliculei Le Mans, actorul a purtat un ceas Heuer Monaco, iar pe combinezon avea, la fel ca Siffert, logo-ul companiei. De-a lungul anilor, cele două companii au colaborat inclusiv pentru modele de ceasuri, iar acum au încheiat un nou acord. Cu această ocazie, au lansat pe piată ceasul TAG Heuer Carrera Porsche Chronograph. Acesta folosește un mecanism Calibre Heuer 02, iar carcasa măsoară 44 de milimetri în diametru. Fundalul imită suprafața unei șosele și fontul folosit pentru cifrele arabe de pe cadran este același ca și cel folosit de Porsche pentru instrumentarul de bord. Pe spate, ceasul are carcasă transparentă pentru a vedea mecanismul la lucru, iar secțiunea centrală imită un volan Porsche cu trei spițe. Noul ceas TAG Heuer Carrera Porsche Chronograph este disponibil, fie cu o brățară din oțel, fie cu o curea de piele. Dacă optezi pentru prima, prețul este de 6.050 de dolari, iar pentru a doua trebuie să scoți din buzunare 5.850 de dolari. Sursa