Jump to content

cedrykk

Member
  • Posts

    4460
  • Joined

  • Last visited

  • Days Won

    3

Everything posted by cedrykk

  1. Croaţia s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial din Rusia, iar Mario Mandzukic a promis că va plăti consumaţia făcută de locuitorii oraşului său natal, Slavonski Birod. Nota de plată se ridică la 4.000 de euro. Fericit după calificarea Croaţiei în penultimul act al turneului final, Mandzukic a făcut o declaraţie curajoasă. A promis că va plăti băutura consumată de localnicii din localitatea în care s-a născut. Potrivit Radio Slanonija, suporterii croaţi au comandat peste măsură, iar atacantul este nevoit să achite 4.000 de euro. Suma este una infimă pentru Mario. La Juventus are un salariu anual de 5 milioane de euro. Mandzukic nu este la prima ispravă de agest gen. Anul trecut a donat 20.000 de euro pompierilor din Dalmatia, regiune a Croaţiei. Sursa
  2. Paulinho (29 de ani) se va întoarce în China, la Guangzhou Evergrande, după un singur sezon petrecut la Barcelona, conform El Mundo Deportivo. Brazilianul a fost cedat sub formă de împrumut, dar chinezii îl pot cumpăra după un singur sezon, în schimbul a 50 de milioane de euro. Paulinho a mai jucat pentru Guangzhou între 2015 şi 2017, reuşind să câştige două titluri, Cupa Chinei, două Supercupe ale Chinei şi Liga Campionilor Asiei. Brazilianul a adunat 49 de meciuri în tricoul Barcelonei, reuşind să marcheze 9 goluri. Noul salariu al lui Paulinho va fi de 15 milioane de euro pe an. Totul face parte dintr-o încercare a Barcelonei de a-i face loc brazilianului Arthur, care va ajunge pe Camp Nou la începutul lui 2019. Miza e locul de fotbalist extracomunitar din lotul catalan. Iniţial, presa din Spania vorbea despre o posibilă îndepărtare a columbianului Yerry Mina, sosit tot în vară. Fundaşul columbian ar putea ajunge la Betis, sub formă de împrumut, dar rămâne de văzut ce decizie vor lua oficialii de pe Camp Nou după evoluţiile sale de la Cupa Mondială. Sursa
  3. Julian Brandt (22 de ani) este noul nume de pe lista lui Liverpool. Potrivit presei din Anglia, finalista Ligii Campionilor este pregătită să ofere 60 de milioane de euro. Afinitatea lui Jurgen Klopp pentru fotbaliştii din Bundesliga îi face pe conducătorii clubului să încerce aducerea unui tânăr de perspectivă. Mijlocaşul Julian Brandt este în atenţia ”Cormoranilor” pentru un transfer în această vară. Neamţul se află sub contract cu Bayer Leverkusen, dar Daily Mirror speculează că Liverpool este gata să achite 60 de milioane de euro. Brandt este alternativa mai ieftină a transferului ratat al lui Nabil Fekir. Francezul putea ajunge la Liverpool pentru 100 de milioane de euro, dar acordul a căzut cu câteva ore înaintea efectuării vizitei medicale. Potrivit Transfermarkt, Julian Brandt este cotat la 40 de milioane de euro. Liverpool a realizat două transferuri în această pauză competiţională. I-a adus pe Naby Keita, de la RB Leipzig, şi pe Fabinho, de la AS Monaco. Sursa
  4. Mario Balotelli (27 de ani) a ajuns la Marsilia şi urmează să efectueze vizita medicală, iar dacă totul va decurge normal, atacantul italian va semna un contract valabil pe două sezoane cu Olympique Marseille, anunţă jurnalistul Tancredi Palmeri, pe contul său de Twitter. Super Mario o va părăsi pe Nice pentru OM în schimbul sumei de zece milione de euro. După ce în sezonul trecut elevii lui Rudi Garcia au ajuns în finala Ligii Europa, patronul Frank McCourt e dispus să investească sume importante pentru o nouă stagiune impresionantă. Sursa
  5. Angel Di Maria se află în vizorul lui Napoli. Carlo Ancelotti, antrenorul italienilor, îl vrea cu orice preţ pe fotbalistul aflat sub contract cu PSG, anunţă site-ul Football Italia. Angel Di Maria este nemulţumit de situaţia sa din Franţa, unde nu mai este titular. Parizienii contează pe alţi trei fotbalişti în atac, Neymar, Cavani şi Mbappe, iar argentinianul este o variantă de rezervă. În vârstă de 30 de ani, Di Maria mai are contract cu francezii până în 2019, dar clubul pare dispus să-l lase să plece. Are multe variante pe acel post şi, spre deosebire de sezonul trecut, pe poziţie vor mai veni şi Jese şi Guedes, împrumutaţi la Stoke, respectiv Valencia. Venit în această vară la Napoli, Ancelotti le cere conducătorilor să facă tot posibilul pentru ca Angel să îmbrace tricoul vicecampioanei. Potrivit football-italian.net, mijlocaşul a fost deja contactat şi i-a fost comunicat salariul, 5 milioane de euro pe sezon. În stagiunea 2017-2018, Di Maria a evoluat în 45 de partide şi a marcat de 21 de ori. Sursa
  6. AC Milan a anunţat transferul lui Alen Halilovic (22 de ani) de la Hamburg. Înţelegerea dintre club şi jucător se va întinde pe 3 sezoane. Anunţul mutării a fost făcut pe site-ul oficial al clubului milanez. Croatul a semnat din postura de jucător liber de contract, după ce Hamburg a considerat că nu mai are nevoie de serviciile sale. ”AC Milan a ajuns la un acord cu Alen Halilovic, fotbalistul celor de la Hamburg. Jucătorul a semnat pe 3 sezoane, până în vara anului 2021. Bine ai venit, Alen! ”, se anunţă în comunicatul oficial al clubului. Halilovic era considerat unul dintre cei mai promiţători tineri fotbalişti ai Europei. Barcelona a plătit 5 milioane de euro către Dinamo Zagreb, dar despărţirea de echipa croată nu i-a fost benefică. Prestaţiile sale au fost şterse, iar Barcelona l-a cedat în 2016 la Hamburg, de unde a fost împrumutat la mai multe echipe. În vârstă de 22 de ani, mijlocaşul a strâns şi 9 meciuri în naţionala ţării sale. Sursa
  7. Brazilia a suferit o nouă eliminare de la Campionatul Mondial şi ratează din nou finala la care nu a mai ajuns din cauza Belgiei. Europenii s-au impus cu 2-1, în sferturile competiţiei, iar Neymar a fost unul dintre cei mai afectaţi jucători ai lui Tite. Sud-americanii au aşteptat cu sufletul la gură un nou trofeul mondial, dar Neymar&Co nu au putut ţine pasul cu Belgia. De altfel, jucătorul lui PSG a făcut câteva mărturii emoţionante şi a promis că obiectivul rămâne acelaşi şi la Campionatul Mondial din 2022: “Pot spune că e cel mai trist moment al carierei mele, durerea e cu atât mai mare cu cât ştiam că avem condiţiile necesare să scriem istorie, dar nu a fost momentul nostru. E dificil să găseşti puterea de a mai juca fotbal din nou, dar sunt sigur că Dumnezeu îmi va da putere, de aceea nu voi înceta niciodată să cred în El, chiar şi în urma înfrângerilor... Sunt foarte fericit să fac parte din această echipă, sunt mândru de toţi colegii mei, ne-au întrerupt visul, pe care nu ni-l vor putea lua niciodată din inimi”, a scris brazilianul pe pagina sa de Instagram. Sursa
  8. Dimitri Payet este foarte aproape de o revenire în Premier League, chiar la fosta sa echipă, West Ham United. Presa engleză scrie că mijlocaşul de 31 ani este gata să o părasească pe Olympique Marseille, după doar un an şi jumătate. Francezul s-a despărţit de ”ciocănari” în ianuarie 2017, pentru a se întoarce la Marseille. The Guardian scrie că agentul lui Payet a discutat cu şefii lui West Ham despre posibila revenire. Actualul antrenor al ”ciocănarilor”, Manuel Pellegrini, vrea să schimbe faţa echipei care a terminat pe 13 sezonul trecut, şi a preluat iniţiativa pe piaţa trasnferurilor. Jurnaliştii din Insulă scriu că antrenorul l-a convins pe Jack Wilshere să semneze, după ce acesta a plecat liber de contract de la Arsenal. Pellegrini ar fi organizat o scurtă şedinţă cu jucătorii pentru noul proiect, iar aceştia i l-ar fi recomandat pe fostul lor coleg, Payet. Cele două părţi urmează să se înţeleagă pentru transferul fotbalistului. Marseille vrea pentru jucător o sumă mai mare decât a plătit în iarna lui 2017, pentru a obţine profit. Suma de trasnfer va depăşi 30 milioane de euro. Payet s-a despărţit de gruparea londoneză, după ce a intrat în dizgraţia conducerii. După un sezon 2015-16 satisfăcător, când West Ham a terminat pe şapte şi s-a calificat în Europa League, Payet a semnat o extensie a cotractului pe cinci ani. Scandalul a survenit pe fondul rezultatelor din sezonul imediat următor. Cu echipa gata să retrogradeze, fotbalistul a cerut să fie lăsat să plece la un alt club. Patronul l-a acuzat atunci de trădare; în replică, mijlocaşul a spus că e sătul să joace pentru o echipă al cărui obiectiv este să nu ajungă în liga a doua. Dimitri Payet a adunat sezonul trecut 47 meciuri în toate competiţiile pentru OM, pentru care a marcat 10 goluri şi a dat numai puţin de 24 pase decisive. În cariera sa a jucat la Nantes, Saint-Etienne, Lille, Marseille, West Ham şi din nou la Marseille. Jucărorul a suferit o întindere musculară în finala Europa League din 16 mai, accidentare care l-a făcut să rateze selecţia pentru Campionatul Mondial. Sursa
  9. Este o poveste despre reuşită împotriva raţiunii umane. O poveste care sfidează logica ierarhiei valorilor pe care oamenii au creat-o, dar pe care destinul nu a vrut să o accepte. Pentru că destinul avea un alt plan cu Gareth Southgate şi Harry Kane. Povestea este despre ei. Cei care s-au încăpăţânat să reuşească în ciuda faptului că sentimentul crunt al eşecului le-a fost mult mai cunoscut în viaţă, decât gustul victoriei. Cei doi au intrat pe teren în sfertul de finală cu Suedia şi de ei şi-au legat speranţele toţi fanii englezi când au intonat “God save the Queen”. Speranţe că istoria din 1966 se va repeta. Gareth Southgate a îmbrăcat vesta care l-a făcut unic la acest Mondial, dar nu avea nevoie de un element vestimentar pentru a-şi dovedi unicitatea. Este antrenorul care-şi trăieşte un vis pe care îl avea când nimeni nu-i dădea nicio şansă. Un moment cât 22 de ani cu de ghinioane. În 1996, Southgate rata penaly-ul decisiv care oprea drumul Angliei în semifinale, la Campionatul European. Ghinionist fundaş ajungea să trăiască o nouă umilinţă, 10 ani mai târziu, într-o finală de Cupa UEFA pierdută cu “Boro”, 0-4 în faţa Sevillei. Cu acelaşi bun simţ şi cu dorinţa răzbunării în suflet, Southgate începea cariera de antrenor. Nici aici n-au curs reuşitele. O retrogradare cu “Boro” şi apoi demiterea. Aşa a început cariera sa de antrenor. În aceste condiţii, contractul cu naţionala de tineret a venit ca o mână întinsă, dar finalul a fost din nou tragic. Ultimul loc în grupă la Europeanul de tineret, când cel care dorea să devină jurnalist în adolescenţă îi debuta pe Kane, Loftus Cheek sau Lingard. Interimarul ajuns o certitudine După încă o nereuşită, n-a crezut nimeni în tânărul antrenor, când a fost numit principal la prima reprezentativă, în locul demisului Sam Allardyce. Nici cei care l-au numit nu au crezut în el, din moment ce statutul său era de interimar. Southgate ştia că trebuie să o ia de la zero, cum o mai făcuse în atâtea rânduri. A crezut în curajul său de a merge cu a treia cea mai tânără naţională la Campionatul Mondial, în Delle Ali, în Maguire sau în Harry Kane, iar termenul de interimar a fost uitat de toată lumea. Kane nu mai este prea mic şi prea lent Anglia s-a dus la Mondial cu Southgate şi cu o singură vedetă: Harry Kane. Destinul său s-a intersectat din nou cu al antrenorului, iar poveştilor lor au devenit una singură. La fel ca şi în cazul lui Southgate, Kane n-a avut parte de încredere maximă când şi-a început drumul într-un fotbal al deciziilor atât de nedrepte uneori. Crescut la câţiva kilometri de stadionul lui Tottenham, puştiul firav cu origini irlandeze din partea tatălui şi cu talent genetic, de la bunicul din partea mamei, care jucase fotbal la rândul său, şi-a dorit mereu să joace pentru Spurs. Avea să trăiască marea dezamăgire a vieţii când Arsenal l-a dat afară pe motiv că era prea mic şi prea lent. A aşteptat cuminte, la Tottehnam, să arate ce poate şi a lovit năpraznic când i s-a dat ocazia să devină mare. Îmbrăţişarea destinelor Cel mai celebru imn s-a încheiat, iar Anglia a început drumul către semifinale. Suedia era un obstacol prea mic într-un vis care există în Insulă din 1966. Între timp, Southgate a devenit antrenorul revelaţie de la Campionatul Mondial, iar Kane golgheterul competiţiei. Iar când doi oameni cărora destinul le-a surâs în ciuda nedreptăţilor trăite sunt în aceeaşi tabără, Anglia n-are voie să fie neglijată. Fotbalul i-ar putea răsplăti pe cei care l-au inventat, după 52 de ani. Pentru că atât le-a trebuit englezilor să înţeleagă faptul că n-ai nevoie de Capello sau de Beckham pentru a face istorie. E de ajuns un Southgate şi un Kane. Sursa
  10. Liverpool s-a distrat în primul amical al verii, reuşind să demoleze formaţia Chester FC, care evoluează în al şaselea eşalon fotbalistic al Angliei. Fabinho şi Naby Keita au debutat pentru finalista Ligii Campionilor. A fost de asemenea şi primul meci pentru Sturridge şi Origi, ambii reveniţi după ce au împrumutaţi la West Brom, respectiv Wolfsburg. Galezul Wilson a reuşit o dublă în prima repriză, iar după ce Klopp a schimbat întreaga echipă la pauză, a urmat un scor fluviu. Milner din penalty, Sturridge cu o dublă, Kent şi Ings au marcat în repriza a doua pentru "cormorani". Fabinho a evoluat în prima repriză, iar Keita a intrat la pauză. Echipa folosită de Klopp în prima repriză: Karius - Clyne, J. Gomez, Phillips, Moreno - Fabinho, Woodburn - Wilson, Solanke, Jones - Origi Echipa folosită în repriza secundă: Ward - R. Camacho, Klavan, P. Chirivella, Robertson - S. Ojo, N. Keita, R. Kent, J. Milner - D. Ings, Sturridge Pentru Liverpool mai urmează trei meciuri cu echipe divizionare din Regat, după care o aşteaptă jocurile tari cu Dortmund, Manchester City şi Manchester United, de la International Champions Cup. Sursa
  11. Plecat la drum cu gândul de a aduce Braziliei primul titlu mondial după o pauză de 16 ani, Tite (37 de ani) şi-a văzut visul oprit de către Belgia, la Kazan, în sferturile de finală, iar la finalul meciului a avut o reacţie cât se poate de sinceră. Brazilia a dat totul. A atacat cât a putut, a avut mari ocazii de gol şi obară prin Thiago Silva, însă Thibaut Courtois a făcut un meci fenomenal şi şi-a salvat echipa în multe rânduri. Imediat după marea dezamăgire suferită la Kazan, selecţionerul Braziliei a ţinut să scoată în evidenţă rolul esenţial al goalkeeper-ului de la Chelsea: "Pentru mine, Courtois e cel care a făcut diferenţa", a fpus Tite, după meci, pentru ca mai apoi să detalieze: "Belgienii au avut doar trei faze de poartă, dar au fost eficienţi. Mi-e greu să o spun, dar nu a fost un joc frumos, între două echipe care au calităţi tehnice impresionante. Cu toată durerea şi amărăciunea pe care le simt, mi-e greu să vorbesc acum. Dar, cui îi place fotbalul sigur a apreciat acest meci. Mă refer la persoanele care nu au fost implicate emoţional. A fost un spectacol, un meci cu de toate, dar noi am pierdut. Timpul va arăta, însă, că suntem pe drumul cel bun. Accidentele se întâmplă, iar azi ni s-a întâmplat nouă. Mă doare să o spun şi n uvreau să iau din meritele Belgiei. Dar soarta a fost crudă cu noi. E foarte greu de acceptat". Potrivit primelor informaţii din presa Braziliană, şefii Selecao nu vor să renunţa la serviciile lui Tite după campania din Rusia şi sunt gata să-i ofere selecţionerului de 57 de ani şansa de a califica şi conduce Brazilia şi la Cupa Mondială din Qatar, din 2022. De ce? Oamenii care se ocupă de destinele fotbalului brazilian au rămas impresionaţi de cele 20 de victorii şi 55 de goluri marcate de echipă în 26 de meciuri cu Tite pe bancă şi consideră că e momentul pentru continuitate. Învins de doar două ori în tot acest interval, Tite are argumentul de a fi europenizat Brazilia, care a primit doar opt goluri în 26 de meciuri. Cu Brazilia incapabilă să-şi egaleze semifinala din 2014, lupta se va da între şase echipe din Europa. Franţa - Belgia e prima semifinală şi se joacă pe 10 iulie, în timp ce Croaţia - Rusia şi Suedia - Anglia sunt programate sâmbătă, 7 iulie. Sursa
  12. Presa europeană scrie că superstarul Cristiano Ronaldo va fi prezentat oficial la Juventus, pe 7 iulie, a şaptea lună a anului. Potrivit ziarului spaniol AS, suma de transfer este 100 milioane euro, în loc de un miliard, cât era clauza de reziliere a lusitanului. Italienii i-au pregătit lui CR7 şi un salariu pe măsură – 30 milioane de euro pe an, timp de patru sezoane. Spaniolii de la Record scriu că în ecuaţia acestor sume este inclusă şi compania FIAT, sponsorul oficial al lui Juve, care s-ar fi oferit să plătească o parte din cheltuielile generate de transferul şi salariul portughezului de 33 ani. FIAT deţine 29,18% din compania Exor N.V., condusă de Andrea Agnelli, preşedintele lui Juventus. Decizia sponsorului a stârnit un val de nemulţumiri în rândul angajaţilor constructorului italian. Gerardo Giannone, angajat al unei uzine din Napoli, a criticat iniţiativa patronilor săi. Pentru ziarul italian ”Corriere della Mezzogiorno”, Giannone explică: ”Angajaţii FIAT nu au beneficiat de o mărire de salariu în ultimii 10 ani. Cu banii pe care îi va lua Ronaldo [120 milioane euro în patru ani], am putea să dăm fiecărui angajat un bonus de 200 euro pe lună.” Tot Giannone a dezvăluit şi urmările parteneriatului dintre FIAT şi ”Bătrâna Doamnă”: ”În ultimii 10 ani am pierdut 10,7% capital din cauza inflaţiei, nerecuperaţ până acum, iar FCA [grupulFIAT şi Chrysler, înfiinţat în 2014] a cheltuit 126 milioane euro anual pentru parteneriate, 26,5 milioane numai pentru Juventus. Acum, după ce l-au adus pe Higuain, vor să-l ia şi pe Ronaldo. E o nesimţire!” Enrico Rossi, preşedintele regiunii italiene Toscana, susţine protestelor muncitorilor: ”E intolerabil, o insultă adusă oamenilor săraci, acelora care s-au dedicat slujbei lor, şi care au dreptul să fie respectaţi”. FIAT a devenit partener oficial al lui Juventus în 2012. În urmă cu trei ani, cele două părţi au prelungit contractul până în 2021. Parteneriatul îi va aduce campioanei Italiei 17 milioane euro pe sezon plus bonusuri, în funţie de perforanţele clubului. De la semnarea parteneriatului, Juventus a câştigat în fiecare an titlul în Seria A, ajungând la şapte trofee consecutive. Sursa
  13. Uruguay a fost eliminată de Franţa din sferturile de finală ale Campionatului Mondial, scor 2-0, una dintre cauzele eşecului fiind reprezentată de jocul slab pe plan ofensiv al echipei lui Oscar Washington Tabarez. Iar Luis Suarez (31 de ani) nu va uita prea curând meciul de la Nivgorod. Cu Cavani nerefăcut după accidentarea suferită în meciul cu Portugalia, Uruguay a fost ştirbită de o gură de tun, iar lipsa "Matadorului" s-a văzut din plin şi în jocul lui Luis Suarez. Titularizat în atac alături de Stuani, vârful Barcelonei era omul de care se legau toate speranţele de gol ale ţării sale, dar a eşuat în faţa unui cuplu de fundaşi centrali, Umtiti-Varane, care a găsit soluţiile perfecte pentru a-l bloca pe întreaga durată a celor 90 de minute. Fără să aibă vreo ocazie importantă de gol, Suarez a fost pus într-o situaţie ruşinoasă pentru un atacant de talia sa. În cele 90 de minute petrecute pe teren, fostul vârf de la Liverpool a reuşit contraperformanţa de a nu atinge mingea în careul lui Hugo Lloris. A fost pentru prima dată în cele 13 meciuri jucate la Cupa Mondială când Suarez nu a reuşit să atingă mingea în careul advers şi doar a doua oară când golgheterul uruguayan nu a trimis niciun şut spre poarta oponenţilor. Sursa
  14. Franţa - Uruguay deschide vineri, de la 17:00, la Nijni Novgorod, balul sferturilor de finală din cadrul Campionatului Mondial din Rusia. Partida e transmisă live de TVR şi în format liveblog pe www.prosport.ro. Suspanul în privinţa utilizării lui Edinson Cavani e menţinut la cote înalte. Cu un edem pe gamba piciorului drept, atacantul de la PSG s-a antrenat separat şi a fost supus de câtre stafful lui Oscar Washington Tabarez unui tratament special. Ore bune în sala de forţă şi mişcare uşoară au reprezentat impulsurile care îl vor face pe "Edi" să fie apt până la ora partidei. Surse din interiorul reprezentativei Uruguayului au lăsat de înţeles că puternicul vârf e recuperat total. Dacă va juca din start contra lui Matuidi sau dacă va fi introdus pe parcurs de selecţionerul în vârstă de 71 de ani... rămâne de văzut. ProSport vă prezintă mai jos câteva cadre de la pregătirea lui Cavani, de joi seara, de la Novgorod. Sursa Imagini de la antrenament:
  15. Echipa naţională a Japoniei a fost primită cu aplauze la revenirea în ţară, după ce niponii au fost eliminaţi, 2-3, în "optimi" de Belgia. Aproximativ 800 de fani i-au aşteptat pe "samurai" la aeroportul Narita din Tokyo, iar unul dintre jucători, Maya Yoshida, a fost impresionat de numărul mare, pentru că în momentul plecării spre Rusia la aeroport au fost doar 150 de suporteri. În frunte cu selecţionerul Akira Nishino şi căpitanul Makoto Hasebe, fanii i-au primit cu scandări precum "Bine aţi revenit!" şi "Vă mulţumim!". "Jucătorii cu experienţă şi-au arătat abilităţile în toate momentele importante. Vreau doar să le spun 'Mulţumesc' şi 'Băieţi, aţi făcut o treabă bună'", a declarat o fană în vârstă de 23 de ani, conform site-ului asahi.com. Sursa
  16. Venirea lui Cristiano Ronaldo (33 de ani) la Torino ar putea produce mişcări importante de trupe în echipa lui Max Allegri, dar agentul lui Gonzalo Higuain (30 de ani) insistă că vârful argentinian nu poartă negocieri cu Chelsea, unde e dat ca transferat pentru 60 de milioane de euro. Imediat după ce transferul lui Ronaldo a devenit evident, presa internaţională a scris despre posibila plecare a lui Higuain la Chelsea. S-a avansat şi o sumă de transfer, 60 de milioane de euro, dar Nicolas Higuain, fratele şi omul care-i reprezintă interesele lui "Pipita" are o altă variantă. În ciuda interesului crescut venit dinspre Chelsea, unde Maurizio Sarri, fostul antrenor al lui Higuain la Napoli îl vrea insistent, realitatea zugrăvită pare clară: "Gonzalo are contract cu Juventus. La acest moment, nu am discutat cu nimeni despre transfer. Are o relaţie foarte bună cu antrenorul şi e văzut foarte bine la Torino. Relaţia cu Sarri e fantastică, Gonzalo îi iubeşte ca pe un tată, dar Sarri nu e încă antrenorul lui Chelsea şi, în orice caz, contractul pe trei ani cu Juventus e valid", a transmis Nicolas, într-un interviu acordat Sky Sport Italia, despre viitorul fotbalistului care a jucat alături de Ronaldo la Real din 2009 până în 2013, când a luat drumul Vezuviului. Odată cu revenirea lui Ronaldo, Higuain va putea juca alături de omul cu care a împărţit timp de patru ani vestiarul lui Real Madrid: "Gonzalo ar vrea să joace din nou alături de Cristiano. Se cunosc foarte bine. Noi nu ştim nimic despre venirea lui Cristiano la Juve, dar a jucat patru ani alături de Gonzalo la Real Madrid. Când au jucat împreună, Gonzalo era atacantul şi Cristiano extrema şi au avut rezultate excelente împreună. Dacă Ronaldo vine la Torino, totul va fi bine", a mai spus Nicolas Higuain. Transferat de Juventus de la Napoli, în 2016, pentru 90 de milioane de euro, Higuain a confirmat şi în tricoul "zebrelor" statutul de golgheter al fotbalului mondial. Cu 55 de goluri în 105 meciuri, şi-a ajutat echipa să câştige două titluri de campioană în Serie A şi să ajungă în finala Ligii, pierdută cu Real, în urmă cu doi ani (1-3). Iar evoluţiile excelente l-au transformat în principala ţintă a lui Maurizio Sarri la Chelsea, londonezii find gata să plătească 60 de milioane de euro, sumă la care Higuain e cotat şi de site-ul transfermarkt.de. Sursa
  17. Real Madrid a anunţat oficial transferul lui Alvaro Odriozola (22 de ani) de la Real Sociedad. Tânărul a fost în lotul Spaniei la Campionatul Mondial din Rusia. Site-ul oficial al câştigătoarei Ligii Campionilor anunţă că tânărul a semnat un contract pe o perioadă de şase sezoane. Chiar dacă nu a fost oficializată suma de transfer, presa iberică notează că Real a activat clauza de reziliere în valoare de 40 de milioane de euro. Odriozola a fost promovat în urmă cu doi ani la prima echipă a lui Real Sociedad şi a intrat rapid în primul "11". 35 de meciuri a adunat tânărul în sezonul trecut din La Liga, dintre care 32 ca titular. Poziţia lui principală este cea de fundaş dreapta şi este de aşteptat să fie rezerva lui Dani Carvajal şi să joace în meciurile în care cel din urmă nu poate evolua. Cotat la 25 de milioane de euro de Transfermarkt, jucătorul născut în Ţara Bască a debutat în 2017 la naţionala Spaniei pentru care are patru apariţii. La primul meci, cu Albania în preliminariile pentru Campionatul Mondial, a oferit un assist şi a înscris primul gol într-un meci amical cu Elveţia, pe 3 iunie. Chiar dacă a fost luat în lotul Spaniei pentru Campionatul Mondial din Rusia, nu a evoluat niciun minut. Sursa
  18. Am ales. Multumesc tuturor.
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.