-
Posts
4460 -
Joined
-
Last visited
-
Days Won
3
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by cedrykk
-
Cristiano Ronaldo i-a răsplătit pe angajaţii hotelului unde şi-a petrecut vacanţa cu aproximativ 20.000 de euro. Cel mai nou fotbalist al lui Juventus a lăsat la recepţie un cec în valoare de 17.850 de lire sterline, impresionat fiind de condiţiile resortului Costa Navarino, Grecia, şi de felul în care au fost trataţi el şi familia sa. Înainte să plece, Ronaldo s-a asigurat că fiecare angajat va primi o parte din bani, astfel că i-a comunicat managerului să împartă suma în mod egal întregului personal. Infotmaţia a fost făcută publică la câteva zile după ce atacantul a părăsit resortul, pentru a efectua vizita medicală şi a fi prezentat oficial de Juventus Torino. Cristiano a semnat cu italienii un contract pe patru sezoane, care îi va aduce anual 30 milioane de euro. Comform revistei Forbs, CR7 este al treilea cel mai bine plătit sportiv al anului, înregistrând venituri în valoare de 93,1 milioane de euro. Primul loc este ocupat de boxerul Floyd Mayweather, cu 245,6 milioane, iar al doilea de Lionel Messi, care a câştigat 95,6 milioane de euro. Sursa
-
Viitorul Constanţa s-a calificat, joi, în turul al doilea preliminar al Europa League, în urma victoriei la general cu 2-0 împotriva luxemburghezilor de la Racing. În faza următoare, foştii campioni ai României o vor întâlni pe formaţia antrenată de Leonid Slutski, Vitesse Arnhem, care a terminat pe locul 6 în ultimul sezon din Olanda. Elevii lui Hagi nu au putut învinge, în returul primului tur preliminar, formaţia care a terminat pe locul 7 în ultimul sezon din Luxemburg, iar Racing Union chiar a pus probleme la Ovidiu şi chiar ar fi putut câştiga, dacă Ţîru ar fi intervenit greşit la o minge aruncată din corner în faţa porţii Viitorului. Echipa antrenată de Gheorghe Hagi va juca în turul II preliminar cu Vitesse Arnhem, primul meci acasă (26 iulie), iar manşa secundă în Olanda, pe 2 august În turul al doilea preliminar, lucrurile se vor complica. Vitesse Arnhem, echipă obişnuită cu meciurile tari din Eredivisie, a terminat în sezonul trecut în spatele unor echipe precum Utrecht, Feyenoord, Alkmaar, Ajax şi PSV şi e o obişnuită a meciurilor europene, însemnând un avantaj în faţa echipei lui Hagi. De asemenea, olandezii au un lot cotat, conform Transfermarkt, la 27 de milioane de euro, aproape dublu faţă de lotul lui Gică Hagi, care e cotat la 13 milioane de euro. Printre cei mai bine cotaţi jucători ai lui Vitesse, care a devenit o "pepinieră" a ui Chelsea, sunt: Vyacheslav Karavaev, Thulani Serero, Navarone Foor, Matus Bero, Bryan Linssen, Roy Beerens sau Tim Matavz. Luptă mare va fi şi la nivelul băncii tehnice. Echipa lui Gică Hagi îl va avea în faţă pe fostul selecţioner al Rusiei, Leonid Slutski (47 de ani), de trei ori campion al Rusiei, de fiecare dată cu ŢSKA Moscova. De-a lungul carierei, rusul a mai antrenat: Uralan, FK Moscau, Samara, ŢSKA Msocova, naţionala Rusiei, Hull City şi Rostov. Petrolul a eliminat Vitesse în 2013 În 2013, Petrolul Ploieşti s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia olandeză Vitesse Arnhem, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei. Golurile partidei au fost marcate de Van der Heijden, în minutul 72, respectiv Boudjemaa, în minutul 21, şi Grozav în minutul 90+5 În manşa tur, cele două echipe au remizat la Ploieşti, scor 1-1, astfel că Petrolul s-a calificat mai departe cu scorul general de 3-2. Sursa
-
Alisson Becker, fostul portar al lui AS Roma în vârstă de 25 de ani a semnat un contract pe şase ani cu Liverpool şi a devenit cel mai scump transfer pentru un portar din istoria fotbalului. Englezii au plătit pentru brazilianul giganţilor din Serie A, AS Roma, 73 de milioane de euro potrivit goal.com, sumă care le va asigura unul dintre cei mai buni goalkeeperi din lume la ora actuală. Brazilianul de 25 de ani a fost opţiunea preferată a lui Jurgen Klopp pentru a apăra poarta "Roşiilor", întrucât nici Simon Mignolet (30 de ani), nici Loris Karius (25 de ani) nu au reuşit să îl convingă pe tehnicianul german că merită postul de portar al echipei de pe Anfield. Preţul cerut de AS Roma în ianuarie pentru Alisson a fost de aproximativ 100 de milioane de euro, însă suma exorbitantă a fost redusă la cele 73 de milioane pe care conducerea de pe Anfield le-a plătit."Sunt foarte fericit, este un vis devenit realitate să port acest tricou prestigios al unui club atât de important care este obişnuit să câştige mereu. Este un pas uriaş pentru viaţa şi cariera mea să fac parte din acest club şi din această familie", a declarat Alisson la scurt timp după semnarea contractului pentru liverpoolfc.com. Portarul brazilian promite clubului şi fanilor performanţe de top în meciurile care vor urma. "Puteţi să fiţi siguri că voi da totul", a completat fostul portar al lui AS Roma. Jurgen Klopp susţine că preţul plătit pentru brazilian nu este important şi doar indică potenţialul pe care un astfel de jucător îl are. "N-are nimic de-a face cu preţul, este piaţa transferurilor, aşa este şi nu ne gândim la acest lucru. Arată valoarea portarilor la momentul respectiv, desigur. Se vor întâmpla multe în următoarele săptămâni şi asta este, ne bucurăm să îl avem aici acum", a declarat tehnicianul. Alisson Becker este al patrulea transfer realizat de Liverpool în această vară, altături de Neby Keita, Fabinho şi Xherdan Shaqiri, toţi jucătorii fiind transferaţi pe parcursul lunii iulie. Alisson va rămâne pe Anfield pentru următorii şase ani, după ce ultimele două sezoane le-a petrecut la AS Roma. Sursa
-
''Si altii vor valoare, grade mari da' nu merita''
-
Ba... nu doar pt b zone
-
izi in pikioare, skrr skrr, sunt prea fresh
-
♣ b-zone attacked by an aimbot from net ♣
cedrykk replied to annddreei07's topic in General Discussions
Si ce vrei sa demonstrezi cu asta? -
Într-o zi în care mulţi dintre prietenii mei au plâns pe umărul Croaţiei, de ce Franţa? Pentru că, dintre toţi, Franţa produce cel mai mult. Pentru că Franţa înseamnă, astăzi, fotbal în cantitate industrială şi la calitate nemţească. De ani buni, francezii scot zeci de vedete de valoare mondială, sute de fotbalişti excelenţi, mii de jucători decenţi, cu abecedarul meseriei la purtător. Fotbalul francez înseamnă „materie primă“ pentru toată lumea şi pentru toate buzunarele. De la staruri de sute de milioane până la anonimi din ligile subterane, şcoala de fotbal franceză scoate pe piaţă profesionişti care-şi respectă ocupaţia. Vi se pare puţin? Păi, de aici începe totul. Franţa de azi, campioana mondială din 2018 după un turneu pe parcursul căruia n-a fost niciun moment în pericol real să piardă vreun meci, este un omagiu adus seriozităţii, muncii sedimentate în decenii. Acolo, în „Hexagon“, duduie o uzină de fotbal, un sistem lucrat asiduu şi gândit de profesionişti, care funcţionează şi se perfecţionează continuu încă din anii ’90. Zi după zi, an după an, deceniu după deceniu. Nu hei-rup, nu woodoo, nu "la mişto". Muncă, nene! Franţa 2018 joacă având în spate nu neantul, nu întâmplarea, nu norocul unei generaţii de moment, ci şcoli de antrenori, investiţii masive, o filosofie de joc concepută şi vegheată de experţi, centre de copii şi juniori, reţele de căutători care scormonesc, fără resentimente, în toată lumea. Fotbalul franţuzesc este o sumă de reguli pe care le respectă toţi. Franţa a confirmat, la Mondialul rusesc, banalitatea de fag a expresiei „a câştigat echipa cel mai bine pregătită“. În toate sensurile. Pentru că, dincolo de fundaţia de beton armat pe care poţi ridica zgârie-norii, francezii au venit „acoperiţi“ pe toate palierele. Sunt o echipă de staruri strunită de un campion. La Mondialul ăsta au venit şi alţii cu vedete. Argentina l-a avut pe Messi, Portugalia pe Cristiano Ronaldo, Belgia pe Hazard, Brazilia pe Neymar. Dar cu alde Tite şi Sampaoli poţi face, cel mult, un grătar de succes, nu echipe campioane. Mbappe fundaş lateral circumstanţial în minutul 6 al finalei, cu tackling la Strinic într-un moment potenţial periculos, surprinde perfect detaliile care au făcut diferenţa. Alţii au venit doar cu starurile. Cu talentaţii. Francezii şi-au inclus în delegaţie şi antrenor. Deschamps, căpitanul precedentei generaţii de aur a Franţei, campioană mondială şi europeană, şi-a organizat aproape milităreşte plutonul de elită. A construit o coeziune de grup care a făcut posibile scenele cu fotbalişti de 180 de milioane „băgând“ muncă necalificată jos, în cală, unde miroase a păcură şi te murdăreşti de funingine. Fără fiţe, fără ochi daţi peste cap, cu o determinare şi o foame de victorie aproape desuete la alte naţionale venite gemând de superstaruri şi plecate cu primul avion. La naţionala Franţei, o asemenea mobilizare n-am mai văzut din 1998. Pe bancă stătea atunci Aime Jacquet. Despre Croaţia, a treia echipă est-europeană ajunsă în finala Cupei Mondiale (după Cehoslovacia 1934 şi 1962 şi Ungaria 1938 şi 1954), ar trebui spus că replică, până la urmă, modelul Franţei, la o scară mai mică. Croaţii, o naţie cu 4 milioane de locuitori, produc într-un flux continuu „marfă“ de calitate. Din când în când, atunci când li se aliniază planetele, reuşesc să-şi apropie mâna de stelele către care privesc mereu. A fost cazul în 1998, când Suker şi Boban au jucat semifinala. A fost cazul acum, în 2018. La Mondialul rusesc, croaţii au avut meritul să fie acolo când partea lor de „tablou“ a fost curăţată de favorite. Iar ei, ambiţioşi şi valoroşi, au simţit momentul. Ce-i deosebeşte, totuşi, pe croaţi de celelalte echipe „mici“ care stau, şi ele, la pândă? Nonşalanţa şi îndrăzneala cu care aceşti oameni îşi privesc destinul în ochi. Nu-i intimidează nimic. Nici numele adversarului, nici gândul că pot câştiga. Dintre toţi „talentaţii fără noroc“, croaţii cred. Oare nouă ce ne-a lipsit în ’94? Sursa Rakitic loveşte cu pumnalul ironiei: "Au marcat 4 goluri, dar doar 3 şuturi au fost ale lor" Mijlocaşul echipei FC Barcelona, Ivan Rakitic, nu a putut să îşi ascundă dezamagirea la finalul partidei Franţa - Croaţia 4-2. "Am fost echipa mai bună în prima jumătate a meciului, am atacat, dar am fost ghinionişti în seara aceasta (n.r.: duminică, 15 iulie). Au marcat 4 goluri, dar doar 3 şuturi au fost ale lor. Cu toate acestea, felicit Franţa, a meritat să câştige!", a declarat Rakitic la finalul turneului final. Înaintea meciului, Ivan Rakitic (30 de ani) a declarat că pentru a câştiga Cupa Mondială ar fi renunţat definitiv la fotbal. "Prefer să renunţ la ghetele de fotbal, luni (n.r.: 16 iulie), dacă ăsta este preţul pentru a câştiga Campionatul Mondial", au fost cuvintele mijlocaşului croat. Sursa Modric le-a cerut socoteală arbitrilor la pauză! "Cum puteţi trece peste asta?" Franţa a marcat după două momente controversate în prima repriză a finalei de pe Lujniki, iar Luka Modric le-a cerut socoteală arbitrilor pe tunel. Căpitanul Croaţiei i-a reproşat unui dintre asistenţi lovitura liberă din care a rezultat autogolul lui Mandzukic şi penalty-ul acordat de Nestor Pitana în urma consultării VAR. "Nu a fost penalty! Nici la primul gol nu a fost fault. Cum puteţi să treceţi peste asta?", i-a spus Luka Modric unuia dintre asistenţii centralului Nestor Pitana, pe tunelul care duce spre vestiare, conform Marca. Griezmann a centrat în minutul 18 din lovitura liberă respectivă, iar Mandzukic a deviat decisiv în propria poartă. În finalul primei reprize, Franţa a revenit la conducerea partidei după intervenţia VAR. Perisic, omul care marcase pentru 1-1, a fost lovit în mână de balon în urma unei lovituri de colţ. Centralul argentinian Nestor Pitana n-a acordat penalty în primă fază, după care i s-a comunicat prin cască faptul că ar trebui să vadă reluarea la marginea terenului. Sursa Premiile Campionatului Mondial din Rusia. Decizie surprinzătoarea a FIFA în privinţa celui mai bun jucător de la turneul final Luka Modric, cu un ochi plânge, iar cu celălalt râde. Nu a reuşit să ridice alături de croaţi Cupa Mondială, însă, sub ochii a 90.000 de spectatori prezenţi pe stadionul Lujniki din Moscova, a fost desemnat "Cel mai bun jucător al turneului". Luka Modric is the Golden Ball Winner as the best player of the 2018 FIFA — TSN (@TSN_Sports) July 15, 2018 Campionul mondial, Kylian Mbappe, a primit şi el un premiu care îl va apropia şi mai mult de câştigarea Balonului de Aur. Atacantul de 19 ani a fost desemnat "Cel mai bun tânăr jucător" al Mondialului din Rusia. Kylian Mbappe wins the Young Player Award for the 2018 FIFA — TSN (@TSN_Sports) July 15, 2018 Sâmbătă, 14 iulie, goalkeeper-ul naţionalei Belgiei, Thibaut Courtois, a fost numit "Cel mai bun portar" al turneului final, 2018. Harry Kane a primit titlul de golgheter al Mondialului după ce a marcat şase goluri în Rusia. Sursa
-
Selecţionerul Angliei, Gareth Southgate, este conştient că semifinala împotriva Croaţiei este cel mai greu test pentru echipa sa de până acum. Deşi croaţii au jucat ultimele două partide timp de 120 de minute fiecare, fiind forţaţi la loviturile de departajare de către Danemarca şi Rusia, Southgate ştie că naţionala lui Zlatko Dalic este capabilă de un meci mare. Meciul din sferturi cu Suedia s-a încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea elevilor lui Southgate, astfel că, din punct de vedere fizic, naţionala Angliei este mai "fresh". Cu jucători în lot precum Luka Modric, Ivan Rakitic şi Mario Mandzukic, Croaţia este un adversar pe care Gareth Southgate îl respectă. "Sunt cea mai bună echipă cu care am jucat până acum, ţinând cont de potenţialul lor individual. Pentru noi este o nouă şansă să scriem istorie. Cu cât vom trece de mai multe astfel de teste, cu atât mai bine, nu doar acum, ci şi pentru viitor", a declarat selecţionerul Angliei. Southgate susţine că indiferent de rezultatul obţinut, viaţa sa nu se va schimba: "Fie că o să câştigăm sau că o să pierdem, viaţa mea nu se va schimba. Voi merge acasă, voi scoate câinii la plimbare, voi dispărea în Yorkshire, dar sigur că este o şansă de a face parte din ceva incredibil de special", a adăugat selecţionerul englez. Sursa
-
Presa italiană anunţă că luni Cristiano Ronaldo va fi prezentat la stadionul lui Juventus Torino, în cadrul unui scenariu demn de Hollywood. Cristiano Ronaldo, vedeta fotbalului mondial, a fost trasferat de Real Madrid la Juventus Torino şi luni va fi prezentat oficial la noua sa echipă. Portughezul va face luni vizita medicală, va vizita baza de pregătire Continassa şi apoi va fi prezent pe Allianz Stadium, acolo unde va avea loc o prezentare spectaculoasă, "ca la Hollywood", aşa cum anunţă presa din Italia. Lusitanul a semnat un contract pe patru ani cu Juventus Torino, iar transferul s-a ridicat la 100 de milioane de euro, sumă ce va fi plătită în două părţi. În plus, se adaugă 12 milioane de euro, reprezentând comisioane şi contribuţia de solidaritate, prevăzută de FIFA. Ronaldo era la Real Madrid din vara lui 2009, înainte fiind la Sporting Lisabona şi Manchester United. Sursa
-
Rivala lui Juventus în lupta pentru titlul de campioană a Italiei, AS Roma, a avut o reacţie surprinzătoare după ce "Bătrâna Doamnă" a anunţat oficial că l-a transferat pe cel mai bun jucător din lume, Cristiano Ronaldo. AS Roma a postat pe contul oficial de Twitter un colaj de poze cu legenda romanilor, Francesco Totti, alături de starul Barcelonei, Lionel Messi. AS Roma, ocupanta locul 3 în Serie A, în sezonul precedent, a vrut să evidenţieze că cel mai bun fotbalist, aşa cum a declarat Totti, este argentinianul, iar nu portughezul. Twitter - AS Roma Sursa
-
Hai ca mi-ai dat idee. Maine dau attack pe Mats Get si imi aduc niste nisip.
-
Mijlocaşul de 27 de ani al lui Manchester City, Kevin De Bruyne, va întâlni Franţa alături de coechipierii săi în prima semifinală de la Campionatul Mondial din Rusia, care se joacă astăzi, 10 iulie. Starul belgian se va înfrunta cu cel mai în formă nume de pe scena fotbalului, Kylian Mbappe (19 ani), însă a recunoscut că nu a auzit de tânărul atacant până anul trecut. AS Monaco l-a împrumutat pe Mbappe celor de la Paris-Saint Germain în august 2017, iar la începutul lunii iulie 2018, atacantul de 19 ani a fost transferat permanent la clubul parizian. "A devenit un star în Franţa. Când am avut meciuri cu Monaco, jucase doar zece meciuri. Nu jucase mult fotbal, ce-i drept. La momentul respectiv nu îl cunoşteam. Acum, joacă pentru o echipă grozavă. A jucat mult pentru Franţa şi în Champions League. Este un star pentru următorii 15 ani" a adăugat starul lui Manchester City. Mbappe a lipsit luni de la antrenament, însă selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, se aşteaptă ca toată echipa să fie în formă. Sursa
-
Fernando Torres (34 de ani) a părăsit Atletico Madrid şi a semnat cu Sagan Tosu, echipă de primă ligă în Japonia. Fernando Torres s-a despărţit de deţinătoarea trofeului Europa League şi a decis să meargă în Japonia, unde, cel mai probabil, îşi va încheia cariera. Atacantul spaniol a semnat cu Sagan Tosu, echipă aflată pe penultimul loc al primei ligi. Anunţul transferului a fost făcut, iniţial, de pagina de Twitter a La Liga, care i-a declarat lui Torres un amplu material în care îi mulţumeşte pentru spectacolul din campionatul Spaniei şi pentru meciurile de la echipa naţională. Ulterior, şi Fernando Torres a postat un mesaj prin care confirmă faptul că va juca în Japonia:” Sagan Tosu a fost primul club care şi-a arătat interesul pentru transferul meu. Am apreciat acest aspect şi modul în care m-au convins să semnez. Au demonstrat profesionalism şi implicare”. Potrivit Marca, Torres ar urma să câştige 320.000 de euro pe lună la Sagan Tosu, adică aproximativ 3,8 milioane de euro/an. Fernando Torres este unul dintre cei mai titraţi fotbalişti din toate timpurile. Alături de echipa naţională a Spaniei a câştigat un Campionat Mondial şi două Campionate Europene. La nivel de club, atacantul a câştigat un trofeu de Champions League şi două trofee ale Europa League. Sursa
-
Croaţia s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial din Rusia, iar Mario Mandzukic a promis că va plăti consumaţia făcută de locuitorii oraşului său natal, Slavonski Birod. Nota de plată se ridică la 4.000 de euro. Fericit după calificarea Croaţiei în penultimul act al turneului final, Mandzukic a făcut o declaraţie curajoasă. A promis că va plăti băutura consumată de localnicii din localitatea în care s-a născut. Potrivit Radio Slanonija, suporterii croaţi au comandat peste măsură, iar atacantul este nevoit să achite 4.000 de euro. Suma este una infimă pentru Mario. La Juventus are un salariu anual de 5 milioane de euro. Mandzukic nu este la prima ispravă de agest gen. Anul trecut a donat 20.000 de euro pompierilor din Dalmatia, regiune a Croaţiei. Sursa