Jump to content

Timp rămas până la Black Week

Pentru detalii complete despre promoție click aici

Black Week a început!

Pentru detalii complete despre promoție click aici

RW DDonny

Donator
  • Posts

    2727
  • Joined

  • Last visited

About RW DDonny

  • Birthday 07/19/1997

Profile Information

  • Gender
    Male
  • Location
    Bucuresti
  • Hobbies
    NBA

Previous Fields

  • Real name
    Casian
  • RPG Nickname
    DDonny

Recent Profile Visitors

20177 profile views

RW DDonny's Achievements

Experienced

Experienced (11/14)

  • 15 Posts
  • 1000 Posts Rare
  • 300 Posts
  • 100 Posts
  • 2 Consecutive Logs

Recent Badges

357

Reputation

  1. Nick: Micherinos. Rank: 4 Activitatea la care te invoiesti (Sedinta / Antrenament / War / Alta activitate): War Motivul invoirii: nu e acasă Data activitatii la care nu poti veni: 25.03.2022 Numarul de invoiri pe aceasta saptamana (x/2): 1/2 Alte precizari: Spor!
  2. Nickname: Miche.FAKETAXI Rank: 5 Nu pot să vin la (ședință/activitate): activitate Data organizării: 23.01.2022, ora 20:00 Motiv: nu e acasă la ora respectivă Alte precizări: Mulțumesc!
  3. Rockstar a anunțat o nouă poveste care se va desfășura în lumea lui GTA Online. Noua aventură îi va lăsa pe jucători să colaboreze cu Frank Clinton, unul dintre protagoniștii din campania single-player. Mai apar fețe cunoscute, precum Lamar Davis pe care-l știm tot din story mode, dar și Dr. Dre, un producător și artist celebru de muzică hip-hop. Povestea are ca punct de plecare afacerea lui Franklin, o agenție care are ca scop rezolvarea problemelor pe care le întâmpina anumite personalități din Los Santos. Și cu o afacere care este abia la început, are nevoie de un client serios. Acesta este chiar Dr. Dre, al cărui telefon a fost furat și în memoria acestuia este un album încă nelansat al artistului. O să ai de îndeplinit misiuni într-o multitudine de locații, de la cartierul rău famat în care a crescut Franklin, până la cluburi luxoase și vile imense, sau chiar birourile FIB. Și ca să fie și mai interesant, în misiunile tale vei fi însoțit de Franklin, un hacker pe nume Imani, rottweiler-ul Chop și încă câteva personaje pe care le veirecunoaște din story mode. Noul contract va fi disponibil începând cu 15 Decembrie, iar Rockstar ne-a anunțat că vom mai afla informații până atunci. Pe lângă noua poveste, va fi introdusă o stație radio nouă cu niște invitați de seamă, dar vor fi adăugate piese noi și stațiilor deja prezente în joc. Noua actualizare pică numai bine, iar dacă nu aveai planuri pentru vacanța asta, GTA Online este o opțiune chiar bună. Sursa: Zona IT
  4. Ne apropiem de finalul lui 2021, un an benefic pentru fanii jocurilor video în care s-a părut (cel puțin pentru o vreme) că dezvoltatorii încearcă să spele rușinea unui 2020 confuz și presărat cu lansări slabe. Despre jocuri și care sunt cele mai bune vom vorbi pe larg spre finalul lunii, dar astăzi vreau să aruncăm o privire la NVIDIA, ori mai de grabă, cum au evoluat tehnologiile producătorului de plăci video în 2021. Iar după ce am văzut GeForce Now RTX 3080 care m-a lăsat cu gura căscată, cred că e momentul să plecăm privirea și la Ray Tracing, DLSS și Reflex. Știu că s-a mai vorbit despre ele și că le-am mai discutat în detaliu, dar niciodată nu le-am pus la grămadă. În plus, s-au întâmplat ceva schimbări în 2021 și cred că merită menționate. Mai ales acum, când orice este de gaming pare să primească suport pentru Ray Tracing. Și chiar dacă unele alternative sunt decente, nimic nu se ridică la nivelul de profunzime oferit de NVIDIA și plăcile video GeForce RTX. Ray Tracing a evoluat frumos și a devenit mult mai accesibil Încă îmi amintesc lansarea lui Battlefield V și cum eram cu ochii lipiți de ecran ca să văd ce mari schimbări introduce Ray Tracing. Pe atunci, impactul nu a fost atât de mare și jocul a servit mai mult ca un tech demo pentru această tehnologie. Și să nu uităm de impactul asupra performanței, care la momentul respectiv era imens. Nu pot să nu mă simt puțin mai bătrân când mă gândesc că asta s-a întâmplat acum trei ani. De atunci am urmărit evoluția de-aproape și anual, am tras linie să văd ce s-a mai schimbat. În 2021 întreaga poveste a primit un level-up. Asta s-a datorat lansării noii generații de console care suportă Ray Tracing și a introdus această tehnologie maselor de gameri care până acum fie nu știau ce este, fie nu-și permiteau investiția într-un sistem capabil. Dar când o găsești într-o consolă de 2.000 de lei, deja trebuie să fii ignorant ca să nu ii dai o șansă. Ray Tracing a devenit în acest fel o parte integrală a experienței de gaming și a întrecut statutul de „tehnologie revoluționară pentru un public nișat” pe care părea că îl construiește la început. În continuare, cea mai bună demonstrație de putere mi se pare că o vedem în Minecraft RTX, acolo unde jocul blocky cu care suntem obișnuiți, devine brusc un titlu arătos cu un sistem de iluminare bine implementat și mai mult de atât, rulează bine cu aceste efecte activate. După ce am jucat multe titluri cu Ray Tracing, unele mai bune, altele mai puțin bune, cred că am înțeles de fapt unde vedem cel mai mare impact. Și acesta apare pe zona de iluminare globală. Modul în care lumina era simulată in jocuri este destul de rudimentar, iar de multe ori nu prea coincide cu realitatea. Aici intervine Ray Tracing, care simulează lumina într-un mod apropiat de realitate și reușește să îți ofere un nivel de imersiune și mai mare ca până acum. Nu doar o dată mă jucăm câte ceva, ca mai apoi să sfârșesc pierzând jocul pentru că m-am oprit să mă uit mai atent la o umbră, ori o rază de lumină care pică frumos pe câte un obiect. Și îmi place cum poți urmări exact sursa luminii, astfel te poți juca cu Photo Mode și mai mult în titlurile care oferă această caracteristică. DLSS este ajutorul de nădejde al placilor NVIDIA GeForce RTX Unde Ray Tracing este tehnologia care face jocurile să arate mult mai bine și adaugă și mai mult realism unor titluri deja foarte arătoase, DLSS este antrenorul personal al plăcii; celcare o ajută să susțină toată această sarcină fără să piardă performanță. Reușește să facă asta printr-o combinație de upscaling și inteligență artificială inlcusa in nucleele Tensor dedicate. În acest fel, un joc care rulează la rezoluție 4K cu 30 de cadre pe secundă poate fi boostat până la 60FPS cu ajutorul DLSS. Iar asta cu un impact mic spre isesizabil asupra imaginii și calității acesteia. Cum reușește? Păi, imaginea este randata la o rezoluție mai mică (să spunem 2560×1440), după care nucleele de inteligență artificială o trec printr-un proces de upscale care nu doar mărește imaginea la rezoluția dorită de utilizator (4K în cazul nostru), dar o și îmbunătățește. Asta rezultă în imagini care arată aproape la fel de bine ca și originalul (chiar mai bine în unele cazuri), dar se mișcă mult mai rapid deoarece în realitate, placa video lucrează cu ele la o rezoluție mai mică. La fel ca și Ray Tracing și DLSS a evoluat cu pași mici. NVIDIA a avut grijă de tehnologia asta și a încercat să o îmbunătățească în timp. Acum a ajuns să funcționeze independent, astfel apare des și în jocuri care nu suportă iluminare cu Ray Tracing sau alte efecte de acest fel. Asta vine ca și dovadă a faptului că nu este doar o tehnologie adițională, creată doar pentru a susține o alta mai solicitantă. În diagramele de mai sus aveți câteva exemple cu sporul de performanță oferit de DLSS în câteva jocuri moderne. NVIDIA Reflex ascute reflexele sistemului tău Oricât de bun ai fi la jocuri video și cât de rapide sunt reflexele tale, există situații în care nu poți influența anumite variabile. Problemele de conexiune și latența perifericelor sau a monitorului sunt doar două exemple de lucruri care îți pot influența performanța în gaming. NVIDIA Reflex vine ca soluție pentru cea de-a doua problemă, astfel are ca scop scăderea latenței dintre PC și periferice. Mereu am avut probleme în a explica exact ce face tehnologia asta, întrucât e mai de grabă ceva ce trebuie să experimentezi ca să apreciezi. Haideți că totuși o să încerc să rezum totul într-o frază: NVIDIA Reflex sincronizează procesorul și placa video, astfel încât orice cadru randat să fie procesat instantaneu și în acest fel este eliminată o parte mare din latență la nivel hardware. Mai departe, monitorul joacă un rol important și el, iar un panou rapid la 120Hz+ nu este doar recomandat, ci cred că este chiar vital în 2021 dacă te consideri un gamer serios și vrei să fii competitiv. NVIDIA a prezentat această tehnologie într-un video explicativ și chiar dacă înțeleg indignarea unora de prin comentarii referitor la modul foarte relaxat în care prezentatorul îți spune să conectezi mouse-ul la monitorul de 360Hz (pe care cu siguranță îl ai printr-un sertar, undeva), trebuie să liniștesc puțin spiritele și să vă explic situația. Reflex nu merge doar pe monitoare de 360Hz, care adesea sunt scumpe și dedicate unui anumit tip de gamer, ci funcționează și pe hardware mai pentru toată lumea. Personal, activez această tehnologie în orice joc care îmi oferă un slider dedicat în meniu și folosesc un monitor la sub 2.000 de lei. Da, știu, nu sunt mulți cei care au RTX 3080 în PC, dar fix asta mă și bucură. De ce? Pentru că tehnologia asta își face mai mult simțită prezența în cazul sistemelor mai slabe, deoarece latența între componente scumpe o să fie mereu mai mică. Trecutul, prezentul și viitorul Tehnologiile astea sunt deja pe piață de ceva vreme, doar că au avut nevoie de timp pentru a fi adoptate de studiourile de jocuri, îmbrățișate de comunitatea de gaming și înțelese de un număr cât mai mare de oameni. În 2021 cred totuși că am văzut cel mai mare avans în această direcție și trebuie să recunosc că NVIDIA mi-a influențat nivelul de așteptări. Unde am încercat să fiu obiectiv și să caut nod în papură, succesul acestor tehnologii m-a cam obligat să le apreciez. În prezent acestea funcționează armonios și le găsim implementate în multe combinații. Unele jocuri au Ray Tracing și DLSS, altele au DLSS și Reflex, altele le includ pe toate trei și unele jocuri aleg doar câte una, în funcție de suportul motorului grafic și tipul de joc. Dar un lucru este sigur; din ce în ce mai multe jocuri încep să îmbrățișeze creațiile celor de la NVIDIA și cred fără nici o urmă de îndoială că vor juca un rol foarte important în viitorul jocurilor. Nu doar pe PC, ci în general. Am văzut cum popularizarea Ray Tracing pe PC a dus la apariția unei alternative de la Radeon, în timp ce consolele au făcut pentru prima oară pasul în această lume, mult mai bine iluminată și realistă. Iar cu DLSS și Reflex, jocurile multiplayer competitive vor deveni din ce în ce mai incitante și talentul gamerilor cu adevărat buni, va fi mai bine scos în evidență. NVIDIA în sus, NVIDIA în jos Mi-am asumat încă de la prima mențiune a brandului că voi fi numit fan-boy sau că unii vor arunca cu clasică „te-a plătit NVIDIA ca să le faci reclamă” și în punctul ăsta, nici că îmi pasă de chestiile astea. Pentru mine este de ajuns că tehnologiile astea au reușit să mă surprindă și mi-au alimentat pasiunea pentru acest domeniu, cum nu a mai făcut-o nimic, de mult timp. Și partea cea mai bună este că vin sub forma unui pachet al aceluiași producător. Chiar și așa, în continuare sunt de părere că nu există nimic mai tare în momentul de față decât GeForce Now. Bine, asta strict din punct de vedere al inovațiilor aduse și a scopului. Chiar dacă există limitări și anumite neajunsuri, nu pot să nu laud un serviciu care va schimba fără doar și poate percepția asupra gamingului pe PC, care adesea este manjit de cuvintele „scump” și „complicat„. Și partea cea mai bună? GeForce Now include toate astea de mai sus și încă câteva unelte care să-ți completeze experiența de gaming. Și cu asta am terminat ceea ce vrea să deservească drept o recapitulare a tot ce s-a întâmplat interesant în tabăra verde în 2021. NVIDIA a fost fără doar și poate vedeta industriei hardware în ultimele 12 luni și abia aștept să văd atât răspunsul competiției, cât și ce mai are de oferit producătorul american în anul ce urmează. Dar până atunci mai sunt sarmale de mâncat, cadouri de desfăcut și jocuri de terminat. Sursa: Zona IT
  5. NFT-urile și-au făcut încet dar sigur loc în piața jocurilor video. Ubisoft este primul mare producător care intră pe această piață, lansând o platformă dedicată. Primul joc în care vor fi introduse obiecte unice este Ghost Recon Breakpoint și trebuie să recunosc că sistemul este destul de interesant. Noua platformă se numește Ubisoft Quartz și produsele vândute se numesc Digits. Acestea sunt NFT-uri deghizate în elemente cosmetice pe care jucătorii le pot cumpăra cu bani reali. Fiecare element sau obiect de acest fel este identificat prin intermediul unei serii unice. Aceasta din urmă este stocată în blockchain și servește că dovadă a achiziției. Sistemul este interesant pentru că le permite jucătorilor să facă schimburi sau să-și vândă elementele unice. Chiar dacă aceste NFT-uri sunt unice, nu sunt legate în mod direct de joc, astfel pot fi vândute. Ubisoft Quartz este în stadiu open-beta momentan, dar reușește deja să stârnească o grămadă de controverse. Și chiar dacă ne place sau nu, producătorii urmăresc profiturile, iar studioul francez nu este singurul care se aruncă în această horă. Alături de el mai joacă și EA și Take-Two, însă aceste două companii nu au început încă să facă progres vizibil, ca de exemplu o platformă dedicată. Ubisoft Quartz va fi disponibil începând cu data de 9 Decembrie în Statele Unite, Canada, Franța, Germania, Italia, Belgia, Australia și Brazilia. Pe măsură ce platforma se va apropia de stadiul final și vor fi adăugate din ce în ce mai multe NFT-uri, acoperirea va crește și ea până va ajunge la nivel global. Asta desigur, dacă gamerii vor primi cu brațele deschise această inițiativă, lucru care mi se pare aproape imposibil. Sursa: Zona IT
  6. Ward B este un studio independent de jocuri, care lucrează în prezent la un titlu FPS numit Oceanic. Toate bune și frumoase, iar jocul a fost apreciat chiar și de producătorul de arme Kalashnikov. Ba chiar atât de apreciat încât rușii au furat design-ul unei arme din joc și au pus în vânzare un shotgun care copiază aproape 1:1 modelul virtual. Într-un interviu acordat celor de la IGN, șeful studioului Ward B a povestit cum la începutul acestui an a fost contactat de un reprezentant Kalashnikov. Aparent, compania era interesată de o colaborare cu studioul de jocuri pentru design-ul armei în cauză. Ba chiar mai mult, urma ca Ward B să primească recunoaștere pentru modelul armei, un logo al studioului pe produsul final și trei astfel de puști livrate la sediul lor. Sună bine pentru un studio indie, nu? Păi, chiar sună puțin cam prea bine. Astfel CEO-ul celor de la Ward B acuză acum producătorul rus de arme pentru furt. Și pe bună dreptate; mai jos am atașat poze cu ambele arme, iar cea produsă de Kalashnikov este o copie fidelă. Ba chiar este promovată ca și „inspirată din jocuri video” fără nici cea mai mică referire la studioul independent. Că să fie și mai interesantă întreaga poveste, niște săpături făcute de studio au scos la iveală faptul că reprezentanții Kalashnikov ar fi încercat să cumpere design-ul direct de la artistul care l-a creat, în căutarea unei oferte mai bune probabil. Și ca să încheiem cu un plot-twist și mai și, producătorul de arme a vândut deja design-ul armei către studioul care se ocupă de Escape from Tarkov. Asta înseamnă că arma creată de Ward B a apărut într-un joc, dar asta înainte să apară în propriul proiect. From Russia with love, cred. Sursa: Zona IT
  7. Deși nu a fost încă anunțat, Stalker 2: Heart of Chernobyl a apărut pe Xbox Store pentru pre-comandă. Pe lângă lista de bonusuri pe care le primești dacă alegi să cumperi jocul acum, pagina de pe magazinul online mai cuprinde și un detaliu foarte interesant: jocul va ocupa nu mai bine de 180GB de pe SSD-ul consolei, adică jumătate din capacitate în cazul lui Xbox Series S. Înainte de a-mi arăta că Xbox Series S este comercializată drept o consolă cu 512GB spațiu de stocare, trebuie să luăm în calcul și cât ocupă sistemul de operare și diversele aplicații pre-instalate. Astfel, consola entry-level de la Microsoft ii oferă utilizatorului doar 364GB. Cu toate astea, SSD-ul NVMe din dotare este destul de puternic încât să ruleze orice joc, deci nu va fi un factor limitator. Iar dacă rămâi fără spațiu, poți oricând să extinzi stocarea cu ajutorul unui mediu de stocare extern. Stalker revine după o absență de peste un deceniu Cât despre Stalker? Păi, seria și-a făcut apariția prin 2007 și a fost dezvoltată de ucraineni de la GSC Game World. Primele două jocuri au introdus gamerii într-o lume post-apocaliptică foarte bine conturată, în care elementele de gameplay specifice genului survival-horror se combină cu perspectiva first-person. Iar după ce al doilea joc a fost lansat în 2009, gamerii încă așteaptă un sequel. Stalker 2: Heart of Chernobyl urmează să fie lansat pe data de 28 Aprilie 2022, însă drumul până aici nu a fost lipsit de probleme. După ce a fost dezvăluit în 2010, jocul a intrat în „development hell” și a rămas acolo timp de 12 ani, fiind chiar anulat în 2012 pentru o perioada scurtă. Sursa: Zona IT
  8. Ideea de a-ți construi de la zero un PC de gaming sună foarte incitant și de multe ori privesc tot procesul ăsta ca pe un set de Lego ceva mai complicat. Plăcerea asta a fost furată de sub privirile multora, iar criza de componente a dus la popularizarea alternativelor precum GeForce Now. Iar acum, NVIDIA s-a gândit că este momentul pentru un upgrade, astfel a fost creat abonamentul RTX 3080. Astăzi vom explora noutățile introduse de acesta și vedem cum se mai comportă PC-ul de gaming din cloud, mai ales după ultimele îmbunătățiri. Dacă până acum erai limitat la gaming la rezoluție FullHD (1920×1080) cu un maxim de 60 de cadre pe secundă, noul abonament NVIDIA GeForce Now RTX 3080 duce experiența la un alt nivel. Cu un upgrade la rezoluție 2160×1440 și posibilitatea de a te juca la 120FPS, serviciul de gaming în cloud tocmai a devenit și mai atrăgător decât până acum. Toate acestea sunt posibile datorită plăcii video din spatele calculatoarelor virtuale. Este evident că vorbim despre GeForce RTX 3080. Și chiar dacă nu o poți atinge ca să îi simți metalul de pe radiator, faptul că te poți folosi de puterea de procesare a acesteia este un plus imens pentru mulți gameri. O să vorbesc și despre experiența de joc, cât și despre părțile mai puțin bune ale acestui serviciu. Înainte de toate, vreau să trecem în revistă și schimbările care au mai avut loc de la ultimul articol pe care l-am scris despre GeForce Now. Asta se întâmpla la începutul anului 2020, iar ceea ce vedeam pe atunci drept „un proiect interesant” a devenit acum un substitut de nădejde pentru un PC de gaming, în aproape 2022-ul în care plăcile video se apropie de statutul de legende urbane: știi că există, le vezi pe net, dar nu ai cum să pui mâna pe ele. Ce s-a întâmplat cu GeForce Now în ultimii doi ani? Prima schimbare semnificativă pe care am observat-o de-a lungul ultimelor luni s-a manifestat asupra librăriei de jocuri. Aceasta a crescut semnificativ, iar multe jocuri precum Crysis Remastered Trilogy și Marvel’s Guardians of the Galaxy au fost disponibile încă din ziua lansării pe GeForce Now. Iar asta a atras un număr din ce în ce mai mare de jucători, ceea ce a dus și la o nevoie de îmbunătățire a infrastructurii. Asta s-a tradus în punerea în funcțiune a mai multe centre de date care servesc ca și gazde pentru gameri. Unde mai întâmpinam probleme legate de input lag, odată cu trecerea la abonamentul RTX 3080 situația s-a schimbat. Chiar dacă nu te poți baza pe serviciul de cloud gaming ca să te jocuri titluri eSports la nivel competitiv, dacă vrei să joci rapid un Deathmatch în CSGO sau o Arenă în Apex Legends, acum vei putea s-o faci. Am observat imediat schimbarea și cred că este un pas logic în evoluția GeForce Now. În prezent, librăria de jocuri de pe GeForce Now însumează peste 1.000 de titluri de pe diverse platforme: Steam, Epic Games Store, GOG, Ubisoft Connect și Origin. Dintre acestea, mai bine de 90 sunt free-to-play și regăsim titluri foarte populare precum Fortnite, League of Legends și Destiny 2. Asta deschide multe oportunități pentru cei care vor să se joace dar nu au bani pentru un PC, sau nu-și găsesc o placă video la preț cât de cât acceptabil. Pe scurt, ultimele 20 și ceva de luni au marcat o evoluție destul de rapidă și plăcută a lui GeForce Now. După ce mulți au folosit abonamentul Priority, parcă se simțea nevoia de o schimbare. Și după îmbogățirea selecției de jocuri, NVIDIA a făcut pasul. În acest fel s-a făcut trecerea la ultima generație de plăci video GeForce RTX și am primit și mai multe moduri în care ne putem juca. Abonamentul RTX 3080 oferă o experiență NVIDIA completă NVIDIA a continuat să îmbunătățească serviciul de cloud gaming, iar acum ai posibilitatea să activezi tehnologii precum Ray-Tracing, DLSS și chiar să folosești capabilitățile G-Sync ale monitorului tău pentru a obține o experiență de gaming cât mai fluidă. Ca să traduc ce am zis până acum, cu noul abonament poți transforma orice laptop office (sau chiar și un telefon) într-un PC de gaming cu RTX 3080 și un procesor pe măsură. Prețul pentru abonamentul NVIDIA GeForce Now RTX 3080 este de 99.99€ pentru jumătate de an, ceea ce înseamnă că vei plăti circa 1.000 RON pe an. Dar când calculezi cât costă placa în magazin, chiar și la MSRP-ul de 4.500 RON îți asigură patru ani și jumătate de abonament. Dacă ajustăm prețurile astea la situația actuală, unde o RTX 3080 nouă te costă 8.000+, parcă nu sună atât de rău abonamentul. Gata cu specificațiile; cum se simt jocurile cu noul abonament? Știu că 90% dintre voi sunteți aici ca să aflați părerea mea despre cum se mișcă jocurile și dacă merită sau nu prețul cerut pe abonament. Așa că voi începe prin a vă prezenta configurația: am folosit un laptop Lenovo IdeaPad 5 cu procesor AMD Ryzen 7 5700U și grafică integrată AMD Radeon Vega 8. Am conectat un monitor Samsung Odyssey G7 de 27″, rezoluție 1440p și rată de reîmprospătare a ecranului de 144Hz. Pentru a compara puțin rezultatele am folosit ca reper PC-ul personal cu 5800X și RTX 3080. Primul joc pe care l-am pornit a fost Riders Republic pe Ubisoft Connect. Jocul necesită reacții destul de rapide și are un gameplay la viteză mare, deci era imperativ ca input lag-ul să fie cât mai mic. Prima dată am folosit mouse-ul și tastatura pentru a juca, iar lag-ul a fost greu de văzut, chiar dacă prezent. După care am conectat un controller de PlayStation 4 și experiența s-a schimbat în bine. Consolele au un oarecare input lag, însă majoritatea gamerilor nu-l observă și cam la fel s-a simțit și sesiunea de Riders Republic pe GeForce Now RTX 3080. Mai departe am zis că e momentul să trecem la treburi mai serioase. Cu setările la Ultra, Ray Tracing setat la Psycho și DLSS pe modul Performance, am putut să joc Cyberpunk 2077 fără probleme. Pe PC am o medie de aproximativ 75FPS cu aceste setări. GeForce Now nu îți permite să monitorizezi câte cadre pe secundă ai, însă dețin jocul pe Steam ceea ce mi-a permis să activez overlay-ul aplicației ca să observ diferențele. Să fiu sincer, cu numai 10FPS in favoarea desktop-ului (o medie de circa 65FPS), abonamentul RTX 3080 de pe GeForce Now a făcut față cu brio unuia dintre cele mai prost optimizate jocuri de pe piață. În încheiere, am zis că este cazul să trec la cele mai dificile teste pentru un serviciu de gaming în cloud. Așa că faceți cunoștință cu Far Cry 6 și Counter-Strike: Global Offensive. Două jocuri shooter în care am cele mai multe șanse să observ dacă există input lag și cât de rău afectează acesta experiența de gaming. Am deschis Far Cry 6 prima oară, iar de cum am început să mă joc am observat lag-ul despre care tot vorbesc. Pentru păreri extra i-am chemat și pe băieți, iar dintre Dan, Ovidiu și Carol, toți au observat că există o anume întârziere atunci când mișcă mouse-ul. Counter-Strike: Global Offensive a fost cel mai rău dintre aceste titluri. Chiar dacă input lag-ul nu s-a schimbat, natura competitivă a jocului cu accent pe reflexe rapide și situații limită îl fac o alegere proastă pentru un serviciu precum GeForce Now. Dacă vrei să te joci competitiv, nu ai altă opțiune decât un PC fizic, însă pentru gaming casual este numai bun. Din fericire, sunt o mulțime de alte jocuri non-competitive pe care le poți rula prin intermediul GeForce Now și colecția nu continuă decât să crească. În momentul de față, cred că am pus mâna pe viitorul gamingului, oricât de trist ar suna pentru unii dintre pasionații hardcoriști ai PC-ului. Cu un focus din ce în ce mai mare pe gamingul casual, consolele și alte platforme de gaming sunt în pericol din cauza acestui serviciu de la NVIDIA. Și mai mult de-atât, cu ajutorul unui dispozitiv NVIDIA Shield TV te poți juca pe televizoare 4K la rezoluție nativă. Merita sa faci un upgrade la NVIDIA GeForce Now RTX 3080? GeForce Now este fara doar si poate un element important din viitorul industriei de jocuri video. Vedem de la o zi la alta cum proiecte precum xCloud si Game Pass evolueaza si creeaza o competitie pe piata, astfel cred ca era in care jocurile fizice erau singura optiune nu doar ca s-a incheiat, dar urmeaza sa fie data uitarii pe masura ce majoritatea gamerilor se muta cu librariile in format digital. Serviciul de la NVIDIA este unul dintre pionierii acestei evoluții și nu încetează să mă uimească; acum câțiva ani mă jucam pe PlayStation 2 și mă minunam de rezoluția 480p la care televizorul cu tub rula primele două God of War, ca acum să mă joc Cyberpunk 2077 cu Ray-Tracing la peste 60FPS fără ca măcar să am nevoie de un calculator. What a damn time to be alive! Ca de obicei, v-am spus care este părerea mea, însă acum trebuie să răspund și la întrebarea aia arzătoare: merită să dai 100 de euro pentru șase luni de abonament? Sursa: Zona IT
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.