-
Posts
3356 -
Joined
-
Last visited
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by TheVirus
-
Noul hit Coldplay „Higher Power” devine coloana sonoră pentru reclamele TV ale noilor modele BMW complet electrice BMW iX şi BMW i4. Premiera BMW iX şi BMW i4 reprezintă o etapă importantă în faza actuală a transformării sale către mobilitate electrică a BMW Group. Compania se aşteaptă ca modelele complet electrice să reprezinte cel puţin 50% din vânzările sale globale de vehicule încă din 2030. BMW iX deschide drumul către o nouă era a mobilităţii BMW iX anunţă o nouă eră în mobilitate şi se concentrează pe o interpretare nouă a designului, dezvoltării durabile, plăcerii condusului, versatilităţii şi luxului. BMW iX va fi oferit în două variante de model de la lansare. La BMW iX xDrive50 tracţiunea integrală electrică produce o putere de peste 370 kW/500 CP şi permite accelerarea de la 0 la 100 km/h în mai puţin de 5,0 secunde. Acest stil dinamic împărtăşeşte se remarcă alături de o autonomie de peste 600 de kilometri în ciclul de testare WLTP. BMW iX xDrive40 are o putere de aproximativ 240 kW şi realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în puţin peste 6,0 secunde. Autonomia sa (din nou, conform ciclului WLTP) depăşeşte 400 de kilometri. BMW iX va intra în producţie la uzina BMW din Dingolfing din a doua jumătate a anului 2021 Despre BMW i4 Primul BMW i4 din istorie oferă agilitatea şi supremaţia dinamică care stau la baza plăcerii de a conduce caracteristică mărcii, plus confortul sedanului şi funcţionalitatea modernă într-un nou format nou, cu zero emisii locale. Încă de la lansare, BMW i4 va fi disponibil în două variante de model, inclusiv primul automobil BMW M cu propulsie complet electrică. BMW i4 M50 este un model performant de la BMW M GmbH, care oferă plăcere foarte intensă la volan. Echipat cu motoare electrice atât pe puntea faţă, cât şi pe cea spate, cu o putere maximă combinată de 400 kW/544 CP şi tehnologie de şasiu specifică M, promite performanţe captivante în timp ce atinge o autonomie de până la 510 kilometri în ciclul de testare WLTP (până la 378 km cu anvelope de 19 ţoli conform analizei EPA). La BMW i4 eDrive40, un motor electric de 250 kW/340 CP este combinat cu tracţiunea spate pentru a permite condus fără emisii locale. Are o autonomie calculată de WLTP de până la 590 de kilometri (491 km cu anvelope de 18 ţoli şi 442 km cu anvelope de 19 ţoli conform testului EPA). Sursa
- 1 reply
-
- bmw coldplay
- bmw i4
-
(and 1 more)
Tagged with:
-
Urmărire ca-n filme la granița de nord: un traficant de țigări a provocat un accident grav, după ce a fugit de polițiștii de frontieră. În urma impactului, mașina sa a fost proiectată în râul Vișeu, traficantul fiind rănit serios. Urmărirea a început după ce polițiștii de frontieră de la punctul Valea Vișeului au observat în trafic un Audi A4 care se deplasa în mare viteză. Polițiștii dețineau date că șoferul s-ar ocupa cu contrabanda de țigări, așa că au încercat să-l oprească pentru control. Șoferul și-a continuat însă cursa, provocând într-un final un accident grav. Accidentul s-a produs pe DJ185, între localitatea Bistra și sat Valea Vișeului, în seara zilei de 15 iunie. Contrabandistul a pierdut controlul mașinii într-o curbă, intrând în coliziune cu un Mercedes ML condus regulamentar din sens opus de o femeie de 30 de ani din Valea Vișeului. În urma accidentului, vehiculul marca Audi A4 a fost proiectat în râul Vișeu, iar șoferul acestuia a fost grav accidentat. Și autoturismul marca Mercedes a fost avariat, în interior aflându-se trei persoane, una dintre acestea având nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba de o femeie în vârstă de 73 de ani, care a suferit vătămări corporale. Urmărire ca-n filme la granița de nord, terminată cu un accident grav „În autoturismul marca Audi A4 au fost descoperite 5 colete învelite in folie de culoare neagră, care conțineau 2.990 de pachete cu țigări, de proveniență Belarus și Duty Free, de diferite mărci, în valoare de 34.983 lei. În cauză polițiștii de frontieră derulează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, se arată într-un comunicat al poliției de frontieră. Pe lângă cercetarea pentru activități de contrabandă, bărbatul care a provocat accidentul va fi cercetat și pentru vătămare corporală din culpă. Nu este prima oară când șoferi urmăriți de polițiști provoacă un accident. Anul trecut, un șofer urmărit de polițiști a intrat într-o coliziune violentă cu o altă mașină care circula regulamentar. Două persoane au fost rănite grav în accident. Săptămâna trecută, un alt contrabandist de țigări a fost oprit de polițiști după o urmărire spectaculoasă. Din fericire, în acest caz, numai anvelopele mașinii traficantului au avut de suferit. Sursa
-
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Serviciul de Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Din cercetări a reieșit că o femeie, în vârstă de 82 de ani, din municipiul Brașov, ar fi fost indusă în eroare, prin prezentarea ca adevărată a împrejurării mincinoase că fiul său ar fi provocat un accident rutier grav, în urma căruia a rezultat o victimă, ce necesită intervenții chirurgicale urgente în străinătate, pentru care este necesară plata unei sume de bani. Metoda ”Accidentul”: Prejudiciul a fost de aproximativ 130.000 de euro Persoana vătămată, fiind menținută în stare de eroare cu privire la aceste aspecte, ar fi înmânat unui bărbat, aproximativ 130.000 de euro. În continuarea activităților operative desfășurate, polițiștii au identificat persoanele bănuite ca fiind 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 27 de ani și 33 de ani, din județul Constanța. Astfel, la data de 14 iunie 2021, polițiștii din Brașov, în colaborare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, fiind depistate persoanele în cauză. Suspecții ar fi achiziționat o mașină din banii proveniți din săvârșirea infracțiunilor De asemenea, în vederea continuării cercetărilor, au fost ridicate sume de bani și bunuri, precum și un autoturism, despre care există bănuiala că ar fi fost achiziționat cu bani proveniți din săvârșirea infracțiunilor. Totodată, polițiștii din Brașov au pus în executare 4 mandate de aducere, cele patru persoane fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale. În baza probatoriului administrat în cauză, cei patru bărbați au fost reținuți, pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor. Sursa
-
Deszăpezirea pe Transfăgărășan pare o muncă de Sisif în urma căderilor recente de zăpadă. Cu toate că celebra șosea montană ar fi trebuit deschisă circulației la 1 iulie, munții de zăpadă cresc, în loc să scadă. Stratul de zăpadă depășește chiar și 8 metri în unele locuri. Drumul Național 7C, mai cunoscut tuturor sub denumirea de Transfăgărășan, ar trebui să se deschidă traficului la data de 1 iulie, conform programului oficial. În acest moment, acest lucru pare imposibil, în condițiile în care a nins din abundență în ultimele săptămâni. Drumarii continuă activitățile de deszăpezirea, dar munca lor pare una de Sisif. „Cu toate că iarna pare că s-a instalat definitiv în zona alpină, continuăm eforturile pentru deszăpezirea Transfăgărășanului. Indiferent de condițiile meteo, intervenim cu excavatoare, încărcătoare frontale și freze pentru îndepărtarea stratului de zăpadă care pe alocuri depășește 7-8 metri”, spune Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al Direcției Regionale de Drumuri Brașov. Deszăpezirea pe Transfăgărășan este o muncă de Sisif. Când se deschide circulația Operațiunile de deszăpezire pe Transfăgărășan au demarat anul acesta înainte de jumătatea lunii mai. O lună mai târziu, ninge mai mult decât reușesc drumarii să disloce, iar stratul de zăpadă crește. La începerea operațiunii, angajații DRDP Brașov vorbeau de un strat de 6 metri dar, între timp, acesta a crescut la 8 metri, în ciuda eforturilor. Transfăgărășanul leagă Transilvania de Muntenia, traversând Munții Făgăraș, pe o distanță de aproximativ 92 km. Porțiunea dintre Bâlea Lac (kilometrul 104, Piscu Negru – jud. Argeș) și Bâlea Cascadă (kilometrul 130,8, Bâlea Cascadă – jud. Sibiu), este închisă circa 8 luni pe an. Anul trecut, Transfăgărășanul a fost închis începând cu data de 20 octombrie. În mod tradițional, deschiderea Transfăgărășanului are loc pe data de 1 iulie a fiecărui an, dar asta depinde în principal și de condițiile meteo. În acest moment, există mai multă zăpadă pe creste decât era anul trecut în luna aprilie. Sursa
-
Proprietarul unui VW Golf, parcat jumătate pe carosabil și jumătate pe trotuar, a primit o lecție memorabilă. El și-a găsit mașina plină de post-it-uri. Imaginile au fost postate pe grupul de Facebook Info Trafic Slatina. Mașina a fost aproape acoperită cu post-it-uri, pe unele fiind scrise, conform autorului postării, şi mesaje. Imaginea a stârnit comentarii amuzante, însă nelămurirea, în primă fază, a rămas. Unii comentatori au considerat că proprietarul a primit, astfel, o lecție bună pentru că a parcat jumătate pe trotuar, la o distanță mica de trecerea pentru pietoni. În fapt ar fi, însă, vorba de un mesaj inedit de la o cunoștință a proprietarului mașinii. În urmă cu cateva zile a avut loc un incident asemănător Un șofer din București care a parcat în stația de autobuz a avut o surpriză dimineața, când a coborât la mașină. Și el și-a găsit mașină plină de post-it-uri. Asta au văzut călătorii STB și trecătorii care au ajuns în ziua respectivă pe Șoseaua Pantelimon. Autoturismul marca Audi era plină de mesaje colorate. Fotografiile au apărut pe pagina Info Trafic București și Ilfov, însoțite de descrierea “Taxat pentru că a parcat în stația de autobuz”. “Dosar penal pentru distrugere!”, “Amendă pentru vandalism!” cer unii dintre cei care au văzut fotografiile. Alte moduri de a-i pedepsi pe șoferii care parchează aiurea Un șofer din București s-a ales cu un morman de gunoi pe mașină pentru că și-a parcat mașina pe trecerea de pietoni. Fotografia a fost publicată pe grupul de Facebook “Ai parcat ca un bou” și a adunat mai multe sugestii din partea și altor utilizatori deranjați de mașinile care parchează pe trecere. “Ulei pe parbriz și pe mânerele ușilor”. “Câteva ouă pe geamuri”. “Ba să-i pună și niște făină. În starea de urgență era la mare căutare!”, au comentat internauții. Sursa
-
Primăriile din București se bat în proiecte de parcări supraetajate. După ce primarii de la sectoarele 6 și 2 au anunțat recent construirea unor astfel de parcări, și cel de la sectorul 5 a declarat că va construi trei parcări supraetajate. Este ultima fiță în București: după ce ani de zile primăriile de sector au tăiat copacii pentru a înghesui locuri de parcare, anul acesta a sosit vremea construirii de parcări supraetajate. Investițiile au devenit posibile după majorarea substanțială a tarifelor de parcare percepute locuitorilor din București. Cei mai mulți dintre aceștia vor plăti de anul viitor și de zece ori mai mult pentru un loc de parcare, iar banii vor fi folosiți pentru construirea de parcări supraetajate. Primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunțat construirea a nu mai puțin de trei parcări supraetajate. În total, acestea vor avea peste 700 de locuri de parcare și vor fi dotate cu terenuri de sport şi spaţii verzi. „Am lansat această licitație publică pentru construirea de parcări supraterane în locuri foarte aglomerate din Sectorul 5. Vorbim de peste 700 de noi locuri de parcare. Încercăm să venim în sprijinul locuitorilor prin astfel de proiecte, care sunt nevoiți să piardă zilnic minute bune în căutarea unui loc de parcare în zonele în care au domiciliul”, a scris Cristian Popescu pe pagina sa de Facebook. Parcări supraetajate sectorul 5: Unde vor fi construite Primăria Sectorului 5 a scos la licitație un contract în valoare de 92 de milioane de lei pentru construirea acestor parcări supraterane. Cele trei parcări supraterane vor fi amenajate pe Şoseaua Alexandriei nr. 22-24 (P+3E), Calea Rahovei nr. 327 (P+2E) şi Strada Bârcă nr. 2 (P+2E). Toate vor avea terenuri de sport şi spaţii verzi la ultimul etaj. „Cea de pe Șoseaua Alexandriei nr. 22-24 va avea aproape 500 de locuri de parcare. Valoarea estimată este de 53 de milioane de lei. Parcarea de pe Calea Rahovei va avea 142 de locuri, iar cea de-a treia, pe Strada Bârcă va avea 120 de locuri. Valoarea acestora din urmă este de 40 de milioane de lei. Cele trei parcări ar urma să fie finalizate în cel mult 8 luni. Parcarea de pe Șoseaua Alexandriei va avea și o piață volantă de peste 700 de metri pătrați. Ofertele pentru licitația publică pot fi depuse până în data de 15 iulie”, a mai scris Piedone. Primarul sectorului 6 a fost primul care a anunțat construirea unor parcări supraetajate, în urmă cu o lună. Ciprian Ciucu a anunțat recent locurile în care vor fi amplasate aceste parcări. La scurtă vreme, și primarul din sectorul 2, Radu Mihaiu, a făcut un anunț similar. Sursa
-
Un videoclip filmat în Mumbai, India, ne arată o groapă care se deschide din asfalt și înghite un Hyundai aflat într-o parcare. Incidentul s-a petrecut duminică, 13 iunie (zi cu ghinion pentru unii, se pare) în jurul orei 8:30. Presa locală raportează că omul responsabil cu spălarea mașinilor din parcare unde a avut loc incidentul a observat mai întâi asfaltul care a început să cedeze. El l-a alertat rapid pe proprietarului mașinii dar nu a reușit să mute mașina înainte ca groapa să se deschidă groapa. Așa că mașina s-a scufundat total în doar câteva secunde. Presa locală mai relatează că groapa s-a deschis în urma unei perioade cu ploi abundente. Porțiunea pe care a fost parcată mașina se află chiar deasupra unei fântâni vechi construite în urmă cu aproximativ 80 de ani și se crede că are o adâncime de până la 12 metri. Fântâna a fost acoperită cu o placă de beton acum patru decenii dar, aparent, a cedat în cele din urmă. Pentru a scoate mașina din groapă, echipajele de salvare locale au pompat toată apa și apoi au folosit o macara pentru a scoate mașina afară. Întreaga operațiune a durat aproximativ 12 ore și, la sfârșitul acesteia, au reușit să scoată mașina. Din fericire, nimeni nu se afla în mașină în momentul în care s-a scufundat. VIDEO Un incident asemănător s-a petrecut în Ierusalim O groapă uriașă a apărut din senin și a înghițit trei mașini în apropierea unui spital din Ierusalim. S-a întâmplat la începutul lunii iunie. Imaginile, făcute publice chiar de centrul medical de care aparţine parcarea, surprind momentul în care asfaltul se crapă şi se prăbuşeste în groapa nou apărută. La fel se întâmplă şi cu cel puţin trei autovehicule. Încă nu se cunosc cauzele surpării acelei părţi din parcare. Nu există victime în urma evenimentului. Sursa
-
Trafic blocat pe E 85, între localitățile Dănila și Dărmănești, județul Suceava, marți, în jurul orei 15.30, după ce un TIR scăpat de sub control a derapat pe carosabil. Remorca sărită de pe capul tractor a ocupat șoseaua, astfel că circulația de pe șoseaua național-europeană a fost blocată pe ambele sensuri. Spre locul accidentului au plecat pompierii militari. Lucrătorii de la Secția de Drumuri Naționale Suceava au trimis de asemenea echipaj, pentru a lua măsuri în vederea reluării circulației. Autotrenul a fost tractat într-o parcare din apropiere cu ajutorul a două vehicule de la Secția de Drumuri Naționale Suceava. Traficul rutier s-a reluat după mai puțin de o oră. Un alt incident rutier a avut loc luna aceasta pe E85 Patru persoane, o femeie şi trei bărbaţi, au fost rănite joi, 10 iunie, într-un accident rutier produs pe DN2 – E85, la Dumbrăveni. „Patru persoane, o femeie şi trei bărbaţi, au fost rănite în urma coliziunii a două autovehicule ce se deplasau de DN2 – E85, pe raza localităţii Dumbrăveni. Echipajele medicale au acordat primul ajutor persoanelor rănite, ulterior trei persoane fiind transportate la UPU Focşani de către ambulanţele SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea”, a precizat la acea vreme ISU Vrancea. Potrivit Poliţiei, accidentul rutier s-a produs între un ansamblu cap tractor-remorcă care a intrat în coliziune cu un autoturism într-o curbă, victimele fiind toate din autoturism. Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost mobilizate trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, care au intervenit cu o autospecială de intervenţie şi modulul SMURD format din autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Totodată, la faţa locului au intervenit şi două echipaje ale SAJ Vrancea. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Sursa
-
Rușii au făcut zob o Lada Largus ca să vadă cum rezistă. Test de impact cu Dacia Logan MCV în versiune rusească. Lada Largus e un model robust, spațios, spartan. Dar cum se descurcă varianta rusească a modelului românesc Dacia Logan MCV atunci când vine vorba de siguranță? O echipă de vloggeri specializați în teste de impact inedite au organizat un astfel de test cu modelul. Largus a fost urcată pe o platformă montată pe o șină și izbită apoi, în lateral, de un stâlp, la o viteză de 57 km/h. Rușii nu au avut la dispoziție aparatura de ultimă generație folosită de Euro NCAP pentru teste de impact. Astfel, pentru ca mașina să atingă viteza dorită, a fost remorcată de un pick-up. Vehiculul s-a încolăcit aproape în jurul stâlpului, pe care l-a și culcat la pământ. A suferit deformări majore în zona montantului față. Cel mai probabil, această deformare nu ar fi permis supraviețuirea pasagerului din dreapta. Portiera a intrat cu totul în habitaclu și a împins scaunul pasagerului către cel al șoferului. Nici acesta nu ar fi scăpat fără leziuni grave. Cele două rânduri de scaune din spate par să fi rezistat cu brio. Dar și pasagerii de pe rândul doi ar fi fost loviți de portiera spate deformată. Se deschid însă, fără probleme, ușile din partea posterioară a mașinii. Mașina făcută zob a fost ridicată de pe platformă cu o macara și dusă la fiare vechi. Lada Largus, versiune rudimentară a modelului Dacia Logan MCV Lada Largus care se vinde în Rusia nu se supune normelor de siguranță impuse în statele membre ale Uniunii Europene, așa cum trebuie să o facă Dacia Logan MCV. Modelul care se construiește la uzina Tolyatti are însă, în echiparea standard, aer condiționat, volan reglabil pe înălțime și pe adâncime și închidere centralizată. Evident, niciuna dintre aceste dotări nu au ajutat-o la impactul cu stâlpul. Sursa
-
- stiri
- crash test
-
(and 2 more)
Tagged with: