Search the Community
Showing results for tags 'seria a'.
-
Este cazul mijlocașului ivorian Franck Kessie (25 de ani), care și-a anunțat plecarea, aflat la final de contract. Franck Kessie și-a anunțat plecarea de la AC Milan Franck Kessie, poreclit ”Il Presidente” de fanii echipei, a transmis că nu a dorit să-și prelungească înțelegerea cu AC Milan pentru că este de părere că și-a îndeplinit obiectivele pe care și le-a stabilit în urmă cu cinci an, când a fost adus de la Atalanta. ”Mai am o lună de contract, dar nu se pune problema să prelungesc. Am venit aici pentru un proiect de cinci ani, ne-am întors în Champions League și am câștigat titlul. Consider că este cel mai bun mod de a pleca de la Milan”, a spus Franck Kessie. În cei cinci ani petrecuți la AC Milan, club care i-a plătit Atalantei 32 de milioane de euro pentru a-l achiziționa, Franck Kessie a fost mereu jucător de bază al echipei, pentru care a evoluat în 223 de meciuri, a marcat 37 de goluri și a oferit 16 assist-uri. Franck Kessie merge la Barcelona Franck Kessie a transmis că nu se pune problema prelungirii contractului pentru că a ajuns deja la un acord cu viitorul său club, FC Barcelona. În aprilie, Sergio Busquets confirma mutarea și anunța că Xavi a insistat pentru aducerea lui Franck Kessie. ”Xavi l-a vrut. E puternic, rar pierde mingea, ne va ajuta foarte mult. Sunt fericit că cei din club realizează transferuri importante”, declara Sergio Busquets. Sursa
-
Andre Onana a semnat cu Inter! Ionuț Radu devine astfel a treia variantă Fostul goalkeeper al celor de la Ajax Amsterdam a ajuns în cursul zilei de marți la sediul celor de la Inter, unde a semnat un acord valabil pentru următoarele cinci sezoane. Onana se va bate astfel pentru un post de titular cu Samir Handanovic, portarul de bază al celor de la Inter Milano din ultimii ani. Astfel, Ionuț Radu va deveni a treia opțiune pentru antrenorul Simone Inzaghi, însă este greu de crezut că portarul român va decide să continue la actuala echipă și din stagiunea următoare. Două meciuri a bifat Ionuț Radu în actualul sezon pentru Inter Milano Samir Handanovic își va prelungi înțelegerea cu Inter Deși a ajuns la vârsta de 37 de ani, Samir Handanovic nu vrea să agațe ghetele de fotbal în cui, ci vrea să evolueze în continuare la cel mai bun nivel. Portarul sloven își va prelungi înțelegerea cu Inter, iar un anunț în acest sens ar urma să se facă în cursul acestei săptămâni, anunță cei de la Calcio Mercato. Pentru noul contract pe care îl va seman cu Inter, Handanovic ar urma să primească un salariu de 2.5 milioane de euro, plus bonusuri. Acesta va avea concurență în sezonul următor la Inter, unde va sosi Andre Onana, portar care a impresionat la Ajax, în sezoanele trecute, mai notează sursa citată. Astfel, șansele ca Ionuț Radu să mai prindă minute la Inter au scăzut considerabil și, cel mai probabil, va pleca de la echipă, la finalul acestui sezon. Românul ar deveni a treia variantă de portar la Inter, dacă ar lua în calcul să rămână la echipa antrenată de Simone Inzaghi. Sursa
-
Actualul antrenor al Rapidului a evoluat de-a lungul timpului pentru formații precum Inter Milano, Chelsea, Juventus sau Fiorentina, însă "Briliantul" își putea trece în palmares o altă echipă cu nume din Europa. Adrian Mutu a dezvăluit ce transfer important a refuzat când era fotbalist! Totul s-a întâmplat în anul 2008 În interviul acordat pentru Gazzetta dello Sport, Mutu a dezvăluit că a fost sunat de Francesco Totti pentru a discuta despre un transfer la AS Roma, în anul 2008. "Il Fenomeno" a spus că a refuzat propunerea venită din partea legendarului fotbalist, însă cei doi au rămas prieteni chiar și după acel eveniment. La acea vreme, Adrian Mutu evolua pentru Fiorentina, formație pentru care bifat 142 de meciuri, a reușit 69 de goluri și 27 de pase decisive în cei cinci ani petrecuți pe Artemio Franchi "Da, m-a sunat Totti. L-am refuzat, dar am rămas prieteni. (n.r. Mutu a confirmat că în anul 2014 a avut ocazia de a reveni la Fiorentina) Am vorbit cu Prade (n.r. directorul sportiv al Fiorentinei Daniele Prade), dar nu am vrut să mă întorc acolo la finalul carierei", a spus Mutu. Adrian Mutu a dezvăluit ce echipă și-ar dori să antreneze: "Ar fi ca un vis să revin acolo" Mutu a dezvăluit unde i-ar plăcea să antreneze pe viitor. Mai mult, fostul decar al naționalei României a spus și ce făcea la antrenamentele fostelor sale formații, în perioada în care activa ca jucător. "Să revin la Fiorentina ca antrenor ar fi un vis. Florența a rămas în inima mea. Când eram mai tânăr, îmi notam toate antrenamentele pe care le făceam. Le-am păstrat și acum îmi sunt de folos. Nu am propriul meu stil în ceea ce privește antrenoratul pentru că eu cred că trebuie să te afli la o echipă mare ca să ți-l poți impune. Ideile costă bani. La un club mic trebuie să te adaptezi și am principiile mele. Echipa trebuie să reacționeze mereu, să facă pressing imediat după ce pierde mingea. E mai ușor să te aperi sus decât jos", a spus Adrian Mutu, în cadrul aceluiași interviu. Sursa
-
Paulo Dybala a vorbit pentru prima dată despre viitorul său, după plecarea de la Juventus Transferat în vara anului 2015 de la Palermo, pentru 41 de milioane de euro, Paulo Dybala va schimba astfel echipa după șapte ani. Argentinianul va trebui acum să se decidă asupra viitoarei sale destinații, mai ales că este dorit de mai multe cluburi importante din Eruopa. Dybala a vorbit pentru prima dată despre planurile sale de viitor și a spus că în acest moment se concentrează doar pe meciurile echipei sale naționale, urmând ca mai apoi să ia o decizie finală cu privire la noua sa formație. "Încă nu m-am decis. Voi pleca mâine în Spania cu echipa națională pentru meciul cu Italia, apoi o să merg în vacanță alături de familia mea… Voi alege cel mai bun club pentru mine. Dacă Kimpembe mi-a spus ceva despre PSG? Nu știu, chiar nu știu ce voi decide”, a sps Dybala, pentru Sky Sports. Legendarul Francesco Totti, gest istoric pentru ca Paulo Dybala să ajungă la AS Roma: îi oferă tricoul său, cu numărul 10 Potrivit publicației Gazzetta dello Sport, pentru a-l convinge să semneze, legendarul Francesco Totti, care a jucat toată cariera doar la Roma, vrea să-i dea tricoul său, cel cu numărul 10, pe care nu l-a mai purtat nimeni după ce Totti și-a încheiat cariera. 785 e numărul meciurilor jucate de Totti pentru Roma. 619 dintre ele au fost în Serie A. E depăşit doar de Paolo Maldini şi Gianluigi Buffon. În acest sezon, atacantul are 36 de meciuri oficiale, 15 goluri și 6 pase decisive pentru Juve. Argentinianul nu duce lipsă de oferte, iar una dintre echipele care s-au interesat de serviciile sale este AS Roma, care i-a f[cut deja o propunere. O mutare pe Stadio Olimpico ar fi și pe placul sud-americanului, care își dorește să rămână în Serie A. Sursa
-
Dybala, aflat în ultimele șase luni de contract cu Juventus, nu va mai continua și din sezonul viitor pentru torinezi, asta deoarece negocierile dintre cele două părți nu au ajuns la niciun consens, din punct de vedere financiar. Răsturnare de situație în ceea ce privește transferul lui Paulo Dybala! Unde își dorește să ajungă argentinianul Deși la un moment dat era ca și făcut transferul la Inter Milano, Paulo Dybala pare că are cu totul și cu totul alte planuri. Concret, potrivit La Repubblica, atacantul își dorește să meargă la AS Roma, acolo unde va fi pregătit de Jose Mourinho. Rămâne de văzut care va fi destinația finală a fotbalistului, ținând cont că pe urmele sale mai sunt și alte cluburi din Premier League. AS Roma este una dintre finalistele din acest an din UEFA Conference League, alături de Feyenoord. Duelul dintre cele două formații este programat pe 25 mai, la Tirana, și va fi arbitrat de Istvan Kovacs. În acest sezon, formația de pe Olimpico a dezamăgit în Serie A și ocupă doar locul 6 în momentul de față, cu o singură etapă rămasă de disputat din actuala stagiune. Juventus - Lazio 2-2. Ultimul meci pentru Paulo Dybala și Giorgio Chellini la Torino Pentru Paulo Dybala (28 de ani) și Giorgio Chellini (37 de ani) a fost ultimul meci jucat la Torino în calitate de fotbaliști ai lui Juventus. După fluierul final al partidei cu Lazio, cei doi jucători au fost aplaudați la scenă deschisă de suporteri, conducători și colegi. Dacă Giorgio Chellini a venit alături de fetele sale și și-a stăpânit bine emoțiile, Paulo Dybala a plâns precum un copil. Argentinianul pleacă după șapte ani de la Torino, însă nu se cunoaște exact care este traseul său în continuare. Sursa
-
Sud-americanul va evolua, luni, în ultima sa partidă pentru Juve, în duelul contra celor de la Lazio Roma, de la ora 21:45. Meciul va fi transmi în direct pe Digi Sport 4. Paulo Dybala și-a anunțat plecarea de la Juventus Torino! Paulo nu a mai vrut să aștepte și ultimul său meci, așa că și-a anunțat plecarea încă de pe acum. Nu se știe exact cu ce club va semna în vară, însă un lucru este sigur: nu duce lipsă de oferte. Atacantul a ajuns la Juventus Torino în vara lui 2015, de la Palermo, în schimbul a 41 de milioane de euro. La șapte ani distanță, pleacă liber de contract. A câștigat cu Juve cinci titluri de campion, patru Cupe ale Italiei, și trei Supercupe ale Italiei. În total, până la partida contra celor de la Lazio Roma, a adunat 291 de meciuri, 115 goluri și 48 de pase decisive. ”Este greu să îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a mulţumi, sunt atâția ani și atâtea emoții implicate, toate împreună… Am crezut că vom fi împreună și mai mulți ani, dar soarta ne pune pe drumuri diferite. Nu voi uita niciodată tot ceea ce m-ai făcut să trăiesc, cu fiecare joc şi fiecare gol. Cu tine am crescut, am învăţat, am trăit şi am visat. Au fost 7 ani de magie, 12 trofee și 115 goluri pe care nimeni nu ni le va lua. Vă mulțumesc că m-ați susținut în momentele dificile. Mulțumesc celor care m-au însoțit de-a lungul anilor: de la primul până la ultimul, de la suporteri până la oamenii care lucrează în cadrul clubului… tuturor, antrenori și colegi de echipă, angajați și manageri. Purtarea acestui tricou important, împreună cu banderola de căpitan, a fost una dintre cele mai mari mândrii din viața mea, pe care sper să o arăt cândva copiilor și nepoților mei. Mâine va fi ultimul meu meci cu acest tricou, e greu de imaginat, dar va fi ultimul nostru rămas bun. Nu va fi ușor, dar voi intra pe teren zâmbind și cu capul sus, știind că am dat totul pentru tine”, a transmis Paulo Dybala pe contul său de Instagram. Sursa
-
AC Milan s-a impus, duminică, pe San Siro, împotriva celor de la Atalanta, scor 2-0, și este foarte aproape de un nou titlu în Italia, după o pauză de 11 ani. În minutul 75 al partidei, Theo Hernandez a recuperat o minge la marginea propriului careu mare și a plecat într-un slalom fantastic. S-a distrat cu olandezul Koopmeiners, a driblat alți doi adversari și a tras cu piciorul stâng, la colțul lung, fără șanse pentru argentinianul Musso. Theo Hernandez, adus la preț redus de la Real Madrid! Theo Hernandez a ajuns la AC Milan în vara lui 2019, de la Real Madrid, în schimbul a 21 de milioane de euro. Din acel moment, francezul a crescut vertiginos calitativ și este considerat unul dintre cei mai buni fundași stânga din lume. În acest moment, Hernandez este cotat la 50 de milioane de euro, conform Transfermarkt.de. Theo Hernandez a adunat, în toată acestă perioadă, 121 de meciuri pentru AC Milan, reușind să marcheze 20 de goluri și să ofere 23 de pase de gol. Sursa
-
Șeicii se gândesc la cum va arăta formația lor din stagiunea următoare, atunci când speră că vor reuși să aibă un parcurs mult mai bun și în Champions League. Angel Di Maria urmează să semneze cu Juventus Contractul lui Angel Di Maria cu PSG urmează să expire la finalul sezonului, iar argentinianul și-ar fi dorit să mai rămână la Paris. Totuși, conducătorii trupei de pe Parc de Princes au decis că este mai bine pentru ambele părți să nu mai continue colaborarea, iar argentinianul se pare că și-a găsit deja și echipă la care să evolueaze în stagiunea următoare. Conform presei din Hexagon, Di Maria va semna săptămâna viitoare cu Juventus, după ce s-a înțeles cu oamenii din conducerea italienilor în privința contractului. Fotbalistul va încasa un salariu de 7 milioane de euro pe sezon, iar înțelegerea urmează să fie valabilă pentru următorii doi ani. Nume surpriză pentru banca PSG-ului! Ce record deține antrenorul cu care s-a întâlnit Leonardo După ce au fost avansate primele patru variante înlocuitoare pentru Pochettino, directorul sportiv al PSG-ului, Leonardo a avut o întâlnire cu Sergio Conceicao (47 de ani), actualul antrenor al celor de la FC Porto, anunță jurnalistul specializat în transferuri, Santi Aouna. Tehnicianul lusitanilor a intrat astfel în cursa pentru banca parizienilor, iar rezultatele sale din ultimii ani pare că i-au convins pe șeicii de pe "Parc des Princes". Concret, Conceicao ajunsese în acest sezon la 58 de meciuri fără înfrângere pe banca celor de la Porto și a reușit să depășească recordul deținut de rivala Benfica, din perioada 1976 - 1978, care nu mai pierduse la acea vreme de 56 de meciuri. Sergio Conceicao se află pe banca lui FC Porto din vara anului 2017, vreme în care a reușit să câștige trei campionate, o Cupă, dar și două Supercupe ale Portugaliei PSG mai are alte patru variante pentru înlocuirea lui Mauricio Pochettino Șeicii de la Paris așteaptă finalul stagiunii pentru a afla care este decizia lui Kylian Mbappe cu privire la viitorul său, iar de acolo urmează să fie hotărâtă și soarta lui Mauricio Pochettino. Se pare totuși că indiferent de decizia atacantului, argentinaninul este 99 la sută demis și urmează să i se plătească atât lui, cât și staff-ului, peste 13 milioane de euro. Zinedine Zidane este văzut în continuare ca un favorit pentru a prelua banca lui PSG, dar în cazul în care acesta refuză pentru a aștepta oportunitatea de a fi noul selecționer al Franței, șecii de la Paris au alte soluții, anunță presa din Hexagon. Joachim Low, fostul selecționer al Germaniei, este și el în vederile francezilor, precum și Thiago Motta, actual antrenor al celor de la Spezia, care este văzut ca o variantă surpriză. În ultimul timp, varianta Antonio Conte a prins tot mai mult având, însă contează foarte mult de finalul stagiunii a celor de la Tottenham și dacă londonezii prind un loc în primele 4. Nu în ultimul rând, sursa citată anunță și interesul lui PSG pentru Marcelo Gallardo, antrenorul celor de la River Plate, care este considerat în America de Sud ca fiind unul dintre cei mai promițători tehnicieni ai lumii. Sursa
-
Vlad Chiricheș, gol anulat în meciul Bologna - Sassuolo În minutul 60, în urma unui corner, Gian Marco Ferrari a reușit o lovitura de cap, iar mingea a nimerit bara transversală. Atent, Vlad Chiricheș a înscris din apropierea liniei porții, din cădere. Inițial, arbitrul Davide Ghersini a validat reușita românului. Ulterior, sistemul VAR a decis să anuleze golul, pentru un henț al lui Chiricheș. Vlad Chiricheș nu are niciun gol în acest sezon pentru Sassuolo. Fundașul român are cinci reușite în Serie A, două pentru Sassuolo și trei pentru Napoli. Ultima reușită a lui Vlad Chiricheș pentru Sassuolo datează din 3 ianuarie 2021, în eșecul drastic cu Atalanta, scor 1-5. În minutul 80, Sassuolo are un avantaj clar la Bologna, scor 3-0. Au înscris Gianluca Scamacca (35', 80') și Domenico Berardi (75'). Sursa
-
Divock Origi s-a înțeles cu AC Milan Duminică, AC Milan joacă pe teren propriu cu Atalanta, echipa lui Valentin Mihăilă, de la ora 19:00, în direct pe Digi Sport 1. Inter are meci în deplasare cu Cagliari, echipa lui Răzvan Marin, de la ora 21:45, în direct pe Digi Sport 2. AC Milan vrea să aibă mai multe soluții în ofensivă, în condițiile în care francezul Olivier Giroud (35 de ani) și suedezul Zlatan Ibrahimovic (40 de ani) se îndreaptă către finalul carierei. Italienii sunt aproape să oficializeze primul transfer important din această vară: atacantul belgian Divock Origi (27 de ani), de la Liverpool. Jurnalistul italian Fabrizio Romano anunță că negocierile sunt aproape finalizate, iar Origi va veni liber de contract la AC Milan. Contractul lui Divock Origi cu Liverpool expiră la 30 iunie, iar atacantul nu s-a înțeles cu “cormoranii” pentru prelungire. Divock Origi va semna un contract pe trei ani cu AC Milan, cu posibilitate de prelungire pentru încă un sezon. Atacantul belgian va primi un salariu net de 3,5 milioane de euro pe an, potrivit presei italiene. Divock Origi, câștigător al UEFA Champions League cu Liverpool, a jucat doar 17 meciuri în acest sezon, reușind 6 goluri și 4 pase decisive. Divock Origi are 32 de selecții și trei goluri pentru naționala Belgiei. Cota de piață a atacantului a scăzut la 12 milioane de euro, potrivit Transfermarkt. Sursa
-
Juventus poate rămâne fără căpitan din sezonul viitor! Unde plănuiește să meargă Giorgio Chiellini Chiellini mai are contract cu Juventus până în vara anului 2023, însă veteranul din apărarea "Bătrânei Doamne" și-ar dori să-și încheie mai devreme cu un an aventura în tricoul bianconerilor, anunță Goal.com. Conform sursei, Giorgio Chiellini își dorește să joace până la finalul carierei în MLS, după 17 ani petrecuți în tricoul celor de la Juventus Torino. Cu toate acestea, mutarea fundașului italian peste Ocean nu este una simplă, ținând cont de plafonul salarial impus echipelor americane și de faptul că majoritatea cluburilor caută fotbaliști care să creeze spectacol și mai puțin unii defensivi. Pe de altă parte, Chiellini are un loc garantat într-o funcție din cadrul clubului Juventus, astfel că rămâne de văzut ceea ce va decide să facă căpitanul italienilor, ținând cont de vârsta pe care o are. Giorgio Chiellini se retrage de la naționala Italiei Eşecul Italiei de a se califica la Cupa Mondială din acest an, care va avea loc în Qatar, pare să fi grăbit decizia jucătorului echipei Juventus Torino, în vârstă de 37 ani, care va avea astfel ultima sa apariţie internaţională chiar pe stadionul care a găzduit finala EURO 2020, câştigată în vara trecută de Italia în faţa Angliei, la loviturile de departajare. "Îmi voi lua rămas bun de la echipa naţională pe Wembley, locul în care am trăit punctul culminant al carierei mele, câştigând Campionatul European", a declarat Chiellini după victoria obţinută de Juventus pe terenul formaţiei Sassuolo (2-1), luni seară în Serie A. "Aş vrea să-mi iau rămas bun de la azzurri cu o amintire frumoasă. Acesta va fi cu siguranţă ultimul meu meci alături de naţionala Italiei", a adăugat experimentatul fotbalist. Cu 116 apariţii în naţionala ţării sale, Giorgio Chiellini ocupă locul al cincilea în ierarhia fotbaliştilor cu cele mai multe selecţii în echipa Italiei, alături de Andrea Pirlo, fiind depăşit doar de Daniele de Rossi, Paolo Maldini, Fabio Cannavaro şi Gianluigi Buffon. Sursa
-
Gianluigi Buffon (43 de ani) a semnat vara trecută cu Parma, club la care activează în prezent și Dennis Man (23 de ani) iar oficialii italienilor au făcut din acest lucru un eveniment. L-au îmbrăcat pe Buffon în Superman iar acum sunt buni de plată. Probleme la Parma Portarul a fost îmbrăcat în costunmul lui Superman, aceasta fiind tema principală a prezentării. Cei de la Parma nu au realizat că nu dețin drepturile de imagine ale acestui personaj iar acum sunt buni de plată. Cei de la Warner Bros Entertainment s-au sesizat și i-au contactat pe omologii de la Parma. După mai multe runde de negocieri, între avocați, s-a ajuns la concluzia că italienii trebuie să le achite americanilor o amendă în valoare de 15.000 de euro, susțin jurnaliștii de la gazzetta.it. Buffon, despre viitorul său în fotbal Buffon anunță că viitorul său la Parma nu este sigur. Fotbalistul italian spune că nu ar zice nu unei experiențe în Mexic sau Statele Unite, ori ca jucător, ori ca antrenor. "Mi-aș dori să joc în Mexic sau Statele Unite. E posibil orice în viitor, fie să fiu acolo ca jucător, fie ca antrenor. Faptul că nu am câștigat Champions League încă mă ține motivat. Dacă aveam acest trofeu, sigur mă lăsam demult. Îmi plac Oblak, Courtois, Neuer, Ter Stegen și Donnarumma. Ne am un top, dar cred că Donnarumma poate trece la un alt nivel. Are potențialul ăsta", a spus Gianluigi Buffon, conform Skysports. Buffon a revenit la Parma în vară Crescut de Parma, Buffon a revenit în vară la clubul care l-a lansat în fotbalul mare. Italianul o părăsea pe Parma în 2001, când Juventus plătea pentru serviciile sale o sumă record pentru un portar la vremea aceea, 53 de milioane de euro. A mai evoluat pentru PSG, între 2018 și 2019, iar din vara anului 2021, Buffon este coleg cu Dennis Man la Parma. De acest club aparține și Valentin Mihăilă (22 de ani), împrumutat în acest sezon la Atalanta. sursa
-
Clauza care ar fi făcut automat transferul definitiv nu poate fi activată și, în contextul în care Valentin Mihăilă nu a mai jucat de o lună, presa din Bergamo a scris că Atalanta a decis să nu-l păstreze pe român, care s-ar întoarce la Parma. Reacția lui Victor Becali după ce italienii au anunțat că Valentin Mihăilă nu a convins la Atalanta și va reveni la Parma Victor Becali, consilierul firmei care îl reprezintă pe Valentin Mihăilă, a transmis că o decizie nu este luată și că, în cele din urmă, mijlocașul de bandă ar putea fi cumpărat de Atalanta, având în vedere că tranzacția nu s-ar face pe o sumă cu care clubul ar putea să aducă un jucător mai valoros. ”Asta nu se știe, e devreme. Dacă o luăm așa, după câte minute a jucat, te gândești că nu, dar poate calculele lor spun că, la banii ăștia, nu poți cumpăra un jucător foarte valoros. Nici momentul nu este prea bun al Atalantei. Mă așteptam să joace mai mult, dar nu se știe”, a spus Victor Becali, la Digi Sport Special. Valentin Mihăilă, șase meciuri la Atalanta, ultimul pe 20 martie De la sosirea din ianuarie, Valentin Mihăilă are șase apariții pentru Atalanta, patru în Serie A și două în Europa League, toate bifate din postura de rezervă. Dacă la început a fost introdus relativ constant de Gian Piero Gasperini de pe banca de rezerve, în ultima lună, de pe 20 martie, de la 1-0 cu Bologna, meci în care a jucat 45 de minute, cele mai multe de la Atalanta, Valentin Mihăilă nu a mai apărut deloc pe gazon, fiind rezervă neutilizată în precedentele cinci partide. Sursa
-
Bugetul de transferuri pentru prima perioadă de mercato se anunță a fi unul impresionant, de 300 de milioane de euro, și, drept urmare, pe lista de posibile achiziții sunt nume mari. AC Milan ar urma să se transforme din vară! Cele șase ținte ale italienilor Potrivit Daily Mail, în cazul în care formația de pe San Siro va fi preluată de noii investitori, AC Milan și-a pregătit deja lista de achiziții pentru sezonul următor. Fotbaliști precum Raheem Sterling (Manchester City), Isco și Marco Asensio (Real Madrid), Christopher Nkunku (RB Salzburg), Renato Sanches și Sven Botman (Lille), Sebastien Haller (Ajax Amsterdam), respectiv Divock Origi (Liverpool) sunt în vizorul "rossonerilor", iar actualul lider din Serie A va înainta oferte pe numele acestora dacă totul decurge conform planului. Totul depinde însă de cum se vor finaliza tratativele pentru preluarea clubului AC Milan de către fondul de investiții din Bahrain. Un miliard de euro pentru AC Milan! Ambasada Bahrainului a anunțat negocierile Ambasada statului Bahrain din Marea Britanie a anunțat, pe rețelele sociale, că fondul de investiții a început negocierile cu grupul Elliot, care deține clubul italian, pentru preluare. Suma pentru care se poate face tranzacția este de un miliard de euro. Publicația Bloomberg notează că negocierile sunt deja într-un stadiu avansat și că tranzacția are șanse foarte mari să se realizeze. Posibilul nou patron al lui AC Milan ar fi pregătit și un buget important pentru transferuri în vară, de 300 de milioane de euro. Sursa
-
Potrivit presei din Turcia, conducătorii celor de la Sampdoria ar fi dorit să grăbească procesul și să-și asigure serviciile fotbalistului crescut la academia lui Gheorghe Hagi înainte de terminarea sezonului, însă ultimele evenimente petrecute la Galatasaray i-au pus pe gânduri. Sampdoria schimbă strategia în cazul transferului lui Alexandru Cicâldău Potrivit sporx.com, Sampdoria s-a răzgândit și va aștepta noile alegeri de la Galatasaray, unde se va decide noua conducere, pentru a relua discuțiile privind transferul lui Cicâldău. Actualul președinte al celor de la Galatasaray, Burak Elmas, are zilele numărate, iar la jumătatea lunii mai vor fi organizate noi alegeri pentru această funcție. Decizia ar putea fi una cu dus și întors. Se poate ca noua conducere să nu mai fie dispusă să-l cedeze pe Alexandru Cicâldău sau dacă o va face, ar putea cere mai mulți bani decât ar face-o acum, actuala conducere. Conform presei din Italia, Sampdoria și-a rezervat 10 milioane de euro pentru transferul lui Alexandru Cicâldău, însă nu este singurul club din Italia care îl dorește. Fiorentina este interesată și ea. Gruparea ”Viola” este dispusă să negocieze transferul fotbalistului, însă nu pare dispusă să ofere 10 milioane de euro. Sursa
-
Viitorul lui Zlatan Ibrahimovic la AC Milan, sub semnul întrebării! Rossonerii s-au săturat de accidentările suedezului Potrivit Gazzetta dello Sport, rossonerii au ajuns la concluzia că Ibrahimovic nu mai poate ajuta echipa, iar absențele sale repetate sunt consecințe ale oboselii și al ritmului alert impus de Serie A. Ibrahimovic a ajuns deja la 16 partide ratate în acest sezon, iar acest lucru i-a făcut pe milanezi să se gândească mai bine dacă să prelungească înțelegerea cu atacantul suedez ajuns la 40 de ani. Contractul lui Zlatan Ibrahimovic va expira în vară, însă fotbalistul a mărturisit în repetate rânduri că vrea să își continue cariera de jucător. Totuși, în Italia se vehiculează că suedezul ar lua în considerare să se retragă în cazul în care AC Milan nu va câștiga titlul în acest sezon. Rossonerii sunt lideri în Serie A, cu un total de 68 de puncte, la două puncte în fața lui Inter, care are 68 de puncte și un joc în minus. Întrebat cât timp va mai juca, Zlatan Ibrahimovic a răspuns în stilul caracteristic: ”Până voi vedea pe cineva mai bun!” Recent, Ibrahimovic a fost din nou întrebat despre retragere, iar suedezul a formulat un răspuns caracteristic, în care nu s-a sfiit să dea dovadă de puțină aroganță. Zlatan a declarat că va pune punct carierei de fotbalist doar în momentul în care va vedea un jucător mai bun decât el. ”Cât timp voi juca? Până când voi vedea pe cineva mai bun decât mine. Nu vreau să mă retrag și apoi să spun că aș fi putut continua. Aș regreta lucrul ăsta pentru tot restul vieții mele. Viitorul este necunoscut. Nu îmi fac planuri, vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat Zlatan Ibrahimovic, potrivit Mundo Deportivo. Sursa
-
Zlatan Ibrahimovic vrea să se retragă un învingător! Italienii au anunțat cum și-ar putea încheia cariera în acest sezon Potrivit Gazzetta dello Sport, Zlatan Ibrahimovic este pregătit să renunțe la ghetele de fotbalist la finalul sezonului dacă AC Milan va reuși să cucerească titlul din Serie A sau să câștige Coppa Italia. Contractul atacantului în vârstă de 40 de ani va expira la finalul acestui sezon, iar negocierile în privința reînnoirii înțelegerii nu au început încă. Chiar dacă în ultima perioadă a declarat că va juca atât timp cât îi permite fizicul, în presa italiană se vehiculează că suedezul vrea să se retragă în postura de ”câștigător”. Astfel, dacă AC Milan va câștiga un trofeu în acest sezon, fie titlul, fie Cupa, Ibrahimovic își va încheia cariera de fotbalist. La această decizie ar fi contribuit și eliminarea Suediei de la barajul de calificare la Cupa Mondială din Qatar. Deocamdată, AC Milan este lider în Serie A, la doar un punct în fața celor de la Napoli, iar în ceea ce privește Coppa Italia, Milan a remizat cu Inter în prima manșă a semifinalelor. Zlatan Ibrahimovic este cel mai bine plătit fotbalist din lotul rossonerilor, cu un salariu de 7 milioane de euro pe sezon, iar, în cazul în care își va prelungi contractul, milanezii îi vor oferi o sumă mai mică. Dacă Ibrahimovic va decide să se retragă la finalul acestui sezon, suedezul nu va părăsi însă AC Milan, ci va face parte din staff-ul antrenorului Stefano Pioli. Întrebat cât timp va mai juca, Zlatan Ibrahimovic a răspuns în stilul caracteristic: ”Până voi vedea pe cineva mai bun!” Recent, Ibrahimovic a fost din nou întrebat despre retragere, iar suedezul a formulat un răspuns caracteristic, în care nu s-a sfiit să dea dovadă de puțină aroganță. Zlatan a declarat că va pune punct carierei de fotbalist doar în momentul în care va vedea un jucător mai bun decât el. ”Cât timp voi juca? Până când voi vedea pe cineva mai bun decât mine. Nu vreau să mă retrag și apoi să spun că aș fi putut continua. Aș regreta lucrul ăsta pentru tot restul vieții mele. Viitorul este necunoscut. Nu îmi fac planuri, vom vedea ce se va întâmpla”, a declarat Zlatan Ibrahimovic, potrivit Mundo Deportivo. Sursa
-
Trupa pregătită de Massimiliano Allegri a pierdut după un penalty contestat vehement, obținut în finalul primei reprize de către oaspeți. Adrian Rabiot, mesaj controversat după Juventus - Inter Partida dintre Juventus și Inter a fost una plină de tensiune, care în final s-a dovedit că a fost decisă de un penalty. Faultul comis asupra lui Dumfries a fost îndelung contestat de gazde, iar antrenorul Massimiliano Allegri a avut o criză de nervi după decizia arbitrului de a acorda lovitură de la 11 metri. Tehnicianul și-a aruncat paltonul într-un exces de furie, iar starea sa de nervozitate a fost transmisă și către jucători pentru restul partidei. Această tensiune s-a simțit și după meci, iar Adrien Rabiot, a avut un mesaj dur pentru arbitrii. "Am făcut un joc bun, felicitări tuturor. Păcat de rezultat, dar e greu să joci 11 contra 12", a scris Adrien Rabiot pe rețelele de socializare. Massimiliano Allegri, ”turbat” de furie! A aruncat cu paltonul sub ochii arbitrului de rezervă Derby-ul a fost decis de turcul Hakan Calhanoglu (28 de ani), care a marcat după un penalty cu repetiție, în minutul 45+4. Faza l-a scos din minți pe Massimiliano Allegri (54 de ani), antrenorul torinezilor. Ce s-a întâmplat de fapt? Inter a primit o lovitură de la 11 metri în minutul 45, pentru un fault asupra fundașului dreapta Denzel Dumfries (25 de ani). Calhanoglu a ratat penalty-ul, dar imediat arbitrul Massimiliano Irrati (42 de ani) a decis repetarea loviturii de la 11 metri, după consulatarea VAR. Lovitura de pedeapsă s-a repetat, pentru că fundașul Matthijs de Ligt (22 de ani) a intrat în careu în momentul executării penalty-ului de către Calhanoglu. Massimiliano Allegri a aruncat cu paltonul Mijlocașul ofensiv turc a transformat a doua lovitură de la 11 metri executată, spre furia gazdelor. Antrenorul lui Juventus, Massimiliano Allegri, a protestat vehement, aruncându-și haina. După această victorie de la Torino, Inter se relansează în lupta pentru titlu în Serie A. Echipa antrenată de către Simone Inzaghi are 63 de puncte și un meci restant, față de a doua clasată, Napoli, care are 66 de puncte. Tot 66 de puncte are și AC Milan, care joacă luni, pe teren propriu cu Bologna. Juventus rămâne cu 59 de puncte, pe locul patru, și are șanse mici să mai câștige ‘Scudetto’. Sursa
-
Cum a încercat Vlahovic să forțeze eliminarea lui D’Ambrosio. Gestul teatral al sârbului La un moment dat, Danilo D’Ambrosio (33 de ani), fundașul lui Inter, l-a ”rașchetat” cu mâna peste față pe Vlahovic, în timp ce gesticula într-un dialog de la distanță, cel mai probabil cu colegii săi. După ce a simțit că l-a atins pe sârb, napoletanul a ridicat imediat mâna și i-a cerut scuze. Vlahovic, în schimb, a simțit că poate scoate mai mult din față și s-a prăvălit pe gazon. Cum partida a beneficiat de sistem VAR, italianul nu a fost sancționat de arbitru, cu tot ”spectacolul” oferit de Vlahovic. Massimiliano Allegri, ”turbat” de furie! A aruncat cu paltonul sub ochii arbitrului de rezervă Derby-ul a fost decis de turcul Hakan Calhanoglu (28 de ani), care a marcat după un penalty cu repetiție, în minutul 45+4. Faza l-a scos din minți pe Massimiliano Allegri (54 de ani), antrenorul torinezilor. Ce s-a întâmplat de fapt? Inter a primit o lovitură de la 11 metri în minutul 45, pentru un fault asupra fundașului dreapta Denzel Dumfries (25 de ani). Calhanoglu a ratat penalty-ul, dar imediat arbitrul Massimiliano Irrati (42 de ani) a decis repetarea loviturii de la 11 metri, după consulatarea VAR. Lovitura de pedeapsă s-a repetat, pentru că fundașul Matthijs de Ligt (22 de ani) a intrat în careu în momentul executării penalty-ului de către Calhanoglu. Massimiliano Allegri a aruncat cu paltonul Mijlocașul ofensiv turc a transformat a doua lovitură de la 11 metri executată, spre furia gazdelor. Antrenorul lui Juventus, Massimiliano Allegri, a protestat vehement, aruncându-și haina. După această victorie de la Torino, Inter se relansează în lupta pentru titlu în Serie A. Echipa antrenată de către Simone Inzaghi are 63 de puncte și un meci restant, față de a doua clasată, Napoli, care are 66 de puncte. Tot 66 de puncte are și AC Milan, care joacă luni, pe teren propriu cu Bologna. Juventus rămâne cu 59 de puncte, pe locul patru, și are șanse mici să mai câștige ‘Scudetto’. Sursa
-
Mesaj de pace înaintea partidei, "război" pe teren la Torino A fost o partidă extrem de tensionată, cu multe faulturi dure și opt cartonașe galbene. Meciul a fost precedat de un moment special dedicat Ucrainei, pe fondul invadării țării de către armata rusă. A fost afișat mesajul "Peace". Singurul gol al meciului a fost înscris după o fază controversată, în minutul 45+5, din penalty. Inter a primit o lovitură de la 11 metri în minutul 45, pentru un fault asupra Denzel Dumfries. Hakan Calhanoglu a ratat penalty-ul. Două minute mai târziu, după consultarea sistemului VAR, arbitrul Massimiliano Irrati a decis repetarea loviturii de la 11 metri, pentru că fundașul Matthijs de Ligt a intrat în careu în momentul executării penalty-ului de către Calhanoglu. Mijlocașul ofensiv turc a transformat a doua lovitură de la 11 metri executată, spre furia gazdelor. Antrenorul lui Juventus, Massimiliano Allegri, a protestat vehement, aruncându-și haina. În repriza a doua, jocul a curs într-o singură direcție, spre poarta lui Samir Handanovic. În minutul 74, Denis Zakaria a șutat puternic de la marginea careului, dar portarul sloven al Interului a deviat mingea în bară. Meciul s-a încheiat cu o altă fază controversată, după ce fundașul olandez Matthijs de Ligt a cerut un penalty, după duelul cu Matteo Darmian. Faza a fost analizată de sistemul VAR, iar Juventus n-a primit penalty. După această victorie de la Torino, Inter se relansează în lupta pentru titlu în Serie A. Echipa antrenată de către Simone Inzaghi are 63 de puncte și un meci restant, față de a doua clasată, Napoli, care are 66 de puncte. Tot 66 de puncte are și AC Milan, care joacă luni, pe teren propriu cu Bologna. Juventus rămâne cu 59 de puncte, pe locul patru, și are șanse mici să mai câștige ‘Scudetto’. Sursa
-
Sampdoria și-a manifestat deja interesul de a-l transfera la finalul sezonului, dar nu este singura echipă din Serie A care-l dorește pe român. Potrivit turcilor de la Takvim și Ajansporr, și Fiorentina a intrat în cursă pentru semnătura lui Alexandru Cicâldău. Alexandru Cicâldău, dorit de Fiorentina Deși rezultatele echipei din acest sezon sunt mult sub așteptări și Alexandru Cicâldău nu a reușit să impresioneze, Galatasaray speră să facă profit cu mijlocașul român, în schimbul căruia solicită 10 milioane de euro. Atât Sampdoria, cât și Fiorentina consideră exagerată suma cerută de Galatasaray, însă ambele ar fi dispuse la negocieri și să achite aproximativ 8 milioane de euro. La Fiorentina este deja un jucător român, atacantul de 19 ani Louis Munteanu, crescut la Academia Gheorghe Hagi, care evoluează constant pentru echipa Primavera, dar a apărut sporadic și în lotul formației de seniori. Alexandru Cicâldău, 34 de meciuri jucate pentru Galatasaray Alexandru Cicâldău a evoluat în 34 de meciuri pentru Galatasaray în acest sezon, în toate competițiile. Mijlocașul român a marcat de cinci ori și a oferit alte trei pase decisive. Ultimul assist a fost în meciul cu Barcelona, din returul optimilor Europa League, pierdut de Galatasaray cu 1-2, rezultat care a coincis cu eliminarea din competiție. Sursa
-
Ciprian Tătărușanu (36 de ani) a fost în pericol să devină a treia opțiune la AC Milan în iarnă, dar interesul "rossonerilor" pentru Sergio Romero (35 de ani) nu s-a concretizat. Astfel, "Tătă" a rămas opțiunea cu numărul doi de pe San Siro, din moment ce Mike Maignan (26 de ani) este titular incontestabil. Românul este dorit, însă, la o echipă care ar vrea să-l aibă în poartă la cât mai multe meciuri. Ciprian Tătărușanu, dorit de Monza Potrivit publicației italiene Calcio Polis, Tătărușanu este dorit de către Monza. Gruparea patronată de Silvio Berlusconi (85 de ani) se află pe locul 3 în Serie B și deja se interesează de fotbaliști pentru sezonul următor, din moment ce șansele pentru promovare sunt reale. Patronul echipei vrea să profite de relația bună pe care o are cu clubul pe care l-a finanțat în trecut și să-l aducă pe român, indiferent de modalitate. Monza preferă să îl transfere definitiv, dar s-ar mulțumi și cu un simplu împrumut. Averea lui Berlusconi este estimată la aproximativ 6,5 miliarde de euro. Ciprian Tătărușanu este cotat la 600.000 de euro de către site-ul de specialitate Transfermarkt. Contractul său cu AC Milan expiră în vara anului următor. Ciprian Tătărușanu, dispus să revină la echipa națională La începutul lunii, Edi Iordănescu a mers în Italia, a vorbit cu Ciprian Tătărușanu și a anunțat că portarul este dispus să revină la echipa națională, în cazul în care la un eventual meci decisiv selecționerul va avea probleme cu postul de portar. ”Am avut o întâlnire amicală cu Tătărușanu, a fost o discuție mai complexă, am vrut să văd exact motivele pentru care s-a retras, mai ales că noi am lucrat în trecut la Steaua. Am înțeles poziția lui. Dacă va veni un joc foarte important și vom avea probleme mari la nivelul portarilor, atunci e posibil să primim de la Tătărușanu o mână de ajutor”, a declarat Edi Iordănescu vineri, prezent la inaugurarea magazinului echipei naționale. În același timp, Edi Iordănescu a recunoscut că există probleme cu postul de portar al echipei naționale, pentru că Florin Niță, Andrei Vlad sau Ionuț Radu, variante pe care le lua în calcul selecționerul, nu evoluează la echipele de club. ”E un subiect sensibil cu portarii. Niță nu traversează o perioadă bună. Avem și alți portari în situații mai puțin bune. Am vorbit și cu Radu, nu era foarte fericit, nu joacă aproape deloc”, a transmis Edi Iordănescu. Sursa
-
Paulo Dybala (28 de ani) nu a ajuns la o înțelegere cu Juventus pentru prelungirea contractului, iar fotbalistul are mari șanse să îmbrace tricoul altui club din sezonul următor. Argentinianul are mai multe variante, având în vedere că va putea pleca gratis în vară. Deși Atletico Madrid și Inter Milano și-au manifestat deja interesul pentru decarul lui Juventus, preferința sa ar fi alta. Paulo Dybala vrea să schimbe campionatul și să meargă la PSG Conform footmercato, Dybala și-a pus reprezentanții să se intereseze dacă ar putea ajunge la PSG. Atacantul a mai fost dorit și în trecut pe Parc des Princes, dar discuțiile nu s-au concretizat niciodată. Acum, Dybala vrea să profite de faptul că va putea semna cu orice echipă dorește, iar PSG este prioritatea sa. La vicecampioana Franței, jucătorul adus în fotbalul european de Palermo ar putea deveni coleg cu patru argentinieni: Leandro Paredes (27 de ani), Lionel Messi (34 de ani), Mauro Icardi (29 de ani) și Angel Di Maria (34 de ani). 40 de milioane de euro este cota de piață actuală a lui Paulo Dybala, conform Transfermarkt. Paulo Dybala pleacă de la Juventus Torino Dybala a fost tot timpul nemulțumit de faptul că oficialii clubului nu i-au înaintat o ofertă salarială superioară, așa cum consideră că ar merita. Din cauza acestui aspect, relațiile dintre fotbalist și club s-au răcit și au mers doar într-o singură direcție: despărțirea. ”Nu există nicio înțelegere între Juventus și Paulo Dybala. Nu va semna un nou acord în condițiile actuale, în timp ce contractul său se termină în iunie. Urmează să plece ca jucător liber. Poziția lui Juventus este clară după întâlnirea cu agentul lui Dybala, astăzi dimineață (n.r. luni)”, a fost mesajul reputatului jurnalist italian, Fabrizio Romano. Sursa
-
Informațiile din Italia vorbesc despre faptul că Paulo Dybala va pleca sigur de la Juventus în vară, iar trupa din Torino ar putea să piardă un alt jucător important fără a încasa vreo sumă de transfer. Argentinianul nu a ajuns la o înțelegere cu șefii echipei pentru un nou contract și ar putea să ajungă chiar la rivala din Serie A, Inter. Federico Bernardeschi ar putea pleca și el de la Juventus Juventus ar putea să aibă o reformare a lotului în vară, însă ea ar veni nu neapărat la dorința lui Allegri, ci din cauza faptului că pretențiile jucătorilor aflați la final de contract sunt prea mari, iar conducerea lui Juventus nu este dispusă accepte condițiile respective. După Paulo Dybala, Juve l-ar putea pierde fără a primi vreun ban și pe Federico Bernareschi, mijlocașul de bandă pe care l-au transferat în 2017 de la Fiorentina, pentru 40 de milioane de euro. Conform football-italia, agentul fotbalistului le-a transmis conducătorilor clubului că nu se pune problema ca oferta de 2,5 milioane de euro pe sezon să fie acceptată. Jucătorul vrea să fie remunerat cu minim 4 milioane de euro pe sezon, iar momentan se pare că discuțiile s-au oprit și șansele ca ele să fie reluate sunt destul de mici. Juventus i-a găsit deja înlocuitor lui Paulo Dybala. Nicolo Zaniolo, de la AS Roma, a intrat pe radarul torinezilor Potrivit Gazzetta Dello Sport, Juventus îl dorește pe Zaniolo în locul lui Dybala, începând din vara acestui an. Italianul în vârstă de 22 de ani poate evolua atât în spatele vârfurilor, cât și în bandă, variantă care le surâde torinezilor. Potrivit sursei menționate, Juventus s-a înțeles deja cu Zaniolo în privința salariului, care ar urma să fie în valoare de 4,5 milioane de euro/an, iar acum urmează ca oficialii celor două cluburi să discute despre transfer. Nicolo Zaniolo, evaluat la 33 de milioane de euro, mai are contract cu AS Roma până în vara anului 2024 Cu toate acestea, în cazul în care nu vor ajunge la un acord cu AS Roma pentru transferul lui Zaniolo, oficialii lui Juventus au și o variantă de rezervă. Concret, Giacomo Raspadori (22 de ani), mijlocașul ofensiv al lui Sassuolo, se află și el în vederile formației lui Massimiliano Allegri. Sursa
-
Cei doi fotbaliști au fost rezerve în partida pe care echipa lor, AC Milan, a câștigat-o sâmbătă, scor 1-0 (0-0), pe terenul celor de la Cagliari. Zlatan Ibrahimovic a fost introdus pe teren în minutul 87, în locul lui Olivier Giroud, în timp ce Ciprian Tătărușanu a urmărit întreaga partidă de pe banca de rezerve. Stefano Pioli l-a titularizat pe francezul Mike Maignan. Zlatan Ibrahimovic se ține de glume la AC Milan! În minutul 56 al partidei, într-un moment în care jocul era întrerupt de o accidentare, iar camerele s-au îndreptat către băncile de rezerve, Zlatan Ibrahimovic a fost surprins pus pe șotii. Suedezul s-a apropiat subtil, foarte aproape de urechea lui Ciprian Tătărușanu și i-a șoptit ceva. Imediat, cei doi jucători au izbucnit în râs. Chiar dacă inițial a fost speriat, portarul român a zâmbit în direcția lui Zlatan, probabil obișnuit cu micile glume ale acestuia. Unicul gol al partidei a fost marcat de algerianul Ismael Bennacer, în minutul 59. La gazde, Răzvan Marin a fost titular și integralist. În urma acestui rezultat, AC Milan este lider în Serie A, cu 66 de puncte, cu trei mai multe decât Napoli și șase mai multe decât Inter Milan. De partea cealaltă, Cagliari este pe locul 17 - ultimul care asigură salvarea de la retrogradare, cu 25 de puncte. Sursa