Jump to content

In premieră noul Mercedes-Benz CLA. Noua divă compactă!


RobberT aka RobbDen
 Share

Recommended Posts

Am testat în premieră noul Mercedes-Benz CLA. Noua divă compactă!

 

Primul contact cu deliciosul coupe cu patru uşi de clasă compactă Mercedes-Benz CLA l-am avut în sudul Franţei, pe şoselele dintre Marsilia şi St. Tropez. În continuare primele impresii cu ”baby-CLS”, maşina care promite să devină noua divă fashion pe patru roţi.

 

mercedes-benz-cla-test-oraan-0.jpg?width=610&height=343

 

Sincer, pe viu

Mercedes-Benz CLA este atât de reuşit, încât aş putea să termin testul chiar acum, la început, cu sintagma ”it's all about the looks”. Dar nu vă las să scăpaţi aşa de uşor, pentru că noul CLA e mai mult decât atât: nu e doar o maşină care arată bine, ci şi una care se conduce plăcut. Din punct de vedere al aspectului exterior, comentariile sunt de prisos, deoarece liniile şi muchiile maşinii vorbesc de la sine, în timp ce suprafeţele şi intersectarea acestora creează tot felul de jocuri de lumini, în funcţie de cum cad razele soarelui sau de cum e scăldată maşina în lumina nopţii. Principalul atu al maşinii ţine de stilul foarte echilibrat - chiar dacă acest CLA este mai scurt decât marele CLS cu vreo 30 de centimetri, acest lucru nu le-a prea dat bătăi de cap designerilor, care au avut mână liberă să deseneze o siluetă clar felină, armonioasă şi care, faţă de CLS, plusează cu o tuşă interesantă de nervozitate.

 

mercedes-benz-cla-test-oraan-202.jpg?width=600&height=400

 

Ultima caracteristică este valabilă mai ales dacă se apelează la kitul exterior AMG, care presupune un spoiler frontal cu guri de aerisire foarte mari şi aproape ameninţătoare, în timp ce spoilerul spate te gratulează cu un ornament în stil difuzor, iar pe laterale beneficiază de nişte ”branhii” verticale de mare efect. Pachetul AMG mai presupune şi praguri diferite, dar şi seturi de jante cu design diferit, în general mai sportiv.

 

mercedes-benz-cla-test-oraan-204.jpg?width=600&height=397

 

Un lucru e cert: Mercedes-Benz CLA este un coupe cu 4 uşi pur şi simplu frumos, iar grila frontală cu ”diamante” aduce în peisaj exact acea cireaşă de pe tort pe care o vânează amatorii de exclusivism (noaptea, în funcţie de luminile oraşului, ”diamantele” par nişte LED-uri pretenţioase). Iar oficialii afirmă că micile hexagoane sunt realizate dintr-o folie metalică foarte rezistentă la uzură, pentru garantarea efectului cât mai mult timp.

 

mercedes-benz-cla-test-oraan-102.jpg?width=600&height=400

 

Totuşi, am de făcut nişte observaţii legate de vopseaua caroseriei: personal, nu mi se pare că albul pune în evidenţă aşa cum trebuie silueta CLA-ului, detaliile magnifice pierzându-se iremediabil (deşi detaliile negre sunt un plus la capitolul agresivitate). De asemenea, un CLA roşu pare foarte atractiv, însă, din nou, muchiile de detaliu nu mai sunt aşa de vizibile, lucru valabil şi pentru intersecţiile dintre suprafeţe.

 

mercedes-benz-cla-test-oraan-403.jpg?width=600&height=386

 

Spre surprinderea mea, am rămas fascinat de gri-ul închis Mountain Grau, care face maşina să exprime viteză şi stil, în timp ce gri-ul deschis mat Polarsilber îi conferă maşinii o eleganţă aproape tulburătoare. Cine îşi va configura CLA-ul să fie sigur că are lângă el un specialist în modă sau design, pentru sfaturi preţioase.

 

mercedes-benz-cla-test-oraan-301.jpg?width=600&height=400

 

Indiferent, însă, de gusturi, un lucru e sigur: 90% dintre privitori vor aplauda designul rafinat al noului Mercedes-Benz CLA (restul de 10% se vor mulţumi să îl aprecieze în tăcere...). Aş risca să afirm că noul model se poate califica pentru titlul de cea mai frumoasă maşină a anului. Sau chiar a deceniului. Ori, de ce nu, n-ar avea probleme nici să se poziţioneze destul de sus într-un TOP 10 al secolului.

 

Edited by TLG sNk
Link to comment
Share on other sites

Am testat în premieră noul Mercedes-Benz CLA. Noua divă compactă!

 

 

Ai testat tu ? Ti-am modificat titlul , data viitoare sa nu se mai repete te rog..

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.