Jump to content

Super Meat Boy


 Share

Recommended Posts

j04pd3c.png

 

Super Meat Boy este un joc 2D independent creat de Edmund McMillen şi Tommy Refenes şi publicat de Team Meat în toamna anului 2010. Jocul este disponibil pe Xbox Live Arcade, Windows, Mac OS X şi Linux. Creatorii au pus la dispoziţia jucătorului peste 300 nivele structurate pe nu mai puţin de 5 capitole.

Povestea jocului îl redă pe caracterul principal, Meat Boy, încercând să o salveze pe prietena sa, Bandage Girl, din mâinile Doctorului Fetus. Jucătorul îl va controla pe Meat Boy pentru a trece prin diverse scenarii pline cu capcane la tot pasul. Jocul nu are controale avansate, singurele comenzi posibile fiind sprint, mers normal stânga-dreapta şi săritură. Pare simplu, nu? Te înşeli! La cea mai mică atingere din partea unui obiect ascuţit nivelul se va reseta. Controalele sunt făcute în aşa fel încât să ai control deplin asupra personajului, putând face o sumedenie de mişcări delicate pentru a trece de obstacole. Partea bună este că vieţile sunt nelimitate, astfel că vei putea rejuca acelaşi nivel până ce reuşeşti.

Chiar dacă Super Meat Boy nu oferă şi varianta Multiplayer, este totuşi un joc care merită jucat pentru distracţie. Poate deveni frustrant să mori de zeci de ori încercând să treci de o ţeapă din pământ dar în acelaşi timp amuzant datorită mediului desenat de creatori dar şi de replicile personajelor.

Primele nivele vor fi uşoare deoarece vei fi nevoit să înveţi controalele şi mecanismul de funcţionare al jocului dar nu te culca pe o ureche, distracţia abia acum începe.

Nivelele sunt structurate pe capitole, fiecare capitol terminându-se cu un Boss (inamicul suprem al acelui capitol). Pentru a ajunge la acesta trebuie să terminaţi o parte din nivelele disponibile din acel capitol aşa că dacă nu reuşiţi să faceţi faţă capcanelor dintr-un nivel, săriţi peste el.

Nu ţi-a fost greu să treci de un nivel şi rândurile de sus nu te-au băgat în sperieţi? Nicio problemă! Dacă termini un nivel într-un timp scurt vei primi nota A+ şi vei debloca acelaşi nivel într-o versiune mai dificilă numită "Dark World". Să te văd!

 

Imagini

 

 

SuperMeatBoy-fetus-627x328.jpgSuperMeatBoy-1-590x423.jpg

 

 

 

Video

 

 

 

 

 

Cerinţe minime de sistem

* Sistem de operare: Windows XP / Vista / 7

* Procesor: 1.2 GHz

* RAM: 256 MB

* Placă Video: Suport pentru DirectX 9.0c, Pixel Shader 2.0 şi Vertex Shader 2.0

* Spaţiu pe HDD: 300 MB

 

Jocul poate fi achiziţionat la preţul de 13,99€ de pe platforma Steam.

 

 

Surse:

Sursa 1 şi Sursa 2

Edited by F4L KillerFish
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.