BIS aka OldNab Posted April 2, 2017 Share Posted April 2, 2017 Socialismul se referă la un set de sisteme economice în care mijloacele de producţie şi distribuţie sunt sub proprietate socială, administrarea instituţiilor economice este bazată pe decizii colective sau pe auto-administrarea muncitorului, iar economia este, în primul rând, orientată către producţia pentru consum. Se referă la o largă paletă de ideologii şi mişcări politice care au ca ţel obtinerea acestui tip de sistem socio-economic. Controlul asupra producţiei poate fi ori direct - exercitat prin colective populare, precum sindicate, sau indirect - exercitat în numele poporului de către stat. Ca sistem economic, socialismul este caracterizat adesea prin stat, muncitor sau proprietate comună a mijloacelor de producţie, obiective care au fost atribuite şi revendicate de către anumite partide politice de-a lungul istoriei. Pentru Karl Marx, care a ajutat la stabilirea şi definirea mişcării socialiste moderne, socialismul ar fi sistemul socio-economic care se ridică în urma unei revoluţii proletare, în care mijloacele de producţie sunt deţinute în mod cooperativ de către clasa socială, astfel încât toată societatea să beneficieze de surplusul de produse, iar economia nu ar mai fi structurată pe legea valorii. Mai multe detalii aici şi aici. Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts