Jump to content

Eugen Tomac: "Reținerea lui Dorin Chirtoacă face parte dintr-o tranzacție politică murdară. Dodon suferă ca o lebădă neîmplinită"


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Eugen Tomac: „Reținerea lui Dorin Chirtoacă face parte dintr-o tranzacție politică murdară. Dodon suferă ca o lebădă neîmplinită”

 

 

 

Deputatul român Eugen Tomac este de părerea că reținerea lui Dorin Chirtoacă face parte dintr-o tranzacție politică murdară și că cei doi conducători reali ai Republicii Moldova, Dodon si Plahotniuc își încheie tranzacția și vor vota liniștiți pentru introducerea unui sistem de vot, care le va asigura o guvernare liniștită.

 

„Mihai Ghimpu n-ar trebui să tacă, la fel cum n-ar trebui să tacă nici restul liberalilor de la Chișinău. Omul ăla a plătit cu vârf și îndesat pentru multe și v-a asigurat intrarea în Parlament de câteva ori. A avut bun simț cum nu există în poltică și și-a asumat să plătească nota unui dezastru pe care unii l-au creat cu bună știință”, scrie președintele Partidului Mișcarea Populară din România, Eugen Tomac, pe o rețea de socializare.

 

Politicianul mai spune că reținerea lui Dorin Chirtoacă face parte dintr-o tranzacție politică murdară. „Dodon a cerut capul lui Chirtoacă, pentru că îi stau pe creier înfrângerile pe care le-a suferit în Chișinău la alegeri. Suferă din cauza asta ca o lebădă neîmplinită”, susține Eugen Tomac.

 

Acesta mai crede că „cei doi conducători reali ai R. Moldova, Dodon si Plahotniuc își încheie tranzacția, pardon, înțelegerea și vor vota liniștiți pentru introducerea unui sistem de vot care le va asigura, după alegerile de anul viitor, o guvernare liniștită și fără „corupți”, conchide deputatul român.

 

Amintim că primarul municipiului Chişinău a fost reţinut joi seara de procurorii anticorupţie şi CNA în dosarul parcărilor cu plată. Acesta a fost plasat în izolatorul Centrului Naţional Anticorupţie pentru 72 de ore, fiind bănuit de trafic de influenţă. Astfel, prin acţiunile sale, primarul ar fi comis trafic de influenţă, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani.

 

În seara zilei de vineri, primarul capitalei a fost plasat în arest la domiciliu. Puțin mai înainte, Mihai Ghimpu anunțase public că Partidul Liberal părăsește alianța de guvernare.

 

 

SURSE: independent.mdAdevărul.

Link to comment
Share on other sites

  • BIS aka OldNab changed the title to Eugen Tomac: "Reținerea lui Dorin Chirtoacă face parte dintr-o tranzacție politică murdară. Dodon suferă ca o lebădă neîmplinită"
  • BIS aka OldNab locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.