Jump to content

Parlamentul European ia partea unui terorist, Ungaria va protesta internațional


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

viktor_orban_93574300.jpg

 

 

 

Guvernul ungar va protesta pe lângă organizațiile internaționale împotriva recentei rezoluții adoptate de Parlamentul European (PE) în care acesta "a luat partea unui terorist în defavoarea Ungariei și a poliției sale care au fost atacate", a declarat luni ministrul de externe ungar Peter Szijjarto în cadrul unei conferințe de presă, transmite MTI.

 

Potrivit șefului diplomației ungare, rezoluția Parlamentului European "caută scuze" pentru o persoană condamnată pentru terorism, ceea ce este "inacceptabil și intolerabil". Szijjarto a explicat că persoana la care se face referire în textul rezoluției, un bărbat prezentat ca Ahmed H., a condus un grup de migranți la punctul de trecere de la Roszke pentru a "lansa un atac împotriva poliției ungare aruncând pietre, bucăți de beton și sticle ore în șir".

 

În acest sens, guvernul ungar va trimite un apel către Organizația Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și Organizația Tratatului Nord-Atlantic NATO, a subliniat ministrul de externe de la Budapesta.

 

Parlamentul European a votat la 17 mai o rezoluție în favoarea invocării împotriva Ungariei a Articolului 7 din Tratatul UE — ce poate duce la suspendarea dreptului de vot al acesteia — pentru "încălcarea gravă a valorilor" europene. Instituțiile europene sunt nemulțumite de unele politici promovate de premierul Viktor Orban, respectiv modificările legislative ce privesc politica de azil pentru refugiați, organizațiile nonguvernamentale și educația.

 

Premierul Viktor Orban a criticat la rândul său rezoluția PE într-un interviu acordat acum 10 zile postului public Kossuth Radio, referindu-se între altele la un pasaj din document referitor la niște divergențe între poliția ungară și un grup de migranți la granița de sud a Ungariei, în septembrie 2015, pasaj în care se afirmă că un cetățean sirian implicat în respectivul incident "a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru simplul motiv că a folosit un megafon pentru a calma tensiunile și că a aruncat cu trei obiecte în poliția de frontieră". În realitate, a spus premierul ungar, sirianul în cauză a forțat zidul de la graniță, a folosit megafonul pentru a încerca să instige mulțimea și i-a atacat pe polițiștii de frontieră.

 

 

SURSE: AGERPRESstiripesurse.roDC NewsEvenimentul ZileiSputnik.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.