Jump to content

Emmanuel Macron: "Pentru România, situaţia nu este ideală, căci unele ţări profită de diferenţele salariale"


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

macron_iohanni.jpg

 

 

 

Preşedintele francez Emmanuel Macron a vorbit, joi, în cadrul vizitei în ţara noastră despre situaţia muncitorilor detaşaţi să lucreze în alte ţări, un motiv de nemulţumire pentru transportatorii români care au legături cu Hexagonul.

 

Cei doi preşedinţi au susţinut o conferinţă de presă comună, care a urmat după o întrevedere departe de ochii presei şi după semnarea unor înţelegeri.

 

- Este foarte important să evităm simplificările inutile în această speţă. În special în Europa de Vest, nu numai în Franţa, apare tot mai des această discuţie legată de social dumping, adică evitarea unor cheltuieli sociale care nu se motivează. Nu sunt pentru sau sunt contra.

- Nu cred că v-aţi imaginat că eu şi dl Macron stăm să redactăm un draft al acestei directive. Este însă o mare nemulţumire în Franţa că sunt lucrători care aparent încearcă să eludeze sistemul, decât să se încadreze în sistem. Sunt foarte mulţi oameni care vor să lucreze în Franţa, Spania. Dacă este aşa, este foarte clar că trebuie să îmbunătăţim această directiva.

- Pe de altă parte, este dorinţa oamenilor din Est să trăiască mai bine. Ambele dorinţe sunt legitime. Nu înseamnă că oamenii din Franţa sau România nu au dreptate, ci înseamnă că directiva nu este suficient de bună. Oamenii trebuie să discute pentru a face directiva mai clară pentru toată lumea.

- Este important să se evite confuzii. Nimeni nu doreşte să inlatureze competiţia şi piaţă liberă. E clar că lucrurile nu se rezolva simplu - nu este nici pe departe suficient să se rescrie directiva, chiar în formă îmbunătăţită.

- Până la urmă, regulile europene au fost construite pentru a înlesni convergenţă. Există şi se cunosc agenţii şi firme în Europa care exploatează diferenţele de nivel pentru a face ele câştig.

- Ceea ce ne dorim este să facem lucrurile mai clare şi mai bune pentru toată lumea, pentru a avea o abordare corectă, echitabilă, faţă de toată lumea. Este evident că în domeniul transporturilor rutiere lucrurile n-au fost încă înţelese foarte bine. Acolo, problemele sunt specifice şi trebuie tratate ca atare. Nimeni nu are intenţia să creeze condiţii favorabile pentru unii şi defavorabile pentru alţii.

- Ce viitor vă doriţi pentru România? Doriţi ca în mod durabil salariile din România să rămână la o treime faţă de cele din Franţa? Va doriţi ca muncă calificată să se dezvolte insuficient? Sau vă doriţi ca ţara dvs. să între pe deplin în Europa, să aveţi calificări mai bune, să atrageţi talente, să vă păstraţi talentele, să aveţi oameni mai bine plătiţi care să aibă avantaje sociale şi tranziţia să se facă pe deplin.

- Înţeleg de la preşedintele dvs. că aţi ales a două opţiune, că doriţi că România să între într-o Europă mai bine integrată. Pentru România, situaţia din prezent nu este ideală, este o situaţie în care ţările profită de diferenţele salariale. Ţările care susţin staus quo-ul sunt de acord cu această situaţie, care nu este benefică pentru România.

- Europa a fost extinsă, dar cu situaţii foarte diferite în interiorul sau. Însă, totuşi, cu un proces de convergenţă - şi acesta este scopul fondurilor structurale - ţările care au costuri salariale mai slabe şi o fiscalitate diferită sunt ajutate pentru a se dezvolta şi a veni către centrul Europei.

- Dar ce se întâmplă de câţiva ani? Anumiţi oameni politici, şi nu este cazul preşedintelui Dvs., anumite medii de afaceri fac lucrurile pe dos: Profită de fondurile structurale, dar dezvoltă un dumping social şi fiscal, continuă să scadă taxele pentru companii, să menţină costurile foarte scăzute pentru a atrage companii, profită de acest sistem, dar fără spiritul de convergenţă.

- Un astfel de sistem va exploda. Nu va avea loc un Frexit (ieşirea Franţei din UE - n.red.), ci o distrugere a Uniunii Europene, pentru că nicio ţară dezvoltată şi cu costuri ridicate salariale nu poate accepta ca sistemul să continue astfel şi o parte din Brexit se datorează tocmai funcţionarii pieţei unice şi detaşării lucrătorilor.

- Aţi văzut ce spun ei: nu mai vrem oameni din est la noi în ţară şi să ne ia locurile de muncă. Trebuie să privim lucrurile în faţă, sistemul actual este dăunător atât pentru România cât şi pentru Europa.

 

 

SURSE: cariereonline.roHotNews.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.