Jump to content

USR propune o declaraţie prin care se condamnă violenţa în politică


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

vlad-alexandrescu-605x.jpg

 

 

 

 

Conducerea Senatului a amânat pentru săptămâna viitoare dezbaterea în Biroul permanent a unei declaraţii propuse Parlamentului de USR prin care să fie condamnată violenţa în politică, a declarat senatorul Vlad Alexandrescu, vicelider al senatorilor USR.

 

"Am cerut suplimentarea ordinii de zi cu acest punct, dat fiind ca s-au întâmplat toate aceste evenimente neplăcute săptămâna trecută şi în weekend. E vorba de violenţe practicate asupra unor membri ai Parlamentului. (...) Am propus un text care sa fie adoptat de Parlament. În cazul de faţă, l-am propus Senatului şi în care toţi membrii Parlamentului să condamne violenţa în politică. Noi credem că această violenţă în politică, care se manifestă prin lovituri, atacuri fizice la adresa persoanei, legitimează, de fapt, o violenţă domestică, o violenţă în spaţiul public, în spaţiul privat, o violenţă în şcoli, o violenţă pe terenul de fotbal. Cred că Parlamentul, ca organ ales reprezentativ, ca organ suprem al conducerii României, ar trebui să se demarce într-un mod puternic, foarte exemplar, de manifestările acestei violenţe", a afirmat luni Alexandrescu după şedinţa Biroului permanent al Senatului, conform AGERPRES.

 

Potrivit acestuia, dezbaterea a fost amânată în Biroul permanent. 

 

"Pe întreg parcursul şedinţei am constatat ezitarea din partea reprezentanţilor PSD şi, trebuie să spun cu oarecare neplăcere, şi ai UDMR, care au început să vorbească despre alte subiecte, încercând să diminueze de fapt importanţa şi semnificaţia simbolică a acestor fapte", a adăugat Alexandrescu. 

Pe de altă parte, Mihai Goţiu, care l-a acuzat, pe Facebook, pe senatorul Niculae Bădălău că l-ar fi ameninţat cu bătaia în Birourile permanente reunite ale Parlamentului, a spus că şi-a cerut scuze dacă "îşi aminteşte greşit" ceea ce s-a întâmplat în urmă cu şapte luni. 

 

"Eu am zis că îmi cer scuze dacă cumva îmi amintesc greşit şi că m-aş fi aşteptat să fi reacţionat încă de atunci şi să conteste încă de atunci ceea ce am spus. Nu ne-am despărţit în nişte termeni foarte nervoşi, dar eu aştept ca Parlamentul, Senatul, să fie mult mai ferm nu doar la nivel declarativ, ci în spaţiul public, legat de tot ceea ce înseamnă violenţă. Azi am văzut şi am constatat o frică de a spune public, că noi, Senatul României, ne delimităm clar de violenţă", a afirmat Goţiu. 

 

 

SURSE: Capital.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.