Jump to content

Ministrul Florian Bodog a plagiat două treimi din teza de doctorat în Ştiinţe Economice


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Florian-Bodog-LM_2312-512x288.jpg

 

 

 

Ministrul Sănătății, Florian Dorel Bodog, a plagiat 147 dintre cele 232 de pagini ale tezei sale de doctorat în Științe Economice, intitulată "Managementul și marketingul unităților sanitare" şi susţinută în 2008 la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT). Două dintre cărțile din care a copiat masiv sunt semnate, una, de un consilier personal de-al său − decanul unei facultăţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, iar alta, de o colegă − conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea.

 

Doctoratul în Ştiinţe Economice este cel de-al doilea titlu științific de doctor pe care îl deține Bodog, primul fiind cel în Științe Medicale, obţinut în 2001 la Universitatea din Oradea.

Florian Bodog (46 de ani) este medic, profesor universitar și prodecan al Facultății de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea. A mai fost decan al aceleiaşi facultăți, șef de cabinet al ministrului Ladislau Ritli, director și secretar de stat în Ministerul Sănătății.

 

Până în vara anului 2016 a fost și conducător de doctorate în medicină, însă Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) i-a retras această calitate deoarece nu îndeplinea criteriile pentru abilitare, având doar două articole științifice publicate în calitate de prim-autor.

 

 

SURSE: PressOneProTVstiripesurse.roAdevărulDC NewsTVRAntena 3România Liberăziare.comOpinia TimişoareiCunoaşte lumeaCurentulwall-street.roEvenimentulTimiş OnlineAK-24B1money.roGândulSecunda TVCotidianulPS Newspressalert.roAnchete Online.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.