Jump to content

Ludovic Orban: "Voi propune Biroului Politic Executiv al PNL depunerea unei moțiuni de cenzură"


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

imageResize?path=%2Fmedia%2Fimages%2F2017-11%2F11081434-2105288278.jpg&size=6

 

 

 

 

 

Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat miercuri că va propune Biroului Politic Executiv al PNL inițierea și depunerea unei moțiuni de cenzură la adresa Guvernului Mihai Tudose.

 

PNL va sesiza totodată Avocatul Poporului pentru a ataca la Curtea Constituțională ordonanța de modificare a Codului fiscal, în cazul în care aceasta va fi emisă.

 

"Văzând calamitatea fiscal — bugetară care riscă să lovească România, calamitate provocată de guvernul de habarniști economici conduși de Terente, (...) voi propune Biroului Politic Executiv care se întrunește luni depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului. Moțiunea de cenzură reprezintă cea mai puternică armă a Opoziției și momentul în care suntem obligați să apelăm la acest instrument, care este singurul care poate duce la căderea Guvernului, este acest moment în care guvernarea PSD pune în pericol sănătatea economiei românești, veniturile cetățenilor români, pune în pericol nivelul de viață al fiecărui român. Sunt convins că vom iniția săptămâna viitoare procedurile în vederea depunerii moțiunii de cenzură", a declarat Ludovic Orban la Palatul Parlamentului.

 

El a anunțat totodată că PNL va apela "la toate formele de protest legale și constituționale pentru a împiedica intrarea în vigoare a acestor aberații fiscale care riscă să pună pe butuci economia românească, inclusiv marșuri, mitinguri și toate celelalte forme de protest posibile".

 

"De asemenea, suntem solidari cu toți aceia care își apără salariul, își apără pensia, își apără viitorul, își apără practic munca și câștigul cinstit din muncă și care nu acceptă să fie furați de acest guvern care jinduiește la banii oamenilor pentru a își umple lor pușculițele", a adăugat liderul PNL.

 

Liberalii protestează față de măsurile pe care urmează să le adopte, în această după-amiază, Guvernul Tudose, pentru că ele reprezintă cea mai mare minciună a programului de guvernare al PSD-ALDE și românii au conștientizat acest lucru, a anunțat, la rândul său, Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al PNL.

 

"Majorările de salarii promise în campania electorală se dovedesc o scamatorie fiscală prin care se majorează doar salariul brut al românilor pe hârtie, în timp ce în mână oamenii vor avea calendarul promisiunilor electorale ale PSD din care nu vor mai înțelege nimic cu toate acele afirmații pe care urmau să le pună în aplicare. Este cea mai mare bătaie de joc la adresa siguranței veniturilor populației și la adresa afacerilor mediului privat din România. Este o bătaie de joc, o harababură fiscală care trebuie să înceteze. Acest guvern nu are limite atunci când vine vorba de interesul propriu — acela de a acoperi niște promisiuni electorale mincinoase și a cumpăra o pace și liniște socială pentru a continua atacul la justiție. Acesta este adevăratul program de guvernare al PSD-ALDE și de aceea PNL protestează împotriva acestuia", a spus Dancă.

 

El a denunțat, totodată, "un alt atentat la adresa banilor românilor — respectiv modificarea contribuțiilor la pilonul II de pensii.

 

Vicepreședintele PNL Florin Cîțu, senator liberal, consideră că această zi, în care are loc ședința de guvern pe tema modificărilor fiscale, este una neagră pentru România.

 

"Astăzi este momentul în care se desăvârșește genocidul împotriva economiei României, care a început cu guvernarea PSD. Măsurile de astăzi confirmă faptul că PSD a început un război cu România, cu românii, indiferent de culoarea politică și în același timp a mai scris un capitol important în lupta pe care o au ei cu UE și de a scoate România din UE. Vom încerca să oprim aceste măsuri pe cât se poate prin proteste, prin acțiuni în Parlament. (...) Liviu Dragnea și Darius Vâlcov se răzbună pe Tudose și se răzbună pe români", a susținut senatorul PNL.

 

 

SURSE: AGERPRESstiripesurse.roDigi24AdevărulHotNewsDC NewsAntena 3Evenimentul ZileiMediafaxZiua de ConstanţaAntena 1România TVLibertateaReplicanews.roEurActivCotidianulBusiness MagazinSecunda TVGândulNaţional9AMRomânia LiberăRevista 22Amos NewsCapitalB1Obiectiv de Suceavaprofit.ro.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.