Jump to content

Halep surprinde, după cel mai bun an din carieră: "Nu sunt cea mai bună din lume!"


South zeEk
 Share

Recommended Posts

5a1d426d95f9cff8ea9e9ae0

 

Simona Halep (26 de ani) termină cel mai bun an din carieră pe locul 1 WTA, dar spune că nu se consideră cea mai bună jucătoare din lume. îi rezervă în continuare această titulatură Serenei Williams, cu toate că sportiva din SUA a jucat o singură lună în 2017. Serena (36 de ani) nu a mai jucat din ianuarie 2017, când a câștigat turneul de Grand Slam de la Australian Open după o finală cu sora sa, Venus Williams. Apoi, fostul număr 1 WTA a luat o pauză prelungită, a născut și țintește să revină pe teren în 2018. Întrebată, la Canal 33, dacă se consideră cea mai bună jucătoare a lumii, Simona Halep a răspuns: "Nu pot să spun acest lucru, pentru că atunci când eşti cea mai bună jucătoare a lumii trebuie să câştigi tot! Aşa cum a făcut Serena Williams! Din punctul meu de vedere, numai ea este cea mai bună jucătoare a lumii. A câştigat atâtea turnee de Grand Slam, ne-a bătut pe toate... Cu siguranţă că nimeni nu va mai fi ca ea, din punctul meu de vedere".

 

"Valorile s-au echilibrat acum, este o schimbare şi o luptă permanentă în Top 10. Am ajuns pe locul 1 pentru că am fost foarte constantă în acest an. Bineînţeles că nu ajungi din întâmplare, nu ajungi numai din noroc. Bineînţeles că norocul este poate cel mai important lucru în viaţă, dar am şi muncit pentru acest lucru. Consider că sunt una dintre cele mai bune jucătoare, însă înseamnă mult mai mult să fii cea mai bună din lume", a mai spus numărul 1 WTA. Sportiva originară din Constanța spune că nu merită criticile pe care le primește constant în momentele când pierde. "M-a afectat asta, pentru că nimeni nu ştie ce a fost în interiorul problemelor mele", afirmă Simona, care încearcă să se țină departe de părerile negative, chiar dacă le-a și folosit pentru a se motiva. "Am ajuns la concluzia că noi, românii, reacţionăm un pic brutal, un pic negativ atunci când e vorba de un meci pierdut! Dar înţeleg şi criticile, e normal ca oamenii să îşi spună punctul de vedere atunci când te urmăresc meci de meci.

 

Nu am niciun fel de problemă, doar că uneori sunt foarte greu de digerat. Am făcut doi ani de când nu mai citesc presa. Mai aud oameni vorbind pe lângă mine despre ce se scrie. Mă simt mult mai bine de când nu mai citesc presa. Niciodată nu e uşor să primeşte critici, pentru că eu consider că nu le merit. M-a afectat asta, pentru că nimeni nu ştie ce a fost în interiorul problemelor mele. Dar am vrut să iau pozitivul din aceste critici şi am vrut să fiu mai bună, să lupt şi să demonstrez că nu sunt aşa cum spun ei", a precizat Simona Halep. "De Crăciun nu voi fi acasă, pentru că plec în Thailanda pentru acel turneu demonstrativ. O să merg cu drag acolo, fără presiunea turneului oficial, dar sper să mă ajute pentru startul de an", a anunțat Simona Halep. După demonstrativul din Thailanda, Halep va juca la Shenzhen, în prima săptămână a anului 2018, urmând ca apoi să meargă la Melbourne, pentru Australian Open.

 

Sursa: DigiSport

Link to comment
Share on other sites

  • Dutca locked this topic
Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.