Jump to content

[9 martie] 1934 - naşterea lui Iuri Gagarin


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Legendarul Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu

 

Pe 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin intra în istorie drept primul om care a ajuns în spaţiu. El s-a născut pe 9 martie 1934 în ceea ce a ajuns să fie cunoscut în prezent drept regiunea Smolensk. Gagarin a intrat în istorie, în urmă cu jumătate de secol, cu un zbor de 108 minute în jurul Pământului.


Iuri Alexeevici Gagarin s-a născut pe 9 martie 1934 în Kluşino şi a murit pe 27 martie 1968 într-un accident aviatic. La 12 aprilie 1961, el a devenit primul om în spaţiu şi primul pe orbita Pământului, implicit erou al Uniunii Sovietice. La acea vreme, Statele Unite ale Americii şi URSS erau în cursa cuceririi spaţiului, iar sovieticii aveau deja la activ prima fiinţă vie trimisă în spaţiu, căţeaua Laika.

 

În 1960, după un proces atent de selecţie, Iuri Gagarin a fost selectat împreună cu alţi 19 cosmonauţi pentru Programul Spaţial Sovietic. Au urmat teste pentru toţi cei selectaţi, verificându-li-se rezistenţa fizică şi psihică. După experimentele gândite de specialiştii sovietici au mai rămas în cursă Gagarin şi Gherman Titov, datorită performanţelor excelente din timpul antrenamentelor, dar şi datorită capacităţilor lor psihice. Totuşi, oficialii sovietici au luat în calcul şi alte elemente în alegerea lui Gagarin. Ei l-au văzut şi un simbol bun pentru propagandă.

 

Pe 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin a intrat în istorie devenind primul om care a zburat în spaţiu. El a efectuat o rotaţie în jurul Pământului într-o oră şi 48 de minute, la o altitudine care a variat între 175 de kilometri şi 380 de kilometri. Când a fost desemnat a fi primul om care iese în spaţiu, Gagarin avea 27 de ani şi era căsătorit cu Valentina, o infirmieră care tocmai o născuse pe a doua fiică a lor.

 

Iuri Gagarin a murit pe 27 martie 1968, după ce avionul pe care îl pilota s-a prăbuşit la 190 de km de Moscova. În urma accidentului aviatic a murit şi instructorul de zbor Vladimir Seriogin. Moartea lor ar fi fost provocată de către un alt pilot, în ciuda numeroaselor controverse care au apărut de-a lungul anilor. S-a speculat chiar că Leonid Brejnev ar fi comandat o asasinare a eroului URSS sau că avionul s-ar fi ciocnit de un OZN.

 

Gagarin şi Seriogin făceau o serie de teste cu un aparat de zbor MiG-15UTI. Autorităţile ruse au anunţat atunci că avionul s-a prăbuşit după ce piloţii ar fi încercat să evite un stol de gâşte sau un balon meteorologic. Teoriile au fost însă spulberate de cosmonautul rus Alexei Leonov. El a încercat, timp de 20 de ani, să obţină permisiunea de a divulga exact ce s-a petrecut în acea zi. Potrivit unui raport declasificat, moartea lui Gagarin a fost provocată de către un alt pilot.

 

Leonov se ocupa de antrenamentele paraşutiştilor pe 27 martie. Vremea era dificilă. Ploua şi vântul era foarte intens, aşa că el nu a putut să-şi facă exerciţiile. În timp ce aştepta ordine de la superiori, Alexei Leonov a auzit un boom sonic urmat de o explozie. „Ştiam că un avion Su-15 era programat pentru testare în acea zi, dar trebuia să zboare la o altitudine de 10.000 de metri sau mai mare, nu la 400-500 de metri. A fost o violare a procedurii de zbor“, a declarat cosmonautul. 

 

Acest avion l-a destabilizat pe cel al lui Gagarin şi Seriogin şi a dus la prăbuşirea acestuia. Oficialii au fost atât de ruşinaţi de cele întâmplate, încât au preferat să muşamalizeze întregul eveniment.

 

„După zborul său, tata a devenit mai serios, mai sobru la evenimente formale, dar în mediile familiale a rămas mereu acelaşi om prietenos, fericit să răspundă întrebărilor tuturor“, a declarat Elena, fiica lui Gagarin, citată de Euronews. După reuşita lui Gagarin, cea care l-a schimbat pentru totdeauna la nivel oficial, prietenul său Alexei Leonov a fost primul om care să iasă în spaţiu într-un costum, pe 18 martie 1965.

 

„În timpul zborului meu, Iuri m-a supravegheat şi m-a ajutat. Când sistemul automat de aterizare s-a defectat, Iuri Gagarin mi-a spus: «Eşti autorizat să pilotezi nava manual, ştii cum se face». Era uşor de spus pentru el, dar nimeni n-a mai făcut asta până atunci“, a declarat Leonov.

 

„Comparativ cu realizările actuale, nu pare mare lucru realizarea lui Iuri Gagarin, acum sunt zborui de luni de zile pe Staţia Spaţială Internaţională. Dar a fost primul om care a zburat în spaţiu şi despre asta e vorba în cazul lui Gagarin“, a afirmat Iuri Usachov, şeful departamentului care se ocupa de testele de zbor.

 

 

SURSĂ: Adevărul.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.