Jump to content

[7 iulie] 1978 - independenţa Insulelor Solomon


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru solomon islands flag

 

 

 

 

Ziua naţională a statului Insulele Solomon este 7 iulie, dată la care este aniversată proclamarea independenţei (în 1978).

 

Stat insular, având o suprafaţă de 28.370 kmp, situat în sud-vestul Oceanului Pacific, Insulele Solomon se învecinează cu Papua Noua Guinee şi Marea Solomon. Din punct de vedere administrativ Insulele Solomon au nouă provincii şi un teritoriu (Capitala), conform ''Enciclopediei statelor lumii'', ediţia a XIV-a (Editura Meronia, Bucureşti, 2016). 

Insulele Solomon, lo

cuite de melanezieni, au fost descoperite în 1567 de navigatorul spaniol Alvaro de Mendana, plecat din Peru, care le dă numele legendarului rege Solomon, în speranţa că bogăţiile sale ar fi ascunse aici (''Mică enciclopedie de istorie universală'', 1988, autori: Marcel D. Popa şi Hoira C. Matei). În secolul al XVIII-lea, Insulele Solomon sunt cercetate de Philip Carteret (1767), Louis Antoine de Bougainville (1768), Thomas George Shortland (1788), H.L. Ball (1788) ş.a. În 1893, Insulele Solomon de Sud devin protectorat britanic, fiindu-le alipite, între 1898 şi 1900, şi restul insulelor din arhipelag (Santa Cruz, Santa Isabel, Choiseul etc.). Între 1942 şi 1943, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Insulele Solomon, îndeosebi insula Guadalcanal, au fost disputate între japonezi şi americani. După obţinerea autonomiei interne, la 21 august 1974, regimul de protectorat ia sfârşit şi Insulele Solomon primesc statutul de colonie. La 7 iulie 1978, Insulele Solomon îşi obţin independenţa, devenind al 37-lea stat membru al Commonwealth-ului. Insulele Solomon sunt, conform Constituţiei din 1978, monarhie parlamentară.

 

Statul Insulele Solomon ocupă arhipelagul omonim, format din aproape 1.000 de insule vulcanice şi coraligene, mai puţin insulele Buka şi Bougainville (care aparţin statului Papua Noua Guinee). Insulele mai mari, vulcanice, înconjurate de recifi coraligeni, au un relief accidentat şi predominant muntos. În afară de Guadalcanal, care este cea mai mare insulă din arhipelag (cca 5.300 kmp), amintim dintre celelalte insule mai mari: Vella Lavella, Makira, Malaita, Choiseul, Santa Isabel ş.a. 

În interiorul acestor insule se află o vegetaţie luxuriantă, cu zeci de specii de orhidee şi alte flori exotice. Pe insula Rennell, situată în sudul arhipelagului, află lacul Te Nggano (Tegano), cel mai întins din Oceania (potrivit ''Enciclopediei statelor lumii'', ediţia a XIV-a, Editura Meronia, Bucureşti, 2016). Pădurea tropicală, inclusiv cea de mangrove din zonele litorale, ocupă aproximativ 80% din suprafaţa ţării. 

 

Printre resursele minerale ale Insulelor Solomon se numără bauxita, nichelul, aurul şi argintul, plumbul, zincul. 

 

Capitala ţării, Honiara, se situează pe cea mai mare insulă, Guadalcanal. Aici, amatorii de turism pot găsi atât căsuţe de vacanţă cochete cât şi resorturi turistice cu hoteluri şi cazinouri luxoase. Principalele obiective culturale şi turistice din capitala Insulelor Solomon sunt Centrul universitar, clădirea Parlamentului, Muzeul Naţional, Galeria Naţională de Artă, grădina botanică.

 

Clima este tropical-umedă, cu temperaturi ridicate (27 grade Celsius media anuală) şi cu precipitaţii bogate. 

 

Cea mai bună perioadă pentru a vizita Insulele Solomon este iulie - septembrie. Turiştii pot practica scuba-diving, pot închiria ambarcaţiuni, dar pot practica şi pescuitul, îndeosebi în lagune. Alte punct de atracţie pentru turişti sunt renumitele cascade din Insulele Solomon, precum Mataniko, Tenaru sau Kahove, plajele cu nisip fin, lagunele.

 

Rezervaţia Naturală East Rennell, din partea răsăriteană a Insulei Rennell, cu atolul de corali de aici, a fost inclusă pe lista patrimoniului mondial al UNESCO.

 

Situl include aproximativ 37.000 ha şi o zonă marină care se extinde la o distanţă de 3 mile marine pe mare, conform site-ului whc.unesco.org. Un loc aparte pe insula Rennell îl constituie Lacul Tegano, care este o fostă lagună a atolului. Lacul, cu o suprafaţă de 15.500 ha, este puţin sărat şi are multe insule calcaroase accidentate şi specii endemice. Insula Rennell este acoperită în cea mai mare parte de pădure densă, cu o bogată biodiversitate, cu numeroase specii endemice. Dacă se adaugă şi efectele climatice puternice ale frecvenţilor cicloni care au loc aici, acest sit este un adevărat laborator natural pentru studiul ştiinţific, se mai arată pe site-ul amintit.

 

 

SURSĂ: AGERPRES.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.