[15 septembrie] 1521 - moartea lui Neagoe Basarab

[BIS aka OldNab]

 

 

 

 

 

Neagoe Basarab (n. 1481 – m. 15 septembrie 1521) a fost domn al Ţării Româneşti (8 februarie 1512 – 15 septembrie 1521).

 

Autodeclarat fiu natural al lui Basarab Ţepeluş şi al Neagăi din Hotărani, soţia marelui vornic Pârvu Craiovescu, în a cărui familie a crescut, a primit o educaţie aleasă de la călugărul Macarie de la Bistriţa, patriarhul Nifon, refugiat la curtea Craioveştilor, şi Maxim Brancovič, reuşind să cunoască bine mai multe limbi de circulaţie europeană, dar şi greaca, slavona sau latina. A participat, se pare, alături de Macarie, la tipărirea Liturghierului slavon (1508), a Octoihului (1510) şi a Tetraevangheliarului (1512), primele de acest gen din Ţara Românească. După o serie de călătorii în Ungaria, Austria sau Imperiul Otoman, a revenit în ţară unde a primit mai multe dregătorii, ajungând până la cele de mare postelnic (decembrie 1501 – 19 iunie 1509) şi mare comis (24 aprilie 1510 – 28 noiembrie 1511). S-a căsătorit cu fiica despotului sârb Iovan Brancovič, Elena [Despina Miliţa], în 1504, cu care a avut şase copii: Ion, Petre şi Anghelina, morţi înainte de vreme, Teodosie, Ruxandra şi Stana.

 

A obţinut tronul cu ajutorul bey-ului de Nicopole, după înfrângerea şi uciderea lui Vlad cel Tânăr (23 ianuarie 1512). Pentru a căpăta legitimitate în faţa supuşilor şi-a însuşit supranumele de „Basarab”, intrând astfel, după opinia lui, în familia domnitoare cu drept de a pretinde tronul. După încoronarea de la Bucureşti, din 8 februarie 1512, Neagoe Basarab „luo coroana şi scaunul a toată Ţara Rumânească” (Gavril Protul), primul său act oficial păstrat a fost emis la 20 februarie 1512, aici regăsindu-se deja titulatura domnească „Io Basarab voievod şi domn”.

 

Domnia sa a fost una destul de fructuoasă, „au domnit cu bună pace, până au murit în domnie” (Istoria Ţării Româneşti), preocupările sale diverse au vizat, în special, dezvoltarea economică prin măsuri luate în domeniul comerţului, reorganizarea armatei şi, mai ales, sprijinirea culturii. Acestea au dus la o substanţială creştere demografică, a veniturilor şi la o sensibilă ridicare a nivelului de trai.

 

Neagoe Basarab a întreţinut relaţii bune cu vecinii şi cu Papalitatea, a dus o politică filootomană, plătind tributul regulat şi având grijă să nu deranjeze prin ceva, conştient că numai aşa va evita mazilirea sau sfârşitul predecesorilor săi. Relaţiile cu Moldova n-au fost, însă, dintre cele mai bune, el sprijinind mai mulţi pretendenţi la tronul acestei ţări.

 

Susţine apariţia Evangheliarului conceput de Macarie şi Viaţa patriarhului Nifon a lui Gavril Protul – care relatează şi despre activitatea a patru domni munteni: Radu cel Mare, Mihnea cel Rău, Vlad cel Tânăr şi Neagoe Basarab – şi scrie sau dispune întocmirea operei Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie (1517 – 1521), „monument de literatură, politică, filozofie şi elocvenţă” (B. P. Hasdeu). Ctitoreşte biserica mănăstirii Curtea de Argeş, biserica Sf. Gheorghe şi cea a Mitropoliei din Târgovişte. Suportă refacerea mănăstirilor Tismana şi Cozia şi înzestrează biserici şi mănăstiri precum Târgovişte, Cotmeana, Vişina, Nucet, Snagov, Ostrov (ctitoria sa) ş.a. La Sfântul Munte Athos, pe lângă tot felul de renovări şi dotări cu obiecte de cult, au fost stabilite danii anuale: Cutlumuş (10.000 aspri), Zografu (3.000 aspri) Xenofon (2.000 aspri), Rusicon (4.000 aspri), Vatoped (200 taleri), Iviron (200 taleri), Hilandar (7.000 aspri). De generozitatea sa au beneficiat şi Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, cea din Ierusalim sau lăcaşele de la Muntele Sinai ş.a. Sfinţirea capodoperei arhitectonice de la Curtea de Argeş, construită în timp record, cu piatră din Albeştii Muncelului, de meşteri veniţi din Transilvania, Serbia, Grecia, Veneţia, Armenia sau Constantinopol, la 15 august 1517, a fost făcută în faţa unei audienţe impresionante, printre reprezentanţii de seamă numărându-se patriarhul ecumenic Teolipt I, episcopii de Sares, de Sarde, de Midia şi de Melenic sau Gavril protosul de la Muntele Athos. „Ce vom spune despre lucrurile şi mănăstirile pe care le-au miluit? Şi în toate laturile de la Răsărit până la Apus şi de la Amaiaza-zi până la Amiaza-noapte, toate sfintele biserici le hrănea şi cu multă milă pretutindeni da. Şi nu numai creştinilor fu bun, ci şi păgânilor, şi fu tuturor tată milostiv, asemănându-se Domnului ceresc, care străluceşte soarele sau şi ploaia şi pe cei buni şi pe cei răi, cum arată sfânta evanghelie” (Gavril Protul).

 

Cel care a fost supranumit „Marc Aureliu al Ţării Româneşti, principe, artist şi filosof” (B. P. Hasdeu), „domn cu apucături împărăteşti” (Nicolae Iorga) sau „unul dintre cei mai culţi domni ai noştri din vechime” (Ioan Bogdan), s-a prăpădit după o lungă şi grea suferinţă, fiind înmormântat la Argeş. A fost canonizat la 9 iulie 2008, el fiind sărbătorit de Biserica Ortodoxă Română la 26 septembrie „Prin Curtea de Argeş şi prin Învăţăturile către fiul său Teodosie, Neagoe, voievod Basarab, şi-a câştigat un loc veşnic viu în istoria, cultura, civilizaţia şi conştiinţa românilor” (Antonie Plămădeală).

 

 

SURSĂ: Enciclopedia României.

Edited September 19, 2022 by BIS aka OldNab

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.