[15 octombrie] 1844 - naşterea lui Friedrich Nietzsche

[BIS aka OldNab]

 

 

 

 

Friedrich Nietzsche, filosof al culturii, filolog, scriitor, una dintre personalitățile influente ale gândirii moderne din secolul al XIX-lea, s-a născut la 15 octombrie 1844, la Röcken, lângă Lützen, în Germania, într-o familie de pastori luterani.

 

O parte dintre temele pe care le-a abordat în operele sale și pentru care a rămas cunoscut în istoria filosofiei sunt nihilismul, imoralismul, voința de putere, supraomul. 

 

Multe citate din operele sale au devenit comune în posteritate, unele dintre ele fiind chiar clișee în melodii contemporane. Site-ul francez slate.fr face o trecere în revistă a mai multor cântăreți contemporani care folosesc citatul lui Nietzsche "Ceea ce nu mă omoară, mă face mai puternic": "Ce qui ne tue pas nous rend plus fort" (Johnny Hallyday); "Je saigne encore" (Kyo); "Au soleil", (Jenifer); "Cramponnez-vous" (Sexion d'Assaut); "Je dors sur mes deux Oreilles" (Grand Corps Malade) etc. 

 

A urmat cursurile Facultății de Teologie și apoi pe cele de Filologie Clasică, la universitățile din Bonn și Leipzig, unde l-a avut ca profesor pe Friedrich Wilhelm. În perioada în care a studiat la Leipzig, marcat fiind de lectura lucrării lui Arthur Schopenhauer, ''Lumea ca voință și interpretare'', i-a scris surorii sale: ''Ce căutăm noi, de fapt? Odihna, fericirea? Nu, nimic altceva decât adevărul, așa înfricoșător și rău cum este el''.

 

Ritschl l-a propus pe Nietzsche pentru catedra de filologie clasică la Universitatea din Basel, unde a ocupat, în 1869, un post de profesor. Din perioada în care a fost profesor, datează prietenia lui Nietzsche cu muzicianul și compozitorul Richard Wagner, a cărui personalitate a avut o influență semnificativă asupra gândirii nietzscheene.

 

În volumul "Nașterea tragediei" ("Die Geburt der Tragödie"), publicat în 1871, Nietzsche a venit cu o nouă interpretare asupra dihotomiei apolinic-dionisiac în arta greacă. Site-ul www.republique-des-lettres.com menționează că în critica clasică nu se recunoște decât un aspect al artei grecești, cel care îl simbolizează pe Apollon, și din care rezultă arta apolinică.

 

Acest tip de artă este caracterizat de moderație și măsură și are ca obiect contemplarea ce se ridică deasupra unei lumi condamnate la suferință. Acestei perspective asupra artei grecești, Nietzsche îi opune abordarea dionisiacă (simbolizată de Dionysos), în care arta este rezultatul extazului prin care se manifestă voința de a trăi și care permite evadarea din suferință.

 

Dualismul apolinic-dionisiac va fi prezent și în studiul apărut în 1872, "Nașterea tragediei din spiritul muzicii" ("Die Geburt der Tragödie"), care s-a bucurat de un real succes în epocă.

 

În perioada 1873-1876, a apărut culegerea de studii și reflecții filosofice "Considerații inactuale" ("Unzeitgemässe Betrachtungen").

 

Din 1876, starea sănătății sale s-a înrăutățit treptat, astfel încât, în 1879, s-a retras de la catedră și s-a dedicat exclusiv scrisului. S-a stabilit în această perioadă, pe rând, în Elveția, la Sils-Maria pe valea Innului, în Italia și în sudul Franței.

 

În 1878 a publicat volumul "Omenesc, prea omenesc" ("Menschliches Allzumenschliches"), în 1881 a apărut "Aurora. Gânduri asupra prejudecăților morale" ("Morgenröte"), iar în 1882, "Știința voioasă" ("Die fröhliche Wissenschaft").

 

În următorii ani, 1885-1888, au apărut câteva dintre cele mai cunoscute opere ale sale: "Așa grăit-a Zarathustra" ("Also sprach Zarathustra" , 1885) , "Dincolo de bine și de rău " ("Jenseits von Gut und Böse" , 1886), "Despre genealogia morale" ("Zur Genealogie der Moral" , 1887), "Amurgul idolilor"  ("Götzen-Dämmerung", 1888), "Anticristul" ("Der Antichrist", 1888), "Ecce Homo", ("Iată omul", 1888). 

 

Tema imoralismului ilustrată de ideea că morala este "o acțiune tiranică, împotriva naturii și de asemenea împotriva rațiunii" apare în lucrarea "Dincolo de bine și de rău".

 

Tema supraomului, prefigurată deja de unele opere anterioare se cristalizează în lucrarea "Așa grăit-a Zarathustra" și va fi interpretată diferit de critica de specialitate. Astfel, supraomul a fost receptat, fie ca acel tip superior de om, care ar urmă să se elibereze de morala de sclav a creștinismului, dându-și singur legi, fie ca pe o tipologie care nu urmărește decât autodepășirea de sine, în sensul unei evoluții individuale pozitive care nu lezează în niciun fel libertatea celuilalt. Celebrul dicton "Dumnezeu a murit!" a comportat, la rândul său, trei semnificații principale.

 

Prima ar fi accepțiunea anticreștină, a morții Dumnezeului creștinilor, în care ființa divină este înlocuită cu supraomul. Cea de-a doua interpretare, a morții Dumnezeului filosofilor, susține că moartea lui Dumnezeu ar însemna lipsa de validare a ideii că există valori obiective, universale, care ar trebui acceptate universal. În sfârșit, o a treia interpretare a dictonului este una pur empirică, o constatare: credința în Dumnezeu nu mai este luată în serios de contemporanii filosofului.

 

Opera "Anticristul" ("Der Antichrist"), publicată în 1888 avea să ilustreze una dinte temele centrale ale operei filosofului: nihilismul. Ateu și adversar al creștinismului, Nietzsche considera că toate valorile supreme ale existenței ar fi inventate, inaccesibile omului, care își pierd voința de putere în timp, și astfel existența devine lipsită de sens. Scriitorul admitea totuși că viața are un sens, dat de existența voinței de putere, care îi poate determina finalitatea. Conceptul de supraom devine astfel o necesitate în personalitatea umană.

 

În ziua de 3 ianuarie 1889, în piața Carlo Alberto din Torino, asistând la biciurirea și agonia unui cal în stradă, Nietzsche a avut prima criză de nebunie, în cursul căreia a avut manifestări delirante. Plecând de la această idee, în 2011, s-a realizat un film, "Calul din Torino", în regia lui Bela Tarr și Agnes Hranitzky.

 

A fost îngrijit până la sfârșitul vieții de sora sa, Elisabeth Foerster Nietzsche.

 

Postum, a fost publicată una dintre cele mai cunoscute și controversate opera ale sale, "Voința de putere" ("Der Wille zur Macht", 1906). Conceptul de voință de putere este unul central în opera filosofului și a generat și foarte multe controverse în interpretare. Dintr-o anumită perspectivă, voința de putere ar fi un principiu de conduită ce are ca unitate de analiză individul, cu drama sa interioară (voința de autodepășire), și nu grupurile sau statele.

 

Interpretările din secolul XX au considerat însă că unitatea de analiză pentru conceptul de voință de putere sunt grupurile sau statele și au considerat că supraomul, ca om cu voință puternică (opus omului slab, credincios din centrul filosofiei creștine), este un om atotputernic fizic și intelectual.

 

În 1889, an în care a publicat "Amurgul idolilor", Nietzsche s-a îmbolnăvit psihic. A fost internat în diferite clinici și, după câteva perioade de revenire, a murit, la 25 august 1900, la Weimar.

 

 

SURSĂ: AGERPRES.

Edited October 31, 2022 by BIS aka OldNab

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.