Jump to content

[1 noiembrie] 1955 - începutul Războiului din Vietnam


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Imagini pentru vietnam war 1955

 

 

 

 

 

 

Războiul din Vietnam a avut loc între 1 noiembrie 1955 şi 30 aprilie 1975, căderea Saigonului. Războiul a fost purtat între Republica Democrată Vietnam (Vietnamul de Nord), sprijinită de China şi Uniunea Sovietică, şi Republica Vietnam (Vietnamul de Sud), sprijinită de Statele Unite. Conflictul s-a încheiat cu înfrângerea Vietnamului de Sud şi unificarea ţării sub conducere comunistă. Trupele americane s-au retras din Vietnam, războiul fiind considerat unul dintre marile eşecuri ale politicii externe americane, potrivit Wikipedia.

 

Prin Războiul din Vietnam, în sens mai larg, se înţelege cel de-al doilea război din Indochina (1955-30 aprilie 1975) iar, în sens mai restrâns, intervenţia americană (între 1965-1973).

 

În principiu, războiul a fost purtat pentru reunificarea Vietnamului despărţit, temporar, de înfrângerea decisivă din 1954 a armatei coloniale franceze. În acest conflict, cele două mari puteri comuniste concurau şi una cu cealaltă şi pentru influenţa în Asia de sud-est, iar SUA încerca să împiedice răspândirea comunismului în ţările fragile din Asia, care, recent, deveniseră independente. Conflictele militare terestre s-au purtat, în mare parte, în Vietnamul de Sud, respectiv în Laos şi Cambodgia, în zonele de graniţă cu Vietnamul.


În prima perioadă a războiului, trupele armatei Vietnamului de Sud, pregătite de consilierii militari americani, au încercat să elimine forţele de gherilă care se ascundeau în zonele rurale şi în sistemul de canale subterane, dar, datorită haosului şi opresiunii politice din sud, numărul acestora, în loc scadă, a crescut. În anii 1960 conducerea politică şi militară americană a decis că, pe lângă consilierii şi instructorii militari americani, să trimită în zonă şi trupe. Gherilele din nord erau sprijinite de trupele armatei Vietnamului de Nord, încercând, de mai multe ori, să cucerească Vietnamul de Sud, doar intervenţia militară americană a putut să salveze situaţia.

 

Ca răspuns, aviaţia SUA a încercat să distrugă industria Vietnamului de Nord, dar efectele nu au fost cele scontate din cauza ajutorului acordat Vietnamului de Nord de URSS şi China. Datorită imaginilor necenzurate transmise de televiziune, opinia publică din toată lumea a putut să vadă cruzimile războiului fără frontiere, ceea ce a condus la întărirea mişcărilor pacifiste şi creşterii rezistenţei americanilor faţă de serviciul militar obligatoriu. În paralel, politicienii din SUA au încercat permanent să obţină independenţa părţii din Sud, dar Vietnamul de Nord nu ceda din pretenţiile sale, dorind ca toţi militarii străini să părăsească sudul, ţara să fie reunificată şi să se desfăşoare alegeri libere, mizând pe faptul că, datorită haosului din Vietnamul de Sud, alegerile vor fi câştigate de comunişti. În final, în anul 1972, delegaţiile SUA şi cea a Vietnamului de Nord s-au înţeles, fără ştirea delegaţiei Vietnamului de Sud. Conducerea americană încă din 1968 a avut intenţia să se retragă din conflict, dar dorea să facă acest lucru cu un minim de pierdere de prestigiu. După semnarea acordului de pace, în 1973, SUA şi-a retras forţele militare din regiune.

 

Forţele Vietnamului de Sud, rămase fără sprijin, s-au diminuat, iar Vietnamul de Nord, încălcând acordul de pace, în 1975, a atacat Vietnamul de Sud, ocupând Saigonul, capitala acestuia. Cele două ţări au fost unificate, oficial, în anul 1976, sub numele de Republica Socialistă Vietnam.

 

Una din consecinţele războiului în SUA a fost că, în 1973, s-a renunţat la serviciul militar obligatoriu. Cheltuielile SUA privind Războiul din Vietnam se estimează între 140-180 miliarde de dolari. Prin comparaţie, cheltuielile cu Programul Apollo pentru trimiterea omului pe Lună au fost în jur de 20 miliarde de dolari. Se consideră că, din punct de vedere militar, în Vietnam, SUA a repurtat succes tactic şi înfrângere strategică. Generalul Victor Krulak a criticat foarte aspru strategia de uzură a lui Westmoreland care a costat multe vieţi americane cu un slab rezultat pozitiv.

 

Între anii 1965 şi 1975 SUA a cheltuit 111 miliarde de dolari, generând un mare deficit bugetar. Peste 3 milioane de americani au servit în Războiul din Vietnam dintre care 1,5 milioane au fost implicaţi activ în lupte. James E. Westheider scria că, în 1968, anul de vârf al intervenţiei americane în Vietnam, erau 543 000 militari, dar numai 80 000 erau consideraţi ca făcând parte din trupele combatante. Până la sfârşitul războiului, pierderile omeneşti americane s-au ridicat la 58.220, peste 150.000 au fost răniţi şi cel puţin 21.000 au suferit dizabilităţi permanente. Aproximativ 830.000 veterani americani au suferit de sindromul de stres posttraumatic. Aproximativ 125.000 americani au evitat înrolarea fugind în Canada, iar 50.000 americani aflaţi în serviciu militar au dezertat, acestora în 1977 preşedintele Jimmy Carter le-a garantat iertare necondiţionată.

 

 

SURSĂ: Ziarul Financiar.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.