[25 noiembrie] 1975 - independenţa Surinamului

[BIS aka OldNab]

 

 

Republica Surinam (Suriname) sărbătoreşte, în fiecare an, Ziua naţională la 25 noiembrie (aniversarea proclamării independenţei - 1975).

Ţara este situată în nord-estul Americii de Sud şi are ca vecini: Oceanul Atlantic, Guyana Franceză, Brazilia şi Guyana. Are o suprafaţă de 163.820 kmp, o populaţie de 591.919 locuitori (estimare 2017, www.cia.gov) şi este împărţită în zece districte. În Surinam există indo-pakistanezi ("hindustani") - 37%, creoli - 31%, negri / maroons (descendenţi ai sclavilor fugari din interior) - 10%, javanezi (indonezieni) - 15%, metişi, chinezi, europeni ş.a. Limba oficială în Surinam este neerlandeza / olandeza, iar cultele sunt: hinduism - 27,4%, protestantism - 25,2%, catolicism - 22,8%, islamism - 19,6%, credinţe tradiţionale - 5% ş.a, potrivit ''Enciclopediei Statelor Lumii'' (Ediţia a XIV-a, Ed. Meronia, 2016).

Capitala se află la Paramaribo, un oraş situat pe râul Suriname, la 32 km de vărsarea acestuia în Oceanul Atlantic, cu o populaţie de peste 240.000 de locuitori (2012). Fondat în 1640 de colonişti francezi, Paramaribo devine, zece ani mai târziu, reşedinţa administrativă a coloniei britanice Surinam, în 1667 a Guyanei Olandeze şi, în 1975, capitala Surinamului independent. Centru comercial şi industrial (circa 2/3 din producţia ţării: ciment, prelucrarea lemnului, coloranţi, zahăr ş.a.); port accesibil vaselor cu pescaj sub şase metri, aeroport internaţional (Zanderij). Paramaribo reprezintă principalul centru cultural-ştiinţific al ţării: universitate (Universiteit van Suriname, fondată în 1968), societăţi ştiinţifice şi institute de cercetare, muzeu naţional (fondat în 1947), muzeu numismatic, câteva biblioteci ş.a. Monumente: Palatul Prezidenţial (1955), catedrala catolică (Petrus en Paulus Kathedraal 1885) - cea mai mare clădire din lemn din emisfera vestică, Fort Zeelandia (sec. XVII) - gazdă, din 1995, a Muzeului Naţional, monumentul lui J.N. Helstone (1853-1927), moscheea, templul hindus, unele clădiri în stil colonial. Din 2002, centrul istoric al oraşului a fost inclus în Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO.

Oraşe principale: Lelydorp, Niew Nickerie, Mungo/Moengo, Meerzorg etc. 

Cea mai mare parte a teritoriului ţării este ocupată de un podiş cu aspect deluros, sector al vechiului masiv erodat al Guyanelor (masivul Wilhelmina Gebergte, cu vârful Juliana Top - 280 m), altitudinea maximă din ţară. În nord, de-a lungul ţărmului atlantic, se desfăşoară o câmpie joasă şi în general mlăştinoasă, acoperită de mangrove. Clima este ecuatorială, moderată de alizee în zona litorală, cu temperaturii medii anuale ridicate (25-29°C) şi precipitaţii bogate (2.000 - 3.000 mm/an pe coastă şi circa 4.000 mm/an în interior). Există o densă reţea hidrografică (Suriname, Saramacca, Corantijn, Marowijne/Maroni şi afluenţii acestora). Având debite bogate, râurile constituie şi importante căi de transport. Circa 90% din suprafaţă este acoperită de pădurea tropicală cu esenţe preţioase; de-a lungul ţărmului sunt caracteristice mangrovele, iar în nordul câmpiei litorale s-a dezvoltat savana. Faună foarte bogată şi variată: tapir, jaguar, tatuu, tigru, pisică sălbatică, leneş, furnicar, şerpi, numeroase păsări (ibişi, papagali, păsări colibri ş.a.). În sud există 9 rezervaţii naturale, între care Central Suriname, care protejează o mare diversitate vegetală şi faunistică.

Teritoriul Surinamului, populat de triburi amerindiene, este descoperit de Cristofor Columb în 1498, dar, din cauza absenţei metalelor preţioase, nu prezintă interes pentru spanioli şi portughezi. Primii colonişti europeni (olandezi, englezi) se stabilesc aici la începutul secolului al XVII-lea. Prin Tratatul anglo-olandez de la Breda (1667), teritoriul Surinamului este cedat Olandei de către Anglia în schimbul Insulei Manhattan (New York de astăzi), fiind cunoscut apoi sub numele de Guyana Olandeză; statutul este reconfirmat de Convenţia de la Londra (1814) şi de cel de-al doilea Tratat de la Paris (1815). 

Conform sursei de mai sus, după desfiinţarea sclaviei, în 1863, pe plantaţiile de trestie de zahăr sunt aduşi, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, muncitori din India şi Indonezia (la acea dată colonie olandeză), fapt care modifică radical structura populaţiei până în secolul XX. Potrivit Cartei Regatului Olandei, din 29 decembrie 1954, Surinam este proclamat teritoriu autonom, partener egal al Olandei în Regatul Ţărilor de Jos. După alegerile din noiembrie 1973, noul cabinet condus de Henck Arron, liderul Partidului Naţional, începe negocierile cu Olanda în vederea acordării neatârnării, astfel încât, la 25 noiembrie 1975, Surinam se proclamă republică independentă. 

Structura etnico-confesională a noului stat este extrem de eterogenă. Sunt chemaţi să coexiste amerindieni din pădurile ecuatoriale, Bush Negros, urmaşii sclavilor negri revoltaţi în secolul al XVIII-lea şi refugiaţi în pădurile virgine, creoli negri, metişi descendenţi ai sclavilor de pe vechile plantaţii eliberaţi în 1863, indieni hinduşi, urmaşii muncitorilor aduşi din India Britanică, indonezieni şi chinezi. În preajma independenţei, între 50.000 şi 100.000 de locuitori emigrează în Olanda, preferând să păstreze cetăţenia olandeză ce le fusese acordată prin Carta din 1954. 

''Enciclopediei Statelor Lumii'' notează, totodată, că primii ani de independenţă sunt caracterizaţi de tensiuni interetnice, iar în plan economic printr-o ridicată rată a şomajului (circa 30% din populaţia activă). Lovitura de stat militară din 25 februarie 1980, prin care primul-ministru Henck Arron este înlăturat, iar puterea este preluată de Consiliul Militar Naţional, de orientare stângistă, inaugurează o perioadă de un deceniu de profunde frământări politice şi de stagnare economică.

Economia statului sud-american este bazată pe industria minieră, bauxită (inclusiv alumina), aurul şi petrolul asigurând mai mult de 1/2 din PIB, 85% din exporturi şi 1/4 din veniturile guvernamentale. Surinam este, de regulă, unul dintre principalii producători mondiali de bauxită (3,4 mii. tone, 2013) şi, respectiv, de alumină. Recent, a trecut la exploatarea petrolului (circa 800.000 tone/an) şi la producţia de aluminiu (Paranam). Agricultura (8,9% din PIB, 2013) este axată pe cultura plantelor (deşi numai 0,5% din suprafaţa ţării este cultivată): orez (220.000 tone, 2012, locul 1 pe Glob la prod./loc.) şi trestie de zahăr (120.000 tone, 2012), iar în ultima vreme, şi plantaţii de palmieri de ulei, bananieri, citrice, cu importante contribuţii la export. Deşi Surinam este una dintre cele mai împădurite ţări din lume, exploatarea lemnului este încă slab dezvoltată (circa 200.000 metri cubi/an). Se află în creştere pescuitul, mai ales de crustacei, exportaţi în SUA. Căile navigabile interne (1.200 km) sunt cea mai utilizată variantă de transport, fiind accesibile şi navelor oceanice (cu pescaj până la şapte metri). 

Turismul este slab dezvoltat: 240.000 turişti străini (2012), 61.000 dolari SUA încasări (2011). Principalele zone sau obiective: Capitala (Paramaribo) şi împrejurimile (regiunea din apropierea coastei litoralului atlantic); regiunile interioare cu pădurea ecuatorială bogată în specii forestiere şi arbustive, cu o faună deosebit de variată, oferind posibilitatea practicării unor forme variate de turism. 

Site-ul www.globi.ro menţionează că ecoturismul reprezintă, în prezent, marea atracţie din Surinam, în special în resorturile de pe insula Foengoe din "Central Suriname Natural Reserve". O altă destinaţie captivantă este rezervaţia naturală Raleighvallen, la câteva ore distanţă pe mare.

 

 

SURSĂ: AGERPRES.

Edited November 26, 2022 by BIS aka OldNab

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[A K A T S U K I]

Foarte frumos post, avand in vedere ca nu multa lume a auzit de Republica Surinam, acum se poate oricine documenta. Multumim! 

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.