Jump to content

[4 decembrie] 1892 - naşterea lui Francisco Franco


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Spain's Long-Dead Dictator Lives Again in an Impossible Election - Bloomberg

 

 

Personaj controversat al istoriei secolului XX, considerat de unii erou, de alţii tiran sângeros (mai ales că în ultima vreme se vorbeşte tot mai des despre persoanele dispărute fără urmă în timpul dictaturii lui), Francisco Franco y Bahamonde a fost conducător absolut al Spaniei timp de aproape patru decenii, fiind singurul lider naţionalist cu simpatiii fasciste din Europa care a reuşit să se menţină la putere şi după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Fără îndoială că, în ciuda defectelor sale, Franco a fost un diplomat desăvârşit, un lider periculos şi abil care, deşi sprijinit temeinic de Mussolini şi Hitler să ajungă la putere, a refuzat să se implice în război, păstrând o neutralitate care i-a înfuriat pe liderii italieni şi germani.

 

Istoricii consideră că dacă Spania s-ar fi implicat în conflict, de partea Axei, deznodământul celui de-al Doilea Război Mondial ar fi fost dificil de stabilit. Născut pe 4 decembrie 1892 în orăşelul Ferrol, Franco a fost de adolescent destinat carierei armelor. El a avut o remarcabilă carieră militară, ajungând foarte de tânăr la rangul de general. A luptat în Maroc şi a suprimat o puternică grevă, în 1934, pentru a asigura stabilitatea guvernului republican. Când în februarie 1936 Frontul Popular, de sorginte comunistă, a câştigat alegerile şi a format noul guvern, Franco s-a pus în fruntea naţionaliştilor nemulţumiţi de „sovietizarea” ţării.

 

A urmat un pustiitor război civil, câştigat în 1939 de Franco. Acesta a dizolvat Parlamentul şi a guvernat ca un autocrat până la moartea sa. Deşi existau informaţii legate de persecutarea oponenţilor politici, de torturi şi crime, lumea liberă nu a efectuat nici un fel de presiuni asupra lui Franco. Mai mult, Statele Unite au stabilit cu el o alianţă diplomatică, profitând de poziţia sa profund anticomunistă, în timpul Războiului Rece. Bolnav de Alzheimer, Franco a cedat treptat puterea în mâinile tânărului suveran Juan Carlos, desemnat succesor al său, şi a murit la 20 noiembrie 1975 – aceeaşi zi în care decedase şi predecesorul său fascist, Primo de Rivera (s-a spus chiar că el ar fi fost menţinut artificial în viaţă, cu ajutorul aparatelor, până în acea zi plină de semnificaţii).

 

 

SURSĂ: Revista Magazin.

Edited by BIS aka OldNab
Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.