Jump to content

R.A.R. vrea ITP anual pentru mașinile mai vechi de 12 ani, prima inspecție la 3 ani pentru cele noi


Madalin
 Share

Recommended Posts

x9NJQTW.jpg

 

Se fac multe glume despre inspecțiile tehnice periodice, însă noi românii nu prea avem motive să ne amuzăm la acest capitol.

 

Rar trece o zi fără să văd în trafic mașini care în mod normal nu ar avea dreptul să circule: nori de fum negru, fum mai puțin vizibil dar care te sufocă pur și simplu, becuri arse, caroserii mâncate de rugină – lista poate continua. Nici nu vreau să mă gândesc câte mașini care circulă pe șoselele noastre au probleme la sistemele de frânare sau de direcție.

 

În contextul în care eliminarea timbrului de mediu va duce la creșterea parcului auto vechi din țară, propunerea Registrului Auto Român (R.A.R.) de a implementa inspecția tehnică periodică (ITP) în fiecare an (față de 2 ani în prezent) pentru autoturismele mai vechi de 12 ani mi se pare o idee bună.

 

Argumentul principal al celor de la R.A.R. este, evident, creșterea siguranței rutiere. În sprijinul acestei propuneri, instituția citează o serie de statistici proprii care mi s-au părut foarte interesante.

 

De exemplu, știați că vârsta medie a automobilelor înmatriculate în România a fost de 12,06 ani în 2016, comparativ cu 8,63 ani în 2009? Nici eu.

Încă o chestie interesantă: parcursul mediu anual al unui automobil în România este de 12.976 km – deci, nu vă mai cumpărați mașini diesel fraților dacă nu circulați mai mult de 20.000 km pe an.

 

Practic, din cele două statistici de mai sus rezultă că mașinile care va trebui să ajungă anual la ITP sunt cele cu vechime de 12,3 ani și rulaj de peste 160.000 km. Coincidență sau nu, R.A.R. susține că autovehiculele mai vechi de 12 ani înregistrează „procente de neconformitate mai mari decât procentul mediu calculat.”

Pentru cei (nu puțini) care vor considera drept abuzivă această propunere, R.A.R. oferă exemple altor țări europene cu ITP anual. Inspecția anuală este o practică pentru automobilele mai vechi de 3 ani în Letonia, 4 ani în Marea Britanie, 5 ani în Belgia, 6 ani în Austria, Polonia și Finlanda, 7 ani în Suedia, 8 ani în Slovenia, 9 ani în Islanda și Portugalia, 11 ani în Spania. Așadar, 12 ani pentru România este un prag rezonabil.

 

În completarea acestei propuneri, R.A.R. dorește ca primul ITP pentru mașinile noi să nu se mai facă la 2 ani ca în prezent ci la 3 ani, astfel încât schema de efectuare a ITP pentru un autoturism nou să devină 3-2-2-2-1-1- (ani).

 

Instituția dorește implementarea acestor măsuri din 2018. Înainte de încheia și de a vă citi opiniile (abia aștept), aș vrea să adaug un singur lucru: propunerea celor de la RAR  nu valorează nimic atâta timp cât controlul service-urilor autorizate ITP nu va fi înăsprit. Sau, mai la obiect, atâta timp cât inspectorii R.A.R. care trec cu vederea neregulile service-urilor sunt păstrați în funcție.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.