Road Grand Tour The Wall – la mila Sultanului

[Madalin]

 

La un semn deschisă-i calea şi se-aude “Start!” din cort
Și plecă-un ciclist atât de simplu, după biclă și raport.
– Tu eşti Andrei?
– Da-mpărate!
– Ai venit să mi te-nchini?

 

Da, stiu…titlul aduce a o combinatie nefericita de rock psihedelic, o ora de romana de clasa a 12a si ceva telenovele turcesti. Insa, lasand gluma la o parte, articolul este despre prima editie Road Grand Tour The Wall, eveniment ce promite sa devina in scurt timp un clasic al ciclismului de sosea romanesc.

 

La fel ca in aproape toate celelalte weekenduri din aceasta toamna, am fost binecuvantati de o vreme exceptionala. Cu toate ca a fost rece dimineata (na, doar suntem in noiembrie), gradele s-au acumuat in timpul zilei, iar sambata a fost temperatura ideala de pedalat. Dupa o seara de vineri destul de relaxata, in care am ajuns casa devreme si am putut sa ma odihnesc destul (ba chiar am reusit sa incropesc niste paste cu ce mai aveam prin frigider), sambata dimineata a fost oarecum mai agitata, cel putin in primele ore. Nu stiu cum sunteti voi, insa mie imi place ca in dimineata cursei sa ma trezesc devreme, tocmai pentru a avea timp berechet sa imi fac toate tabieturile. Totusi, am reusit eu cumva sa ma intind destul incat sa plec cam tarziu. Telefonul imi arata ca as ajunge la 10 in Pucioasa, ceea ce imi lasa putin pentru luat kit, pregatit bicla si incalzire. Insa traficul slab de sambata dimineata, soarele ce rasarea din ceata de pe campie si o cafea buna au facut drumul mai mult decat agreabil. Odata ajuns la Pucioasa, am parcat langa centrul de informare turistica, mi-am luat kitul si am dat fuga inapoi la masina ca sa ma pregatesc.

 

Planul initial era sa ma vad cu restul echipei Tri Tribe – Triathlon Coaching, adica Ioana Molnar, Alex Diaconu si Alex Ion, ce veneau din Brasov. Aparent, ei s-au lungit si mai mult ca mine, GPSul lor aratand ca ar ajunge undeva la 11.10. Startul era la 11… Le-am urat bafta si m-am dus spre incalzire. Traseul incepea cu 2 urcari, una mai mica si alta mai consistenta, asa ca am incercat sa le fac de cateva ori, iar pe coborari sa ma acomodez cu temperatura. La ultima coborare, chiar cand ma intorceam catre start, un nebun in spate a inceput sa claxoneze isteric. Mare mi-a fost surpriza sa-l vad pe Diaconu, care probabil ca incalcase destule reguli de circulatie incat sa ajunga cu 20 de minute mai repede decat estimarea telefonului. Deabia ce au avut timp sa se schimbe si sa plece spre start. Alex Ion si Ioana inca isi strangeau pantofii cand se dadea numaratoarea inversa.

 

“Neam cu neam urmându-i zborul şi sultan după sultan.”

 

Startul a fost in valuri, la 11 tura lunga (doua bucle de traseu) iar la 11.05 cea scurta. Nefiind antrenat pe cat de mult as fi vrut, am decis sa termin sezonul linistit si sa ma bucur de zona frumoasa de langa Pucioasa. Deci, am ales tura scurta. Am plecat din centru, din acelasi loc de unde se porneste si la BikeExpert Apine Challenge. Primarul orasului ne-a numarat, startul s-a dat si iata ca toti 145 de temerari mergeam sa infruntam urcarile criminale. Am avut si putin noroc, pentru ca problemeletehnice i-au determinat pe organizatori sa tina cursa in sensul invers celui planificat, asa ca am avut placerea de a cobori Sultanul, nu sa il urcam.

 

Se vede ca inca nu avem o scoala de ciclism veritabila, cel putin cand vine vorba de conduita si organizarea pe sosea. Eram in al doilea pluton, primul fiind undeva la 200m in fata. Cu greu am reusit sa ii organizez pe cei 10-15 baieti de langa mine, iar impreuna cu alti 2 participanti sa stabilim o mica morisca. Usor, usor am ajuns la 20m de plutonul fruntas. Ii vedeam pe colegii de la Giant, insa in acel punct, poate manati de dorinta de a ajunge cat mai repede in fata, cei din grupa noastra au inceput sa atace haotic, viteza a scazut, iar primul pluton a inceput sa se indeparteze. Nu m-am panicat, pentru ca memorasem profilul altimetric si stiam ce urmeaza. Urcarea a devenit aburpta…in fata aparea Sultanul. Multi rideri care au tras tare pana acolo au resimtit efortul si au inceput sa ramana in urma. Eu nu eram departe de acea stare, recunosc. In inconstienta mea am intrat in cursa cu o caseta de pinioane de 11-28, iar in urcare am trecut prin plaja de rapoarte insta. Cand maneta de la ergopower mi-a zis ca nu mai am pinioane, parca m-a lovit ceva in directin piept. Urcam dealul tragand de bicla, impingand in picioare, numaram metri pana la varf.

 

Ce am aflat la finalul urcarii este ca, daca esti in gratiile Sultanului, acesta te poate rasplati cu niste coborari de senzatie. Exact asta am primit si eu. Pe coborarea unde multi au cazut, unii destul de grav, am reusit sa scot toata tehnica de mtb din mine si sa ma desprind de restul baietilor, ajungand rapid la 73km/h.

 

Dupa Sultanul a urmat o perioada de acalmie. Din grupul de 20 am ramas doar cativa, vreo 3-4. Am parcurs a doua treime din cursa pe fals plat, intai pe o coborare rapida, in pedalare, undeva la 45 la ora, ca apoi sa incepem iar sa urcam, de data aceasta catre Provita, a doua urcare grea a zilei, insa mult mai scurta. Iar dupa aceasta urma o alta coborare lina, lunga, la capatul careia era ultima urcare, langa Carlanesti, fix prin zona pe unde am plecat in cursa.

 

Daca mai toata cursa planul mi-a functionat cum trebuie, la final nu s-au mai potrivit lucrurile. Eu ma asteptam la 60km, insa in realitate au fost doar 55. Planul era sa plec in ultimii 2 km si macar sa mai urc cateva pozitii in clasament. Insa acei 2 km nu au mai venit. Cativa baieti de langa mine au plecat mai devreme, iar eu nu i-am urmarit pentru ca aveam impresia ca nu o sa poata sa duca atacul 5 km. Dupa ultima urcare de la intrarea in Pucioasa, a urmat in finish rapid in coborare, inapoi spre centru. Terminam prima editie The Wall pe locul 20 la general si 3 la categorie. Eram insa foarte fericit de cursa, de peisaje, de efortul depus, de faptul ca nu am cazut si de vremea frumoasa. Am avut chiar energia sa imi inchid tricoul monu si sa ma ridic pentru un mic dans pe bike, pentru poza de finish.

 

Sursa

[Madalin]

Closed.