Jump to content

Mădălina Pavăl lansează primul album! ”#OameniiSeFacDor cântă povestea mea și a ta”


Sarmaluta
 Share

Recommended Posts

Madalina-Paval-966x543.jpg

Oamenii se fac dor”, un album despre identitate și regăsire, alături de videoclipul-cadou ”Te cuprind”, sunt acum disponibile pe canalul de Youtube Mădălina Pavăl Oficial.

Prin acest concept, Mădălina și muzicienii cu care colaborează au adus în contemporan șapte doine despre dor, ce ne vor face să reevaluăm raportul cu tradiția, folclorul și ce mai înseamnă ele astăzi pentru identitatea noastră fragilă – dor de România, dor de casă, dor de oamenii dragi sau dor de noi înșine. Pentru Mădălina Pavăl, dorul și doina nu-s doar vorbe-n vânt menite sa stârneasca sentimente patriotice – acest album este un proiect despre noi, cei care am uitat de noi, dar vrem să ne redăm nouă.

”Oamenii se fac dor cântă povestea mea și a ta, și a ta, și a ta, și a ta. Cântă povestea așa cum e a fost ea ”scrisă” de fiecare dintre noi. Și cum o scriem mai departe, zi de zi, dor cu dor”, a spus Mădălina.

 

Inspirate din partituri vechi moștenite de la Dimitrie Cantemir, Anton Pann, George Enescu sau Béla Bartók, dar mai ales din experiențe intime bucovinene (versurile sunt scrise chiar de ea), Mădălina Pavăl vine cu interpretari subtile și eclectice ale doinei care te fac să te scufunzi în fotoliu, să închizi ochii și să te lași dus în călătoriile enigmatice ale emoției. Doinele ei, spre deosebire de cele tradiționale, care se cântă acappella și se transmit prin viu grai, implică orchestrații complexe, onirice, levantine, bizantine, baroce, cu arome de jazz și beat-uri de azi.

”Uneori ne e dor de o stare. De un el. Sau de o ea. De copilărie. De primul sărut. Sau ultimul. De bunici. De școală. De acasă. De părinți sau de prietenii plecați să își facă un rost și o viață departe de noi. ”Oamenii se fac dor” conține 7 piese, dar nu sunt despre tristețe. Dorul românesc e ceva doar al nostru. Dar ce bucurie că avem oameni și lucruri de care ni se fac dor. Iar uneori, noi suntem dorul altor oameni. Bucurați-vă de dorurile voastre! Ele vin doar ca să vă spună că sunteți pe drumul cel bun -iubim, trăim, suferim, cădem, ne ridicăm și dansăm!”, mai povestește Mădălina pe Facebook.

Sursa:1music.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.