[19 martie] 1950 – moartea lui Alexandru Vaida-Voevod

[BIS aka OldNab]

 

 

S-a născut într-o familie românească veche şi bogată care se înrudea cu mari personalităţi politice şi bisericeşti din trecutul Transilvaniei, cu episcopul Ioan Bob şi cu Ioan Lemény urmaşul acestuia, iar bunicul său era Alexandru Bohăţel, participant la revoluţia de la 1848. Strămoşii săi erau din Gîrbou şi fuseseră înnobilaţi la 15 noiembrie 1627 de către principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, motiv pentru care şi-a adăugat la nume titlul de Voevod. A fost fiul lui Dionisie Vaida, participant la mişcarea naţională a românilor transilvăneni, pe care a sprijinit-o material şi moral, iar vărul său primar, preotul Gavril Vaida, a fost bunicul mamei lui Corneliu Coposu. Şcoala primară a urmat-o la Cluj, iar liceul la Bistriţa şi Braşov unde s-a format intelectual într-un mediu german, fapt care i-a permis înscrierea la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii din Viena.

 

A fost membru al organizaţiei studenţeşti „România jună”, devenind preşedintele acesteia. La vârsta de douăzeci de ani s-a angajat în mişcarea naţională alături de colegii săi de la universitate. Asupra lor a avut o influenţă aparte juristul şi politicianul Aurel C. Popovici care se afla la studii în oraşul Graz. Anual, la 3/15 mai, Alexandru Vaida-Voevod participa activ alături de colegii săi studenţi la sărbătorirea revoluţiei de la 1848. Interesul său pentru politică a început să crească, astfel încât era prezent la conferinţele organizate de societatea „Politische Gesellschaft” unde erau invitaţi să ţină prelegeri reputaţi profesori, ziarişti sau politicieni. S-a implicat în campania electorală a lui Karl Lueger care a devenit primar al Vienei din partea Partidului Creştin-Social.

 

Doctrina creştin-socialismului austriac a lăsat urme în gândirea sa, explicând accentele de antisemitism, doctrină antidemocratică sau antiliberală. Sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea au fost marcate de antisemitism al cărui purtător de cuvânt era agrarianismul prin intelectualitatea sătească şi prin elitele conducătoare care erau convinse că prin dezvoltarea capitalismului se distrug valorile tradiţionale, iar evoluţia culturii naţionale este distorsionată.

 

Alexandru Vaida-Voevod a colaborat cu Aurel C. Popovici la elaborarea în 1891 a „Replicii” junimii academice române către studenţii maghiari ca răspuns la „Memoriul” studenţilor maghiari de la universităţile din Budapesta şi Cluj. „Replica” s-a bucurat de succes în rândul opiniei publice internaţionale, iar în 1892 a fost tipărită în cinci limbi de circulaţie europeană. Prin acest document, bazat pe legile şi datele statistice oficiale ale statului maghiar erau evocate autonomia naţională, federalismul şi separarea românilor şi a ungurilor din punct de vedere politic, astfel încât fiecare să aibă propriul teritoriu naţional în cadrul Imperiului Habsburgic.

 

În 1893 a vizitat România şi a luat parte la Sibiu la Conferinţa Naţională a Partidului Naţional Român, partid de care şi-a legat destinul. La Conferinţa de la Sibiu, preşedinte al partidului a fost ales dr. Ioan Raţiu şi s-a hotărât elaborarea unui „Memorandum” al românilor, adresat împăratului de la Viena. „Memorandumul” a fost redactat pentru a susţine revendicările românilor din imperiu şi a denunţa politica de asuprire naţională şi intoleranţa practicată de guvernul de la Budapesta. Alexandru Vaida-Voevod a asistat la elaborarea proiectului de către Iuliu Coroianu în casa bunicului său, Alexandru Bohăţel. Împăratul Franz Joseph a refuzat să acorde o audienţă delegaţiei, iar semnatarii şi conducătorii acţiunii au fost trimişi în judecată.

 

A făcut parte dintr-un Comitet Naţional care a ţinut locul celor întemniţaţi, iar pe manifestul lansat în timpul procesului de la Cluj apare semnătura sa, alături de cea a preotului Vasile Lucaciu. Cariera de ziarist şi-a început-o la ziarul „Dreptatea” din Timişoara. În 1896, Vaida a reuşit să-i determine pe colegii săi români de la Universitatea din Viena să pregătească manifestaţiile împotriva Mileniului, sărbătoare a Ungariei care marca un mileniu de la stabilirea maghiarilor pe teritoriul ţării. Iniţiativa studenţească a fost sprijinită de cercurile naţionaliste austriece şi de presa vieneză. A reuşit să mobilizeze studenţimea pentru a lua parte la trei adunări de protest la Universitate, în sala Wimberger şi în Prater.

 

În 1899, după terminarea studiilor, a început să practice medicina, în timp desfăşurând şi o activitate în cadrul Partidului Naţional Român, unde s-a situat până la moartea lui Ioan Raţiu în gruparea care îl susţinea pe preşedinte. După închegarea mişcării neoactiviste din jurul ziarului „Libertatea” apărut la Orăştie, a trecut în tabăra curentului politic decis să reorganizeze partidul şi să adopte un program nou corespunzător schimbărilor care s-au produs în imperiu şi în societatea românească.

 

S-a implicat în pregătirea şi desfăşurarea Conferinţei PNR-ului din 10 ianuarie 1905 de la Sibiu care a adus triumful noului val activist din care mai făceau parte Iuliu Maniu, Aurel Vlad şi Nicolae Comşa. Ulterior, activat ca deputat în Parlamentul de la Budapesta unde s-a distins ca unul din deputaţii cu vederi democratice. Deşi în 1905 Vaida a înregistrat un eşec în prima campanie electorală pentru Parlamentul Ungariei, el a fost ales ca deputat la mai puţin de un an, prin decretarea de alegeri anticipate. A reuşit să îşi păstreze mandatul până în 1918 când s-a destrămat imperiul.

 

Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuţie deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România. Pe 29 septembrie/12 octombrie 1918, la Oradea s-au desfăşurat lucrările Comitetului Executiv al Partidului Naţional Român. În cadrul acestora s-a hotărât ca naţiunea română din Austro-Ungaria, „liberă de orice înrâurire străină”, să-şi aleagă „aşezarea ei printre naţiunile libere”. Rezoluţia Comitetului Executiv a fost citită de către Alexandru Vaida-Voevod în Parlamentul din Budapesta pe 5/18 octombrie. Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, unde cei 1228 de delegaţi aleşi ai românilor „din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească” au votat Rezoluţia Unirii care „decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”. După acest eveniment istoric, Vaida devine membru al Consiliului Dirigent, pentru a pregăti unificarea administrativă cu Vechiul Regat şi s-a numărat între cei patru delegaţi ardeleni care au adus regelui Ferdinand I Rezoluţia Unirii pentru a fi ratificată.

 

Pe 24 martie 1945 este arestat de autorităţile comuniste, iar în 1946 este pus în arest la domiciliu la Sibiu, unde îşi petrece restul vieţii, până la moartea sa în 1950, la vârsta de 78 de ani.

 

 

SURSĂ: Frontul Patrioţilor Români.

Edited March 24, 2023 by BIS aka OldNab

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.

[BIS aka OldNab]

Topic deschis pentru următoarele 72 de ore.