Jump to content

Anglia: Școlile primare ar urma să reia activitatea pe 1 iunie, a anunțat premierul Boris Johnson.


Madalin
 Share

Recommended Posts

boris-johnson.jpg

 

Guvernul britanic intenționează să redeschidă parțial școlile începând cu 1 iunie, de când ar urma să își reia activitatea și unele magazine, într-una din primele faze de ușurare a perioadei de izolare, a anunțat duminică seară premierul Boris Johnson, citat the The Guardian. Primele măsuri de relaxare, foarte limitate, vor fi introduse de miercuri, când vor fi permise mai multe activități în aer liber. Școlile ar urma să fie deschise, la nivel de învățământ primar, înaintea deschiderii altor unități, precum unele baruri și restaurante, care ar putea să se redeschidă în iulie.

 

Elevii de gimnaziu și liceu care își vor da examenele anul viitor vor avea ocazia să se vadă cu profesorii lor înainte de sfârșitul actualului semestru, dar nu există niciun plan pentru ceilalalți elevi din învățământul secundar să revină la școală înainte de începutul următorului an școlar.

 

Tot The Guardian notează că anunțul a fost primit cu scepticism în rândul directorilor de școală. Publicația citează o directoare care apreciază că termenul de 1 iunie este “optimist” și că guvernul a îngreunat situația prin decizia ca elevii din școala primară să fie primii care revin la clasă, ei fiind dificil de administrat din punctul de vedere al distanțării sociale.

 

Un anunț al guvernului Johnson în privința școlilor era așteptat cu nerăbdare, iar săptămâna trecută începuseră să fie vehiculate informații cu privire la o redeschidere începând cu 1 iunie.

 

La sfârșitul săptămânii, planurile păreau abandonate după ce sindicatele din învățământ au emis o poziție dură cu privire la eventuala redeschidere la acea dată, apreciind că școlile nu pot fi redeschise atât timp cât nu e pus la punct un regim sever de testare pentru noul coronavirus, după cum scria, vineri, același ziar. În Marea Britanie sistemul de învățământ fiind descentralizat, guvernele din Scoția și Țara Galilor anunțaseră deja că școlile nu vor fi redeschise pe 1 iunie.

 

Marea Britanie, țară grav afectată de coronavirus, s-a numărat printre ultimele din Europa care a decis închiderea școlilor, în martie.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.