Jump to content

Meleşcanu s-a înscris în partidul lui Voiculescu


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Teodor Meleşcanu s-a înscris în PP-USL, partidul fondat de Dan ...

 

 

 

Teodor Meleşcanu a anunţat marţi că s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) fondat de Dan Voiculescu.

 

"După o viaţă întreagă dedicată proiectelor social-liberale, asumarea identităţii umaniste este un pas firesc, care răspunde atât reperelor pe care le-am promovat întotdeauna - demnitate, echilibru, pragmatism – cât şi aşteptărilor concrete ale naţiunii noastre. Românii îşi doresc un proiect politic nou, capabil să depăşească vechile conflicte şi inerţii, să construiască trainic, nu să dărâme. Am încredere că umaniştii pot genera o astfel de schimbare şi mă voi strădui să contribui cu întreaga mea experienţă la succesul acestui proiect”, a transmis Teodor Meleşcanu, potrivit unui comunicat de presă al PPUSL.

 

Fostul ministru de Externe devine primul senator al acestei formaţiuni şi va fi coleg de partid cu europarlamentarul Maria Grapini, dar şi cu fostul ministru al Mediului Graţiela Gavrilescu, cu care a mai fost şi în ALDE, precum şi în Partidul Forţa Naţională.

 

De altfel, senatorul Teodor Meleşcanu a ajuns, odată cu această schimbare, în al şaselea partid din cariera sa politică, după ce a fost membru PDSR, APR, PNL, ALDE şi Forţa Naţională.

 

 

SURSĂ: Mediafax.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.