Jump to content

CCR pendinte: noțiunea de „clădire” în sfera de aplicabilitate a taxelor și impozitelor locale


Madalin
 Share

Recommended Posts

În data de 21.07.2020 s-a constituit un nou dosar (1039D/2020) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. 453 lit. (b) din Codul fiscal (cauza Peștera Wind Farm S.A.).

 

Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este primul dosar în care această dispoziție formează obiectul unui control de constituționalitate.

 

Instanţa de trimitere este Tribunalul București, care a hotărât să suspende judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ:

 

Art. 453 (extras)
În înţelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
b) clădire – orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite, inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene.

Dispozițiile din Constituție în raport de care se va efectua controlul de constituționalitate au următorul conținut normativ:

Art. 1 (extras) – Statul român
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Art. 20 – Tratatele internaţionale privind drepturile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Art. 44 (extras) – Dreptul de proprietate privată
(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

Art. 45 – Libertatea economică
Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.

Art. 53 – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi
(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Art. 56 (extras) – Contribuții financiare
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale.

Art. 135 (extras) – Economia
(1) Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.

Art. 136 (extras) – Proprietatea
(5) Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.