Jump to content

Klopp şi Pep Guardiola au criticat dur noul format al Champions League: "Avem nevoie de 400 de zile pe an"


LorenaRx
 Share

Recommended Posts

Jurgen Klopp şi Pep Guardiola, antrenorii echipelor engleze de fotbal Liverpool, respectiv Manchester City, au criticat vineri noul format al Ligii Campionilor, la câteva zile după ce şi-au exprimat rezervele legate de efemerul proiect al Super Ligii, transmite AFP.

image.thumb.png.93d6e93a1a1d6300802bba2ff768703c.png

Klopp şi Guardiola au criticat creşterea numărului de meciuri presupusă de noul format al Ligii Campionilor.

 

"Este foarte bine că Super Liga nu mai este pe masă, însă noua Ligă a Campionilor nu este genială", a declarat Klopp într-o conferinţă de presă înaintea meciului de campionat cu Newcastle United.

Klopp şi Pep Guardiola au criticat dur noul format al Champions League: "Avem nevoie de 400 de zile pe an"

"Nu poţi să introduci tot mai multe meciuri", s-a plâns tehnicianul german, câştigător al Ligii Campionilor cu Liverpool în 2019. "Singurii oameni care nu sunt întrebaţi niciodată nimic sunt antrenorii, jucătorii şi suporterii. UEFA nu ne-a consultat", a adăugat el.

 

"Suntem deja la limită. Credeţi-mă, când toţi antrenorii gândesc acelaşi lucru, e dovada că se merge puţin prea departe", a spus germanul.

 

UEFA a anunţat luni extinderea Ligii Campionilor începând din anul 2024, de la 32 la 36 de echipe. În acest minicampionat fiecare echipă va juca 10 meciuri împotriva a 10 adversari diferiţi, înaintea fazelor eliminatorii, această reformă însemnând 100 de meciuri în plus faţă de actualul format.

 

Guardiola este şi el îngrijorat de acest calendar foarte încărcat şi de pericolele pentru integritatea fizică a jucătorilor.

 

"Tot fotbalul cere mai multă calitate, iar ei (UEFA) optează pentru cantitate", a reacţionat spaniolul, cu două zile înainte de finala Cupei Ligii engleze împotriva lui Tottenham Hotspur.

 

"Poate că va trebui să cerem la UEFA şi FIFA să prelungească anul. Poate că am putea avea 400 de zile pe an", a afirmat ironic tehnicianul lui City, dublu câştigător al Ligii Campionilor cu FC Barcelona.

 

Guardiola a acuzat UEFA că nu ţine cont de riscul ca fotbaliştii să se accidenteze din cauza numărului mare de meciuri. "Jucătorilor le place să joace, dar uneori apar accidentările. Bineînţeles că UEFA ştie asta, dar îi pasă? Câtuşi de puţin", a subliniat el.

 

Klopp şi Guardiola au exprimat critici şi la începutul săptămânii după ce douăsprezece mari cluburi, printre care Liverpool şi Manchester City, au anunţat că înfiinţează Super Liga, o competiţie aproape închisă, înainte de a renunţa în faţa amplorii reacţiei de indignare.

 

Sursa: digisport.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.