Jump to content

Încă o plecare de la Universitatea Craiova? "Nu m-a contactat nimeni, voi vedea unde merg"


LorenaRx
 Share

Recommended Posts

Antoni Ivanov (25 de ani), mijlocașul bulgar al Universității Craiova, ar trebui să revină la formația din Bănie, după ce a fost împrumutat la FC Voluntari în a doua parte a sezonului trecut, dar jucătorul spune că nu a mai primit niciun semn din partea oltenilor.

image.thumb.png.45fba573837cd66fb176accc2ece8d0d.png

 

Ivanov, sosit în fotbalul românesc la Gaz Metan Mediaș, în 2018, a fost transferat de Universitatea Craiova, un an mai târziu, pentru 150.000 de euro. Mijlocașul central, care a strâns doar 32 de meciuri și două goluri, a trecut prin mai multe accidentări și a preferat să meargă la FC Voluntari, sub formă de împrumut.

Antoni Ivanov: "Nu am mai fost contactat de nimeni, nici măcar de Craiova"

Bulgarul a evitat retrogradarea cu FC Voluntari, însă acum este din nou accidentat și spune că nu a fost contactat de nimeni de la Universitatea Craiova, formație la care ar trebui să revină în această vară, având în vedere că mai are un an de contract. Ivanov spune că n-ar exclude varianta plecării de la formația patronată de Mihai Rotaru.

 

"Universitatea Craiova, spre deosebire de alte echipe, are nevoie de mulți jucători, pentru că sunt obiective înalte și se doresc trofee. Cel mai important e campionatul, pentru că n-a mai fost câștigat de 30 de ani și există tensiune, e normal. Asta este diferența între Craiova și celelalte echipe la care am fost.

 

Am stat un an și jumătate la Craiova, apoi m-am accidentat. O fractură la al cincilea os metatarsian și am lipsit trei luni. După aceea, mi-a fost greu să revin în formă și am ajuns la un acord să fiu împrumutat.

 

A fost important că am jucat la Voluntari, am revenit în formă, dar, din nefericire, nici aici nu am reușit să joc tot sezonul, pentru că m-am accidentat din nou. De aceea sunt puțin supărat, dar se mai întâmplă. Ultimul meu meci a fost acum 3-4 săptămâni, când m-am accidentat singur. La un duel cu un adversar, nu am călcat bine și meniscul mi-a fost afectat.

 

Vestea bună este că am reușit să revin acasă și să-i văd pe cei dragi. Încerc să rămân pozitiv. Nu am început încă tratamentul, aștept vești de la medic. Nu am mai fost contactat de nimeni, nici măcar de Craiova. Aștept să mi se încheie împrumutul (n.r - pe 30 iunie), iar apoi voi vedea unde merg. Aștept să mă recuperez, să revin la Craiova și să fiu din nou în formă.

 

Sper să joc din nou și să primesc o ofertă mai bună. Nu contează dacă voi continua la Craiova sau în altă parte. Obiectivul e să mă dezvolt. N-am fost contactat de cluburi din Bulgaria, dar nu prea mi-aș dori să revin în țară, pentru că știu care e situația acolo. Prefer să rămân în străinătate", a declarat Ivanov, într-un interviu acordat pentru publicația bulgară Sportal.

 

  • Ludogorets II, Akademik Svishtov, Spartak Pleven, FC Sozopol, Montana, Septemvri Sofia și Gaz Metan Mediaș sunt echipele la care a mai jucat Ivanov
  • 30 iunie 2022 este data la care îi expiră contractul cu Universitatea Craiova

 

Sursa: digisport.ro

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.