Jump to content

410 locuri alocate pentru anul 2022 în vederea formării inițiale a polițiștilor locali


Madalin
 Share

Recommended Posts

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1 din 3 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 191/2021 privind formarea iniţială, în anul 2022, în instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere.

 

Astfel, instituţiile de formare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne alocă, în anul 2022, un număr de 410 locuri în vederea formării iniţiale a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere, precum şi un număr de 15 locuri în vederea parcurgerii modulului de management.

 

Programele de formare inițială se organizează la forma de învăţământ cu frecvenţă. Grupele de studiu sunt compuse dintr-un număr cuprins între 15 şi 35 de cursanţi.

 

Achitarea cheltuielilor de şcolarizare privind programele de formare iniţială şi modulele de management, precum şi a cheltuielilor de cazare şi servire a hranei se realizează de către structurile poliţiei locale, în baza contractelor de formare profesională încheiate în acest scop.

 

Intrare în vigoare: 3 ianuarie 2022

 

Sursa

 

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.