[5 iulie] 1962 - independenţa Algeriei

[BIS aka OldNab]

 

 

 

La 5 iulie 1962, la Alger, era proclamată oficial independența țării. Ostilitățile încetaseră cu câteva luni mai devreme, imediat după semnarea Acordurilor Évian în martie 1962, care au pus capăt celor opt ani de război sângeros dintre Franța și Algeria. O analiză RFI France a evenimentelor, în ordine cronologică.

 

■ 8 mai 1945 : Masacrele din Sétif, Guelma și Kherrata

În timp ce Franța și aliații săi sărbătoreau sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, partidele naționaliste algeriene organizează o manifestație în Sétif, un oraș din regiunea Constantinois, la 300 de km la est de Alger.

Vor să aducă la cunoștință care le sunt cererile în acest departament francez, în care inegalitățile dintre europenii din Algeria și algerieni au fost instituționalizate (în special în ceea ce privește impozitele, justiția penală, serviciul militar, accesul la funcțiile publice, remunerația în serviciul public sau accesul la educație).

 

Un tânăr de 22 de ani fluturând steagul algerian a fost ucis de către un polițist. Protestatarii sunt arestați, torturați și executați rapid. Bilanțul este de-a dreptul înfricoșător: unii istorici vorbesc despre 45.000 de morți. Mișcarea de protest s-a extins și în satele din jur, în special în Guelma și Kherrata. Acest eveniment este considerat punctul de plecare pentru Războiul algerian care a izbucnit în 1954.

 

■ 1 noiembrie 1954 : Înființarea Frontului de Eliberare Națională

Frontul de Eliberare Națională (FLN) a fost creat în urma mai multor atacuri împotriva francezilor stabiliți în Algeria. Atunci s-a dat startul luptei armate.

 

■ 5 novembre 1954 : Franța trimite trupe în Algeria

François Mitterrand, ministrul de Interne declară: „Acțiunile algerienilor fellagha nu lasă loc de negocieri [...]. Ele nu duc decât la război”. Un organism represiv este înființat pe teritoriul algerian, dar și în Franța metropolitană, unde comunitatea imigranților este în mod deosebit supravegheată.

 

În 1954, Mișcarea Națională Algeriană (MNA), foarte populară în rândul imigranților algerieni, dirijată de Messali Hadj se desprinde de FLN. Rivalitatea dintre cele două formațiuni politice, FLN și MNA, dezbină comunitatea algeriană.

 

■ 1 aprilie 1955 : Este instaurată starea de urgență

La câteva luni după cele treizeci de atacuri de la 1 noiembrie („La Toussaint rouge”), are loc răscoala din Aurès, când se concluzionează că legislația „nu poate face față unui război civil”. Așa că Adunarea Națională declară stare de urgență timp de șase luni în Algeria și legalizează perchezițiile, interzicerea șederilor și arestul la domiciliu pentru „orice persoană care încearcă să obstrucționeze acțiunea autorităților publice”.

 

■ 11 septembrie 1955 : „Chestiunea algeriană” în cadrul ONU

Chestiunea algeriană a fost tema centrală a celei de-a zecea ședințe a Adunării Generale a ONU. Un biroul al delegației FLN este deschis la New York în aprilie 1956, FLN hotărând să acționeze „în vederea transformării chestiunii algeriene în realitate pentru întreaga lume cu sprijinul aliaților”.

 

■ 6 ianuarie 1956 : „ziua roșiilor”

În timpul unei călătorii în Alger, noul președinte al Consiliului, Guy Mollet, se confruntă cu furia francezilor stabiliți în Algeria, așa numiții „pieds-noirs”, din cauza numirii generalului Catroux în funcția de ministru rezident în Algeria, decizie pe care europenii o consideră a fi favorabilă în negocierile cu separatiștii algerieni.

 

Guy Mollet decidă să trimită recruți și militari rechemați din contingent în departamentele din Algeria, ajungând la un efectiv cuprins între 180.000 și 200.000 de soldați. În total, peste 1,5 milioane de tineri au participat la conflictul algerian. La întoarcere mulți rămân traumatizați din cauza evenimentelor trăite.

 

■ 7 ianuarie 1957- 31 octombrie 1957 : începutul Bătăliei pentru Alger

Generalul Massu era responsabil de menținerea ordinii în Alger. El conduce Divizia 10 Parașutiști și pătrunde în oraș cu 8.000 de oameni. FLN a răspuns cu aceeași monedă, la care se adaugă o grevă generală care a început pe 28 ianuarie. La rândul său, armata împarte orașul în sectoare și încercuiește cartierele „arabe”. Armata franceză generalizează utilizarea torturii.

 

■ 8 februarie 1958 : Masacrul de la Sakiet-Sidi-Youssef

Forțele aeriene franceze bombardează satul Sakiet Sidi Youssef aflat la granița dintre Tunisia și Algeria. În Sakiet Sidi Youssef se afla un cantonament de rebeli algerieni ai Armatei de Eliberare Națională (ALN). Peste 70 de persoane au murit și o sută au fost rănite. Acest eveniment este considerat o importantă etapă premergătoare căderii celei de-a Patra Republici Franceze care a dus la revenirea la putere a generalului de Gaulle.

 

■ 12 februarie 1958 : Henri Alleg publică „La Question”

Directorul cotidianului Alger Républicain, interzis din 1955, Henri Alleg este arestat la 12 iunie 1957. În cartea sa, el descrie cele patru săptămâni petrecute în mâinile parașutiștilor armatei franceze. „La Question” este o relatare autobiografică în care el descrie abuzurile pe care le-a suferit.

 

■ 13 mai 1958-1 iunie 1958 : sosirea generalului de Gaulle

La Alger, francezi și algerieni manifestează pentru Algeria franceză. Generalul Salan, comandantul șef al forțelor din Algeria fraternizează cu manifestanții, formează un Comitet al Salvării Publice condus de generalul Massu și declară că va exercita puterea din acel moment.

 

Aceste evenimente duc la demisia lui Pierre Pfilmin, președintele Consiliului. Președintele René Coty apelează la generalul de Gaulle. Acesta obține învestitura la 1 iunie cu 329 voturi pro și 224 împotriva. Își poate înființa cabinetul după consultarea liderilor istorici ai partidelor politice. La 4 iunie, învestit cu puteri depline, generalul de Gaulle pleacă la Alger. Ține un discurs deliberat ambiguu, în care se poate identifica toată lumea și în care își poate proiecta propriile speranțe. Sintagma „V-am înțeles” a generalului devine istorică.

 

■ 19 septembrie 1958 : un guvern pentru Algeria

Primul guvern provizoriu al Republicii Algeriene (GPRA) este instaurat avându-l la conducere pe Ferhat Abbas, reprezentant al curentului naționalist. La 23 octombrie 1958, generalul de Gaulle a propus „pacea celor viteji”. GPRA însă îi refuză propunerea.

 

■16 septembrie 1959 : dreptul la autodeterminare al algerienilor

Generalul de Gaulle proclamă dreptul la autodeterminare al algerienilor propunând secesiunea, francizarea sau asocierea. GPRA refuză și cere independența. GPRA își desemnează negociatorii: Ahmed Ben Bella, unul dintre fondatorii FLN și tovarășii săi reținuți în Franța. De Gaulle refuză.

 

■ 24 ianuarie 1960 : săptămâna baricadelor

Dreptul acordat poporului algerian de a decide cu privire la statutul său politic are efectul unei bombe în rândul susținătorilor Algeriei franceze, care văd această politică ca pe un abandon din partea Parisului.

Când președintele Republicii îl destituie pe generalul Jacques Massu, care conduce corpul armatei din Alger, ei se revoltă împotriva puterii existente. Rebelii îi au în frunte pe Joseph Ortiz, Jean-Jacques Susini și pe deputatul Pierre Lagaillarde. Bilanțul a fost estimat la 20 de morți și 150 de răniți. Această revoltă a fost numită „săptămâna baricadelor”.

 

■ 8 ianuarie 1961: referendum privind dreptul la autodeterminare

 

■ 1 februarie 1961: crearea OAS

Organizația Armata Secretă (OAS) reunește activiști militari și civili care se opun independenței Algeriei. În urma exploziilor, atacurilor individuale sau colective întreprinse de această organizație mulți oameni au fost uciși atât în Algeria, cât și în Franța.

 

■ 22 aprilie 1961: puciul generalilor

 

■ 17 octombrie 1961

Represiunea violentă a unei demonstrații a algerienilor la Paris, care protestau împotriva restricțiilor impuse musulmanilor francezi din metropolă. Zeci de algerieni au fost uciși (între 150-200), cadavre sunt găsite în Sena. Sute de răniți și peste 10.000 de arestări.

 

■ 25 februarie 1962

În Alger, trei zile de raiduri și bombardamente au ucis 109 persoane.

 

■ 18 martie 1962

Semnarea acordurilor Évian. Un referendum este organizat în Franța pe 8 aprilie și în Algeria pe 1 iulie. 90,7 % dintre alegătorii din Franța metropolitană și 99,72% dintre alegătorii din Algeria aprobă acordurile Évian.

 

■ 5 iulie 1962

Este proclamată independența Algeriei.

 

 

SURSĂ: RFI.