[31 august] 1991 - independenţa Kârgâzstanului

[BIS aka OldNab]

 

 

Statul kirghiz a atins întinderea teritorială maximă după înfrângerea Hanatului Uigurilor în 840 e.n. După aceea, kirghizii au avansat până la munții Tian-Șan și au dominat acel teritoriu timp de aproximativ 200 de ani.

 

În secolul al XII-lea, însă, dominația kirghiză s-a limitat la munții Altai și munții Saian din cauza expansiunii mongolilor. Odată cu creșterea Imperiului Mongol în secolul al XIII-lea, kirghizii au migrat spre sud, dar au fost cuceriți de Ginghis Han în 1207.

 

Izvoarele chinezești și musulmane din secolele al VII-lea–al XII-lea descriu pe vechii kirghizi ca fiind oameni cu păr roșcat, pielea albă și ochi albaștri, trăsături ce au fost interpretate ca sugerând origini slave. Dat fiind că aceste studii au fost publicate în perioada sovietică, originea slavă a poporului kirghiz nu beneficiază de multă credibilitate. Din cauza migrărilor, cuceririlor, căsătoriilor mixte și asimilării, numeroase grupuri etnice kirghize care locuiesc astăzi Asia Centrală și de Sud-Vest au origini amestecate, provenite adesea din fragmente ale numeroaselor triburi diferite, deși vorbesc limbi similare.

 

La începutul secolului al XIX-lea, partea sudică a ceea ce este astăzi Kârgâzstan a fost cucerită de Hanatul Kokand. Teritoriul, denumit în rusă Kirgizia, a fost inclus oficial în Imperiul Rus în 1876. Cucerirea rusească a fost întâmpinată cu revolte împotriva autorității țariste, și mulți kirghizi au ales să se refugieze în Munții Pamir și în Afganistan.

 

Reprimarea revoltei din 1916 din Asia Centrală a determinat emigrarea multor kirghizi în China. Întrucât numeroase alte grupuri etnice din regiune au ajuns să trăiască în mai multe state învecinate într-o vreme când frontierele erau mai permeabile și mai puțin reglementate, trecerea înainte sau înapoi peste munți era frecventă, în funcție de țara în care viața era considerată a fi mai bună.

 

Puterea sovietică a fost instaurată în regiune în 1919, fiind înființată Provincia Autonomă Kara-Kirghiz în cadrul RSFS Rusă (termenul de Kara-Kirghiz a fost utilizat în anii 1920 pentru a face distincția între acest popor și kazahi, care erau atunci denumiți tot kirghizi). La 5 decembrie 1936, s-a înființat Republica Sovietică Socialistă Kirghiză ca republică a Uniunii Sovietice cu drepturi depline.

 

În anii 1920, viața culturală, educativă și socială a Kârgâzstanului s-a dezvoltat considerabil. Analfabetismul a fost drastic redus, și a fost impusă limba rusă. Multe aspecte ale culturii naționale kirghize au fost păstrate în ciuda suprimării activității naționaliste în timpul lui Stalin.

 

Primii ani de glasnost nu au avut efecte asupra climatului politic din Kârgâzstan. Cu toate acestea, presa republicii a putut adopta idei mai liberale, iar Uniunea Scriitorilor a înființat o nouă publicație, Literaturnî Kirghizstan. Grupurile politice neoficiale au rămas interzise, dar în 1989 s-au putut înființa organizații pentru tratarea problemei lipsei locuințelor.

 

În 1989 au apărut proteste împotriva politicii discriminatorii a guvernului sovietic, care se manifestau prin îndepărtarea etnicilor kirghizi din marile orașe și colonizarea cu ruși sau cu locuitori din alte zone ale Uniunii Sovietice (conform ultimului recensământ sovietic din 1989, etnicii kirghizi reprezentau aproximativ 22% din populația orașului Frunze (Bișkek), peste 60% fiind ruși, ucraineni și oameni din alte țări slave. Kârgâzstanul a fost cea mai rusificată republică a URSS, conform acestui recensământ, peste 36% din cetățenii kirghizi declarând rusa ca prima lor limbă).

 

În iunie 1990, tensiunile etnice între uzbeci și kirghizi au ieșit la suprafață în Provincia Oș, unde uzbecii erau majoritari. Au izbucnit confruntări violente, care au durat până în august 1990.Până în 1990, Mișcarea Democratică din Kârgâzstan (KDM) devenise o forță politică susținută în Parlament. Askar Akaev, președintele liberal al Academiei Kirghize de Științe, a fost ales președinte în octombrie 1990. În ianuarie 1991, Akaev a reformat structurile guvernamentale și a numit un nou guvern compus mai ales din politicieni tineri și reformiști.

 

În decembrie 1990, Sovietul Suprem a votat schimbarea denumirii republicii în Republica Kârgâzstan. În februarie 1991, numele capitalei, Frunze, a fost schimbat înapoi la vechiul nume Bișkek. În ciuda acestor schimbări de formă, realitățile economice lucrau împotriva secesiunii față de URSS. Într-un referendum privind păstrarea Uniunii Sovietice în martie 1991, 88,7% din votanți au aprobat propunerea de a păstra Uniunea Sovietică sub forma unei „federații înnoite”.

 

La 19 august 1991, când Comitetul de Stat de Urgență a preluat puterea la Moscova, a fost o tentativă de a-l înlătura de la putere pe Akaev din Kârgâzstan. După eșecul loviturii de stat, Akaev și vicepreședintele German Kuznețov și-au anunțat demisiile din Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, împreună cu întregul birou și secretariat. După aceasta, Sovietul Suprem a votat pentru declararea independenței la 31 august 1991.

 

În octombrie 1991, Akaev a candidat fără adversari și a fost ales președinte al noii republici independente prin vot direct, și a primit 95% din voturi. Împreună cu reprezentanții a șapte alte republici, el a semnat Tratatul Noii Comunități Economice. În cele din urmă, la 21 decembrie 1991, Kârgâzstan, împreună cu celelalte foste republici sovietice din Asia Centrală, a aderat la Comunitatea Statelor Independente. Kârgâzstan a obținut independența deplină în 25 decembrie 1991. A doua zi, pe 26 decembrie 1991, Uniunea Sovietică a încetat să mai existe. În 1992, Kârgâzstan a aderat la ONU și la OSCE.

 

„Revoluția Lalelelor”, de după alegerile parlamentare din martie 2005, l-a obligat pe președintele Akaev să demisioneze la 4 aprilie 2005. Liderii opoziției au format o coaliție și un nou guvern condus de președintele Kurmanbek Bakiev și de primul ministru Feliks Kulov.

 

Stabilitatea politică a rămas subțire, însă, diferite grupări și facțiuni suspectate de legături cu crima organizată dând lupte pentru putere. Trei dintre cei 75 de membri ai Parlamentului aleși în martie 2005 au fost asasinați, și alt parlamentar a fost asasinat la 10 mai 2006 la scurt timp după ce a câștigat locul în Parlament al fratelui său în alegeri parțiale. Printre problemele principale din Kârgâzstan se numără privatizarea întreprinderilor de stat, expansiunea influenței occidentale, relațiile interetnice și terorismul.

 

La 6 aprilie 2010, au izbucnit revolte în orașul Talas, și s-au răspândit a doua zi în capitala Bișkek. Birourile președintelui Kurmanbek Bakiev au fost atacate, precum și posturile de radio și televiziune de stat. Ca rezultat, Bakiev a declarat stare de urgență. Cel puțin 40 de oameni au murit ca rezultat al luptelor cu poliția. Guvernul a demisionat și s-a înființat un guvern provizoriu condus de fosta ministră de externe Roza Otunbaeva.