[18 septembrie] 1810 - independenţa Chileului

[BIS aka OldNab]

 

 

Primele urme ale populării actualelor teritorii chiliene datează din perioada perioada Pleistocenului aprox. 35.000 î.e.n. pentru situl preistoric Monte Verde I și 15.000 pentru situl Monte Verde II (sfârșitul Pleistocenului și începutul Holocenului). Aceasta o demonstrează diverse studii. Teritoriul actual al statului Chile a fost locuit de către aborigeni, iar o parte dintre aceștia au trecut Munții Anzi, deplasându-se până în Argentina de astăzi.

 

În epoca precolumbiană țara era populată de diverse triburi indigene, care se instalaseră pe Cordiliera Andină și pe coasta oceanului Pacific. Zonele din nord Aymara și Atacamienii au început să cultive pământul după modelul Inca, aproximativ în sec. XI (terase cu sisteme de irigație). În sec XV Incașii au intrat în posesia teritoriilor situate până la râul Maule. La sud de Aconcagua, s-au instalat populații semi-nomade mapuche. Extrema sudică a țării era populată de diverse triburi, precum: Chonos, Yámanas, Alacalufs și Onas. Pe insula Rapa Nui s-a dezvoltat o cultură polineziană, ajunsă până-n zilele noastre. Mapuche au constituit comunitatea cea mai numeroasă pe teritoriul continental.

 

Fernando Magellan a fost primul explorator european care a pus piciorul, în 1520, pe actualul teritoriu chilian. În 1535, conquistadorii încercau să cucerească teritoriile văii Chile, în lupte cu incașii. Expediția lui Diego de Almagro a fost un eșec. Pedro de Valdivia a revenit în 1536, fiind mai convingător decât predecesorul său. Valdivia a fondat o serie de localități, precum Santiago Noii Extremadura, în 12 februarie 1541 și Valdivia - bn 1545.

 

De asemenea, Valdivia a început o laborioasă campanie militară împotriva triburilor mapuche. În opera sa, Alonso de Ercilla relatează cu multă pasiune războiul de la Araucana, în 1576. În urma unei insurecții mapuche, în 1553, Pedro de Valdivia moare. Principalele intervenții indigene din sud au loc în 1598 și 1655.

 

În 1683, sclavagismul este abolit, astfel, deschizându-se calea spre stabilirea unor relații mult mai durabile între coloniști și mapuches.

 

Pe parcursul unei lungi perioade de timp, fluviul Biobio a fost considerat hotarul între puterea guvernamentală și triburile indigene.

 

Căpitanatul general Chile (Regatul Chile) era, în acea epocă, colonia extremă sudică a Imperiului Spaniol. Prin poziția sa strategică avea menirea de a proteja strâmtoarea Magellan și de a aproviziona, cu materii prime, vice-regatul Peru.

 

La 18 septembrie 1810, un grup de creoli, profitând de invaziile napoleoniene în Spania borbonica, a constituit o juntă, pentru a iniția un proces de autodeterminare. Astfel, a început o perioadă istorică cunoscută sub denumirea Vechea Patrie, care a durat până la dezastrul de la Rancagua, în 1814, când regaliștii au preluat controlul teritoriului. Soldații independentiști s-au refugiat, în număr de 6514, la Mendoza, și, acolo, unindu-se cu trupele provinciei Argentina, în număr de 2600 soldați, au format armata Anzilor. Aceasta din urmă a eliberat Chile în bătălia de la Chacabuco (12 februarie 1817). În anul următor, independența e declarată, și țara e plasată sub autoritatea lui Bernardo O'Higgins, care preia titlul de Comandant Suprem. Reformele sale, însă, nemulțumesc aristocrația și, în 1823, este nevoit să abdice. În următorii 10 ani, Chile e supusă unei serii de reforme menite să organizeze țara. După o serie de victorii ale conservatorilor, în 1829, începe o perioadă de stabilitate. Datorită constituției din 1833, ministrul Diego Portales devine principalul arhitect al organizării teritoriale.

Treptat, țara începe să-și extindă influența atât în nord, cât și în sud. Economia s-a dezvoltat datorită descoperirii zăcămintelor minerale în Chañarcillo și creșterii schimburilor comerciale realizate în portul Valparaíso. Această sursă de prosperitate a produs un conflict cu Peru, pentru supremația maritimă la Oceanul Pacific. Formarea confederației între Peru și Bolivia a fost considerată o amenințare asupra stabilității statului Chilean. Astfel, în 1839, Portales declară război confederației, care se termină cu victoria de la Yungay, în 1839, și dizolvarea alianței. În același timp, se extinde în teritoriile sudice ale araucanilor, populând coloniile Llanquihue, Osorno, Valdivia cu etnici Germani. Regiunea Magellan a fost incorporată, în 1843, cu etnici croați. Și zona Antofagasta a devenit populată.

 

După 30 ani (1831-1861) de guvernare conservatoare, balanța politică a înclinat spre liberali (stânga politică, în accepție anglofonă). În acest timp creșterea economică a fost foarte puternică, datorită exploatărilor de salpetru, în regiunea Antofagasta. Aceste resurse au provocat gelozia boliviană, care a revendicat posesiunea teritoriului. Chiar după semnarea a mai multor tratate, părțile nu au găsit o soluție. Astfel, în 14 februarie 1879, Chile ocupă portul Antofagasta, declarând război Boliviei. La 5 aprilie 1879 are loc bătălia navală de la Iquique.

 

Peru, stat vecin, a semnat, în secret, un pact cu Bolivia, pentru ajutor în caz de război cu Chile și, astfel, începe războiul Pacificului, care se va termina cu victoria chiliană, și ocuparea zonei Antofagasta și regiunilor peruane, Tarapacá, Arica și Tacna. Chile a avut și cu Argentina, probleme similare, cedând o mare parte din Patagonia și Puna de Atacama. Acest conflict s-a terminat cu războiul de la Arauco și, în 1881, pacificarea Araucaniei . În 1888 a fost întegrată și insula Rapa Nui, mai bine cunoscută civilizației vestice ca insula Paștelui.

 

Pe plan intern, conflictul politic între președintele statului și Congres degenerează, în 1891, în război civil. Ca urmare a victoriei Congresului, Chile este declarat republică parlamentară.

 

Arturo Alessandri interprinde o serie de reforme sociale și adoptă constituția de la 1925.

 

Gabriel González Videla a fost ales președinte din partea partidului comunist în 1946.

 

Carlos Ibáñez del Campo preia puterea în 1952.

 

Senatorul Salvador Allende Gossens, membru al Partidului Socialist Chilian, în fruntea Unității Populare (UP, "Unidad Popular"), câștigă alegerile în 1970.

 

În urma unei lovituri de stat, care a avut loc pe 11 septembrie 1973, după bombardarea palatului prezidențial, s-a raportat suicidul președintelui Allende. În consecință, generalul Augusto Pinochet Ugarte, a instaurat o dură guvenare militară, preluând, astfel, puterea în stat.

 

 

SURSĂ: Wikipedia.