[22 septembrie] 1960 - independenţa Maliului

[BIS aka OldNab]

 

 

În 1959, lua ființă, prin unirea Sudanului Francez cu Senegalul, Federația Mali, care și-a proclamat independența la 20 iunie 1960. La nici două luni, Senegalul, condus de Leopold Sedar Senghor, s-a retras din federație și s-a proclamat stat independent (20 august 1960), iar Sudanul Francez a adoptat numele de Republica Mali și și-a declarat, la rândul său, suveranitatea, la 22 septembrie 1960.

 

După proclamarea independenței, istoria Republicii Mali a fost marcată de cei 23 de ani sub conducerea lui Moussa Traoré, un dictator care a introdus regimul partidului unic și marxism-leninismul. În 1991, din cauza sărăciei și a drepturilor democratice, a avut loc înlăturarea dictatorului, printr-o lovitură de stat militară, iar conducerea țării a fost preluată de locotenent-colonelul Amadou Toumani Touré.

 

După un an de pregătire a alegerilor, acesta a refuzat să candideze și a predat puterea reprezentanților civili, în 1992. Noul președinte, Alpha Ouman Konaré, a avut două mandate constituționale. În 2002, alegerile au fost câștigate de generalul Amadou Toumani Touré, reales în 2007. La 22 martie 2012, cu o lună înaintea alegerilor prezidențiale, a avut loc o nouă lovitură militară de stat condusă de căpitanul Amadou Haya Sanogo, care l-a înlăturat de la putere pe președintele Amadou Toumani Touré, refugiat în Senegal.

 

Evenimentele s-au petrecut într-un context de securitate extrem de fragil, având în vedere că Mali s-a confruntat ani la rând cu secesionismul tuareg și, în ultimele două decenii, cu influențele nefaste ale islamismului radical. Situat în subregiunea Africa Occidentală (Sahel) și având vecini Mauritania, Senegalul și Guineea (Vest), Algeria (Nord), Coasta de Fildeș și Burkina Faso (Sud) și Niger (Est), statul Mali are, asemenea altora din Africa, un mozaic de etnii, limbi și dialecte (circa 25 de etnii), la o populație de aproximativ 14 milioane de locuitori.

 

Grupul etnic majoritar este manding, iar limba acestuia (bambara) este vorbită de aproximativ 80% din locuitorii din Mali, stat care are franceza limbă oficială. Ca fapt divers, în limba bambara, mali înseamnă hipopotam.

 

În ciuda acestui mozaic etnic și lingvistic, partea de sud nu a cunoscut conflicte notabile, spre deosebire de nordul dominat de populațiile tuarege. Acestea din urmă sunt înrudite cu grupul berber din nordul Africii, fiind prezent în regiunile deșertice din nordul Mali, din Algeria, din sudul Libiei, din vestul Nigerului și din nordul Burkina Faso.

 

Disoluția imperiului colonial francez a dat startul unei mișcări de formare a unui stat independent tuareg. Autoproclamatul Azawad includea, în viziunea creatorilor săi, teritorii din nordul Mali și din regiunile învecinate. Prima revoltă s-a desfășurat între 1963 și 1965. A urmat cea din perioada 1990-1996, iar conflicte sporadice au avut loc în 2000, 2007 și 2009.

 

Revenind la anul 2012, cu aproape două luni înainte de lovitura de stat a căpitanului Sanogo, au fost reluate luptele în nordul țării dintre forțele guvernamentale și rebelii tuaregi. Conflictul a dus la strămutarea a sute de mii de locuitori, începând cu luna ianuarie, mulți dintre ei refugiindu-se în țările vecine (Algeria, Mauritania, Niger și Burkina Faso), unde seceta serioasă generase o penurie accentuată de alimente și apă potabilă.

 

Între timp, gruparea AQMI (Al-Qaida din Magrebul Islamic/Al-Qaida au Maghreb Islamique), instalată în nordul țării, a creat grave probleme de securitate, acte teroriste și răpiri de persoane (cele mai multe, din Occident), care au afectat masiv veniturile țării.

 

Aliindu-se cu aceasta, rebelii tuaregi, aparținând în principal Mișcării Naționale pentru Eliberarea Azawadului (MNEA), au mărșăluit prin nordul țării după lovitura de stat militară, au alungat forțele guvernamentale din Kidal, Gao și Timbuktu și au proclamat, la 6 aprilie 2012, în mod unilateral, independența noului stat Azawad.

 

Trebuie precizat că, deși capitalele regionale sunt situate la distanțe mari una de cealaltă, având în vedere terenul deșertic și densitatea mică a populației din cele mai mari trei regiuni administrative din partea de nord a Mali (Gao, Kidal și Timbuktu), traversarea regiunii de forțele combatante a fost extrem de facilă.

 

La 11 ianuarie 2013, pentru a opri ofensiva împotriva capitalei maliene Bamako, declanșată de MNEA și AQMI, aliate cu gruparea Ansar Dine, condusă de tuaregul Iyad Ag Ghaly, Parisul a lansat Operația Serval, la care au luat parte câteva sute de militari francezi și zeci de mijloace tehnice de luptă (aeriene și terestre). Participarea militară franceză a fost sporită anual, cu sprijin aliat european și african, în conformitate cu legile internaționale.

 

Misiunea Multidimensională Integrată ONU de Stabilizare în Republica Mali (MINUSMA) a fost înființată prin Rezoluția nr. 2.100 a Consiliului de Securitate al ONU, din 25 aprilie 2013, și are ca scop sprijinirea proceselor politice din țara respectivă și îndeplinirea mai multor sarcini legate de securitate. Misiunea are rolul de a sprijini autoritățile de tranziție din Mali în stabilizarea statului și în implementarea foii de parcurs tranzitorii.

 

În ceea ce privește securitatea, în condițiile rezoluției, misiunea pune accent pe centrele și liniile de comunicare majore, protejarea civililor, monitorizarea drepturilor omului, crearea condițiilor pentru acordarea de asistență umanitară și întoarcerea persoanelor strămutate, extinderea autorității de stat și pregătirea alegerilor libere, în condiții pașnice.

 

Cu toate că, din 2013, grupările care au legături cu Al-Qaida și forțele combatante radicale isalmice au fost dispersate şi, în mare parte, alungate din nordul statului Mali, zone întregi din ţară au scăpat de sub controlul forţelor maliene, franceze şi ale MINUSMA, fiind vizate de atacuri, în pofida semnării, în mai-iunie 2015, a unui acord de pace destinat să-i izoleze definitiv pe jihadişti.

 

În luna ianuarie 2019, ministrul român și cel canadian ai afacerilor externe  anunțau că România va participa cu militari și elicoptere de transport în cadrul MINUSMA, ulterior încheierii misiunii forțelor canadiene în Gao. Potrivit celor doi, dialogul pe această temă începuse în decembrie 2018, cu prilejul participării la reuniunea ministerială NATO.

 

De altfel, în luna mai 2013, delegaţia României la Conferinţa internaţională la nivel înalt a donatorilor pentru dezvoltarea Mali, care s-a desfăşurat la Bruxelles, anunța intenţia țării noastre de a contribui financiar la eforturile internaţionale pentru redresarea durabilă în zonă. De asemenea, la sfârșitul lui septembrie 2013, ministrul afacerilor externe al României anunțase că autorităţile competente de la București analizează oportunitatea participării cu o unitate specializată la MINUSMA.

 

La misiunea din Mali, România participă cu mijloace tehnice și efective militare alături de peste 50 de state membre ale ONU. Potrivit reprezentanților Națiunilor Unite, din cauza numărului mare de victime din
rândul forțelor pacificatoare (câteva sute, din 2013 până în prezent) și a situației de securitate, MINUSMA poate fi considerată cea mai letală operaţie de menţinere a păcii din lume.

 

 

SURSĂ: Ministerul Apărării Naţionale.