Jump to content

Rishi Sunak a devenit primul premier de culoare din istoria Marii Britanii


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

sunak2.JPG

 

 

Rishi Sunak, declarat luni noul lider al Partidului Conservator de şeful Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, a fost numit oficial marţi premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea după ce suveranul britanic a acceptat demisia lui Liz Truss, care s-a aflat la guvernare pentru doar 49 de zile, transmit agenţiile internaţionale de presă.

 

Noul lider conservator a fost invitat să formeze guvernul de către regele Charles al III-lea cu prilejul întâlnirii pe care au avut-o marţi la Palatul Buckingham, după plecarea lui Truss, premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit.

 

Sosit la ora locală 10:07 la Palatul Buckingham, fostul bancher şi ex-ministrul de finanţe a avut prima sa audienţă cu regele Charles al III-lea, potrivit imaginilor de la întâlnire difuzate de serviciile suveranului britanic, scrie AFP.

 

Sunak, în vârstă de 42 de ani, este primul prim-ministru britanic de culoare şi cel mai tânăr în ultimii peste 200 de ani.

 

Totodată, potrivit Reuters, Sunak este al treilea premier britanic din ultimele două luni.

 

 

SURSĂ: AGERPRES.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.