Jump to content

Ministerul Justiției anunță că a finalizat proiectul de Lege privind statutul grefierilor


Claude.
 Share

Recommended Posts

Ministerul Justiției anunță că a finalizat proiectul de Lege privind statutul grefierilor și al altor categorii de personal.  

 

Noile reglementări permit validarea și recunoașterea importanței profesionale a grefierilor și a altor categorii de personal care ocupă funcţii de specialitate în cadrul instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea și al INEC, atribuțiile și responsabilitățile profesionale sporite impunând modificări pe linie de recrutare și gestionare a carierei, înființare de noi funcții, corelare drepturi și obligații.  

 

Forma consolidată a proiectului de act normativ, rezultată în urma dezbaterilor și consultărilor publice și interinstituționale, are în vedere realizarea unui act de Justiție într-un termen rezonabil și de calitate, inclusiv prin raportare la standardele Uniunii Europene, și asigură individualizarea activității unor categorii de personal fără de care serviciul public al Justiției, destinat interesului superior al cetățeanului, nu se poate realiza.

 

LexCafe

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.