Jump to content

[6 decembrie] 1921 - independenţa Irlandei


BIS aka OldNab
 Share

Recommended Posts

Ireland | History, Map, Flag, Capital, Population, & Facts | Britannica

 

 

Tratatul anglo-irlandez din 1921 (în irlandeză An Conradh Angla-Éireannach; în engleză Anglo-Irish Treaty), cunoscut în mod obișnuit sub numele de Tratatul și, oficial, Articolele de acord pentru un tratat între Marea Britanie și Irlanda, a fost un acord între guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei pe de o parte, și pe de altă parte reprezentanții Republicii Irlandeze, care a încheiat Războiul Irlandez de Independență. Acordul prevedea înființarea în termen de un an a Statului Liber Irlandez, ca dominion autonom în cadrul „comunității națiunilor cunoscute sub numele de Imperiul Britanic”, un statut „similar cu cel al Dominionului Canadei”. De asemenea, a oferit Irlandei de Nord, care fusese creată prin Legea Guvernării Irlandei din 1920⁠, o opțiune de a se separa de Statul Liber Irlandez, opțiune pe care aceasta a exercitat-o imediat.

 

Acordul a fost semnat la Londra la 6 decembrie 1921, de reprezentanți ai guvernului britanic⁠ (inclusiv prim-ministrul David Lloyd George, care era conducea delegația britanică) și de reprezentanți ai Republicii Irlandeze, între care Michael Collins⁠ și Arthur Griffith⁠. Reprezentanții irlandezi aveau statutul de plenipotențiar⁠ (negociatori împuterniciți să semneze un tratat fără a se mai consulta cu superiorii lor) acționând în numele Republicii Irlandeze, deși guvernul britanic a refuzat să recunoască acest statut. După cum prevedeau termenii săi, acordul a fost aprobat de „o reuniune” a membrilor aleși în Camera Comunelor din Irlanda de Sud⁠ și [separat] de Parlamentul Britanic. În realitate, Dáil Éireann⁠ (adunarea legislativă a Republicii Irlandeze de facto) mai întâi a dezbătut, apoi a aprobat tratatul; membrii au continuat apoi cu „întrunirea”. Deși tratatul a fost aprobat la limită, diviziunile pe marginea lui au condus la Războiul Civil Irlandez⁠, care a fost câștigat de partea pro-tratat.

 

Statul Liber Irlandez, așa cum este prevăzut de tratat, a apărut atunci când constituția sa a devenit lege la 6 decembrie 1922 printr-o proclamație regală⁠.

 

Printre clauzele principale ale tratatului se numărau:

  • Forțele coroanei se vor retrage din cea mai mare parte a Irlandei.
  • Irlanda urma să devină o dominion autonom al Imperiului Britanic, statut similar cu Australia, Canada, Newfoundland⁠, Noua Zeelandă și Uniunea Africii de Sud.
  • Ca și în cazul celorlalte dominioane, regele avea să fie șeful de stat al Statului Liber Irlandez (Saorstát Éireann) și avea să fie reprezentat de un guvernator general.
  • Membrii parlamentului noului Stat Liber urmau să depună jurământ de credință⁠ Statului Liber Irlandez. O parte secundară a jurământului era „să fi[e] credincios Majestății Sale Regele George al V-lea, moștenitorilor și succesorilor Săi prin lege, în virtutea cetățeniei comune”.
  • Irlanda de Nord (care fusese creată anterior prin Legea Guvernării Irlandei⁠) va avea opțiunea de a se retrage din Statul Liber Irlandez în termen de o lună de la intrarea în vigoare a tratatului.
  • Dacă Irlanda de Nord ar alege să se retragă, s-ar constitui o Comisie de frontieră⁠ care să traseze granița dintre Statul Liber Irlandez și Irlanda de Nord.
  • Marea Britanie, pentru propria sa securitate, va continua să controleze un număr limitat de porturi, cunoscute sub numele de Porturi ale Tratatului⁠, pentru Marina Regală. În octombrie 1920, prim-ministrul britanic Lloyd George și-a exprimat gândurile asupra controlului irlandez asupra armatei: „temperamentul irlandez este o incertitudine și forțe periculoase precum armatele și marinele sunt mai bine sub controlul parlamentului imperial”.
  • Statul Liber Irlandez urma să își asume responsabilitatea pentru o parte proporțională a datoriei Regatului Unit, așa cum era ea la data semnării.
  • Tratatul urma să aibă statut superior în dreptul irlandez, adică, în cazul unui conflict între acesta și noua Constituție din 1922⁠ a Statului Liber Irlandez, tratatul va avea prioritate.

 

 

SURSĂ: Wikipedia.

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.