Jump to content

Norme metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu


Claude.
 Share

Recommended Posts

Normele metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă au fost aprobate de Ordinul nr. 180/2022.

 

 Pentru clădirile cu funcţiuni mixte, cu excepţia celor care au şi funcţiunea de locuit colectivă, suprafeţele spaţiilor cu aceeaşi funcţiune principală şi ale încăperilor anexe se însumează doar în condiţiile în care sunt adiacente sau sunt separate de circulaţii comune orizontale sau verticale.  

 

În cazul în care modificările şi/sau schimbările de destinaţie vizează un compartiment de incendiu sau o zonă delimitată prin elemente de construcţie similar unui compartiment de incendiu, amenajat în volumul unei clădiri monofuncţionale neautorizate sau al unui spaţiu neautorizat dintr-o construcţie cu funcţiuni mixte, documentaţia de avizare/autorizare poate fi întocmită pe respectivul/respectiva compartiment de incendiu/zonă amenajată, cu condiţia ca în scenariul de securitate la incendiu preliminar/scenariul de securitate la incendiu să se realizeze o analiză a modului în care aceste intervenţii influenţează cerinţa fundamentală “securitate la incendiu” a întregii construcţii.

 

LexCafe

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.