Jump to content

Timp rămas până în 2025

La mulți ani tuturor!

Germania, campioană mondială în premieră la baschet


Belmonte
 Share

Recommended Posts

profimedia-0804342478

 

Germania, medaliată mondială cu bronz în 2022, cu Dirk Nowitzki în echipă, cucereşte astfel al doilea său titlu major, după EuroBasket 1993.

 

Germania, medaliată mondială cu bronz în 2002, la Indianapolis, cu Dirk Nowitzki în echipă, cucereşte astfel al doilea său titlu major, după EuroBasket 1993. Condusă de Dennis Schroeder, autor a 28 de puncte, Germania a făcut diferenţa în sfertul al treilea al finalei, adjudecat cu 22-10, desprinzându-se la 69-57, și rezistând apoi pe final în faţa Serbiei, care a cucerit ultimul său titlu mondial acum 21 de ani Franz Wagner a contribuit cu 19 puncte şi 7 recuperări, iar Johannes Voigtmann cu 12 p şi 8 rec.

 

Pentru Serbia, campioană mondială în 1998 și 2002, dezamăgirea generată de înfrângerea contra nemților a fost uriașă. Vecinii noștri au cucerit argintul la Mondiale, exact ca în 2014 (când pierdeau categoric, în fața Dream Team-ului din SUA, scor 92-129).

 

Cei mai buni jucători ai sârbilor au fost Aleksa Avramovic, cu 21 p, şi Bogdan Bogdanovic, 17 p, 5 pase decisive.

 

Sursă

 

 

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.