Jump to content

Iohannis pledează pentru soluţia celor două state şi o pace justă, în Orientul Mijlociu


Dark Night
 Share

Recommended Posts

16827497?author=ALEX+MICSIK+%2F+AGERPRES+FOTO

 

Preşedintele Klaus Iohannis şi-a exprimat, marţi, susţinerea pentru soluţia celor două state, astfel încât să fie respectate aspiraţiile legitime ale poporului palestinian, precum şi dreptul la securitate al Statului Israel.

Precizările au fost făcute în cadrul întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.

"În ceea ce priveşte evoluţiile din Orientul Mijlociu, am condamnat ferm atacul Hamas din primul moment şi am pledat, totodată, pentru respectarea strictă a dreptului internaţional, inclusiv a dreptului internaţional umanitar, acordând ajutor umanitar civililor din Gaza. Este clar, după aceste luni de conflict deschis, că este nevoie de o soluţie politică pe termen lung, care să conducă la o pace justă, iar singura variantă viabilă rămâne soluţia celor două state, cu respectarea atât a aspiraţiilor legitime ale poporului palestinian, cât şi a dreptului la securitate al Statului Israel", a precizat Iohannis.

 

Preşedintele a reamintit că, în contextul conflictului din Fâşia Gaza, România a desfăşurat şi o "operaţiune foarte dificilă de oferire de asistenţă şi sprijin" pentru cetăţenii români de acolo.

"Adresez şi cu acest prilej mulţumiri autorităţilor române implicate în operaţiunea de evacuare a cetăţenilor români afectaţi, precum şi partenerilor din Israel, Egipt, Qatar şi Iordania pentru sprijinul oferit", a spus preşedintele.

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.