Jump to content

Simona Halep, atacată dur de Wozniacki. ”N-a fost o iertare, ci o reducere a pedepsei. Îmi doresc o luptă corectă”


RW YuukiKING
 Share

Recommended Posts

Tennis: Miami Open

 

Românca a pierdut în aceeași fază a competiției în fața Paulei Badosa, din Spania, după un meci disputat, scor 6-1, 4-6, 3-6. 

Wozniacki a spus că nu are nimic personal cu Simona, dar pe de altă parte a criticat faptul că aceasta a revenit în circuitul profesionist grație unei invitații, în loc să o ia de la munca de jos, adică din calificări. 

 

"În primul rând, întotdeauna mi-a plăcut Simona. Am avut întotdeauna o relație bună. 

Am fost foarte deschisă în trecut în legătură cu ceea ce simt despre dopaj. Cred că părerea mea despre dopaj este aceeași. Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toată lumea.

 

Din nou, nu mă refer direct la Simona, dar dacă cineva trișează intenționat, dacă cineva a fost depistat pozitiv la dopaj...”, a spus daneza.

 

Caroline Wozniacki, fost lider WTA, a câștigat 30 de trofee WTA la simplu, inclusiv unul de Grand Slam, Australian Open 2018, după o finală câștigată chiar în fața Simonei Halep, scor 7-6, 3-6, 6-4.

În 2020, Caroline Wozniacki și-a anunțat retragerea din tenis, pentru a se concentra pe viața de familie. Daneza a născut doi copii: Olivia (în iunie 2021) și James (în octombrie 2022).

 

În 2022, daneza a devenit comentator TV pentru ESPN. În august 2023, Wozniacki a revenit pe teren.

”Ar trebui să nu primească wild card-uri după perioada de suspendare pentru dopaj”

 

Jucătoarea și-a îndreptat tirada spre organizatori, dar a trimis în continuare săgeți și către Simona Halep.

”Înțeleg de ce un turneu vrea să aibă o mare vedetă la start, dar cred că nu este o critică la adresa nimănui. Este convingerea mea personală prin care cred că oamenii ar trebui să nu primească wild card-uri după perioada de suspendare pentru dopaj.

 

Dacă vrei să te întorci, și a fost o greșeală, înțeleg, dar ar trebui să muncești pentru a urca. Este evident că situația Simonei s-a prelungit de mult timp. I s-a redus suspendarea. Nu a fost o iertare, ci o reducere a pedepsei. Acum nu a mai jucat pentru o vreme și se va întoarce.

 

Din nou, sper doar la un sport curat. Asta este tot ce îmi doresc. Vreau să existe modele bune pentru tânăra generație.
Este un sport în care sunt mulți bani, multă competitivitate, mulți concurenți. 

 

Wozniacki a mai declarat că ea este o fire responsabilă și că nu face deloc greșeli, precum cea din cazul Halep.

”Întotdeauna am fost un atlet foarte cinstit și întotdeauna m-am uitat la tot ceea ce am luat. Chiar și când iau Tylenol este ceva ce verific de două-trei ori. Vreau ca ai mei copii să se uite în sus și să spună: 'Știți ceva, vreau să joc tenis și vreau să joc corect'.

 

Încă mai am o șansă. Vreau să concurez în mod cinstit cu toți ceilalți. Acesta este punctul meu de vedere și modul în care îmi cresc și copiii. Să lupt corect. Nu contează unde vei fi, ce vrei să faci, dar fă-o cu o mentalitate corectă”, și-a încheiat Wozniacki tirada.

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

M-au plictisit domnisoarele astea cu acuzele vis-a-vis de dopaj.

Sa incheiam povestea, zic, cu sau fara dopaj succes pe mai departe campioana noastră, Simo!

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.