Jump to content

POCO F6 apare în Geekbench, iar lansarea sa pare că va avea loc în luna mai


RW YuukiKING
 Share

Recommended Posts

<b>POCO F6 apare în Geekbench, iar lansarea sa pare că va avea loc în luna mai</b>Smartphone-urile POCO din gama „F” sunt tare apreciate, în special de către gameri. Ei bine, pare ca în 2024 urmează să debuteze POCO F6, terminal ce a fost subiectul mai multor zvonuri recent. De această dată el apare în Geekbench 6, iar cu această

 

Smartphone-urile POCO din gama „F” sunt tare apreciate, în special de către gameri. Ei bine, pare ca în 2024 urmează să debuteze POCO F6, terminal ce a fost subiectul mai multor zvonuri recent. De această dată el apare în Geekbench 6, iar cu această ocazie aflăm ce CPU se află sub capotă, cât RAM are terminalul și ce versiune de Android rulează. Mai jos am detalii.

 

Screenshot-ul dezvăluie faptul că terminalul vine cu un procesor Snapdragon 8s Gen 3 sub capotă, are 12 GB RAM și rulează Android 14. Cel mai probabil vine cu interfața HyperOS 1.0 aplicată peste. Scorul obținut de telefon este de 1884 puncte în single-core, respectiv 4799 puncte în multi-core. Nu e rău deloc, puțin sub flagship-urile din acest an.

 

download%20(13)(8)_450x450.jpg

 

Știm că telefonul ar fi o variantă rebranduită a lui Redmi Turbo 3, terminal deja lansat în China. POCO F6 primește un display AMOLED de 6.7 inch în diagonală, rezoluție 1.5K, refresh rate de 120Hz. Device-ul are 12 GB de RAM LPDDR5X, 512 GB de stocare UFS 4.0, iar în față ar trebui să primim o cameră de 20 MP. În spate ar aduce un senzor principal de 50 MP (Sony IMX882, cu OIS), dar și o cameră ultrawide de 8 MP.

 

POCO F6 primește baterie de 5000 mAh, iar alimentarea ar trebui să se realizeze la 90W pe fir. După cum spuneam, sunt șanse mari ca debutul să aiba loc în luna mai.

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.