Jump to content

Honor 200 Pro se lasă admirat în imagini oficiale, sosind cu o cameră ovală și spate în două tonalități (sticlă + piele)


RW YuukiKING
 Share

Recommended Posts

<b>Honor 200 Pro se lasă admirat în imagini oficiale, sosind cu o cameră ovală și spate în două tonalități (sticlă + piele)</b>În perioada următoare așteptăm ca și cei de la Honor să anunțe noi smartphone-uri, fiind vorba despre modele din seria Honor 200, asta după ce un Lite a debutat deja în urmă cu doar câteva săptămâni. Până aflăm când exact

 

În perioada următoare așteptăm ca și cei de la Honor să anunțe noi smartphone-uri, fiind vorba despre modele din seria Honor 200, asta după ce un Lite a debutat deja în urmă cu doar câteva săptămâni. Până aflăm când exact vine lansarea, astăzi descoperim o serie de imagini oficiale cu flagship-ul din serie, Honor 200 Pro, care aduce un stil foarte interesant în spate. 

 

După cum se poate vedea, telefonul are o cameră ovală inedită în spate, iar pentru a accentua liniile curbate spatele este împărțit în două secțiuni pentru a se crea acea tonalitate duală. Nu doar tonalitatea este duală, ci și materialele, astfel că în zona camerei avem sticlă glossy în timp ce în dreapta găsim piele artificială. Sunt variante pe verde, alb sau albastru marin. 

 

Honor 200 Pro

 

În camera ovală descoperim 3 camere foto, inclusiv una tip periscop, alături de mențiunea unui zoom digital 50x. Camera principală, cea wide, va avea 50 mpx și deschidere cu diafragmă variabilă f/1.9-2.4. Cât despre procesor, se pare că la interior vom găsi procesorul Snapdragon 8 Gen3, în timp ce modelul standard Honor 200 va primi un Snapdragon 8s Gen3.

 

Atât Honor 200 cât și Honor 200 Pro vor avea display-uri OLED curbate, camere selfie duale în decupaj pilulă și rezoluție 1.5K. Sunt zvonuri potrivit cărora lansarea ar putea avea loc spre final de lună în China. 

 

 

 

Sursa

Link to comment
Share on other sites

Guest
This topic is now closed to further replies.
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.