-
Posts
3874 -
Joined
-
Last visited
-
Days Won
18
Content Type
Profiles
Forums
Calendar
Store
Downloads
Everything posted by Dark Night
-
Automobilele electrice au potențialul de a schimba lumea în bine, potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Northwestern University. Oamenii de știință au combinat date despre sănătatea publică cu informații despre climă pentru a vedea ce impact ar avea asupra societății adopția la scară largă a vehiculelor de acest tip. Dacă automobilele electrice ar înlocui 25% dintre mașinile cu motoare cu ardere internă aflate pe șosele, Statele Unite ar economisi 17 miliarde de dolari în fiecare an, costuri generate de poluarea aerului. Dacă 75% dintre vehicule ar fi înlocuite cu unele electrice, economiile ar fi de 70 de miliarde de dolari pe an, transmite Phys.org. Automobilele electrice pot avea un impact pozitiv profund „Electrificarea vehiculelor în Statele Unite ar preveni mii de decese premature anual și ar reduce emisiile de dioxid de carbon cu milioane de tone”, potrivit lui Daniel Peters, liderul echipei care a realizat studiul. Pentru cercetare au fost utilizate date din 2014. Dacă în anul respectiv 25% dintre șoferii americani ar fi folosit mașini electrice, emisiile de CO2 ar fi fost mai mici cu 250 de milioane de tone. Motoarele cu ardere internă produc și alte substanțe poluante, care pot genera o mulțime de afecțiuni, printre care astmul sau bronșita cronică. Unii critici ai automobilelor electrice spun că în procesul de producție al bateriilor este poluat, de asemenea, mediul înconjurător. Din fericire, marile companii sunt aproape de a realiza acumulatori cu adevărat eco. Compania Contemporary Amperex Technology Ltd. (CATL) – furnizor pentru Tesla, Daimler, Volkswagen sau Honda – dezvoltă baterii pentru automobile electrice fără cobalt și nichel. Noii acumulatori vor fi mai ieftini decât cei actuali, potrivit producătorului chinez, fapt care va duce la vehicule cu prețuri mai accesibile. Sursa
-
Radio Flyer, o companie producătoare de vehicule și jucării pentru copii, a încheiat un parteneriat cu Tesla și produce o versiune mini a SUV-ului Model Y. Jucăria, numită My First Model Y, costă 100 de dolari și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 1,5 și 4 ani. Vehiculul vine cu scaun ergonomic, claxon, are volan care funcționează și cântărește 3,8 kg. My First Model Y este disponibil doar în culoarea roșu și poate suporta o greutate maximă de 20 kg, potrivit producătorului. Cele două copmpanii au mai lansat în trecut un Tesla Model S For Kids, la prețul de 500 de dolari. Vehiculul respectiv, cu motor electric, este gândit pentru copii cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani. Pentru copiii mai mari și adolescenți, ai căror părinți au bani, Bugatti a dezvoltat, în parteneriat cu compania londoneză Little Car Company, o mașină pentru copii în ediție limitată de 500 de unități. Vehiculul electric costă, în varianta de bază, 35.000 de dolari, cam cât un automobil Tesla Model 3. Tesla este cea mai populară marcă de automobile electrice din lume. În prima jumătate a anului, compania a vândut 179.050 de mașini și a avut o cotă de piață golablă de 28%. Datorită succesului, o acțiune a Tesla a ajuns să valoreze 1.878,53 dolari, iar compania are o capitalizare bursieră de peste 350 de miliarde de dolari. Radio Flyer este compania care produce celebrele cărucioare pentru copii cu același nume. Sursa
-
Fitbit pare că se pregătește să lanseze noi ceasuri și brățări inteligente. Chiar dacă tranzacția de achiziție a companiei de către Google este încă în investigații din partea autorităților, planurile sale merg mai departe. După succesul generațiilor Fitbit Versa din anii precedenți, se pare că această serie va continua cu Versa 3, alături de o nouă gamă de ceasuri numită Sense și o nouă brățară de fitness premium: Inspire 2. Fitbit Sense: noul ceas de top al companiei Seria Fitbit Versa este gama de produse de medie a companiei, așa că era necesar și un produs high-end nou în gama sa de ceasuri inteligente. Acesta pare să fie noul Fitbit Sense, care adoptă un design similar cu Versa, dar integrează mai mulți senzori și mai multe funcții avansate. De exemplu, acesta va fi primul ceas al companiei care va beneficia de un senzor EKG, prezent deja pe ceasuri Apple, Samsung și ale altor companii. Acesta are și GPS integrat, integrare cu Google Assistant și va fi rezistent la apă. Nu știm însă la ce standard. Ar putea fi doar rezistent la stropi sau scufundări pe durate scurte, sau ar putea beneficia chiar și de funcții de monitorizare a înotului. La capitolul design, Fitbit Sense pare să păstreze forma generală a ceasurilor Versa, dar adaugă un ecran mai mare și pare să beneficieze acum de un sistem mai simplu de prindere a brățărilor. Asta este o îmbunătățire majoră, întrucât curelele de pe modelele Versa erau greu de schimbat. Fitbit Versa 3: un model de medie La nivel de design, Versa 3 pare să fie aproape identic cu noul Fitbit Sense. Diferența majoră este lipsa senzorului EKG. Simbolurile de pe spatele ceasului sugerează că acesta va beneficia de microfon pentru Google Assistant, GPS și rezistență la apă. Noul sistem de curele interschimbabile este de asemenea prezent pe Versa 3. Cel mai probabil, diferențele între un Fitbit Sense și Fitbit Versa 3 vor fi similare cu diferențele dintre un Versa si un Versa Lite din trecut. Nu este încă confirmat, însă Versa 3 ar putea fi realizat din plastic, în timp ce Sense ar putea fi construit din metal. Fitbit Inspire 2: o brățară premium În cele din urmă, o nouă brățară de fitness premium numită Fitbit Inspire 2 este aproape de lansare. Aceasta va beneficia de o construcție care va include metal, un design mai rotunjit și probabil capabilități noi. Imaginile dezvăluie doar că și seria Inspire se aliniază acum la liniile de design ale seriei Versa. Sursa
-
Se vede că ne apropiem de lansarea modelelor iPhone 12, întrucât apar din ce în ce mai des dovezi care dezvăluie anumite elemente de design ale telefonului. După multe luni de speculații, modele 3D și planuri în format CAD, avem în sfârșit primele imagini cu huse de iPhone 12 oficiale, realizate de parteneri Apple, alături de câteva machete de telefoane care se potrivesc perfect în acestea. Iată cum ar putea arăta noile modele iPhone 12. Mai multe modele de huse de iPhone 12 dezvăluie telefoane mai „pătrățoase” Se pare că nu mai este niciun dubiu despre faptul că Apple se întoarce la design-ul cu margini drepte ale modelelor iPhone 4 și 5. Noile telefoane vor fi mai puțin rotunjite decât modelele din prezent și ultimii câțiva ani (de la iPhone 6 la 11), însă anumite elemente de design vor rămâne. De exemplu, camera foto, încadrată într-un pătrat cu colțuri rotunjite va fi similară cu cea de pe modelele din gama iPhone 11. Apoi, poziționarea butoanelor de volum și Power va fi similară. Se poate observa că Apple a ales linii plate pe toată suprafața, deci nu mai avem de a face cu sticlă 2.5D, curbată la margini. Din acest motiv, telefoanele noi par să fie semnificativ mai subțiri în profil, ceea ce ar putea să îi bucure pe unii dintre utilizatori. Modelele iPhone 11 au fost considerate mari și grele, lucru care a fost atribuit în special bateriilor de dimensiuni mari. Din acest punct de vedere, iPhone 12 ar putea fi un mic „downgrade”, întrucât capacitatea de stocare a energiei va fi mai mică pentru fiecare model în parte. Totuși, autonomia este așteptată tot pe la același nivel, întrucât noul procesor Apple A14 pe 5nm ar trebui să ofere cu 40-50% mai multă performanță, în timp ce consumul de energie ar trebui să fie mai mic. Rămâne de văzut în practică dacă va fi într-adevăr așa. Cele mai recente zvonuri despre iPhone 12 spun că modelele standard vor fi lansate cândva în luna octombrie, în timp ce modelele pro ar putea ajunge pe piață abia în noiembrie. Sursa
-
Produsele Apple sunt asamblate tradițional în China, însă în ultimii câțiva ani, compania americană a început să mute o parte din producție și în alte țări din Asia precum India și Vietnam. În timp ce grosul producției produselor sale are loc în China, India preia din ce în ce mai mult din volumul de comenzi al companiei, cu parteneri precum Foxconn și Winstron, care au fabrici pe teritoriul țării. iPhone SE și iPhone 12, modelele care sunt așteptate a fi cele mai populare în următoarea perioadă, vor fi produse și în India, în următoarele câteva luni. Apple va dezvolta noul iPhone 12 și în India Fabricile din India au fost folosite inițial pentru producția unor modele mai vechi din gama de smartphone-uri Apple, precum originalul iPhone SE sau iPhone 6S. Acestea au evoluat în ultimii câțiva ani la producția de modele mai avansate precum iPhone 8, iPhone XR și, mai recent, iPhone 11. Vestea că iPhone SE și iPhone 12 vor fi produse și în India, ar sugera că în curând, India și China ar putea produce cot la cot cele mai recente dispozitive Apple. Acest lucru este important, în special pentru prezența Apple pe piața din India. Acesta este cea de-a doua piață din lume ca volum de vânzări în domeniul smartphone-urilor, însă prețurile mari ale produselor Apple ține compania la o cotă de piață de numai 1%. Producția locală de modele noi ar putea scădea prețurile la raft cu până la 22%. Aceasta este valoarea taxelor pe care India o impune pe produse electronice de import, taxă care nu există pentru produse asamblate local. În timp ce iPhone SE este așteptat să intre în producție înainte de sfârșitul anului 2020, modelele iPhone 12 ar putea ajunge în fabricile din India abia anul viitor. Nu este însă clar dacă modelele de iPhone 12 produse în India vor fi disponibile și în alte țări, sau dacă vor fi păstrate doar pentru piața locală. Sursa
-
Apărând ca o variație a seriei 800, noul model Dimensity 800U suportă conectarea simultană la două rețele 5G în banda sub-6Ghz și suportă camere foto de până la 64MP în configurație quad-camera. Telefoanele cu chipset Dimensity 800U vor putea folosi ecrane FHD+ cu rată de refresh la 120Hz și reda conținut video cu format HDR10+. Pe lista dotărilor intră și tehnologia dual Voice over New Radio, permițând apeluri de voce la calitate superioară folosind infrastructura de comunicații 5G. Comparat spectrului mmWave 5G, rețelele 5G de tip sub-6Ghz pot oferi acoperire mai bună și acomoda mai multe conexiuni simultane în aglomerările urbane dens populate și dens construite. Astfel, deși oferă suport incomplet pentru tehnologia 5G, noul chipset MediaTek poate fi considerat o soluție adecvată pentru comunicații 5G, cel puțin până când extinderea acoperirii în banda mmWave va atinge un nivel satisfăcător. Dimensity 800U, un chipset 5G mai ieftin dar bine dotat Dimensity 800U poate fi considerat un rival pentru Snapdragon 765, Kirin 810, Exynos 980 și alte chipseturi cu performanțe și dotări de nivel mediu . Avantajul MediaTek ar trebui să fie însă preţul, producătorul taiwanez reuşind în trecut să livreze chipseturi pentru telefoane la preţuri semnificativ mai mici decât competiția. Bazat pe designul soluției high-end Dimenisty 1000, Dimensity 800U pune la dispoziție procesor octa-core format din două nuclee Cortex-A76 de performanţă înaltă (frecvență 2.4 GHz), alături de alte șase nuclee eficiente Cortex-A55, funcționând la 2 GHz. Accelerarea grafică este asigurată cu un GPU din seria Mali G-57. Designul include şi un co-procesor „APU”, care asistă la rularea algoritmilor AI, cât şi la procesarea eficientă şi rapidă a fotografiilor. Considerabil mai performant decât varianta Dimensity 800, noul chipset este așteptat să-și facă simțită prezența pe dispozitive mobile lansate în afara Chinei, începând cu trimestrul Q3-2020. Sursa
-
La începutul acestui an, TCL, compania care a produs cele mai recente modele de smartphone din gama BlackBerry, anunța că parteneriatul cu brandul canadian nu va mai continua. Astfel, am presupus că BlackBerry va continua ca o companie software, care dezvoltă soluții de business securizate în domeniul comunicării și securității datelor. Se pare însă că planurile canadienilor în domeniul smartphone-urilor nu se încheie încă. Compania a anunțat că în 2021 ne putem aștepta la un nou smartphone BlackBerry, cu hardware dezvoltat de o subsidiară Foxconn. Telefoanele BlackBerry vor fi produse acum în fabrici Foxconn Abia am trecut de jumătatea lui 2020, deci probabil că va mai dura o perioadă până când vom afla primele vești despre noul telefon BlackBerry. Singurul detaliu pe care îl avem despre acesta este că va fi unul cu conectivitate 5G. Dar în 2021, acest lucru nu va mai fi nimic special, întrucât toate telefoanele, de la cele ieftine, la cele mai scumpe, sunt așteptate cu conectivitate 5G. Anunțul vine de pe site-ul OnwardMobility, o companie de securitate în domeniul mobil din Statele Unite, care își unește forțele cu BlackBerry pentru dezvoltarea de noi telefoane. Se pare însă că OnwardMobility va oferi doar partea de securitate, în timp ce BlackBerry va dezvolta software-ul. Partea de dezvoltare hardware a telefoanelor BlackBerry va cădea în ograda FIH Mobile, o subsidiară a companiei taiwaneze Foxconn. În afară de aceste detalii, nu există informații despre configurația hardware, despre software-ul care va rula pe telefoane sau alte astfel de detalii. Dacă ar fi să pariem, probabil că noile modele BlackBerry vor fi echipate cu o tastatură fizică, cu aplicații de securitate avansate, integrare cu soluții de business și cu specificații probabil nu de top. Modelele BlackBerry produse de TCL din ultimii câțiva ani sub brandul BlackBerry costau cât modelele flagship ale momentului, dar ofereau doar specificații de medie. Ne așteptăm ca această tradiție să continue. Modelele BlackBerry au fost întotdeauna dispozitive de nișă, deci construite în mai puține exemplare decât multe dintre modelele populare de pe piață, astfel, iar complexitatea construcției este accentuată de prezența de tastaturii fizice. Aceste aspecte ar putea duce la creșterea costurilor de producție. Sursa
-
ASUS se pregătește să prezinte oficial noul ZenFone 7, însă nimeni nu se aștepta ca noul telefon să fie și atât de ieftin. Noi zvonuri despre acest model sugerează că acesta ar putea fi unul dintre cele mai ieftine dispozitive cu hardware de top, compania taiwaneză reușind să integreze cele mai puternice procesoare de pe piață în aceste dispozitive la preț cerut de alții pe modele mid-range. Se pare că strategia folosită anul trecut a avut succes, iar ZenFone 7 va continua în direcția modelului ZenFone 6. Configurația hardware ZenFone 7 sugerează că este un telefon puternic și ieftin Chiar dacă nu știm dacă acest dispozitiv va fi sau nu echipat din nou cu o cameră rotativă, care să ofere aceleași obiective și senzori atât pe spate cât și pe față, acum avem primele informații despre configurația hardware a modelului ZenFone 7. Sursa acestor informații este Roland Quandt de la WinFuture, care aproape întotdeauna publică informații neoficiale corecte. Totuși, acestea sunt în continuare considerate zvonuri, întrucât nu vin pe căi oficiale. Quandt susține că noul ZenFone 7 va fi echipat cu un chipset Snapdragon 865+, noua revizie hardware a celor de la Qualcomm, alături de un acumulator de 5.000 mAh. Acesta ar putea fi livrat în trei variante: una de bază cu 6 GB RAM și 128 GB stocare la 499 euro, cu 8 GB RAM și 256 GB stocare la 549 euro și o versiune superioară cu 16 GB memorie RAM. Prețul pentru acel model nu este cunoscut încă, dar ar putea fi cu 50 sau 100 euro mai mare decât al modelului de 8 GB. Alte caracteristici ar fi prezența unui jack de 3,5 mm pentru căști, încărcare rapidă la 30W și un software Android aproape complet „curat”, așa cum l-a creat Google. Nu avem însă informații despre camerele telefoanelor, însă dacă tradiția de anul trecut va fi păstrată, este posibil să avem de a face cu un sistem de camere similar cu cel de pe ROG Phone 3, cu un senzor principal de 64 megapixeli. De asemenea, display-ul nu este cunoscut. La acest preț, ne așteptăm din nou la un ecran LCD, cu un senzor de amprentă integrat probabil pe spatele telefonului sau pe laterală, în butonul power. ASUS ar putea însă să ne surprindă cu un ecran OLED, care ar fi impresionant la prețuri de la 499 euro. Sursa
-
STAFF-ul DISCORD.B-ZONE.RO organizează a doua ediție a concursului B-Zone Got Talent, cu premii in euro pe shop. Pentru mai multe detalii și înscrieri intrați pe b-zone.ro/btalent.
-
STAFF-ul DISCORD.B-ZONE.RO organizează a doua ediție a concursului B-Zone Got Talent, cu premii in euro pe shop. Pentru mai multe detalii și înscrieri intrați pe b-zone.ro/btalent.
-
Compania indiană care a lansat cel mai ieftin telefon din lume (costă 3,4 euro) a prezentat acum un nou produs: cel mai ieftin scuter electric. Detel, un startup, se mai laudă și cu cel mai ieftin televizor, care costă echivalentul a 45 de euro. Compania din Delhi tocmai a anunțat scuterul electric Detel Easy, la prețul de 225 de euro (fără TVA). Vehiculul are un motor de 250W și atinge o viteză maximă modestă, de 25 km/h. Cu acumulatorul încărcat complet, Detel Easy poate parcurge până la 60 de km. Încărcarea bateriei de la 0 la 100% durează 7-8 ore. Vehiculul, care are un design mai degrabă „retro”, este disponibil în trei culori: Jet Black, Pearl White și Metallic Red. Detel Easy poate transporta două persoane, iar în față are un coș în care pot fi puse cumpărăturile sau alte obiecte. Când rămân fără baterie, utilizatorii pot propulsa vehiculul prin intermediul pedalelor. Detel Easy va putea fi achiziționat gratuit în unele regiuni. În Delhi, autoritățile vor acorda subvenţii de 350 de euro pentru cei care doresc să achiziționeze vehicule electrice pe două roți. Deși India oferă cel mai ieftin scuter electric, rivala China produce cel mai ieftin automobil electric. Prețurile modelului Changli Nemeca pornesc de la 930 de dolari. Chiar și așa, vehiculul dispune de aer condiționat, suspensie independentă, radio și cameră de marșarier. Sursa
-
Tesla a anunțat că introduce, în curând, autentificarea în doi pași pentru conturile utilizatorilor. Măsura suplimentară de securitate vine „jenant de târziu”, după cum a recunoscut șeful companiei, Elon Musk. Anunțul vine după ce mai mulți oameni au reușit să exploateze vulnerabilități în software-ul vehiculelor Tesla. Utilizatorii au cerut de mai mult timp modalități mai bune pentru a-și proteja conturile Tesla. Autentificarea în doi pași aduce un nivel suplimentar de securitate. Pe lângă numele de utilizatori și parolă, utilizatorilor li se cere introducerea unor coduri, care pot fi primite prin SMS, e-mail sau într-o aplicație de autentificare dedicată. Potrivit studiilor, majoritatea celor care au activată caracteristica preferă să primească prin SMS codurile. În SUA, doar 26% dintre companii oferă autentificarea în doi pași. Inițial, Tesla își stabilise să intoducă această caracteristică anul trecut. Tesla este numărul unu pe piața de vehicule electrice Tesla a ocupat prima poziție în clasamentul celor mai populare mărci de vehicule integral electrice în prima jumătate a anului. Compania americană a avut o cotă de piață de 28% și a vândut aproape 179.050 de mașini în perioada ianuarie – iunie 2020. Pe locurile doi și trei s-au situat Volkswagen Group și Renault-Nissan Alliance, cu 124.018, respectiv 84.501 de unități livrate. Sursa
-
Prima mașină electrică care va fi produsă în serie în Rusia nu concurează cu Tesla Model 3 sau Polestar, ci este un vehicul de oraș cu un preț mai mic de 5.500 de euro. Automobilul, numit Zero Emission Terra Transport Asset – Zetta pe scurt -, va intra în producția de serie la sfârșitul acestui an. Acest lucru trebuia să se întâmple la începutul lui 2020, dar pandemia le-a dat producătorilor planurile peste cap. Vehiculul va costa doar 5.190 de euro, mai puțin decât primesc de la stat germanii care doresc să achiziționeze un automobil electric. Prețul este mic, dar mașina este scumpă dacă o comparăm cu cel mai ieftin automobil electric disponibil în lume. Prețurile modelului Changli Nemeca din China pornesc de la 930 de dolari. Totuși, vehiculul dispune de aer condiționat, suspensie independentă, radio și cameră de marșarier. O mașină electrică gândită pentru a fi exportată Zetta este o mașină cu caracteristici de bază. Vehiculul va atinge o viteză maximă de 120 km/h și va fi disponibil în mai multe versiuni, cu baterii de 10 – 32 kWh și o autonomie de 200 – 560 de km la o încărcare completă. Mașina, construită în Toliatti, acolo unde se află și compania AutoVaz, va cântări 700 de kg. Zetta va fi produsă inițial în 15.000 de unități pe an, dintre care 10.000 vor merge la export. Asta deoarece infrastructura pentru mașini electrice este foarte slab dezvoltată în Rusia. Singurele orașe care au rețele de stații de încărcare sunt Moscova și St. Petersburg. Vehiculul va fi exportat în principal în Kazahstan, Africa și Orientul Mijlociu. Sursa
-
Cu design exterior menit să semene cu o navă spațială intergalactică pe roți, Hyperion XP-1 este veritabilă demonstrație de forță în ce privește potențialul sistemelor de propulsie cu hidrogen. Cu propulsie electrică și autonomie de peste 1600 kilometri, Hyperion XP-1 reprezintă salt uriaș față de actuala generație de mașini electrice alimentate cu acumulatori Li-Ion. „XP-1 a fost parțial proiectat pentru a funcționa ca un instrument educațional”, a spus Angelo Kafantaris, membru fondator și CEO al Hyperion. „Inginerii aerospatiali au înțeles de mult timp avantajele hidrogenului ca fiind cel mai abundent, cel mai ușor element din univers și acum, cu acest vehicul, consumatorii vor experimenta avantajele sale extraordinare”. Hyperion XP-1, o mașină electrică pe care o poți alimenta în câteva minute Proiectat cu scop demonstrativ, fără o limită de buget, Hyperion XP-1 folosește un șasiu din fibră de carbon infuzat cu elemente structurale din titan. În loc de acumulatori, sursa de energie este păstrată într-o serie de rezervoare ultra-ușoare, confecționate din fibră de carbon. Cu greutate de numai 1248 kg, comparabilă unui autoturism convențional, dar echipat cu motoare electrice totalizând 2000 de cai putere, Hyperion XP-1 are un timp de accelerație 0-100 km/h de sub 2.2 secunde, constrâns doar de limitele aderenței între anvelope și suprafața asfaltului. Viteză maximă este limitată electronic la de 355 km/h. Spre deosebire de alte mașini cu propulsie bazată pe hidrogen, în cazul de față gazul extras din rezervoarele presurizate nu este trimis unui motor cu combustie internă, ci unui generator electric bazat pe tehnologia Fuel Cell, mult mai compact și ușor decât un banc de acumulatori. Soluția tehnică bazată pe conversia energiei potențiale a hidrogenului în electricitate folosind o reacție care implică oxigen atmosferic implică mai puține pierderi (ex. prin căldură reziduală). La final, motoarele electrice conectate la roți fără complicațiile unei transmisii și cutie de viteză reprezintă elementul final a unui sistem ultra-eficient. Și spre deosebire de o mașină electrică, este nevoie de doar câteva minute pentru a umple rezervorul într-o stație de alimentare cu hidrogen. Un alt avantaj pentru acest sistem de propulsie este densitatea energetică a hidrogenului presurizat, raportat la spațiul ocupat și greutatea rezervoarelor. Hyperion intenționează să construiască propria rețea de stații de alimentare cu hidrogen asemănătoare rețelei de încărcare Tesla. Diferența este că fără constrângerile autonomiei limitate, posesorii de mașini bazate pe hidrogen nu vor avea nevoie să viziteze prea des stațiile de alimentare și nici nu vor pierde prea mult timp pe acolo, fiind nevoie de doar câteva minute pentru a umple rezervorul într-o stație de alimentare cu hidrogen. Mai mult decât atât, fiind vorba de butelii ușoare și relativ compacte, acestea vor putea fi suplimentate pentru obținerea unei autonomii și mai mari. Sursa
-
Fără a pierde timpul, specialiștii iFixit au trecut prin obișnuitul proces de disecție și noile căști Galaxy Buds Live cu un design ce amintește de forma bobului de fasole, expunând o construcție robustă și ușor accesibilă pentru intervenții la centrul de service. Sursă de documentație tehnică și producător de instrumente pentru reparații de tot felul, compania iFixit este cunoscută în mediul online mai degrabă pentru prezentările video în care sunt dezasamblate pas-cu-pas unele dintre cele mai în vogă și costisitoare gadgeturi ale momentului. Mai mult decât satisfacerea curiozității, clipurile au scopul de a ilustra cum pot fi dezasamblate și eventual reparate produsele respective. La final, fiecare produs primește un scor iFixit reflectând gradul de dificultate al intervenției. Căștile Galaxy Buds Live sunt ușor de reparat Deși Samsung nu a folosit în campaniile de promovare cuvântul fasole, desfacerea carcasei fixată cu un adeziv ușor arată că exact acesta este termenul folosit de inginerii companiei. Concret, deși placa electronică pare să fie identică, difuzorul audio și microfonul sunt conectate prin intermediul a două cabluri tip panglică, etichetate BEAN LEFT și BEAN RIGHT. Vestea bună pentru fanii Samsung care vor ajunge să îndrăgească noile căști de forma bobului de fasole este că bateria aflată la interior are o dimensiune standard și este ușor de înlocuit. Totuși, pentru această intervenție este necesară dezlipirea difuzorului audio, fixat cu adeziv ușor. Căștile Galaxy Buds Live folosesc acumulatori Li-ion CP1254 de 3.7v. De forma unui nasture, aceștia nu necesită lipire însă potrivit iFixit, sunt mai greu de procurat ca și piese de schimb. Motivul este acela că Samsung include acumulatori de 1,81 Wh, substanțial mai „mari” decât cei folosiți cu seriile Galaxy Buds și Galaxy Buds Plus Având în vedere modul de asamblare și dispunerea componentelor interne, iFixit acordă pentru căștile Galaxy Buds Live un scor pentru reparabilitate de 8 din 10 puncte. Sursa
-
Cu siguranță, unul dintre cele mai promițătoare modele smartwatch din acest an, Galaxy Watch 3 a fost trecut prin obișnuita „disecție” a specialiștilor iFixit, expunând cât de bine este asamblat și cât de ușor reparabil este cel mai nou ceas inteligent creat de Samsung. Comparat unui smartphone, dispozitivele smartwatch sunt mult mai expuse uzurii de zi cu zi și accidentelor care implică lovituri sau contactul cu apa, certificarea MIL-STD atașată celui mai nou model Galaxy Watch 3 reprezentând o promisiune binevenită, dar care trebuie până la urmă probată. Tot mai puțini la număr, cei care încă folosesc ceasuri de mână pot confirma că până și cele mai trainice modele nu rezistă la nesfârșit, trecerea timpului lăsând urme adânci chiar și pe carcasa ceasurilor de lux. Însă când vinde vorba de categoria smartwatch, provocarea este cu atât mai mare, tehnologiile avansate conținute la interior fiind și mai vulnerabile la agresiunile externe. Samsung Galaxy Watch 3, sofisticat dar relativ ușor de reparat Mai devreme sau mai târziu, chiar și un smartwatch bine realizat, cum este Galaxy Watch 3, va avea nevoie de reparații. Vestea bună este că cel mai nou smartwatch din oferta Samsung nu prezintă obstacole majore, intervențiile pentru reparații fiind relativ simple și cu puține riscuri pentru deteriorarea accidentală a altor componente. Fără capcane ascunse, capacul aplicat la partea din spate este fixat cu șuruburi obișnuite, ușor accesibile folosind șurubelnița potrivită. Specialiștii iFixit remarcă faptul că există un cablu pentru senzori atașat între capacul din spate și placa electronică, însă acesta nu ar trebui să aibă de suferit în cazul unei dezasamblări efectuate atent. Majoritatea componentelor aflate la interior sunt de asemenea modulare. Difuzorul se desprinde ca parte a capacului posterior, în timp ce întreaga placă de bază vine într-o piesă în formă de disc care este ținută doar cu șuruburi obișnuite. Chiar și bateria are un adeziv ușor și poate fi îndepărtată fără a aplica prea multă căldură. Singurul lucru care a împiedicat Galaxy Watch 3 să obțină un scor perfect pentru reparabilitate este multitudinea de senzori de pe capacul din spate al smartwatch-ului. Un alt dezavantaj din punct de vedere al costurilor este ecranul tactil fuzionat cu senzorul touch. Cu un scor de 7 din 10 puncte , Galaxy Watch 3 este cu doar un pas în spatele căștilor Galaxy Buds Live pe scara iFixit, cele din urmă fiind avantajate de complexitatea mult mai redusă. Astfel, deși este unul dintre cele mai avansate modele smartwatch de pe piață, Galaxy Watch 3 rămâne un gadget relativ ușor de reparat, fapt ce va avantaja cu siguranță consumatorii înclinați să folosească pe termen lung produsele achiziționate. Sursa
-
ASUS a confirmat că va lansa, săptămâna viitoare, pe 26 august, o nouă serie de smartphone-uri Zenfone 7. ASUS Zenfone 6 a fost unul dintre cele mai interesante telefoane de anul trecut, datorită caracteristicilor tehnice high-end, camerei interesante și a prețului atractiv. Compania a programat pe YouTube un livestream care arată data la care va începe evenimentul de lansare al noilor smartphone-uri. Spun smartphone-uri deoarece ASUS precizează că este vorba de o „serie”. Nu se cunosc multe lucruri despre noile telefoane ale mărcii din Taiwan. Potrivit informațiilor găsite într-o bază de date, Zenfone 7 va avea baterie de 5.000 mAh și tehnologie de încărcare rapidă 30W. Camera Flip, atracția de pe modelul Zenfone 6 Sperăm că Zenfone 7 va păstra camera Flip de pe modelul anterior. Aceasta este, în același timp, cameră principală și cameră pentru selfie-uri. Idee i-a permis companiei să ofere un smartphone fără notch sau ecran găurit, cu display pe aproape toată partea frontală. Pe Zenfone 6, camera se rotește automat atunci când utilizatorul dorește să își facă un selfie sau să participe la un apel video. Modulul mobil este fabricat din metal lichid (aliaj amorf), un material avansat care este cu 20% mai ușor decât oțelul inoxidabil, dar de patru ori mai rezistent. Pentru protecție suplimentară, un senzor de accelerație din sistem detectează rata accelerării, permițându-i camerei să revină rapid în lăcașul ei atunci când telefonul cade. Sursa
-
Acum că Galaxy Note20 este la doar câteva zile de lansarea oficială și că știm cam tot ceea ce este de știut despre el, privirile se întorc către următoarea generație de smartphone-uri high-end de la Samsung. Modulul de cameră de pe Galaxy Note20 Ultra vine fără un senzor „time of flight” (3D TOF), iar acest lucru va continua aparent și pe Galaxy S21 (sau S30?), care va fi livrat fără un astfel de senzor. Motivele sunt multiple, de la calitatea slabă a tehnologiei din prezent, până la faptul că nu are prea multă utilitate practică. Conform The Elec, motivul pentru care nici Note20 și nici Galaxy S21 nu vor beneficia de senzori 3D TOF este pentru că Apple deține deja o soluție mult mai performantă. Aceasta a debutat pe iPad Pro 2020, fiind numit un senzor LiDAR, care acoperă o distanță de două ori mai mare. Motivul pentru care Samsung nu poate accesa momentan această tehnologie este faptul că Apple are un contract de exclusivitate pe ea cu Sony. Samsung pregătește schimbări în seriile de smartphone-uri Galaxy S și Galaxy Note Astfel, Samsung a decis ca momentan să nu mai folosească tehnologia alternativă la care are momentan acces. Întrucât nu există încă aplicații care să beneficieze cu adevărat de pe urma unui astfel de senzor, îl va scoate din dispozitivele sale. Acesta se va întoarce pe telefoanele Samsung în viitor, dar cu un senzor time of flight proprietar, dezvoltat de divizia Samsung LSI, care să asigure o performanță de top. Ce s-ar putea întoarce însă pe Galaxy S21 ar putea fi însă un jack de căști. Telefoanele Samsung au oferit un astfel de port pe modelele Galaxy S și Galaxy Note până la generațiile anterioare. Note10 și S20 au fost primele care au eliminat această componentă, spre dezamăgirea fanilor. Compania ar putea lansa seria Galaxy S21 cu un jack de căști pentru a „testa” piața. În cazul în care răspunsul fanilor este negativ și nu se va vedea un trend ascendent în vânzări, probabil că acesta va rămâne doar un experiment. Frica celor de la Samsung pare să fie faptul că modelele S20 nu s-au vândut la fel de bine ca modelele anterioare și din cauza faptului că nu aveau un jack de căști. Adevărul este însă că prețurile telefoanelor sale a crescut substanțial în ultimii câțiva ani, în timp ce pandemia de COVID-19 a afectat cu siguranță vânzările de telefoane, în special pe segmentul high-end. Aceeași sursă care vorbește despre jack-ul de căști (Mauri QHD), menționează și faptul că de acum seria Galaxy S va fi folosită pentru promovare mai mare, în timp ce seria Note ar putea deveni mai experimentală, cu noi funcționalități neobișnuite. De altfel, compania se așteaptă ca modelele S din viitor să vândă mai bine decât variantele din gama Note. Sursa
-
Nu a durat mult de la mesajul CEO-ului ZTE până la o confirmare oficială. Producătorul chinez de telefoane și echipamente telecom plănuiește să lanseze primul smartphone cu o cameră foto frontală ascunsă în spatele display-ului OLED. Acesta se va numi ZTE Axon 20 5G și acum știm măcar când va fi anunțat. Compania a programat un eveniment de prezentare pentru data de 1 septembrie 2020, unde vom afla toate detaliile despre acest model inovativ. ZTE Axon 20 5G va fi primul telefon din lume cu cameră sub ecran În ultimii câțiva ani, mai mulți producători au vorbit despre sau chiar au prezentat tehnologii care pot ascunde camera frontală în spatele ecranului. Unii producători au ales calea mai ușoară, folosind o cameră care este ascunsă folosind un motoraș. Această soluție vine însă cu alte dezavantaje: imposibilitatea de a oferi rezistență la apă și praf, de exemplu. Astfel, producătorii de display-uri au început să lucreze la soluții care să permită unei camere poziționată sub ecran să poată capta lumina chiar dacă este aparent acoperită. Soluțiile par să propună realizarea unei părți a ecranului folosind o peliculă semi-transparentă, care să poată fi acoperită de conținutul de pe ecran atunci când camera nu este folosită. Visionox, un producător chinez, a prezentat această tehnologie pe care deja o oferă producătorilor de smartphone-uri, iar ZTE pare să fie primul său partener care aduce un astfel de smartphone pe piață. Momentan nu știm foarte multe despre noul ZTE Axon 20 5G pe cale oficială, în afară de faptul că are un ecran complet și cameră sub acesta. „Pe surse”, informațiile spun că telefonul ar trebui să fie echipat cu un ecran de 6,92” cu rezoluție Full HD+, un chipset mid-range cu frecvență la 2,4 GHz (probabil Snapdragon 765 sau Dimmensity 820), 12 GB memorie RAM, baterie de 4.120 mAh și cameră principală de 64 megapixeli. Din imaginea publicată de ZTE, putem distinge un telefon fără un design foarte complicat, cu un ecran neîntrerupt și cu toate cele trei butoane, power, volum jos și volum sus, poziționate pe partea din dreapta. Restul de detalii le aflăm peste două săptămâni. Sursa
-
PinePhone este un smartphone cu sistem de operare bazat pe Linux care îi oferă utilizatorului un control total asupra unor componente. Dispozitivul, dezvoltat de compania Pine64, include butoane fizice On/Off pentru cele două camere, Wi-Fi/Bluetooth, modem, microfon și jack-ul audio. Când un buton este trecut în poziția Off, utilizatorul știe sigur că serviciul respectiv a fost dezactivat la nivel hardware. De exemplu, utilizatorul poate dezactiva camera frontală a telefonului atunci când nu o folosește pentru a fi sigur că nu îl urmărește nimeni. Și, vorba celor de la Android Police, dacă vrea să vadă cum e să ai un iPhone sau un Samsung de ultimă generație, posesorul smartphone-ul poate dezactiva jack-ul audio. Butoanele pot fi accesate prin îndepărtarea capacului din spate al telefonului. Acesta nu este primul smartphone cu astfel de comutatoare. Librem 5 este un smartphone dezvoltat de compania Purism, tot cu sistem de operare Linux, care oferă trei butoane fizice, pe lateral, pentru activarea/dezactivarea funcțiilor GPS, accelerometru/compas și senzori pentru lumină ambientală/proximitate. PinePhone este un smartphone low-end Pe scurt, PinePhone are un cran cu diagonala de 5,95” (rezoluție 1.440 × 720 pixeli), chipset Allwinner A64, 3 GB memorie RAM, capacitate de stocare internă de 32 GB (plus slot pentru card micro-SD), cameră principală de 5 MP (plus frontală, pentru selfie-uri, de 2 MP) și baterie de 3.000 mAh. Acumulatorul poate fi înlocuit de utilizator. Cea mai scumpă versiune a PinePhone costă 200 de dolari. Varianta cu capacitate de stocare internă de 16 GB și 2 GB memorie RAM are prețul de 150 de dolari. Sursa
-
STAFF-ul DISCORD.B-ZONE.RO organizează a doua ediție a concursului B-Zone Got Talent, cu premii in euro pe shop. Pentru mai multe detalii și înscrieri intrați pe b-zone.ro/btalent.
-
STAFF-ul DISCORD.B-ZONE.RO organizează a doua ediție a concursului B-Zone Got Talent, cu premii in euro pe shop. Pentru mai multe detalii și înscrieri intrați pe b-zone.ro/btalent.
-
Gotcha E bun.
-
STAFF-ul DISCORD.B-ZONE.RO organizează a doua ediție a concursului B-Zone Got Talent. Pentru mai multe detalii și înscrieri intrați pe b-zone.ro/btalent.