Clasicul Spaniei dintre Real Madrid şi Barcelona a fost programat, urmând să fie disputat în cadrul etapei cu numărul 26 din La Liga, pe 3 martie 2019. Aceasta va fi disputa cu numărul 273 dintre cele două mari rivale, în toate competiţiile.
Barcelona are 113 victorii în faţa rivalei din capitala Spaniei, Real Madrid având nu mai puţin de 99. 60 de meciuri s-au încheiat la egalitate. Starul catalanilor, Lionel Messi (30 de ani) este golgheterul din El Clasico, cu 26 de reuşite.
Barcelona este lider în La Liga, cu 43 de puncte, la cinci în faţa ocupantei locului secund, Atletico Madrid. Real Madrid este pe locul patru, ultimul ce asigură prezenţa în sezonul viitor al Ligii Campionilor, cu 33 de reuşite. Leo Messi şi Luis Suarez sunt golgheteri în campionatul Spaniei, cu 17, respectiv 14 reuşite.
În precedentul meci dintre cele două mari rivale, Barcelona s-a impus clar, scor 5-1, cu un hat-trick realizat de Luis Suarez. Coutinho şi Arturo Vidal au mai marcat atunci pentru catalani, iar Marcelo a înscris golul de onoare al oaspeţilor.
Sursa