Paris Saint Germain are deja soluţia de înlocuire a lui Edinson Cavani, care ar putea părăsi campioana Franţei în această vară.
Francezii de la le10sport.com susţin că PSG l-ar vrea pe atacantul lui Juventus, Gonzalo Higuain.Argentinianul mai are şi varianta Chelsea, unde s-ar putea reîntâlni cu fostul său antrenor de la Napoli, Maurizio Sarri, dorit de patronul londonezilor, Roman Abramovic, în locul lui Antonio Conte.
Gonzalo Higuain (30 de ani) este cel mai scump transfer din istoria lui Juventus, care i-a plătit lui Napoli 90 de milioane de euro pentru transferul său, în 2016. După 24 de goluri în sezonul 2016-2017 din Serie A, argentinianul a marcat de 16 ori în stagiunea trecută din campionatul Italiei.
Uruguayanul Cavani este la PSG din 2013, atunci când a fost cumpărat de la Napoli pentru 64 de milioane de euro.
În ultimele două sezoane din Ligue 1, "Matadorul" a marcat 35, respectiv 28 de goluri.
60 de milioane de euro este suma la care e evaluat Cavani pe site-ul transfermarkt.de. Aceeaşi cotă o are şi Higuain.
Sursa